Pagini

marți, 3 iunie 2014

Politică tristă. Acum şi fără umor

O fotografie cât 1000 de cuvinte. Crop după Gabriela Bârliga
Unul dintre cele mai proaste lucruri care ni se poate întâmpla azi este bâjbâiala, degringolada politică. Atât pe plan intern, cât şi ca imagine externă, România trebuie să transmită mesajul că e un loc sigur, stabil, predictibil. Despre criza economică încă nu se vorbeşte la timpul trecut, despre ameninţările la securitatea în estul Europei se vorbeşte la prezent şi la viitor.

România nu a excelat niciodată la capitolul stabilitate/predictibilitate. Alte interese în afară de cel public au găsit mereu teren numai bun pentru a se manifesta. Iar azi, acest lucru pare cu cât mai evident, cu atât mai periculos.

Evenimentele post-europarlamentare mi se par cel puţin la fel de preocupante pe cât au fost cel din vara anului 2012. În alt fel, totuşi.


Poker politic, gest de mare om de stat sau mutare dată în plic? 

Iniţial, am crezut că declaraţia lui Crin Antonescu este doar o lovitură măiastră prin care se mută discuţia despre rezultatul slab obţinut de PNL la europarlamentare şi aduce în ridicol mica încercare de a se băga în seamă a lui Călin Popescu-Tăriceanu-PSD. Despre ce vorbeşti când şeful celui de-al doilea partid din ţară demisionează şi, în aceeaşi frază, mută partidul dintr-o familie europeană în alta? Despre asta sau despre 15%? Sau, poate, despre anunţul privind începerea unui proces de creare, împreună cu PDL (al treilea partid din ţară), a mult invocatului mare partid de dreapta.

Ştiam că în România nu ai timp să te plictiseşti, dar jocul lui Crin Antonescu a fost unul în forţă, care a bulversat totul. Dintr-o dată, agenda nu a mai ţinut cont de europarlamentare - nici măcar despre scandaloasele exit-polluri manipulate în favoarea PSD. A urmat mica lovitură a lui Klaus Iohannis, care l-a lăsat un pic descoperit pe Crin Antonescu, a fost o "pană", cum spune el. Cum e posibil ca o mutare cu aşa mare miză să nu fi fost pregătită în cele mai mici detalii de primii doi oameni din PNL? Semn de gripare a unui motor care părea uns. Senzaţie de nepredictibilitate.

Antonescu a improvizat din nou: a rămas la şefia PNL ca preşedinte interimar, a stabilit data Congresului extraordinar şi a pornit în forţă negocierile cu PDL. Uşor ridicol (demisionez, dar rămân la butoane), dar necesar - presupun. Între timp, seniorul PNL Mircea Ionescu-Quintus pune paie pe foc ("PNL nu renunţă la denumire"), poziţie urmată de parlamentari prahoveni de-ai domniei sale.

Apoi, s-a întâmplat ceva şi Antonescu a anunţat că renunţă şi la interimat şi nu mai candidează nici la prezidenţiale (lucru anticipat totuşi de câteva luni), iar Klaus Iohannis a apărut pe calul alb ca să preia interimatul PNL, "în calitate de prim-vicepreşedinte", calitate din care tocmai demisionase (faza cu "pana"), şi să spună că ar candida şi că negocierile cu PDL merg mai departe (oamenii lui Blaga votează unanim pentru fuziune).

Ce-a fost asta?! De la alegerile europarlamentare a trecut puţin mai mult decât o săptămână şi totul e resetat. S-au schimbat personajele. Crin Antonescu lasă să se înţeleagă că nu mai putea controla partidul, că Iohannis a prins viteză şi vrea să sugereze că s-a sacrificat pentru a exista şanse clare de a stopa "ciuma roşie". Mare om de stat sau mare jucător de poker politic? Vizionar şi mare strateg sau pion pe o tablă de şah pe care americanii joacă cu albele?

Estimez că fostul lider al PNL va cunoaşte o creştere a popularităţii după aceste mişcări, detaşarea de care va da dovadă, dezvăluirile pe care le va face şi a faptului că tirul se va muta de pe el pe Iohannis. Spun creştere a popularităţii, dar nu ştiu dacă numele lui va mai intra în măsurători.

Cred că Antonescu a făcut ceea ce trebuia să facă. Până la un punct. De acord cu el: nu eşti viu doar dacă deţii o funcţie publică importantă, dar rapiditatea cu care a lepădat straiele de co-lilder al coaliţiei de guvernământ, preşedinte al Senatului, preşedinte al PNL, prezidenţiabil seamănă a prăbuşire sau a retragere de voie, de nevoie. (Dacă mă întrebaţi pe mine, lui Crin Antonescu i se trage de la interimatul la Cotroceni, marcat de gafe, şi de la faptul că s-a înconjurat de oameni mici şi trădători. În acelaşi timp, probabil că nu i se potrivea haina de preşedinte al României, dar are suficiente calităţi care să-i permită să reprezinte în viitor mai mult decât a reprezentat Emil Constantinescu după ce s-a declarat învins de sistem. De ce oare mi-am adus aminte de Constantinescu?).

Erorile Micului Titulescu

Dacă în cazul PNL/Crin Antonescu vorbim totuşi despre o strategie (chiar aşa, cu motoare gripate, pene şi improvizaţii), ceea ce se întâmplă dincolo, la PSD, pare încă şi mai îngrijorător. Cred că PSD duce, pe de o parte, lipsă de idei - pe toate planurile. Crisparea de care dă dovadă cel mai mare partid din ţară e unul din cele mai dăunătoare lucruri. În loc să încerce să construiască, să propună o strategie, să aibă un plan, singura preocupare vizibilă a liderilor PSD e să şmecherească. Mergând până în pânzele albe cu ideea "Jos Băsescu!", devenită obsesie, PSD a mizat până după europarlamentare pe mesajul "USL trăieşte", încercând să-i ameţească pe alegătorii mai slabi de înger şi mai neduşi la bibliotecă. Sondajele arată că una din ţinte a fost atinsă: cei mai mulţi români socot că PNL e de vină pentru ruperea USL. OK. Şi? Mai departe? Dacă se va înrădăcina cel puţin la fel de mult ideea că PSD e răul cel mare, împotriva căruia trebuie luptat cu toate puterile, atunci va mai părea atât de rău să fii tu ăla care a rupt USL-ul? Sau dimpotrivă, schimbându-se paradigma, cel-care-a-rupt-USL va deveni Cel Bun?

Cred, deci, că Ponta a greşit creând suspans în seara exit-poll pentru a plasa mesajul-invitaţie la ruperea PNL. Singurul efect a fost ducerea în ridicol a lui Tăriceanu şi precipitarea lucrurilor în PNL, unde pare că exista totuşi un plan, care oricum urma să fie pus în aplicare. O altă greşeală a fost însăşi încercarea de manipulare prin sondaje şi exit-poll-uri. Chiar dacă e doar ceva subtil, s-a înrădăcinat undeva în conştiinţa electoratului că PSD recurge nonşalant la manipulări şi, ca efect de bumerang, inclusiv activul de partid ar putea să fie mult mai reţinut atunci când va fi încurajat cu sondaje favorabile în preajma alegerilor.

O eroare inexplicabilă comisă de Victor Ponta a fost declaraţia halucinantă potrivit căreia el n-a votat niciodată un prezidenţiabil PSD, cu excepţia lui Adrian Năstase în 2004, deşi în 2009 i-a fost şef de campanie lui Mircea Geoană! Nu reuşesc să găsesc vreo explicaţie logică acestei declaraţii şi numai naivitatea de care nu pot scăpa mă împiedică să spun că a fost doar prostie crasă sau, eufemistic spus, dovadă a lipsei de experienţă. Micul Titulescu s-a dezvăluit a fi Micul lider de partid, care gafează incredibil şi căruia îi e teamă. Printre rânduri putem citi, bineînţeles, dezamăgirea că partidul său, deşi a câştigat categoric, n-a reuşit să adune decât 37% din voturi, ceea ce l-a determinat să amâne anunţarea candidaturii până cu o lună înainte de campania electorală! Mi se pare incredibil, singurul înţeles fiind acela că Victor Ponta se teme, e crispat, ezită şi pierde puncte grele. Din nou, mesaj de nepredictibilitate îngrijorătoare.

Ultima mişcare a premierului, aceea de a bate palma cu marele adversar de la parlamentare (altfel, din ce în ce mai mic din punct de vedere electoral), Dan Diaconescu. Ce a obţinut dând această replică palidă frăţiei PDL-PNL? Stoparea unor majorităţi liberale prin ţară, o majoritatea ceva mai stabilă în Parlament (dar printre parlamentarii PPDD loialitatea pare principiul cel mai fără de preţ) şi transmiterea unui mesaj de nesiguranţă, degrigoladă şi disponibilitatea de a face orice, oricând şi cu oricine, numai să mai păstreze un pic puterea.

Puneţi toate acestea în contextul în care despre criza economică încă nu se vorbeşte la trecut, iar despre ameniţările la securitate în Europa de Est se vorbeşte la prezent şi la viitor şi atunci veţi avea imaginea unui moment dificil prin care trece România.

2 comentarii:

  1. Au ridicat Romania pana la cer si acum e in picaj ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Întrebarea e dacă într-adevăr România a fost ridicată până la cer. Dacă da, ce înseamnă asta? Dacă da, cum?

    RăspundețiȘtergere