Strategia PSD de cosmetizare a realităţii că a dat-o rău de tot în bară

„Victor Ponta a redat PSD mentalitatea de învingător şi de partid aflat în fruntea topurilor, în România”. Citeşti şi te cruceşti. Spusa îi aparţine lui Dan Sultănescu, care se prezintă drept „analist politic, coordonator al proiectului infopolitic, director executiv în cadrul Fundaţiei Multimedia pentru Democraţie Locală”. În realitate, Sultănescu este unul din consilierii lui Victor Ponta. I-a fost strateg în campania electorală.

N-am ales la întâmplare declaraţia lui Sultănescu, extrasă dintr-un interviu acordat site-ului ContextPolitic.ro. Pentru cine nu ştie, consilierii politici şi de imagine sunt un fel de promptere ale politicienilor. Le pun vorbe în gură. Dan Sultănescu, alături de Mirel Palada, Bogdan Teodorescu şi ceilalţi, au dat linia comportamentului lui Victor Ponta în ultimul an (fireşte, n-a lipsit amprenta personală a premierului).

Mesajul lui Sultănescu ar putea trece neobservat dacă n-ar defini un comportament, o strategie de diminuare a dezastrului post-alegeri şi de cosmetizare a realităţii că PSD a dat-o rău de tot în bară. O încercare disperată de a ieşi din, scuzaţi, rahat. O ieşire în forţă, cu aroganţă tot mai puţin mascată şi cu şmecherii.

Degringolada post-alegeri, care a durat câteva zile, a lăsat rapid loc Strategiei de la Abu Dhabi. Mai întâi a fost eliminat cel mai periculos contracandidat, Mircea Geoană, împreună cu braţul lui „înarmat” Marian Vanghelie. Mircea Geoană nu era o forţă. Era însă varianta de compromis acceptabilă tuturor aripilor, tranziţia către noua ordine a PSD.

Pasul următor s-a văzut joi şi vineri: recentralizarea puterii. Paradoxal, lovitura a dat-o Liviu Dragnea, fostul patron de Teleorman, care a cerut acum ca liderii politici judenţeni să nu mai fie unii şi aceiaşi cu preşedinţii de Consilii Judeţene. E aproape hilar (şi tragic în acelaşi timp) ca un fost lider PSD local şi preşedinte de CJ să susţină asta, chiar dacă o face un moment în care mai toţi şefii de judeţ sunt anchetaţi pentru corupţie!

Cele două mişcări răspund tezei enunţate de strategul Sultănescu pomenit la început. „Nu văd, în prezent, alt lider capabil”, spune consilierul lui Ponta despre şeful său şi e sincer: alţii fie au fost marginalizaţi, compromişi sau, pur şi simplu, excluşi. Asta ca să ne lămurim în legătură cu alegerile interne de la Congresul din martie. Da, n-aţi ştiut? Conducerea PSD a reuşit să amâne discuţia despre dezastrul de la prezidenţiale (şi asumarea ei politică) pentru cândva când totul va fi istorie. Cine-a tras în noi/21-22? Cine l-a ucis pe Kennedy? De ce a pierdut Ponta alegerile pe care le-a organizat? Ceva pe acolo.

Discursul lui Sultănescu mai arată ceva: aroganţă, trufie şi deja clasica flexibilitate când vine vorba de enunţarea adevărului.  „După alegerea lui Victor Ponta drept preşedinte al PSD, acest partid a câştigat toate alegerile în care a fost implicat, cu excepţia celor prezidenţiale” (dar ultimele sunt cele care contează); „Victor Ponta s-a definit, prin tot ce a făcut, drept un candidat pozitiv, care nu a mai vrut să se lupte cu cineva (...), ci care a vrut să fie votat pentru ce a facut el însuşi (...).Nu am văzut în ceea ce priveşte campania lui Victor Ponta, nici o invenţie şi nici o minciună referitoare la adversarul său” (în loc de comentariu, aici e suficient un mare lol).

În discursurile referitoare la negocierile cu FMI şi Comisia Europeană, despre buget, Victor Ponta a fost deja acuzat că ar fi inventat o cerinţă de deficit subunitar (0,9%), pentru a se putea lăuda apoi cu victoria unui 1,83% (aproape de ţinta PSD de 1,9%) şi a întors-o ca la Radio Erevan când a venit vorba de bugetul DNA, instituţia care a cunoscut în ultima vreme cea mai mare ascensiune în ochii românilor la capitolul imagine şi aşteptări.

Mai interesantă însă decât slalomul din discursul pontian este mişcarea sateliţilor din jurul PSD. Demn urmaş al Partidului Comunist Român (oricât ar declara că nu mai vrea să aibă această ştampilă), PSD a avut mereu nevoie de partide de buzunar, care să graviteze în juru-i şi să dea aparenţa unei democraţii, una originală, în care puterea e în mâinile cui trebuie şi praful în ochii proştilor. UNPR are rolul său, adună traseişti, dar nu poate aduce voturi în plus. PC-ul Antenelor e mic, imprevizibil şi cu viitor incert, iar grupul lui Tăriceanu e doar atât: un grup din ce în ce mai neînsemnat din punct de vedere politic, uman şi electoral.

Împreună cu realitatea că în România există oameni de stânga, care însă nu au un partid, PSD fiind de stânga doar pentru că excelează la capitolul demgogie şi ipocrizie, ideea înfiinţării unui nou partid social-democrat apare de-a dreptul genială. Aşa cum Ion Iliescu îşi făcuse CPUN-ul în care jumătate era FSN, iar cealaltă jumătate era împărţită între toate celelalte formaţiuni politice (Partidul Liber-Schimbist fiind pus la acelaşi nivel cu PNŢCD sau PNL), tot astfel îşi doresc să aibă liderii PSD nişte parteneri de guvernare aidoma şi, fireşte, controlabili. Un partid socialist al lui Sebastian Ghiţă va fi tot atât de credibil pe cât e azi Victor Ponta.

Ceea ce, pare-se, nu pot înţelege pesediştii mai mari sau mai mici, mai vârstnici sau mai pe la 40 de ani, mai baroni locali sau purtători de servietă, e că s-ar putea să nu mai ţină figura. S-ar putea ca oamenii care votează şi se dau pe Facebook chiar să aibă pretenţii, să fie o forţă şi, cine ştie, să fie mai puţin proşti decât i-ar dori Victor Ponta şi consilierii lui. Ceea ce complică lucrurile.

Text publicat în Cotidianul