Primii ar putea fi abordați, dar fără încrâncenare, de jurnaliștii de investigație („sibianul” meu preferat și-a pus pe geam, după vreo trei ani, o autorizație din care reiese că e din Slobozia). Ceilalți merită abordați de antropologi, scriitori și regizori.
O face, cu foarte multă dragoste, Dumitru Budrala – în filmul „La drum”. Cunoscătorii, pentru că vorbim despre o nișă a publicului, știu că acesta este primul documentar observațional din România. Aceștia îl vor revedea cu plăcere.
Mai necunoscătorii vor fi nițel contrariați. Obișnuiți cu producțiile artistice de tip Hollywood sau Cannes, se vor mira la început. Apoi îi va prinde povestea.
Sunt 43 de minute în care pur și simplu trăiești alături de protagoniști și ai nostalgia bunicilor de la țară.
Îți amintești, chiar dacă, poate, nu ai văzut niciodată turme de oi pe coclauri, chiar dacă nu ai băut lapte proaspăt și nu-ți răsună în minte strigătul oilor și al mieilor, clopotele, alergarea neobosită a câinilor ciobănești și mirosul de lână nădușită. Îți amintești fiindcă drumul acesta neobosit al turmelor de la o pășune la alta, sute și sute de kilometri, e ceva ce avem, ca români, în ADN-ul nostru cultural.
„La drum” de Ziua Culturii Naționale. O idee-manifest
Găsesc așadar că ideea de promova acest film de Ziua Culturii Naționale este o idee-manifest. De obicei, această zi era „sărbătorită” la noi cu tot felul de simpozioane și manifestări patriotarde. Și mult kitsch. Refuz să cred că prin cultură națională asta se înțelege. Cultura națională a românilor este ceva mult mai real, mai profund, mai autentic. Uneori, chiar mai dur decât ne place să credem.
Când suntem rătăciți, nu strică să avem acest reper.
Autenticitatea.
Filmul „La drum” și de aceea este valoros. Pentru că te poartă într-o poveste pură, pe alocuri dură, amuzantă și filozofică, pe care o înțelegi cap-coadă. Cu sufletul o înțelegi.
Recomand!
Aici: https://youtu.be/se9S2U_L1og
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu