Pagini

marți, 17 martie 2020

COVID-19. Ziua recordurilor

Cele două raportări, cea eronată și cea corectă
Marți, 17 martie 2020, a fost o zi a recordurilor în ceea ce privește subiectul #1, Marea Încercare COVID-19.



NUMĂR RECORD DE CAZURI. S-a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de infectare cu noul coronavirs raportate în România: 49. Precedentul record fusese stabilit cu patru zile înainte: 36.


GREȘEALĂ DE CALCUL. A fost în același timp prima zi în care numărul de persoane infectate cu COVID-19 a scăzut. Din păcate, a fost vorba de o greșeală de calcul. Buletinul de presă semnat de Grupul de comunicare strategică a anuțat inițial că s-a ajuns la 222 de cazuri, deși adăugând cele 33 de cazuri noi de după-amiază la cele 184 de dimineață, aritmetica ne ducea la rezultatul corect: 217.

Portalul https://www.worldometers.info/coronavirus/ a apucat să preia informația, pe care apoi a rectificat-o. Interesant este că cei de la WorldOMeters au luat în calcul un număr mai mare de cazuri pentru astăzi (+54 în loc de +49).

Imaginea care amintește de zilele revoluției din decembrie 1989. Sursa: RTV

ANUNȚUL DE LA 22:00. Cel mai serios avertisment rămâne însă anunțul de la ora 22:00 făcut de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (atât punerea în scenă cât și mesajul amintește de zilele revoluției din decembrie 1989 și prevestește lucruri nu tocmai bune...), potrivit căruia:

  • se închid hoteluri, baruri, restaurante, cafenele, 
  • se suspendă zborurile din Spania, 
  • este „întărită prezența în stradă a structurilor de ordine publică” (poliție, jandarmerie, poliție de frontieră), 
  • sunt recrutați medicii rezidenți și studenții la Medicină


ÎNCHIDEREA GRANIȚELOR UE. În plus, s-au închis granițele Uniunii Europene - și România cam are (cu Serbia, cu Ucraina, cu Basarabia și cu vecinul Marea Neagră).

Ziua semenilor ticăloși prin imprudență


...Și a fost ziua în care s-a confirmat că sunt deja 52 de oameni infectați de fostul angajat MAI care nu a spus că vine din Israel, așa că a dat COVID-19 la tot spitalul și la toată familia.

...Și ziua în care un român a venit din Spania, cu avionul, fără să spună că era în carantină acolo și, firește, fără să spună că are COVID-19.

...plus cei 19 trimiși la izolare, dar care nu au fost găsiți acasă... 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters