Cele șase luni de înțelepciune ale lui Mircea Geoană

hera_05

Ion Iliescu a spus despre Mircea Geoană că ar fi "prostănac". Victor Ponta a spus de spre Mircea Geoană că reprezintă "imaginea eşecului". Nu ştiu dacă cei doi colegi ai lui au sau nu dreptate. Probabil că ei îl ştiu mai bine. 


Prima oară l-am cunoscut la Paris, cu ocazia unei vizite a lui Ion Iliescu la Palatul Elysees, în timpul preşedinţiei lui Jacques Chirac. Mircea Geoană era atunci ministru de externe. Cunoştea foarte bine protocolul. 

ost organizată bine. După evenimentul cu pricina, Mircea Geoană s-a întreţinut cu ziariştii români. Îşi lărgise cravata; nu mai era nici şeful lui prin preajmă. Era foarte volubil, prietenos, ne-a zis câteva "chestii". Băiat bun, poţi să bei o bere cu el, asta a fost impresia.

După ceva mai mult de un an, Mircea Geoană îi dădea o lovitură teribilă lui Ion Iliescu, la Congresul PSD care a urmat pierderii alegerilor. Ajutat de manevrele lui Viorel Hrebenciuc şi de marile sau micile trădări de pe holurile Sălii Palatului şi având meritul unui discurs de mare inspiraţie, Mircea Geoană a preluat şefia PSD, deşi aceasta îi fusese rezervată fostului şef de stat. A fost momentul lui de vârf. Cred că pentru Ion Iliescu şocul mai mare a fost să-l învingă Geoană, nu să fie învins. 

Ce a urmat ştiu şi aceia care au deschis mai târziu televizoarele. Mircea Geoană a ratat reforma PSD (nu ştiu însă dacă i-a trecut prea mult prin cap ideea că vrea să facă într-adevăr reformă în continuatorul Partidului Comunist Român) şi a mai ratat alte câteva mici ţinte politice, ceva mai concrete. De pildă, Primăria Capitalei, preşedinţia României şi, iată, păstrarea conducerii PSD. Iar acum? Acum, Mircea Geoană nu mai are voie să vorbească, timp de şase luni, în numele şi despre partidul pe care, de bine, de rău, l-a condus vreme de aproape cinci ani! (Dacă ar fi să-l credem pe Victor Ponta, care, apropo, în vremurile evocate mai sus, era doar un mic Titulescu, pupil al lui Adrian Năstase, pe Mircea Geoană nu-l deranjează foarte tare tăcerea impusă de ceilalţi lideri PSD - dacă taci, pari că gândeşti; principala lui grijă ar fi fost să-şi păstreze funcţia de preşedinte al Senatului.) 

Ion Iliescu a spus despre el că e "prostănac". Victor Ponta - că reprezintă "imaginea eşecului". Cele două definiţii sunt despre acelaşi personaj, chiar dacă au fost spuse la cinci ani diferenţă una de alta. Corecte sau nu, reflectă o traiectorie. Dar, mai mult decât atât, vorbesc despre precaritatea politichiei româneşti, despre lipsa de substanţă. Fiindcă, în ultimă instanţă, nu contează personajul Mircea Geoană. Contează că, iată, poţi fi, azi, la câteva zeci de mii de voturi de funcţia cea mai înaltă în stat şi mâine poţi cădea în dizgraţie. 

Totul a fost logic, din momentul ţopăielii până azi, lucrurile au decurs unul din altul. Destinul lui Mircea Geoană nu e penibil, e banal în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Atenţie: dacă Geoană va reveni vreodată, asta nu ar trebui să mire pe nimeni! Mediul e atât de mediocru încât diferenţa dintre vârf şi vale e infimă. Parcă am trăi într-un şes continuu în care cel mai insignifiant dâmb pare ditamai piscul! 

Povestea lui Mircea Geoană nu ţine doar de PSD. Nu are culoare politică. La comunişti erau reguli mazilirea şi repudierea. Nici nu trebuie să mergem cu gândul la Stalin, îl avem pe Ceauşescu mai aproape, al cărui nume era scris cu literă mică de oameni care, cu câteva zile înainte, îl numeau "Cel mai iubit fiu al poporului". Pe nou, vă mai amintiţi de celebrul "Petre, eşti cel mai bun!"?. N-a trecut mult şi Petre Roman a fost debarcat de la conducerea partidului pe care îl făcuse. Exemple, poate mai puţin spectaculoase, vom mai găsi, zeci. Şi e cu "va urma".

Chiar la ora la care scriu acest editorial, premierul Emil Boc e criticat de Elena Udrea (care a preluat ideea de la Traian Băsescu), pentru lipsa de fermitate în faţa "rebelilor" Sever Voinescu şi Cristian Preda. Fiecăruia îi vine rândul să se caţere pe cadavre şi să fie, apoi, încălecat. Parcă altceva n-ar mai conta. Dar contează. Piramida cadavrelor politice nu e construcţie.

NOTĂ. Am reprodus un editorial publicat în Evenimentul zilei în urmă cu cinci ani.