Pagini

joi, 20 mai 2010

Să controleze Nicu Văcăroiu!


Mi-a plăcut de Constantin Nită în discutia cu sindicatele, cărora le-a propus să accepte programul PSD de iesire din criză.

„O altă măsură care vizează un mai bun control al cheltuirii banului public e trecerea controlului financiar preventiv de la Ministerul Finanţelor la Curtea de Conturi, în aşa fel încât să putem verifica cât mai bine dacă banii cheltuiţi sunt eficienţi şi direcţionaţi acolo unde trebuie", a spus Niţă.

Nu zău! Curtea de Conturi e cumva condusă de Nicu Văcăroiu? Măi, băieti, mai răsfirati!

12 comentarii:

  1. Eu cred ca e o mica greseala in propunerea d-lui Nita. Indiferent de cine este condusa, "Curtea de Conturi exercită funcţia de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, furnizând Parlamentului şi, respectiv, unităţilor administrativ-teritoriale rapoarte privind utilizarea şi administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii. Curtea de Conturi are competenţa de a exercita auditul performanţei asupra gestiunii bugetului general consolidat, precum şi a oricăror fonduri publice."
    Sursa:
    http://www.curteadeconturi.ro/sites/ccr/RO/Pagini/Mandat.aspx
    Asa ca PSD-ul prin dl. Vacaroiu poate sa faca mult, sa verifice, sa comunice...
    Eu, si poste multi dintre noi, am uitat de faptul ca aceasta institutie este, sau ar trebui sa fie foarte puternica si-acum constat ca activitatea acesteia nu prea se vede.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Adrian: Poate pentru că nu prea există? Sau e, din nou, basmul acela cu „n-am stiut să comunicam bine!”?

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce sa controleze nea Nicu? Productia de "Saniutza" poate! Ca el e expert mare de cand lucra la CSP!
    Fereasca Sfantul!

    RăspundețiȘtergere
  4. Chiar, mi-aţi amintit de Nea Nicu Văcăroiu... Oare ce face domnia sa acolo, că nu am mai auzit nimic... Dar nimic, nimic.

    RăspundețiȘtergere
  5. @too_old_man: Cred că există si alte variante.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Bibliotecaru: Am auzit ceva despre/dinspre el destul de recent (în urmă cu cel mult o lună). Dar, vai, nu mai stiu ce...

    RăspundețiȘtergere
  7. Cred ca va dati cu parerea toti desteptii pe-aici...Cititi Legea Curtii de Conturi cu toate modificarile si completarile ulterioare si pe urma comentati trecerea controlului financiar preventiv delegat de la Ministerul Finantelor la Curtea de Conturi...Sau vorbiti ca sa va aflati in treaba??? Specialistilor ce sunteti ....Mai puneti mana si cititi nu stati la vrajeala pe-aici...

    RăspundețiȘtergere
  8. @ Anonim...
    Păi dacă citim legea, mergem să facem şi controlul... devenim specialişti. :D
    Nu mai bine ne spuneţi domnia voastră, pe scurt, despre ce este vorba, eventual cu citatul din lege care să ne dumirească?

    RăspundețiȘtergere
  9. Anonimule, era cazul să pui lucrurile la punct. Apreciez asta.
    P.S. Aşa te strigă şi ai tăi, Anonimeee?

    RăspundețiȘtergere
  10. @Bibliotecarul: E mai complicat aşa.

    RăspundețiȘtergere
  11. Cred ca nu este asa de greu sa cititi o lege cu modificarile si completarile sale ulterioare...si inca ceva: ca sa faci audit, iti trebuie si ceva pregatire, nu doar sa citesti o lege....eu zic sa incepi cu legea si apoi sa vedem daca mai spui ca o sa mergi sa faci control ...Apropo: la efectuarea controlului nu este suficienta doar Legea Curtii de Conturi, mai sunt si alte legi...P.S : Prefer sa raman ANONIM decat sa ies in evidenta prin publicarea unor articole la adresa unei persoane sau a unei institutii despre care EVIDENT ca nu stiti nici macar esentialul...

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters