Ateneul Român la vreme de Brahms

Vedere din București. Ateneul Român la vreme de Brahms, cu Christian Badea pe scenă. Foto: Calin Hera

Atunci când a compus Prima Simfonie, Johannes Brahms, născut la șase ani după moartea ilustrului său înaintaș, era încă marcat, la fel ca întreg timpul său, de influența uriașă a lui Ludwig van Beethoven asupra muzicii. De altfel, despre Simfonia I (op. 68) s-a spus că ar fi A Zecea Simfonie, adică o continuare a celor nouă beethoveniene. Ceea ce s-a vrut o măgulire a fost interpretată însă și ca o ironie.

Există numeroși critici care spun că Johannes Brahms a adus abordări noi, moderne, asupra muzicii. Tot astfel cum, la vremea Simfoniei 1 a lui Brahms, au fost destule voci care au spus că acesta ar fi plagiat Oda Bucuriei a lui Beethoven. A fost doar un omagiu adus lui Beethoven, „orice prostovan își dă seama că există similarități”, a fost remarca lui Brahms.

Cu acest gând, să verific dacă mă calific măcar în categoria prostovanilor, am mers vineri seară la Ateneul Român la concertul Filarmonicii „George Enescu”. Și cu încă unul, rostit de un amic: „Orice e cu Christian Badea e foarte bun!”.  

Atât cât mă pricep eu la muzică, adică foarte puțin, concertul de vineri seară a fost unul bun. Pun mâna pe inimă și spun că a fost o seară mai mult decât agreabilă. 

Atunci când te primeșete înâuntru, dar și dacă îl privești pe dinafară, Ateneul Român are darul de a te fermeca. Te îndrăgostești pe viață de el, de fiecare dată. 

Muzica lui Brahms are multă culoare și forță, iar Christian Badea îi adaugă ceva din personalitatea lui puternică. Spun o prostie, dar câteodată am impresia că aproape orice om, dacă l-ai urca pe scenă și i-ai pune un violoncel în brațe și Christian Badea s-ar uita la el și l-ar dirija, omul ăla ar cânta la violoncel. Rețineți ideea. Deoarece Christian Badea asta face, înnobilează Filarmonica.

La final, am aplaudat și eu, în picioare, alături de publicul care a umplut sala. Am coborât scările monumentale ale Ateneului printre oameni bucuroși și recunoscători pentru porția de extaz, care le-a fost oferită. Oameni care vorbeau în italiană, engleză, franceză. Și în limba română.

Și, da, sunt un prostovan de soi: am identificat cu destulă ușurință pasajele în care Brahms a omagiat „Oda Bucuriei”.

Mai sus, Simfonia I cu Wiener Philharmiker, dirijpor de Leonard Bernstein.