Pagini

marți, 19 aprilie 2011

Fascinanta dezbatere internă din PDL

Imagine luată de pe pagina de facebook a Elenei Udrea

În timp ce Traian Băsescu îl făcea caporal pe Vasile Blaga, falnicii lideri ai PDL se dădeau cu autocarul prin mosiile lui Flutur si Pinalty. Bravo lor! Chestia e că s-au ferit cu totii, inclusiv împricinatul, să comenteze. Abia după 24 de ore, după ce s-a dat ordin pe unitate cine si ce să spună, au zis, unii/altii una/alta. Mi-a plăcut de Blaga, a cărui faimă de buldog e doar o faimă - omul a zis, curajos, că nu comentează declaratiile presedintelui.
Mă amuză (altfel m-ar întrista) nonsalanta cu care Traian Băsescu ignoră ideea echidistantei politice prevăzută în Constitutie. Am mai spus-o, o voi mai spune: voi fi primul care să aplaude renuntarea a articolul ipocrit; până atunci, asta e legea si ea ar trebui să fie valabilă inclusiv pentru măretul conducător.
Recunosc: ceea ce am văzut în ultima vreme la PNL e prea putin apropiat de democratie; nu credeam să-i placă lui Crin Antonescu, atât de mult, stilul dictatorial, milităros... Deocamdată, însă, PNL e doar un partid de opoziție si stilul Crin îi afectează doar pe membrii PNL si pe simpatizantii acestui partid. La PDL e vorba de cu totul altceva: e (că vrem că nu vrem) cel mai important partid de guvernământ si domnul care se amestecă direct să facă jocurile e însusi seful statului. 
Si oricât de mult i-ai desconsidera pe postacii pedelisti, până si ei ar trebui să fie nemultumiti de dezbaterea internă din partid. Sunt naiv?

NOTĂ. Am scris un editorial în EVZ.

4 comentarii:

  1. Si asa a ajuns PSD, cel putin la nivelul deciziei politice interne, cel mai democratic partid din Romania.

    Cum se intoarce roata politichiei :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. De ce, domnule Hera sa fie trist? E un fapt, valabil acum. Cand PSD va ajunge la guvernare, va trebui sa redevina partidul cazarma, asa cum a mai fost si cum este acum PDL.


    Asta e tristetea cea mai mare, pentru ca iar ne va afecta pe toti...

    Radu

    RăspundețiȘtergere
  3. Corect, Radu. PSD va face la fel. A mai făcut-o, o va mai face.

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters