Primul fluturaş electoral al PMP |
Primul fluturaş electoral al PMP (verso)
Cititorii acestui blog cunosc slăbiciunea mea pentru comunicarea electorală prin intermediul afişajului stradal sau al fluturaşilor/broşurilor electorale. Mai e puţin până la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014, strada începe să se electoranime, aşa că e cazul să purcedem la treabă.
Primul fluturaş electoral cu care am avut de a face a fost cel al partidului lui Traian Băsescu, PMP. Ieri dimineaţă, sâmbătă, 15 martie, am găsit sub ştergătorul de parbriz fluturaşul pe care vi l-am arătat deja mai sus. Era o vreme frumoasă, a fost toată ziua. aşa că mitingul pornit de PMP prin Bucureşti a avut parte de ceea ce e mai bun. Miza fusese ridicată deja prin Social Media, preşedintele fusese filmat (şi devenise erou de ştire TV) semnând împotriva accizei la carburanţi. Tot el ridicase subiectul încă de astă-toamnă. E temă electorală, negreşit. E drept, e mai puţin un subiect de campanie electorală pentru europarlamentare, dar ar fi o naivitate mai mare chiar decât afişează acest blog să crezi că subiectele europene vor ţine capul de afiş la alegerile pentru Parlamentul european.
Dacă vreun cititor din viitor va dori să citească despre mitingul PMP, poate găsi aici câte ceva, inclusiv o fotografie cu Elena Udrea în blugi (unul din mesaje e că "PMP e partidul oamenilor în blugi" - sincer, nu ştiu pe câţi vor convinge, afişând mutre politice vechi, că e un partid tânăr, energic, care nu s-a tras nici din comunişti, nici din fesenişti; doar din pedelişti, adaug).
În fine, ne vedem la următorul afiş/fluturaş. Să alegeţi bine!
NOTĂ. Am zis să dau un titlu care să parafrazeze mesajul PMP, să nu fie aidoma, Uite-aşa! |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu