Locul în care s-au adunat sondajele de opinie, datele de trafic şi de audienţe şi ceva în plus

Colţişor important al site-ului Context Poltic

Am tot amânat să-i laud pe Mihnea şi cei care au făcut Context Politic şi asta nu fiindcă n-ar merita-o cu prisoinţă şi nici fiindcă aş avea vreo problemă cu laudele. Am amânat pur şi simplu. Azi mă obligă să o fac, pentru că proiectul lor "Sondaje fără număr" e vast şi foarte generos cu blogosfera românească şi nu numai.

E vorba de o muncă anevoioasă, la capătul căreia au fost aduse la un loc sondaje de opinie, eurobarometre, raportări de trafic, audienţe, date de la recensământ, date de la INS, din perioada 2009-2012. "A fost natural să le întoarcem publicului care ar putea avea astfel de curiozităţi academice", spune, cu modestie, Andrei Tiut, într-o postare pe Civitas Politics.

Puteţi deveni prieteni pe Facebook ai grupului Context Politic. Veţi câştiga din asta.

Ponta, Antonescu, Băsescu. Cum îşi linge, fiecare, rănile

Mutarea făcută ieri de Victor Ponta este unul din acele gesturi politice dincolo de care lucrurile nu mai sunt la fel. A fost pentru prima oară când neînţelegerile dintre PSD şi PNL s-au dovedit serioase şi au ajuns foarte-foarte aproape de a duce la o ruptură la care toţi se aşteaptă, dar puţini preconizau că s-ar putea produce atât de curând. Lumea face deja analize, recalculează majorităţi parlamentare.

Să vedem ce mai fac principalii actori ai acestui moment.

Despre Victor Ponta am vorbit ieri. Premierul se află într-o poziţie foarte delicată. Puţini sunt cei care mai cred că "a trădat" de capul lui şi iau în discuţie şantajabilitatea sa.  Nu insist, dacă aşa stau lucrurile, e jalnic. Există şi ipoteza că Victor Ponta ar fi vrut anume să ducă lucrurile aici, că a împuşcat doi sau mai mulţi iepuri prin această mutare, care ar fi una îndrăzneaţă. L-a vulnerabilizat pe Crin Antonescu (arăt mai jos de ce), i-a arătat pisica lui Dan Voiculescu, şi l-a luat ca aliat pe Traian Băsescu, sperând să fie cu un minut mai şmecher decât bătrânul lup de mare, când va fi cazul. Şi, vorba aceea, şi-a asumat, cu bărbăţie, o decizie grea.

Unii îl laudă pe Crin Antonescu pentru reţinerea de a fi rupt USL, alţii îi critică ezitarea. O decizie mai grea decât cea de astă-vară, când a pornit acţiunea denumită de mulţi drept "încercarea de lovitură de stat", care a culminat cu suspendarea lui Traian Băsescu şi referendumul. Grosul a ceea ce e PNL astăzi abia a început să se obişnuiască la putere. Câţi l-ar fi urmat în opoziţie? Paradoxal, dar singurii care ar fi făcut asta ar fi fost doar aceia pe care s-a străduit să-i îndepărteze de puterea din partid, principialii, nucleul dur şi vechi. Rămânerea alături de un Ponta imprevizibil şi de un PSD care îşi ascute săbiile e un gest normal de supravieţuire imediată, unul care a dat startul pregătirilor de ieşire (USL se va sparge sub un pretext mult mai neînsemnat decât numirea Laurei Codruţa Kovesi). Partea proastă pentru liderul liberal e că nici nu poate rămâne prea mult în poziţia copilului prost, fiecare zi în plus însemnând ştirbirea tot mai mare a imaginii de luptător neînfricat.

Partea cu adevărat proastă pentru Crin Antonescu e aceea că, prin gestul de ieri, Victor Ponta i-a restras, practic, sprijinul pentru candidatura la prezidenţiale. Mai rău, dovedind slăbiciune (de data asta în raport cu un partener pentru care şi-a pus în joc credibilitatea, câtă acumulase), Crin Antonescu îşi slăbeşte foarte mult poziţia în interiorul PNL. Vocile critice vor deveni mai des auzite şi vor apărea, cu siguranţă, unele fără ameninţarea vreunei botniţe DNA, de exemplu, care îi vor cere socoteală mai devreme decât când va deveni prea târziu. Declaraţiile de ieri ale lui Crin Antonescu ("dacă vreo secundă o să ajung la concluzia că succesul eventualei mele candidaturi depinde de aceea că umblu sau nu de mână cu Victor Ponta, nu mai candidez") arată că problema candidaturii sale, până de curând tranşată definitiv şi iervocabil, se pune la modul serios. Nu e deloc exclus ca lui Crin Antoescu să i se ceară să renunţe în favoarea altui candidat (să zicem, de dragul discuţiei, că acesta ar fi Klaus Iohannis), care să aibă şanse reale (pentru prima oară un reprezentant al PNL chiar are şanse la Prezidenţiale, chiar şi în faţa unui premier PSD impetuos).

În fine, Crin Antonescu are tot mai vizibil ceea ce a fost o ştampilă şi a devenit tatuaj: "Prieten cu Dan Voiculescu". Asta pute.

Traian Băsescu tace înţelept, pregătindu-şi cu grijă ieşirea în public pentru a-şi maximiza reafirmarea ca actor politic principal, sub care nici iarba nu creşte. Pare principalul câştigător, în primul rând fiindcă şi-a dezbinat adversarii şi pentru că şi-a recăpătat rolul de actor principal. Acum, are două variante: să-l lase pe Victor Ponta în ofsaid sau să meargă înainte, respectându-şi partea sa de înţelegere şi avându-şi oameni loiali în poziţii-cheie. Un gând despre faza cu Daniel Morar: la un moment dat am gândit că el a fost securizat şi trimis într-un loc (Curtea Constituţională) important atât pentru prezent, cât mai ales pentru viitor. Dar CC e pentru pensionari (să mă scuze Mona Pivniceru), nu pentru oameni dinamici şi ambiţioşi. Reacţia lui Morar la propunerea Kovesi poate duce cu gândul la o frondă, la o mişcare în front.

P.S. Nimeni nu vorbeşte despre Laura Codruţa Kovesi, n-o voi face nici eu. Am înţelesc că nici măcar Victor Ponta n-a vorbit cu ea înainte de a face propunerea. În schimb, CSM, prin secţia de procurori, a mutat bine, deşi e de discutat despre termenul larg pe care şi l-a acordat.

Victor Ponta, portret de politician român

Portret de papagal, pasăre care n-are nicio vină

Avem, pe de o parte, o chestiune principială. A fost un moment în care toată lumea, şi cea băsistă şi cea uselistă, părea convinsă de necesitatea numirii la conducerea Parchetului de pe lângă ÎCCJ, DNA, DIICOT în urma unei proceduri transparente. De câteva zile, am aflat că e mai bine ca premierul şi preşedintele să cadă la pace şi să stabilească ei doi, în înţelepciunea lor, cine să conducă aceste instituţii. Pentru unii, implicarea preşedintelui Traian Băsescu în acest proces a fost un argument suficient ca să înghită gălulşca, de dragul rapidităţii. Vezi, Doamne, important e să se facă rapid, nu mai contează cum, Bruxelles-ul presează. Dacă Traian Băsescu agreează asta, atunci e de bine, stăm liniştiţi. Ce contează că numirile cu pricina vor fi politice 100%? Am întâlnit chiar şi la Dan această idee (pe care a respins-o după două zile).

Pentru oamenii cu scaun la cap şi fără fierbânţeli la inimioară

Prima mutare a lui Băsescu: Daniel Morar la Curtea Constituţională

Procurorul Daniel Morar, acum membru al Curţii Constituţionale

Nici n-a cântat cocoşul (nicio legătură cu soţul Elenei Udrea) de trei ori, că preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Daniel Morar la Curtea Constituţională. Este prima mutare politic spectaculoasă (chiar dacă nu suprinzătoare) pe care şeful statului o face după ce a anunţat despărţirea de PDL.

Mutarea poate fi văzută fie ca o recompensă (printr-un post sigur şi bine plătit), fie ca securizarea unei instituţii-cheie în stat. Pot pune pariu că Daniel Morar e în poll-position pentru funcţia de preşedinte al CCR?

Daniel Morar reuşeşte astfel ca, în decurs de mai puţin de un an, să ocupe, pe rând, trei funcţii foarte importante: şef al DNA, Procuror general şi judecător la Curtea Consituţională. Un om de nădejde al preşedintelui Traian Băsescu.

Deja îmi imaginez viitoarele şedinţe din Curtea Constituţionale la care se vor confrunta (colegial) Daniel Mora, Mona Pivniceru şi eternul domn Predescu.

Ce vor face în continuare Traian Băsescu şi Elena Udrea

Elena Udrea (prim plan) şi Traian Băsescu. Condamnaţi să fie împreună

Traian Băsescu a făcut tot ce i-a stat în puteri, şi mult mai mult decât era decent să o facă, ca s-o aducă pe Elena Udrea la conducerea PDL. Mulţi spun că alegerea lui Blaga înseamnă triumful baronilor şi victoria unuia care s-a remarcat doar prin faptul că îi lasă pe toţi să-şi facă de cap. Că doar ea, Elena Udrea, ar fi putut revitaliza partidul prin care Traian Băsescu a condus România în ultimii vreo cinci ani. 

În primul rând, chiar dacă Elena Udrea are frumoase calităţi de politician pur-sânge, încă n-a sosit momentul ei. Are o mare problemă de imagine, peste care va trece doar dacă va pune pe masă fapte concrete. Doar ele, faptele, ar putea-o scoate, eventual, din trenul în care e. Un tren al cărui mecanic, controlor şi locomotivă e Traian Băsescu (aşa cum era Sergiu Nicolaescu în domeniul lui) şi în care Elena Udrea îmbracă, pe rând, diferite haine şi îşi aumă diferite roluri, care de care mai interesante, dar uşor nepotrivite cu un parcurs definit de obicei ca fiind normal.

Elena Udrea mai are nevoie de câţiva ani de ţinută sobră, ca la Conveţia de ieri, pentru a putea şterge din memoria colectivă rozul decoltat, sexy,

Cum s-a despărţit Traian Băsescu în aceeaşi seară atât de PD cât şi de PDL

Traian Băsescu:

"Am vazut rezultatul Conventiei PDL, cred ca am fost cinstit cu acest partid. I-am spus ca dupa aceste alegeri ne vom alege fiecare drumul. Modul cum nu au inteles sa fie democrati ma face sa spun acum definitiv si pentru totdeauna: Adio, Partid Democrat. Astazi ne-am despartit. Ei nu mai sunt o piatra de moara pentru mine, eu nu mai sunt o piatra de moara pentru ei. Ma voi dedica constructiei unei alte solutii de dreapta, cu oameni cinstiti, cu oameni care nu fug cu urnele, cu oameni care accepta dreptul democratic al contestatiei si vreau sa stiti ca nu voi face nimic pentru a aduce alaturi de mine vreo bucatica din PDL...

PDL a demonstrat ca a putut fi pe o directie democratica atata timp cat a stiut de un lider autoritar.

Imediat ce au simtit ca pot singuri aripa fesenista a partidului a rabufnit, iar Conventia de astazi este proba ca 50% din partid este inca ancorat in naravurile FSN-ului. Adio PD, adio PDL. Noi azi ne-am despartit definitiv. Luati-va drumul vostru, iar eu il am pe al meu..."

Trec asta aici pentru că e un document istoric.

În UE scade numărul deceselor în accidente rutiere. În România creşte

Imagine de la accidentul provocat de jurnalistul Şerban Huidu la Timişu de Sus, în anul 2011

 
9%. Cu atât a scăzut în anul 2012, la nivel UE, număul deceselor în urma accidentelor rutiere. Vestea e bună. Jumătatea goală a paharului ţine de faptul că România se află în clubul mai puţin select al ţărilor UE în care s-a înregistrat o creştere (1%) a numărului de decese în urma accidentelor rutiere (alături de Austria 4% Luxemburg 3% şi Lituania 2%).

În cifre, evoluţia numărului de decese la un milion de locuitori e următoarea*:

                    1965        2010      2011     2012
România       98             111        94         96
Austria         252            66         62         64
Luxembrug  250            64         64         65
Lituania       250            90         97       100
Bulgaria        91           103         89        82
UE              171            62          60         55

*Am adăugat Bulgaria în tabel doar pentru că ne tot comparăm cu ei, deşi în cazul vecinilor noştri de suferinţe numărul de decese a scăzut (cu 3%)

În lumina acestor cifre, pe care le-a găsit pe site-ul Reprezentanţei Comisiei Europene, devine evident că în cazurile Austria, Luxembrug şi chiar Lituania (fosta nostră colegă de lagăr comunist), statisticile ultimului an pot înşela. Important e graficul evoluţiei numărului de accidente rutiere mortale şi scăderea drastică (de aproape patru ori în cazul primelor două, de 2,5 ori în cazul celei de a treia) a acestora faţă situaţia din urmă cu 50 de ani.

Constatăm că în România nu s-a schimbat nimic semnificativ în ultimii