Frumoasa şi bestia

Alina Gorghiu şi Vasile Blaga - caricatură de Cotidianul.ro

Alegerile interne din PNL aduc o noutate pe scena politică autohtonă: e prima oară când o femeie, şi încă una foarte tânără (are 36 de ani), trece la conducerea unuia dintre cele mai importante partide din România. Ascensiunea Alinei Gorghiu are mai multe explicaţii, dar istoria o va consemna pe cea mai importantă: faptul că a fost sprijintă de omul cel mai în vogă din România. Dar, de acum, important e ce şi cum va urma, fiindcă fostul purtător de cuvânt al PNL preia şefia partidului într-un context mai mult decât interesant, marcat de două momente: instalarea la Palatul Cotroceni a preşedintelui Klaus Iohannis, respectiv în tranziţia către aşa-zisul mare Partid Naţional Liberal.

Strategia PSD de cosmetizare a realităţii că a dat-o rău de tot în bară

„Victor Ponta a redat PSD mentalitatea de învingător şi de partid aflat în fruntea topurilor, în România”. Citeşti şi te cruceşti. Spusa îi aparţine lui Dan Sultănescu, care se prezintă drept „analist politic, coordonator al proiectului infopolitic, director executiv în cadrul Fundaţiei Multimedia pentru Democraţie Locală”. În realitate, Sultănescu este unul din consilierii lui Victor Ponta. I-a fost strateg în campania electorală.

N-am ales la întâmplare declaraţia lui Sultănescu, extrasă dintr-un interviu acordat site-ului ContextPolitic.ro. Pentru cine nu ştie, consilierii politici şi de imagine sunt un fel de promptere ale politicienilor. Le pun vorbe în gură. Dan Sultănescu, alături de Mirel Palada, Bogdan Teodorescu şi ceilalţi, au dat linia comportamentului lui Victor Ponta în ultimul an (fireşte, n-a lipsit amprenta personală a premierului).

DOCUMENT. Proiectul Bugetului pe 2015, anexe, rapoarte

Ministerul Finanţelor Publice a publicat proiectul Legii Bugetului de Stat pe anul 2015, al Legii Asigurărilor Sociale şi un Raport privind situaţia macroeconomică pe 2015 şi proiecţia pe 2016+2018. Aşa debutează, practic, ceea ce se numeşte dezbaterea publică, care va dura 10 zile (adică până în data de 21 decembrie, când va depune jurământul în Parlament preşedintele ales Klaus Iohannis).

Sunt deschis pentru orice comentarii pertinente despre acest subiect, la care nu pot spune că m-aş pricepe.

Deocamdată, consemney doar că bugetul DNA a fost redus cu o treime. Uite-aşa!

Pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele, mai jos e lista documentelor supuse dezbaterii publice:

• Legea Bugetului de Stat 2015 – proiect
• Anexa Buget 2015
• Anexa 4 Buget 2015
• Anexa 5 Buget 2015
• Anexa 6 Buget 2015
• Anexa 7 Buget 2015
• Anexa 8 Buget 2015
• Anexa 9 Buget 2015
• Anexa 10 Buget 2015
• Raport privind situatia macroeconomica pe 2015 si proiectia pe 2016-2018
• Legea Asigurarilor sociale 2015 – expunere de motive
• Legea asigurarilor sociale 2015 - proiect
• Anexa 1 Legea asigurarilor sociale 2015
• Anexa 2 Legea asigurarilor sociale 2015

Guvernul Ponta trage preşul de sub procurorii DNA

DNA, buget redus cu o treime în 2015

Cine m-a enervat cel mai mult anu' ăsta?, s-o fi întrebat dl Ponta. Diaspora, Băse şi DNA-ul, şi-o fi răspuns. Tăiaţi!
Deocamdată, prima reacţie e de la DNA, care s-a trezit cu un buget mai mic cu o treime decât în anul 2014, în care a fost actorul politic nr. 1. Politic? Da şi nu. În orice caz, Actorul. Deşi n-a împuşcat un milion de like-uri pe Facebook.

Acum, pe cifre şi citate.

Ce înseamnă atacul lansat joi seară de Traian Băsescu

La capătul a zece ani în care ţara s-a împărţit în băsişti şi anti-băsişti, lui Traian Băsescu îi este greu să se împace cu gândul că de Crăciun va fi un fost. Aceasta este una din cheile în care se poate citi declaraţia de presă de joi seară, în care pune tunurile pe Victor Ponta (îi cere să demisioneze şi să propună un nou guvern, unul fără Ponta; critică atitudinea şi explicaţiile faţă de redevenţe etc.) şi mai aruncă ironii încoace şi încolo.

Dacă doriţi să revedeţi. Azi, Mona Muscă

Mona Muscă

Fostul politician liberal Mona Muscă şi eventualul grup din preajma sa tatonează de mai multă vreme o posibilă revenire în prim-plan. Prăbuşită din vârful popularităţii politice, din hainele de prezidenţiabil cu cele mai mari şanse pentru alegerile din 2009, Mona Muscă intrase într-un prelung con de umbră. Pe drept sau pe nedrept, depinde din ce unghi priveşti.

În ceea ce mă priveşte, am o istorie legată de acest episod. Pe scurt, am întâlnit-o de câteva ori încă de pe vremea Alianţei Civice, am avut discuţii mai mult decât agreabile, am rezonat cu majoritatea luărilor ei de poziţie, extrem de principiale, de curajoase, de bine venite. M-am numărat printre aceia care au crezut în ea şi am respins, iniţial, zvonurile care anunţau iminenta ei deconspirare ca fost colaborator al Securităţii. Aşa ceva nu se poate!, îmi ziceam.

Am scris mai multe editoriale despre acest caz (de exemplu, acesta) şi ceea ce mi-am închipuit atunci că înseamnă el. Primul, al cărui link l-am dat mai sus, l-a determinat pe un cunoscut realizator de revistă TV a presei, să spună despre mine că aş fi cel mai naiv om din România. Aşa s-a născut numele acestui blog J.

Revenind (scuze pentru paranteză!), Mona Muscă încearcă să revină în prim-plan, la opt ani după ce a părăsit, fără voie, viaţa publică, din cuaza deconsipirării sale ca fost colaborator al Securităţii. Televiziunea România TV a difuzat de Ziua Naţională un interviu cu Mona Muscă, realizat de Sorin Melenciuc.

În interviu, Mona Muscă aminteşte de politicianul de odinioară. Vorbeşte elocvent, gesticulând convingător, despre politicienii care trebuie să înţeleagă că sunt acolo „ca să-i servească pe ceilalţi, să le înţeleagă toate nevoile, necazurile, problemele şi bucuriile”. Societatea ar fi mers mai uşor înainte dacă am fi avut politicieni mai profesionişti, mai cinstiţi, mai corecţi, mai cu dragoste de semeni (...) mentalitatea şi politicienii ne-au ţinut cel mai mult în loc etc.”.

Mona Muscă ţine, de asemenea, să arate că e încântată de alegerea noului preşedinte („a fost fantastic!”), pe care ne anunţă că îl cunoaşte personal de multă vreme, din perioada pregătirilor pentru proiectul Sibiu-capitală culturală europeană, a rămas într-o relaţie de prietenie cu el şi după aceea şi, fireşte, are despre el o părere excelentă („a fost fantastic...”, a vorbit foarte puţin, a rezolvat foarte multe „cu un calm enervant, cu foarte multă înţelepciune şi cu zâmbetul pe buze”.

Apariţia Monei Muscă la o televiziune cu acoperire naţională a trecut aproape neobservată.

A doua zi, realizatorul TV Cătălin Striblea a salutat momentul.

„Nu știu dacă asta înseamnă o întoarcere a sa în politică și în spațiul public. Eu cred că Mona Muscă lipsește și a lipsit destul. Și că se poate întoarce liniștită (...) dacă te uiți la halul de degradare în care am ajuns, la calitatea politicienilor români, atunci doamna Muscă e binevenită și necesară pentru argumente și bun-simț. Și apoi, puteți spune cu mâna pe inimă că știți sigur ce ați fi făcut în situația ei? Bine ați revenit, doamnă!”, a scris Cătălin Striblea pe blog.

Au urmat câteva consemnări pe diferite site-uri, care au marcat „primul interviu după şapte ani de tăcere” (cel mai citat, cel de pe evz.ro) şi cam atât.

Reflexia politică, noua doctrină a PSD

Gânditorul Dan Şova, chestor al Senatului, de două ori ministru în guvernele Ponta, avocat, conferenţiar universitar doctor în Drept fiscal, a fost exclus joi seară din PSD. La capătul unei şedinţe de pomină, domnul Şova a fost dat afară din partid alături de Mircea Geoană şi de primarul Marian Vanghelie.

După eveniment, domnul Şova a comentat ce i s-a întâmplat în cuvinte simple, din suflet, şi a anunţat că, în condiţiile date, îşi ia „un timp de reflexie”. Domnul Şova a invocat „timpul de reflexie” de patru ori într-un minut şi douăzeci de secunde. Dacă ar fi reflectat un pic înainte de a vorbi (lucru recomandat majorităţii politicienilor), domnul Şova ar fi avut şansa de a evita capcana paronimelor.

România cu accent nemţesc

Cum se va schimba politica externă a României după alegerea lui Klaus Iohannis? Aceasta este probabil cea mai importantă întrebare pe care şi-au pus-o analiştii politici şi liderii europeni, americani şi ruşi, după ce au aflat cine va conduce România în următorii cinci ani.

România. O ţară şi doi preşedinţi

România se află într-o situaţie inedită: timp de o lună va avea un preşedinte în exerciţiu şi unul ales, dar care nu-şi poate intra în pâine până când nu se termină mandatul celuilalt. Până în prezent, tranziţia era de trei zile, nici nu aveai timp să te dumireşti. De data aceasta însă, avem de a face cu o lună întreagă în care există riscul ca noul şef al statului să nu ştie ce să facă cu mâinile, în vreme ce actualul se află într-o situaţie în care, psihologic vorbind, trebuie să se obişnuiască cu gândul că va fi, extrem de curând, un fost. Cu alte cuvinte, pierdere de vreme.

Dar, totuşi, ce ar trebui să facă fiecare dintre cele două personaje în perioada de tranziţie?

În judeţul Hunedoara. Cât de roşu e cel mai roşu judeţ din Transilvania

Harta politică a judeţului Hunedoara. Sursa: zhd.ro

Harta electorală a României, după turul al doilea al algerilor prezidenţiale, e ca îmbinarea a două piese de puzzle, cu două zone mari colorate uniform (Transilvania „albastră” pe de o parte, Muntenia şi Moldova, „roşii”, pe de altă parte; doar Dobrogea iese din schemă). Din zona „albastră” se întinde un braţ în nordul Moldovei (Suceava şi Iaşi), din cea „roşie” altul (Hunedoara).

Un text scris la cald

Am scris la miezul nopţii patru texte. Apoi m-am apucat de al cincilea, pe care l-am publicat în Cotidianul. Am vrut să spun ce cred eu despre înţelesul alegerilor din 16 noiembrie. Dar n-o să mă apuc acum să vă zic ce a vrut să spună autorul. Aş putea să scriu, eventual, a şasea versiune.

Algoritmul lui Octavian

Foarte pe scurt, fac public un pronostic, dat de Octavian pe Facebook, pe baza unui algortim la care lucrează de ceva vreme.

Astfel, dacă pronosticul e corect şi a luat în calcul toate variabilele importante, alegerile vor fi câştigate de Klaus Iohannis cu 51,1% din voturi (lui Victor Ponta revenindu-i 48,9%). 

"Felicitări, sunteţi primul care votează!"

Imagine matinală de la secţia de votare. Foto: Călin Hera

Revendic onoarea de a fi fost primul care a votat la o secţie deschisă pe teritoriul României. Ca să fiu realist, am fost printre primii, din moment ce s-au deschis deodată 18.550 de secţii de votare şi, din câte am înţeles, la foarte multe dintre ele erau deja oameni la poartă înainte de ora oficială de deschidere a urnelor.

Bucătăria politică sau ce le-a trebuit telespectatorilor

Emisiunea Masterchef a avut rating mai bun decât dezbaterea de la Realitatea TV

Realitatea TV a fost lider la audienţe în rândul televiziunilor de ştiri marţi seară, în timpul confruntării electorale Iohannis-Ponta, dar tot Pro TV a deţinut supremaţia. Datele de audienţă reflectă gradul de interes al publicului din România pentru viaţa politică, dar cifrele trebuie trecute cu asterisc, deoarece Klaus Iohannis a anunţat în ultima clipă că va veni în studioul televiziunii şi astfel evenimentul nu a apucat să fie mediatizat.

Iohannis şi Ponta s-au anihiliat reciproc

Mult aşteptata confruntare televizatăîntre finaliştii alegerilor prezidenţiale a apărut din senin, când nimeni nu se mai aştepta, şi s-a terminat lăsând telespectatorilor o senzaţie bizară, de neterminare şi răspunsuri deschise la întrebarea "Cine a câştigat, cine a pierdut?".

Ştire-bombă într-un ziar din Bacău

Ştire-bombă în Observator de Bacău

Mi-ar plăcea să trăiesc într-o ţară în care aceasta e o ştire. Mă rog, textul ar trebui să fie scris altfel, nu copy/paste din comunicatul de presă scris în limba poliţienească, dar asta e altă problemă, se predă la cursurile de Tehnici de redactare.

Dar atunci când un jurnalist îşi pierde trei minute ca să posteze un articol despre furtul "mai multor pachete" de gumă de mestecat înseamnă că pur şi simplu nu există multe alte belele în comunitatea pentru care scrie, deci e de bine. Nu?

Ce înseamnă demisia lui Corlăţean

Victor Ponta încearcă să ridice oala de pe capac şi să schimbe un pic vorba. Sacrificiu de cal. Aşa poate fi tradusă demisia ministrului de externe Titus Corlăţean. Gest neobişnuit la români, demisia ministrului Corlăţean trebuie totuşi salutată chiar dacă a venit târziu, a fost dată cu alt scop decât cel afişat, nu rezolvă nimic şi nu e însoţită de scuze.

Capcana lui Ponta

Primul tur al alegerilor prezidenţiale a trecut, nu fără a lăsa cicatrici în partidele celor doi finalişti. Deşi fiecare şi-a afişat mulţumirea pentru rezultatele obţinute, în spatele uşilor închise s-au aruncat vorbele grele şi ameninţări dure.

Ponta, asistent reparaţii canalizare

"Ponta a ajutat la repararea instalaţiilor de canalizare". Foto: Sabin Gheman

Mândria de a fi român pare, pentru Victor Ponta, doar o vorbă, colea. Câtă vreme dă bine, e de folosit. Dacă sună aiurea pentru potenţiali alegători, de de lăsat deoparte. Prinţipiuri.

În vreme ce toată ţara e împânzită cu afişe, panouri, bannere care-l înfăţişează pe Victor Ponta care se anunţă "Mândru că e român", plus motivele naţionale care să sugereze acest lucru.

Atât că la Chişinău, ca să nu supere partenerii comunişti, Ponta s-a arătat "Mândru că e european", iar în judeţele cu populaţie majoritar maghiară din România (arată Sabin Gherman) a renunţat, pur şi simplu, să se mai arate mândru de ceva, mulţumindu-se cu un mesaj în limba maghiară ("Ponta a ajutat la repararea instalaţiilor de canalizare" - sic!, trad. HotNews)

Grupul celor care merg la vot

Mioara este unul din cei 18.284.326 cetăţeni români aflaţi pe listele electorale. De obicei, nu votează. Nu mai are încredere în ei. În politicieni. Mint de rup, spune. Sistemul nu îi lasă să ajungă în vârf decât pe aceia care au un anumit tipar. Ca să urci, să ajungi acolo, trebuie să fii ca ei sau să te transformi în ei. Aşa că de ce să îmi pierd vremea şi să-mi fac iluzii? De când şi-a rezolvat problema cu (ne)mersul la vot, cu patima politică, Mioara e mai liniştită, priveşte lucrurile mai cu detaşare. Trăieşte.

Regele nostru şi nebunia lor

Îmi povestea cineva cum era într-o duminică la biserică, în Câmpina şi, la un moment dat, a intrat Regele Mihai. Nimeni altul. Era însoţit de Regina Ana. S-au aşezat, la loc de cinste, şi a urmat cea mai frumoasă şi mai impresionantă slujbă la care doamna care îmi povestea a participat vreodată.

Al 17-lea minister

Premierul Victor Ponta îşi continuă neabătut programul de pomeni electorale, cu care speră să-şi ţină aproape electoratul tradiţional. O acţiune cu atât mai îndârjită cu cât apar din ce în ce mai numeroase informaţii care dezvăluie un partid PSD măcinat de lupte interne şi marcat de lideri corupţi până în măduva oaselor, gata să facă orice, numai să-şi scape pielea.

O vorbă la RFI

Am vorbit la RFI despre mişcările de ieri din PSD, urmare a cazului Hrebenciuc-Şova. Dau aici un link, poate vreau să ascult vreodată ce voce aveam în tinereţe.

Lui Viorel Hrebenciuc i se întâmplă ceva. Şi nu doar lui

Ceea ce i se întâmplă în aceste zile lui Viorel Hrebenciuc este cu totul ieşit din comun. Omul care ştie cel mai bine cum funcţionează sistemul şi cum trebuie el uns s-a trezit lăsat în ofsaid. Expunerea lui Hrebenciuc şi prăbuşirea lui iminentă vorbesc deopotrivă despre Sistem şi despre un partid care are în ADN tendinţa de a fi partid-stat şi, implicit, de a fenta regulile jocului. Iar prăbuşirea spectaculoasă a fostului Mare Sforar va avea urmări mai mari decât bănuim azi.

PSD a declanşat Operaţiunea "Diaspora"

PSD lucrează în aceste zile la desăvârşirea unei strategii bine puse la punct, prin care rezultatul alegerilor să fie securizat cât mai mult. Ordonanţa de Urgenţă a primarilor traseişti, dată la sfârşitul verii, a fost doar un pas. Semnalul a fost transmis, recepţionat, racolări s-au făcut, dar emulaţia pesedisto-uneperistă n-a cuprins chiar toată suflarea administraţiei locale. Un pic ici, alt pic colo şi cam atât.

Oricum, marile succese se adună picătură cu picătură. Aşa se explică, de exemplu, eforturile lui Victor Ponta de a atrage cât mai mult din voturile basarabenilor. Nu dragul de Iurie Leancă sau de Unire l-a cuprins pe Ponta, ci calculul cinic de a pune mâna pe o felie cât mai mare din procentul care ar pute veni de la Chişinău.

Ponta, europeanul

Panou electoral la Chişinău. Mândria de a fi român, mai colea. Foto: Anatolie Căpăţână

În oraşul Chişinău, capitala Republicii Moldova, au apărut panouri electorale ale candidatului PSD la preşedinţia României. Victor Ponta în mijlocul oamenilor. Premierul român strânge mâini, zâmbeşte larg. Motivele naţionale întâlnite şi în campania pentru alegerile europarlamentare. Imaginea este cea cunoscută la Bucureşti. Diferă mesajul.

Încă o piruetă politică a domnului Ponta

Un scandal legat de presiunile politice asupra justiţiei este folosit, în plină campanie electorală, cum altfel decât tot politic. Cu cât scandalul e mai mare, cu atât e expus încă şi mai mult în vitrină şi expediat fain-frumos la export, să se bucure şi alţii. Pare de neînţeles de ce a simţit tocmai premierul Victor Ponta nevoia să cheme reprezentanţii diplomatici în sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii, după cuvintele "denigratoare" ale preşedintelui României. "Este un fapt de o gravitate deosebită", spune premierul, care pare foarte îngrijorat de "periclitarea bunului mers al justiţiei" şi punerea sub semnul întrebării a independenţei acesteia. Ce înseamnă toate acestea?

Alina Gorghiu, festă din partea Google Ads

Fotografia Alinei Gorghiu a fost alăturată, de Google Ads, unei reclame fără nicio legătură cu subiectul

Peroram despre riscurile pe care şi le asumă cineva care vrea cu tot dinadinsul să se vâre în tot internetul, ca să-şi transmită mesajele electorale.

Elena Udrea şi bustul mic

Adăugaţi o legendă

Pe măsură ce ne afundăm în campania electorală, tot mai multe site-uri sunt inundate de reclame pentru un candidat sau altul. În aceste zile, aproape oriunde de mişti, şi se deschide o fereastră în care se mişcă şi vorbeşte Elena Udrea, candidata PMP (cea cu România frumoasă).

Victor Ponta, reclamă la Gogoşeria politică

Keep calm şi nu te purta ca la Gogoşeria politică. Foto: Călin Hera

Bannerele electorale sunt făcute după multe discuţii, la care participă specialişti în comunicare, consilieri politici, politicienii înşişi. Treabă serioasă, gândită.

Iohannis, prea sub Sandra, prea ca la ţară

Candidatul Iohannis, eclipsat de Sandra. Foto: Călin Hera

Bannerul pentru candidatul ACL pare înghesuit într-o poziţie în care e greu vizibil pentru şoferii care trebuie să străbată, nervos, intersecţia de la Foişorul de Foc. Dar, na, e fost musai prezenţa în această intersecţie, probabil.

Candidatul ascuns de privirile curioşilor

Panou electoral bine ascuns sub frunziş. Foto: Călin Hera

Un exemplu de panou electoral amplasat aiurea. Bani aruncaţi pe fereastră. Dar, cine ştie, poate cad frunzele până când se termină campania electorală.

Iohannis vs. Ponta. Cine îl are mai mare şi mai sus?

Primii doi candidaţi. Foto: Călin Hera

Bannerele cu Victor Ponta şi Klaus Iohannis au început să împânzească Bucureştiul. Primul a furat startul, e drept, dar cine mai stă să ţină socoteala?

Asistăm la un meci în doi, cel puţin dacă ne raportăm la ceea ce se vede pe străzi. Oricum, toate calculele şi sondajele dau această finală, Ponta-Iohannis, deşi se lucrează puternic pentru scoaterea "neamţului" de pe locul al doilea. Estimez că acest lucru va fi făcut cu asiduitate până în momentul în care va fi evident că locul în finală îi revine candidatului ACL, dar asta e o altă discuţie.

Deocamdată vă arăt aceste două bannere, întrebându-mă şi întrebându-vă dacă se vor fi dat lupte grele pentru a se obţine poziţionarea respectivă: Iohannis peste Ponta. Ajută la ceva, sau e doar o competiţie între băieţi, de genul "Cine îl are mai sus?".

Dosarul Microsoft, de la politică la şpagă şi înapoi

Dosarul Microsoft este despre o afacere tipică în urma căreia statul român a plătit sute de milioane de euro pentru produse şi servicii la preţuri supraevaluate. Cui? În principiu, unor mari companii din străinătate, atât de mari încât îşi permit să ofere zeci de milioane de euro mită.

Unde se termină asemănările dintre John Perkins şi Robert Turcescu

John Perkins, autorul "Confesiunii unui asasin economic"

Am stat de vorbă cu John Perkins, cel care a scris „Confesiunile unui asasin economic”. Am fost curios. Nu convins, ci curios. Aveam mai multe întrebări de pus, dar timpul a fost limitat. Biografia lui mi se pare ca desprinsă dintr-un film cu spioni – şi nu sunt original spunând asta. Pe de altă parte, sunt frapat de „transformarea” asasinului economic  într-un personaj dedicat înfăptuirii unei profeţii amazoniene.

Am avut, de-a lungul celor 30 de minute de dialog, sentimentul că l-am mai auzit undeva pe John Perkins. Glasul lui, tonul, partea în care a vorbit despre viitor, metaforele îmi erau foarte familiare.

În acelaşi timp, poate şi fiindcă trecuse foarte puţin timp de la ieşirea lui Robert Turcescu, aproape că am fost obligat să fac o paralelă între cele două deconspirări. Nu discut despre amploarea diferită a situaţiilor şi despre implicaţiile lor. La Perkins, vorbim de Statele Unite şi relaţiile puterii mondiale nr. 1 cu mai tot globul. La Turcescu, oricât de buric al pământului ne-am crede, miza e minoră (raportat la scara istoriei şi la implicaţii care să depăşească graniţele spaţiului carpato-danubiano-pontic).

Pentru cine candidează Teodor Meleşcanu

Două lumi? Meleşcanu şi Traian Rece. Foto: Cotidianul

Cotidianul publică un set de fotografii de un pitoresc aparte de la depunerea candidaturii lui Teodor Meleşcanu. Fiecare merită povestită, una dintre ele în mod special. Este vorba de aceea în care apar două personaje atât de diferite încât par pur şi simplu opuse. Teodor Meleşcanu şi Traian Rece. Sunt două lumi între care pare să nu existe nici cea mai mică legătură. Pe un chip se citeşte rafinamentul, rezultatul a zeci de ani de experienţă diplomatică, pe celălalt o îndelungată experienţă de viaţă, la firul ierbii, ca să mă exprim aşa.

Momentul Turcescu şi presa din România

Prim-plan semiprofil. Robert Turcescu, încărunţit înainte de vreme, spune că nu mai poate să mintă. „Eram fariseu. Eram în faţa voastră un nimeni, un ins care vă minţea”, spune omul care, cândva, oferea bile albe şi bile negre mai marilor zilei (ca unor şcolari). Acum, îi tremură vocea. Discursul e incoerent, aluziv, patetic, încărcat. Dramatic. Răspunsuri parţiale, cuiva. Dumnezeu. Numele Domnului e pomenit cu o voce care nu mai tună, ci tremură. Nu mult, dar perceptibil. Apoi, lavaliera e dată jos şi Robert Turcescu pleacă. Iese din scenă. Luminile sunt puse bine. Televiziune. Acolo a început totul, acolo s-a sfârşit. Acolo a fost, de această dată, miza. Acolo au dat. Unde crapă?

Eu cu cine nu votez?

Pentru personajul Cetăţeanul turmentat era simplu: avea de ales între doi candidaţi, dintre care, în final, a rămas doar unul.

Pentru personajul Alegătorul român 2014 e mai complicat. Pe de o parte, e ceva mai pretenţios şi are patru-cinci televiziuni la care se uită ca să afle, ronţăind obişnuitul pop-corn politic. Pe de altă parte, sunt cel puţin cinci candidaţi care vor obţine măcar 2-3% din voturi fiecare (Victor Ponta, Klaus Iohannis, Elena Udrea, Călin Popescu-Tăriceanu, Monica Macovei).

Ce ne pasă nouă, românilor, de referendumul din Scoţia?

Premierul britanic, David Cameron, şi cel al Scoţiei, Alex Salmond, şi-au pus carierele pe masă. Amândoi vor fi altfel la capătul zilei de astăzi. Şi ce ne pasă nouă, românilor? Uite că ar trebui să ne pese.

Prima pagină în Scoţia în Ziua R, a Referendumului

Pagina elecronică a BBC News se deschide cu ştirea despre referendumul din Scoţia

The Guardian publică prima pagină a principalelor ziare care apar în Scoţia în Ziua R, a Referendumului pentru independenţă (18 septembrie 2014). Am şi eu o părere despre acest eveniment, sper să apuc s-o expun.

Decoamdată, comentez pe scurt primele pagini ale unei prese

Cazul Siveco. Ce este şi ce vrea el

Deşi a trecut o săptămână de la arestarea Irinei Socol, preeşedintele Siveco România, detaliile legate de acest dosar şi implicaţiile lui rămân încă nelămurite. În vreme ce reprezentanţii companiei neagă acuzaţiile de evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice, pe piaţă stau să apară informaţii dintre cele mai spectaculoase, cu implicaţii în lumea politică, a serviciilor secrete şi a afacerilor de zeci de milioane de euro.

Cine e Acoperitul?

Servicii secrete, ofiţeri acoperiţi, autonomia Ţinutului Secuiesc. Acesta e freamătul zilei, acesta zbuciumul. Căci, la 25 de ani de la eliminarea lui Nicolae Ceauşescu şi teoretica încheiere a socotelilor cu regimul comunist, marii păpuşari aruncă pe piaţă câteva petarde clasice, care încă prind într-o societate care nu se maturizează.

OUG merge mai departe cu ajutorul Avocatului Poporului

Atunci când le-a venit ideea să suspende pentru o lună şi jumătate aplicarea Legii Administraţiei Publice Locale, ca să poată profita din plin de nestatornicia politicienilor români, cei din PSD şi-au luat câteva măsuri de precauţie. Una dintre ele poartă un nume cu rezonanţă aparte: Victor Ciorbea.

A fost sau nu a fost? Trei mize ale unei false probleme

Dezbaterea politică este dominată în aceste zile de o falsă problemă: a fost sau n-a fost Klaus Iohannis la sediul Grivco, în urmă cu cinci ani, să-şi negocieze susţinerea pentru postul de prim-ministru interimar?

Trei sunt mizele acestei întrebări, una mai importantă decât alta.

Legea amnistiei pentru primarii-burdihan

„Noi vrem ca la iarnă să încălzim oraşele”, spune Liviu Dragnea în sprijinul propunerii de amnistie a primarilor traseişti. Rostind cele opt cuvinte, vicepremierul insultă inteligenţa românilor. Îi ia de proşti.

Povestea zilei de 20 august 2014

În această după-amiază, Elena Udrea şi Traian Băsescu au avut o întâlnire la Palatul Cotroceni. Aseară, Steaua s-a chinuit să bată o echipă din Bulgaria, iar Simona Halep a pierdut un meci de tenis în Statele Unite. 

Purtătorul de cuvânt al guvernului Ponta s-a lăudat zilele trecute, pe Facebook, cum se distrează executându-i electric pe jurnaliştii antiguvernamentali.

Toate astea sunt prostii. La numai 1000 de kilometri distanţă de Bucureşti, în estul Ucrainei, oameni din aceeaşi ţară se ucid între ei, într-o hârjoneală geostrategică periculoasă pentru toată lumea, iar la 2000 de kilometri distanţă un tip cu cagulă taie cu cuţitul gâtul unui jurnalist, filmează scena şi o urcă pe YouTube, ca să ia aminte americanii. O scenă şocantă, de Ev Mediu întunecat. Ceva care s-a întâmplat ieri.

Norocul nostru e că vedetele zilei au o nouă distracţie: îşi toarnă în cap găleţi pline cu apă şi gheaţă. E bine să ai apă pe căldura asta. E bine să ai gheaţă pe căldura asta, e bine să ai găleţi. E bine să ai cap.

Dacă am fi conştienţi de toate lucrurile care se întâmplă pe Pământ, ne-am îngrozi. Şi, având cap, am risca să ne apuce gânditul. 

Cum a fost Elena Udrea photoshopată (sic!)

Elena Udrea photoshopată (detaliu)

Elena Udrea, photoshopată într-o fereastră la B1TV

Cât de pregătiţi sunt românii să aibă un preşedinte neamţ

O veste pentru românii verzi: pentru prima oară în istoria postdecembristă, românii vor avea un preşedinte care nu va fi un „escu”. Dacă nu v-aţi speriat încă, mai am o veste: viitorul şef de stat ar putea să nu fie nici de etnie română şi nici ortodox.

Oare îi pasă într-adevăr cuiva de asta? Oamenii cu scaun la cap sunt tentaţi să răspundă negativ la această întrebare. Ei ştiu că la un şef de stat contează alte lucruri.

Oare se alege Castelul Corvinestilor cu ceva din chestia asta?

OLG, o loterie ambitioasa din Canada, isi face reclama agresiva cu Castelul Corvinestilor

Am aflat ca o loterie din Toronto isi face reclama tiparita cu dragul meu castel din Hunedoara. Dincolo de mandria patriotica (patriotismul local il bate pe cel national adeseori), n-am cum sa nu-mi pun intrebari.

Anunţ pe bune. O firmă germană angajează în România

Jürgen Einspenner angajează români

Cineva din Germania m-a întrebat dacă pot da o mână de ajutor pentru nişte amici care au o firmă şi vor să se extindă în România. Pot, mi-am zis, gândind că, cine ştie, poate fac bine vreunui prieten.

Despre ce e vorba?

Mintea lui Ponta cea de pe urmă

Victor Ponta a făcut abia în această după-amiază ceea ce era normal să facă înainte de a merge în Parlament cu proiectul de reducere a CAS: s-a întâlnit cu reprezentanţii mediului de afaceri şi le-a prezentat argumentele pe baza cărora guvernul condus de el a decis să ia, acum, respectiva măsură.

Poate aţi uitat ce model propune Rusia

Dacă mai avea cineva dubii în legătură cu ceea ce înseamnă modelul de societate propus de Rusia, tragicul accident aviatic din Ucraina ar trebui să funcţioneze ca o hârtie de turnesol.

Războiul buricului pământului

Dosarul ICA, în care personajul vedetă este Dan Voiculescu, e genul de subiect de presă care nu poate fi evitat. Cum să nu vorbeşte despre asta? Voiculescu este printre ultimii „oligarhi” care încă n-a avut prilejul să urce cu cătuşe într-o dubă pe care scrie „arest preventiv”. Este, s-o recunoaştem, una din cele mai vânate imagini ale acestor zile.

Boul sau jigodia

Laura Georgescu, înaintea unei şedinţe CNA 

Numele Laurei Georgescu, şefa de la CNA, şi-a făcut loc timid dar decisiv pe prima pagină în agenda unei zile dominată mediatic de calificarea Simonei Halep în semifinale la Wimbledon şi de milionul de euro pe care Dan Voiculescu i l-ar fi dat sau nu lui Bercea Mondial ca să-l compromită pe Traian Băsescu. O performanţă notabilă, datorită căreia scaunul Laurei Georgescu se clatină ca la balamuc.

Pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele, un citat: „M-a forţat jigodia de Georgică Severin (şeful Comisiei de Cultură din Seant, n.n.) să le dau lor cuvântul. Eu înnebunesc că tu mă pui, pe boul de Ghiţă şi pe România TV să-i acopăr şi tu nu profiţi de…”

Relatarea despre dizidentul din Shanghai

Dizidentul din Shanghai. Foto: Călin hera

Autocarul în care se aflau 12 jurnalişti romani a fost atacat pe un bulevard din Shanghai, cu mai puţin de două ore înainte de deschiderea oficială a Expoziţiei Mondiale Shanghai 2010. 

Incidentul a avut loc la aproximativ 200 de metri de centrul media, în faţa unui magazin Li Dong Conveninence Center. Atacatorul, un bărbat în vârstă de aproximativ 30-35 de ani, se afla pe trotuar şi avea în mână un pachet învelit în hârtie de ziar. A aşteptat până când în autocar au urcat toţi jurnaliştii, moment în care a desfăcut pachetul. Înăuntru se afla o cărămidă învelită într-o bucată de pânză pe care scria ceva. A aruncat cu putere cu cărămidă într-o fereastră a autocarului, apoi a încercat să desfăşoare pancarda. N-a apucat însă, fiind pus la pământ de doi membri ai forţelor de ordine, apoi a fos dus pe sus după nişte uşi cu grilaj de la parterul unui bloc aflat în spatele magazinului. Niciunul din cei aproximativ 10 membri ai forţelor de ordine care s-au adunat imediat nu a comentat în vreun fel incidentul. Unul dintre ei a spus doar că ar fi vorba despre un bărbat cu probleme psihice, dar n-a vrut să spună ce se va întâmpla cu el. Nici trecătorii care s-au pomenit pe acolo n-a scos un cuvânt. Priveau doar, în tăcere.

În plus, poliţiştii au confiscat pancarda protestatarului, fără să spună ce conţinea acela mesaj. Rapiditatea cu care au acţionat forţele de ordine se explică prin faptul că oraşul este împânzit de soldaţi, poliţişti şi alţi oameni, bărbaţi şi femei, îmbrăcaţi în uniforme. Oficial, este vorba despre 20.000 de membri ai forţelor de ordine. În realitate, este vorba de mult mai mulţi. Expoziţia mondială Shanghai 2010 reprezintă un efort uriaş din partea chinezilor. Oficial, s-au alocat 5-6 miliarde de dolari. Neoficial, însă, se vehiculează suma de 58 de miliarde de euro. Miza e uriaşă. Oficialităţile din Shanghai, care sunt principalul contribuitor la bugetul expoziţiei, vor să îşi ia "revanşa" faţă de Beijing, care a organizat olimpiada de acum 2 ani, şi să-şi exprime intenţia de a deveni unul dintre cele mai importante oraşe din lume. Autorităţile chineze vor, de asemenea, să-şi demonstreze evoluţia tehnologică şi economică. 

NOTĂ. Aceasta este relatarea la prima mână, prin telefon, a întâlnirii cu dizidentul din Shanghai, aşa cum a apărut ea în Evenimentul zilei în luna mai 2010. 

Cum ar arăta cea mai plictisitoare campanie electorală

Klaus Iohannis şi Mircea Geoană - doi prezidenţiabili (dintre care unul e cert)

Când eram mai tânăr, nu înţelegeam fascinaţia occidentalilor pentru România (deşi fusesem învăţat la şcoală că ţara noastră este frumoasă şi bogată; poate cea mai frumoasă dacă, totuşi, nu cea mai bogată). Mă refer la nişte occidentali mai aparte: jurnaliştii. Veneau şi se extaziau în faţa unei pârloage unde pândeau câte o zi întreagă cine ştie ce zburătoare sau în vreo mahala unde intrau în cocioabe şi stăteau de vorbă mai bine de o oră cu câte o pirandă înconjurată de o duzină de puradei - unii frumoşi foc! Cei mai sofisticaţi mă rugau să le explic faliile din interiorul familiilor de români şi prieteniile de-o viaţă rupte pe motiv de Iliescu&minerii vs. Piaţa Universităţii şi partidele istorice ori întrebau despre dedesubturile unor mişcări politice greu de explicat.

Politică tristă. Acum şi fără umor

O fotografie cât 1000 de cuvinte. Crop după Gabriela Bârliga

Unul dintre cele mai proaste lucruri care ni se poate întâmpla azi este bâjbâiala, degringolada politică. Atât pe plan intern, cât şi ca imagine externă, România trebuie să transmită mesajul că e un loc sigur, stabil, predictibil. Despre criza economică încă nu se vorbeşte la timpul trecut, despre ameninţările la securitatea în estul Europei se vorbeşte la prezent şi la viitor.

România nu a excelat niciodată la capitolul stabilitate/predictibilitate. Alte interese în afară de cel public au găsit mereu teren numai bun pentru a se manifesta. Iar azi, acest lucru pare cu cât mai evident, cu atât mai periculos.

Evenimentele post-europarlamentare mi se par cel puţin la fel de preocupante pe cât au fost cel din vara anului 2012. În alt fel, totuşi.

Omul din Shanghai

Omul din Shanghai, dizidentul chinez. Foto: Călin Hera

Am privit în ochi disperarea. A trebuit să fac o călătorie de aproape zece mii de kilometri pentru asta, deşi, veţi spune, recentele măsuri anunţate de preşedintele Traian Băsescu mi-ar fi oferit acest prilej aici, în România. 

Dar disperarea pe care am văzut-o în cel mai dezvoltat oraş al Chinei, Shanghai, e altfel. Eram la capătul unei zile în care bătusem la pas Expoziţia Mondială, cu câteva ore înainte de deschiderea oficială. 

Autocarul care urma să transporte până la hotel grupul de jurnalişti români aştepta la ieşirea din situl expoziţiei, în dreptul Centrului Media. Am traversat bulevardul. Am fost ultimul care a urcat în autocar. În momentul în care am pus piciorul pe scara maşinii, un bărbat de 30-35 de ani, care stătea pe trotuar, a desfăcut un pachet învelit în hârtie de ziar. Înăuntru erau o bucată de pânză albă şi o cărămidă. Omul a aruncat cărămida într-o fereastră a autocarului şi a strigat ceva. Apoi a încercat să desfăşoare bucata de pânză, pe care scria ceva. N-a apucat să facă asta pentru că doi poliţişti lau imobilizat şi l-au trântit. (Oraşul Shanghai este împânzit de poliţişti, cel puţin în această perioadă, cât ţine Expoziţia, şi cel puţin în preajma uriaşului permietru al sitului expoziţional.)

Am coborât din autocar val-vârtej şi am început să fotografiez. Poliţiştii care se ocupau de „atacatorul” nostru lucrau în tăcere. Ori n-am auzit eu bine, ori toată „acţiunea” s-a desfăşurat într-o linişte de neînţeles (nici trecătorii nu ziceau nimic; priveau şi atât.) 

M-am apropiat de omul fixat la pământ şi am continuat să fotografiez. Şi el tăcea. Parcă nu i s-ar fi întâmplat lui. La un moment dat, a întins mâna şi mi-a fixat ochii. Apoi l-au luat pe sus şi l-au dus, împreună cu bucata de pânză pe care îşi scrisese mesajul, într-o curte interioară, după o poartă şi o uşă cu gratii. Nimeni nu vorbea engleza. 

Potrivit însoţitorului nostru, pe care l-am rugat să afle cât mai multe, unul dintre poliţişti i-a spus că bărbatul ar fi fost „bolnav psihic”. Atât. Eu nu cred în această variantă. E absurdă. Acel om era un om disperat. Un om care a vrut să-şi strige disperarea şi a ales să facă acest lucru aruncând cu o cărămidă într-o maşină în care se aflau jurnalişti străini. Ştia ce riscă. Privirea lui, mâna lui întinsă contrastau puternic atât cu imaginea de om nebun, cât şi cu aceea de om violent. 

Acel om trăia o dramă. Acel om ajunsese să fie atât de disperat încât şi-a riscat libertatea, integritatea fizică, poate viaţa pentru că n-a mai suportat ceva. A vrut să strige şi şi-a dorit ca strigătul lui să fie auzit. Nu ştiu ce revendicare avea omul din Shanghai. Dar am hotărât să încerc să aflu cine e, ce a vrut să ne spună şi ce s-a întâmplat cu el. 

Aş vrea să afle cumva că gestul lui disperat nu ne-a fost indiferent. Nici unul dintre noi, cei care ne aflam în autocar, nu s-a simţit agresat de omul care a aruncat cu cărămida (deşi, pe moment, colega mea care se afla în dreptul ferestrei - care nu s-a spart! - s-a speriat).

Am înţeles că protestul lui nu era îndreptat către noi (am auzit, ulterior, şi această variantă stupidă). Am înţeles că omul din Shanghai, unul dintre cei peste un miliard de locuitori ai Chinei, era un om disperat şi că disperarea lui era imensă. 

De douăzeci de ani, avem, în România, libertate. Ne-am obişnuit rapid să vorbim, când avem ceva de spus. Chiar dacă serviciile secrete şi fani ai spionajului (de la serviciu, din hoteluri sau din restaurante) încă interceptează convorbiri telefonice sau e-mailuri, ni se, cum se spune, fâlfâie. 

Nu ne temem că ne-am putea pierde libertatea dacă spunem ceea ce credem. Ne ducem la biserică sau nu ne ducem. Unii dintre noi facem paradă din asta, pentru că dă bine în campania electorală. 

Oricât de mult ne plângem, încă avem ce mânca şi, în principiu, nu aşteptăm o expoziţie mondială ca să „călătorim” prin lume, pe un perimetru de 5,5 kilometri pătraţi. Acum suntem occidentali. Şi avem noroc: pentru cei care i-au supravieţuit lui Ceauşescu, libertatea nu mai e o problemă de viaţă şi de moarte. 

Omul din Shanghai a riscat totul pentru două secunde de libertate. Mă întreb noi ce am fi în stare să sacrificăm pentru libertate?

NOTĂ. Acest editorial a fost publicat în Evenimentul zilei în anul 2010. L-am reluat aici, acum, pentru că m-am bucurat că acest text nu a fost şters de pe evz.ro, cum s-a întâmplat cu altele. Şi îmi amintesc, din când în când, ceea ce am simţit atunci

Crin Antonescu îşi asumă răspunderea şi duce PNL în PPE

Crin Antonescu anunţă că îşi asumă responsabilitatea şi duce PNL în PPE

Crin Antonescu spune că se ţine de cuvânt în privinţa demisiei şi că va face tot posibilul să ducă PNL din grupul ALDE în cel al Popularilor Europeni. Ultimul anunţ a fost făcut în contextul luptei Dreapta vs. Stânga pe care o accentuează tot mai mult în ultima vreme. În acest fel, zice Antonescu, cele 5-6 voturi ale EuroCampionilor vor merge spre candidatul PPE, "ca să nu ajungă socialiştii la conducerea Comisiei Europene".

Acesta va fi, de altfel, leitmotivul următoarelor luni: lupta împotriva unui partid stat, PSD-ul roşu, o suprapunere ideologică peste anti-baroniadă.

UPDATE. Klaus Iohannis a demisionat din conducerea PNL, ca urmare a rezultatelor obţinute de partid la europarlamentare, inclusiv în Sibiu. Mutare interesantă...

“Avand in vedere rezultatele obitnute de PNL la scrutinul de ieri, mă refer în special la Sibiu, in acest context va informez ca am demisioant in aceasta dimineata din calitatea de prim- vicepresedinte PNL si din calitatea de membru in Biroul PoliticAm informat pe presedintele partidului despre acest pas” (Klaus Iohannis) 

Ziua alegerilor europarlamentare 2014. Însemnări la cald

La secţia de votare, orele prânzului. Foto cu telefonul: Călin Hera

Ziua, pentru cei mai leneşi, care s-au trezit la şapte, începe cu un Google Doodle simplu. Apoi cu Mediafax şi punerea deoparte a unor linkuri utile: Parlamentul European, BEC, televiziunile de ştiri (Digi24, Realitatea TV, Antena 3).

Europarlamentare 2014. Exit-poll, rezultate finale ale alegerilor, câştigători şi ce înseamnă toate astea

Europarlamentare 2014. Rezultate parţiale (ora 9.00). Sursa: BEC

Europarlamentare 2014. Rezultate parţiale (ora 9.00). Sursa: BEC

PSD şi aliaţii au câştigat alegerile europarlamentare cu aproape 38%, PNL a avut vreo 15%, PDL aproape 13%, UDMR 6,5%, PMP cel mult tot atât, Mircea Diaconu aproape 7%!

Se conturează un scandal legat de ceea a fost denumit pesederizarea exit-poll-urilor, care au fost extrem de generoase cu alianţa PSD-PC-UNPR şi, desigur, toată lumea aşteaptă reacţia lui Crin Antonescu, respectiv demisia acestuia din funcţia de preşedinte al PNL. Interesant scorul lui Mircea Diaconu.

Ultima mutare: PNL îi aruncă din barcă pe corupţi

Fluturaş distribuit de PNL cu două zile înainte de alegeri (1)

Fluturaş distribuit de PNL cu două zile înainte de alegeri (2)

Poate merge la colecţie, alături de mirarea asta.

PMP ridică România cu capul în jos

PMP ridică România cu capul în jos. Foto: Gabriela Bârliga

Se adaugă la colecţie.

Dan Diaconescu arată degetul încă o dată

Degetul lui Dan Diaconescu, pe care românii l-au mai văzut şi în 2012. Foto cu telefonul: Călin Hera

Se adaugă colecţiei.

Europarlamentare 2014. Mica mea colecţie de fotografii electorale

Theodor Stolojan în Rondul Baba Novac. Foto cu telefonul: Călin Hera

Traian Băsescu şi Joe Biden pe gazonul din curtea Palatului Cotroceni

Traian Băsescu şi Joe Biden pe gazonul din curtea Palatului Cotroceni (21 mai 2014). Captură digi24.ro

Prima observaţie: declaraţiile celor doi, preşedintele României şi vicepreşedintele SUA, au loc în curtea Palatului Cotroceni, pe gazon, după model american. Celor care încă nu ştiu, le spun eu, celor care ştiu le amintesc: de regulă, şeful statului român face declaraţii de presă, ţine conferinţe de presă în interiorul palatului.

Joe Biden a zis-o răspicat: România poate conta pe SUA în contextul Art. 5 ("Noi onorăm Articolul 5 din NATO, este o obligaţie sacră, să nu aveţi nicio îndoială").

-urmează-

Castelul de pe panoul electoral

Castelul Corvineştilor pe panoul publicitar al PSD. Foto cu telefonul: Călin Hera

Îmi păstrez cuvintele pentru un articol următor. Zic doar că m-a izbit această imagine, zilele trecute, când traversam Podul Izvor. Cu puţin timp înainte, lăsasem castelul acasă, la locul lui.

Mănăstirea Dragomirna restaurează bine spre excelent, se pare

Imagine de lângă zidul mănăstirii. Foto: Călin Hera

Mănăstirea Dragomirna a fost întrucâtva marele câştigător al Premiului Uniunii Europene pentru conservarea patrimoniului cultural/Premiile Europa Nostra, ediția 2014. Astfel, proiectul Frescele Mănăstirii Dragomirna datând din secolul al XVII-lea, Suceava, ROMÂNIA a obţinut atât un premiu la categoria Conservare, cât şi Premiul Publicului, pe baza voturilor a peste 10.000 de persoane. 

Potrivit unei postări pe site-ul Reprezentanţei Comisiei Europene în România,

Juriul a fost impresionat de nivelul înalt de profesionalism de care s-a dat dovadă în procesul complex de restaurare și conservare a acestei imense opere de artă, care acoperă aproximativ 900 de metri pătrați de suprafață murală. Lucrările s-au desfășurat in situ, într-o perioadă de timp remarcabil de scurtă. Din echipa de conservare au făcut parte 50 de profesioniști și studenți din diferite țări, sub conducerea unui expert român. Restauratorii au urmărit și respectat tehnicile originale, folosind materiale naturale, tradiționale și reversibile, iar patina originală și starea de spirit transmisă de aceste fresce unice din secolul al XVII-lea au fost conservate.

Mai multe detalii, aici.
Date despre fiecare proiect câştigător (foto, video).