Despărțirea

Telefonul fix fotografiat cu telefonul mobil

Astăzi am oficializat o despărțire. Una care, în realitate, se produsese de câțiva ani. Cel puțin trei. Poate patru. Nu le-am ținut socoteala. Oricum, nu mai are nicio importanță.

Am stat sub același acoperiș ani buni. Ani frumoși, cel puțin la început, în perioada în care mă făcea să mă simt special. Cred că eram special. Ne era bine împreună. Ne întâlneam seara, când veneam de la birou.

Dar în anii din urmă s-a rupt ceva. Iremediabil. Definitiv. Și fără să fie neapărat vinovat vreunul dintre noi. Pur și simplu, așa a fost să fie. Așa au fost vremurile.

Am locuit împreună până astăzi. Ignorându-ne. N-o făceam înadins, dar pur și simplu uitasem că există. Dureros, nu-i așa?

Nu vreau să îmi caut scuze. Nu e cazul. Sunt un om matur. Îmi asum. O asumare poate fi și aceea că am suportat toate costurile lună de lună, fără să cârtesc.

Recunosc, n-am făcut-o doar pentru că aș fi un gentleman sau de dragul anilor buni petrecuți împreună. Uitasem că există, nu eram atent că plătesc pentru ceva ce nu-mi mai folosește, nu-mi mai aduce nimic.

Astăzi am oficializat despărțirea. Am semnat rezilerea contractului. Ironic, am făcut-o la telefon. La smartphone, mai precis. Vechiul meu telefon fix a devenit istorie.