România. O ţară şi doi preşedinţi

România se află într-o situaţie inedită: timp de o lună va avea un preşedinte în exerciţiu şi unul ales, dar care nu-şi poate intra în pâine până când nu se termină mandatul celuilalt. Până în prezent, tranziţia era de trei zile, nici nu aveai timp să te dumireşti. De data aceasta însă, avem de a face cu o lună întreagă în care există riscul ca noul şef al statului să nu ştie ce să facă cu mâinile, în vreme ce actualul se află într-o situaţie în care, psihologic vorbind, trebuie să se obişnuiască cu gândul că va fi, extrem de curând, un fost. Cu alte cuvinte, pierdere de vreme.

Dar, totuşi, ce ar trebui să facă fiecare dintre cele două personaje în perioada de tranziţie?

LEGEA. Legea nu dă vreun răspuns. Avem doar articolul 83 din Constituţie, potrivit căruia „mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului” (1), „până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales” (2). Despre ceea ce ar trebui să se întâmple în perioada de tranziţie, nimic.

TRADIŢIA. Atunci când nu există vreo prevedere legală, intervine tradiţia, cutuma. Dar nu avem nici aşa ceva, întrucât, aşa cum am zis, până acum au fost două realegeri (Iliescu 1992, Băsescu 2009) şi trei tranziţii scurte, de trei zile (Constanintescu 1996, Iliescu 2000, Băsescu 2004). Procesul de predare/primire avea loc în ziua în care cei doi se întâlneau, li se dădea onorul în curtea Palatului Cotroceni, apoi stăteau la o tacla vreo oră şi gata. Asta era tot.

CAZUL IDEAL. Prin urmare, neavând o tradiţie a tranziţiei de o lună, putem să ne gândim la un caz ideal, care să folosească ulterior ca precedent. Ideal vorbind, în cele 30 de zile pe care le au la dispoziţie, cei doi preşedinţi şi echipele lor ar trebui să aibă suficient timp la dispoziţie astfel încât procesul de predare/primire să fie unul foarte serios. Preşedintele ales ar trebui să-şi stabilească echipa de consilieri şi să-i trimită la discuţii tehnice cu omologii lor în funcţie încă la Administraţia Prezidenţială. Timp de o lună, ar putea vorbi pe îndelete despre dosarele importante aflate în lucru. Unii ar întreba, alţii ar explica, ar da răspunsuri. În acelaşi timp, cei doi preşedinţi, actualul şi viitorul, ar urma să se întâlnească măcar trei-patru ori, cel puţin pentru discuţii despre Politica externă, Servicii de informaţii, Independenţa justiţiei, organizarea Administraţiei Prezidenţiale. Nu ar fi nevoie ca întâlnirile să fie mediatizate, dar ar fi esenţial ca ele să aibă loc. Dacă s-ar întâmpla aşa, am putea spune că lucrează, cu toţii, în favoarea României.

UN SPP, DOI PREŞEDINŢI. Există structuri care nu aşteaptă ca staff-urile celor doi preşedinţi să purceadă la tranziţie. Serviciul de Protecţie şi Pază, de exemplu, ar trebui să aibă două obiective cu grad ridicat de atenţie: ambii preşedinţi. Fiecare ar trebui să se bucure de acelaşi nivel de protecţie, chiar dacă nu există vreo lege care să prevadă acest lucru (cei care au fost în Piaţa Universităţii în noaptea alegerilor i-au recunoscut în jurul lui Klaus Iohannis pe câţiva dintre sepepiştii actualului şef al statului). Şi noua Primă Doamnă ar trebui, la rândul ei, să fie deja protejată. De asemenea, pentru o tranziţie cât mai eficientă, preşedintele ales ar trebui să primească deja, dimineaţa, aceleaşi rapoarte ale serviciilor secrete pe care le primeşte preşedintele în exerciţiu.

APARIŢII PUBLICE. Fireşte, cei doi ar trebui să se şi arate împreună în perioada de tranziţie. Persistă încă în memoria colectivă situaţii în care preşedintele şi premierul au evitat să dea mâna şi să se salute unul cu celălalt, deşi participau la acelaşi eveniment. Din teama de a-şi demobiliza activiştii, cei mai importanţi oameni în stat au transmis mesaje proaste către ceilalţi, oamenii cei mulţi care nu erau nici într-o tabără, nici în alta. Asemenea situaţii trebuie pur şi simplu să nu mai existe. Noul preşedinte ar trebui să impună, prin forţa exemplului, un nou model de conduită – una fără cusur. Cei doi preşedinţi ai României, cel în exerciţiu şi cel ales, au şansa să ofere acest model de conduită civilizată în cele 30 de zile de tranziţie. Există două momente importante în care au ocazia să facă acest lucru: festivităţile de 1 Decembrie şi Consiliul European din 18-19 decembrie. Nu e important cui i se dă onorul. Important e ca amândoi să stea umăr la umăr. Să arate, aşa cum am spus, că lucrează pentru România. Mesajul transmis de votul din 16 noiembrie tocmai acesta este: românii care contează şi care votează tânjesc după civilizaţie, după decenţă, îi somează pe aleşii lor să se comporte ca atare şi să fie cu adevărat oameni de stat.