"Felicitări, sunteţi primul care votează!"

Imagine matinală de la secţia de votare. Foto: Călin Hera

Revendic onoarea de a fi fost primul care a votat la o secţie deschisă pe teritoriul României. Ca să fiu realist, am fost printre primii, din moment ce s-au deschis deodată 18.550 de secţii de votare şi, din câte am înţeles, la foarte multe dintre ele erau deja oameni la poartă înainte de ora oficială de deschidere a urnelor.

Am vrut să fiu primul pentru că m-a impresionat mesajul lui Dan Coriolan-Vlad, clujeanul stabilit în Noua Zeelandă, cel care a votat primul la prima secţie deschisă în străinătate. Clujeanul vorbeşte despre disperarea de a se vedea furat de speranța că țara lui o să meargă în direcția bună. „E disperarea emigrantului care vrea sa aibă șansa de a se întoarce... Nu vreau să o mai văd pe mama plângând atunci când plec... Nu mai vreau să mă simt un ticălos care alege bunăstarea şi casa pe malul mării în favoarea prietenilor de o viață... Vreau doar un pic de normalitate şi certitudinea că nu ne îndreptăm din nou în direcția greșită...”, a scris el.

Mai e un motiv pentru care am vrut să fiu primul: pachetul de fluturaşi pe care l-am găsit în cutia poştală, sâmbătă, cu o zi înainte de deschiderea urnelor:

• un oarecare Dan Diaconescu îmi spunea de ce să NU îl votez pe Klaus Iohannis („este străin, iar un străin NU poate fi preşedintele României; este un CIOCOI cu 6 case; nu a lămurit implicarea sa în traficul cu copii; îi reprezintă pe hoţii care au tăiat pensiile; este sprijinit de Laszlo Tokes, duşmanul României Mari”)
• fluturaşul clasic al unui candidat a fost prelucrat astfel încât sloganul a fost transformat în „România pensiilor bine tăiate!” şi au fost adăugate fotografii ale unor pedelişti pe care scrie „Corupt”, plus mesajul „Închidem spitale, închidem şcoli, tăiem salarii, tăiem pensii... păstrăm tradiţia!”
• aflu că „USL trăieşte” şi văd doi domni care zâmbesc (Victor Ponta şi Călin Popescu-Tăriceanu), iar între ei este o siglă în care, în loc de PNL apare scris „PLR”, care nu ştiu ce înseamnă, în schimb îi ştiu pe cei doi domni
• un format A3 plin cu fotografiile a 24 de oameni destul de cunoscuţi din România, care votează, şi ei, cu unul dintre candidaţi, plus mesajul „Vino şi tu alături de Victor Ponta”

În timp ce mergeam spre secţia de votare, am trecut în revistă prietenii din străinătate cărora, ani în şir, le-am dat (de cele mai multe ori la cerere) discuri cu Tudor Gheorghe şi care acum mi-au transmis că pur şi simplu nu mai pot să-l asculte, pentru felul în care s-a implicat în campanie în favoarea lui Ponta. „Mi-e silă”, acesta era mesajul lor.

Întunericul încă nu se risipise şi mă întrebam, în timp ce intram în curtea şcolii unde e secţia de votare, ce poate avea în comun Nicu Alifantis cu acel Dan Diaconescu din fluturaşul pomenit mai sus şi în ce măsură Gabi Szabo, Helmuth Duckadam sau Raed Arafat cred că Iohannis e „un străin” şi că, „străin” fiind nu poate fi preşedintele României.

În curtea şcolii erau vreo zece persoane. Un tip cu o cameră video îl "vâna" pe primul votant pentru un reportaj TV. Câţiva dintre ceilalţi beau cafele şi fumau ultima ţigară înainte de a intra în pâine; erau membri ai secţiilor de votare din şcoală. Un domn nervos a deschis uşa la şapte fără un minut, hotărât să nu piardă nicio clipă. E urmat de tipul cu camera video. Dispar pe hol, la parter. Urc la secţia mea, de la etajul întâi.

„Felicitări, sunteţi primul!”, îmi spune o doamnă somnoroasă, dar veselă. Îmi înmânează ştampila pe care scrie „VOTAT”. Mulţumesc frumos, semnez în dreptul numelui meu, fac ce aveam de făcut, plec. N-am avut sentimentul că aş fi votat cu silă şi nici măcar cu indignare. N-am avut nici dubii.

Când am ieşit din cabină, un domn cu un fâş galben tocmai intra. Afară încă nu era zi. Din şcoală au ieşit, după mine, cinci bărbaţi şi trei femei. Păreau oameni activi, dinamici, grupa de vârstă 35-50. Grăbiţi, plecau la treburile lor.

Acasă, blocul părea că încă doarme. La televizor, imagini cu secţii de votare din străinătate unde românii stau deja la coadă, pe Facebook ştiri şi fotografii din toată lumea, câţiva români din Goteborg au închiriat un autocar ca să meargă nişte sute de kilometri până la cea mai apropiată secţie de votare, cea din Copenhaga. 

Ce îi mână pe aceşti oameni? Disperare, speranţă, frondă, hotărâre? Câte mult din fiecare, probabil.

Adevărul e că se joacă şi e bine să fie în joc fiecare dintre cei cărora le pasă. În ceea ce mă priveşte, le mulţumesc celor care, locuind în alte zări de soare pline, transmit mesajul că le pasă şi lor, poate chiar mai mult decât nouă. Nu contează să fii primul, dar dacă ai speranţă (sau disperare), dacă ai o părere, e bine să votezi.