luni, 22 august 2016

Disperarea lui Feyisa Lilesa

Gestul de disperare a lui Feyisa Lilesa
Țineți minte acest nume: Feyisa Lilesa din Etiopia. Un nume de om dintr-o țară africană. O țară care înregistrază o creștere impresionantă a populației, de peste 60% în ultimii 15 ani, deși a pierdut un teritoriu important, Eritreea, care și-a declarat independența în urma referendumului din 1993. 


Etiopia este una dintre cele mai sărace țări din lume, mistuită de conflicte interne, ruptă la finalul secolului trecut de un război fratricid, marcată de crime în masă, înfometări pe scară largă și persecuții.

În acest context, atletul Feyisa Lilesa a obținut medalia de argint la Olimpiadă, proba de maraton. Vă imaginați în ce condiții s-a antrenat pentru această performanță. Cum arată vestiarele? Pot presupune că atleții români, cu toate lipsurile de aici, beneficiază de condiții muuult mai bune. O comparație: 1.800 $ PIB / cap de locuitor în Etiopia, comparativ cu 20.800 $ PIB / cap de locuitor în România.
Dar despre altceva vreau să vorbim: despre gestul lui Lilesa din finalul cursei în care a câștigat argintul: și-a încrucișsat mâinile deasupra capului, într-un gest simbolic al mișcării de rezistență din țara sa. „Guvernul ne omoară oamenii. Oromo e tribul meu. Rudele mele sunt în închisoare și, dacă vorbesc de drepturi democratice, sunt ucise”, a explicat el.

Putea să se bucure de moment. Să uite un pic. Să râdă. Nu l-ar fi acuzat nimeni. Nici măcar rudele din închisoare. L-ar fi înțeles.

Atletul etiopian a ales să nu uite, să nu întoarcă capul în partea cealaltă. Știe că și-a riscat viața făcând acest gest (într-un moment de maximă audiență). Prin gestul lui, Feyisa Lilesa a devenit un simbol mondial. Nu cred că și-a dorit să fie un simbol. Ar fi preferat de o mie de ori să aibă o viață normală, de campion olimpic. Să se întoarcă acasă, să fie primit cu bucurie. Să le aducă bucurie oamenilor. Ar fi preferat să le aducă celălalt fel de bucurie. Dar măcar le oferă speranță. Despre problemele lor vorbește acum toată lumea, terifiată de atentate teroriste. Există durere și în zona central-estică a Africii, n-a încetat să fie. Atât că noi am întors capul în partea cealaltă.

Privind fotografia gestului de disperare a lui Feyisa Lilesa, mi-am amintit de Omul disperat din Shanghai. Disperarea lui nu a fost strigată în direct, în fața a sute de milioane de telespectatori, ci doar în fața unui autocar în care se aflau câțiva jurnaliști români. Despre el nu știu nimic. Nu știu nici măcar ce disperare a avut de strigat...


Atunci când vă plângeți de viața din România, faceți comparații. Cu Europa Occidentală, dar și cu Africa sau China. Și bucurați-vă de ceea ce aveți și încercați să fiți voi înșivă mai buni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters