Pagini

vineri, 24 iulie 2015

De la Arsenal la SafeCap Investments LTD (P)


Cititorii acestui blog vor ajunge ori să devină interesați și mult mai pricepuți decât mine atunci când vine vorba despre tranzacțiile Forex, ori nu. Cert e că acesta este, dacă nu mă înșel, al treilea articol din această zonă, ceea ce ar putea duce la ideea că mă paște o nouă pasiune. Cine știe? Până una-alta, după ce am vorbit despre unii, despre alții, dintre cei la care au ajuns urechile mele (ca să mă exprim astfel), am dat deunăzi de numiții SafeCap Investments LTD, firmă de investiții cu sediul în Cipru, de șapte ani pe piață, care își oferă serviciile prin intermediul unor mărci autorizate ce permit tranzacții online: Markets.com, TopOption, Trade, Forexyard, 24winner, Finexo, Optiontime, OnlyOption și FireOptions.



M-am oprit nițel pe site-ul uneia din mărcile deținute de SafeCap Investments Limited, Markets.com, pentru că a încheiat în urmă cu mai puțin de un an un parteneriat cu echipa de fotbal Arsenal Londra, una din prefereatele mele din Premier League. Echipele de fotbal puternice, cluburile puternice, înseamnă rețete economice și financiare fără cusur. Dincolo de sponsorul principal, al cărui nume e vizibil de la o poștă pe tricourile jucătorilor, există și parteneri mai mici, care însă nu sunt mici deloc atunci când vine vorba de echipe mari. 

Revenind la brandul cel mai faimos, probabil, al celor de la SafeCap Investments, acesta își antrenează clienții mai puțin experimentați să devină cât mai buni pe piețele de tranzacționare forex, De exemplu, prin intermediul a cinci tutoriale, care îi ajută să se familiarizeze cu pieţele globale, cu terminologia din industrie şi cu diferitele platforme şi instrumente de tranzacţionare oferite de Markets.com. Totul „cu scopul minimalizării riscului și maximizării potențialului de tranzacționare”, cum frumos scrie pe site. 

Mai jos, cele cinci lecții pentru începători.



Există de asemenea șase lecții pentru traderii profesioniști, cu scopul de a- familiariza cu strategiile avansate de tranzacţionare şi cu psihologia tranzacţionării, cu instrumentele de management al riscului şi cu calculul riscului şi aflaţi cum puteţi să beneficiaţi de tendinţele şi fluctuaţiile pieţei.




În sfârșit, site-ul își ajută clienții să devină experți în utilizarea MetaTrader 4, platforma de tranzacţionare de top, de ultimă generaţie, precum şi a numeroaselor sale instrumente şi caracteristici create pentru a face ca tranzacţionarea online să fie uşoară şi accesibilă.




Nu în ultimul rând, sunt explicate trei strategii aplicabile de tranzacţionare: 



Prin Markets.com se tranzacționează, desigur, și aur&argint :)

Sunt conștient că nu blogul meu e cel mai potrivit să vă ofere informații despre tranzacționări forex și compania, dar mă străduiesc să vă arăt ce aflu, cu speranța că veți prinde șmecheria mai repede și mai bine decât mine. 

NOTĂ. Acest articol face parte dintr-o serie de texte din categoria „Pauza de publicitate”, marcate cu (P)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters