Pagini

joi, 27 martie 2014

Cele patru-cinci bombe pe oră din presa românească online



Prosport îşi dublează/triplează traficul, fac şcoală de presă, nu alta, presărând cuvântul "bombă" într-o droaie de titluri* utilizate joi după-amiază. Uite-aşa, că prinde la bizoni.

Mi-a sărit în ochi ştirea despre lovitura primită de Băsescu, mai ales că urmărisem întâlnirea de gradul III de la MApN dintre preşedinte şi premier şi nu-mi dădusem seama cât de iscusit fusese "micul Titulescu". Aşa că, iertare, am dat click. Ei bine, gandul.info dăduse un alt tiltu ("Ponta: Băsescu a folosit de multe ori informaţii din dosare penale, în declaraţii publice"), care se regăseşte şi în URL şi care reflectă mai corect ceea ce a zis premierul. Ştirea e plată, declaraţia banală, iar tipul care a pus bomba în titlu e, fireşte, mare şmecher şi iscusit jurnalist 2.0.


Serios vorbind, dragii mei, aşa ceva nu se face. Adică, ştiu că se face în mai toate redacţiile, dar nu se face. E trist, e dezarmant, şi, în orice caz, acesta nu e viitorul presei. Bizonul e tot mai deştept şi a pune botul tot mai puţin la şmecherii d-ăstea ieftine.

No, m-am răcorit, la revedere, drum bun!

* Mai jos, titlurile cu pricina. Am lăsat şi un ŞOC, pentru culoare.
  • ULTIMA ORĂ! Aceasta este cea mai DURĂ lovitură pe care o primeşte Băsescu. Declaraţia BOMBĂ făcută de Ponta în urmă cu puţin timp
  • Bombă în lumea mondenă din România! SECRETUL care a explodat în această dimineaţă!
  • LOVITURA BOMBĂ pe care o dă Hagi. TOTUL a fost pregătit în cel mai mare secret
  • SOC! Nimeni nu se astepta sa o vada asa pe Bianca Dragusanu! Ce se observa de la brau in jos


N-am dat linkuri, fiindcă ele duc la articole cu titluri ceva mai normale decât listarea de pe home-ul prosport sau al altor fruntaşi ai online-ului nostru atât de greu încercat. Sunt sigur că veţi găsi o concentraţie de bombe asemănătoare la orice oră din zi sau din noapte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters