Pagini

miercuri, 19 decembrie 2018

Trădarea României (Niciun idiot util)

Orlando Teodorovici și Liviu Dragnea, doi inși care lucrează ticălos împotriva românilor
Liviu Dragnea și clica lui au scăpat de prezumția că ar fi idioți utili. Această noțiune implică o oarecare candoare, inocență și/sau prostie pură. Și nu e cazul. Liviu Dragnea sau Florin Iordache sau Călin Popescu-Tăriceanu sau Kelemen Hunor sau Orlando Teodorovici sau Tudorel Toader sau Carmen Dan sau Darius Vâlcov nu sunt idioți, ci ticăloși - câtă vreme lucrează împotriva românilor. Privind retrospectiv, acțiunile lor par să facă parte dintr-o strategie complexă îndreptată fix împotriva românilor și României.



Cei enumerați mai sus și ceilalți membri ai clicii (nu m-am hotărât dacă la Viorica Dăncilă e vorba de cinism ticălos sau doar de candoare), au acționat în ultimii doi ani împotriva Justiției, împotriva serviciilor secrete, au distrus credibilitatea Ministerului de Interne, lucrează de zor la Roexit (și nici nu se mai jenează să enunțe ideea, deși unii actori enunță încă, ipocrit, așa zisa lor convingere pro-europeană), iar acum, prin declarațiile răvășitoare ale lui Liviu Dragnea și a ministrului lui de Finanțe, împotriva economiei naționale. A mai rămas deocamdată neatinsă armata.

Acești oameni nu sunt idioți. N-o fac din prostie. O fac deliberat. Acționează, de capul lor sau bine mânuiți (e treaba serviciilor secrete să știe, sper să știe), nu doar pentru a scăpa Liviu Dragnea și seturi de baroni locali de pușcărie, acesta e doar vârful aisbergului ticălos, ci pentru a face rău țării și oamenilor cărora le-au jurat credință.

România nu a avut niciodată o putere executivă post-decembristă mai ticăloasă. Mai trădătoare.

Niciun parlamentar PSD, ALDE sau UDMR, niciun ministru sau secretar de stat, director prin ministere, niciun oficial și niciun jurnalist ori influencer de orice fel nu are nicio scuză de acum înainte. Niciun om cât de cât informat nu poate invoca scuza că nu a știut, nu și-a dat seama. Nimeni nu e cu glonțul la tâmplă. Trăim încă într-o țară democratică, liberă. Fiecare dintre cei pomeniți mai sus, fiecare dintre cei care va merge să voteze de acum înainte o va face în deplină cunoștință de cauză. Și va trebui să își asume asta până la final.


4 comentarii:

  1. Vor merge unii si vor vota tot pentru astia - iar daca sunt la fel de multi (cu speranta ca "le va da statul") am... incurcat-o (era sa scriu o prostie!) Inca au sustinatori (prea multi!) - acesti sustinatori (convinsi de unii "jurnalisti" si "analisti") afirma, intre altele, ca se minte la greu despre "mult-iubitii guvernanti".
    De la o anumita varsta nu se mai numeste "candoare" (nici cand e vorba de prim-ministru). :)
    Cand ma gandesc ca opozitia e doar teoretica... mai ca-mi vine sa "exit"! (cat mai pot)

    RăspundețiȘtergere
  2. E trist că soluțiile noastre sunt Exit-uri. Asta vine din lipsa de speranță, deznădejde.
    Ceea ce mă face să îi disprețuiesc și mai mult pe toți ticăloșii care duc mai departe visul de aur al Anei Pauker.

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters