Dezastrul PDL. Zece explicaţii la cald

Vasile Blaga (dreapta) şi Mihai Neamţu anunţă dezastrul ARD în alegeri. "N-a fost un triumf", este eufemismul folosit de Vasile Blaga

Nu e chiar un triumf, a comentat Vasile Blaga după ce s-au anunţat cifrele celor cinci exit poll-uri. În realitate, e un dezastru, preconizat deja în urmă cu aproape un an, de când preşedintele Traian Băsescu a avut proasta inspiraţie să se ia de Raed Arafat. Cauzele dezastrului trebuie căutate pornind de la acel moment, ele fiind însă iniţiate cu multă vreme înainte. Am identificat zece, le-am trecut într-o ordine oarecare, nu a importanţei şi nici măcar în una cronologică.

1) Traian Băsescu ar fi putut realiza mai mult dacă folosea mai puţin arţag.

2) Măsurile de austeritate au fost anunţate în forţă, autoritar. Trecerea la Planul B (majorarea TVA) a trădat faptul că totul s-a făcut pe picior. Austeritatea trebuia împărtăşită de toţi liderii PDL (inclusiv printr-o restructurare guvernamentală, de exemplu).

3) Au reinstaurat o societate bazată pe Pile, Cunoştinţe, Relaţii.

4) Liderii compromişi au uitat să facă pasul înapoi. Mai mult, au afişat o aroganţă care a amintit de vremurile lui Adrian Năstase. N-au schimbat garnitura la timp. N-au schimbat-o deloc, în afară de sacrificarea lui Emil Boc şi pasul înapoi (tardiv, dar bărbătesc, al Elenei Udrea).

5) Bâlbâiala MRU, un cal şchiop, mut şi surd, care pur şi simplu nu poate alerga într-o întrecere politică.

6) Au ridicat traseismul politic la cel mai abject nivel, permiţând (cu concursul poliţiei poitice) apariţia celui mai ruşinos partid din istoria postdecembristă, UNPR.

7) Şmecheria noului partid, izvorât din rândul societăţii civile (mai precis social media), a cărui naştere a fost atent supravegheată. Atât de atent încât toată lumea a putut vedea mâna păpuşarului.

8) Liderii PDL au avut o singură preocupare: să-şi salveze fundurile propria piele. Acest scop şi o laşitate omenească, dar fără nicio legătură cu ceea ce înseamnă om de stat, a dus la renunţarea la portocaliu şi deghizarea în ARD.

9) Factorul Elena Udrea.

10) N-au ţinut cont nici măcar de Comisia de Etică a Monicăi Macovei.

Pentru cine are chef să citească mai mult, aprofundez un pic.

1) Nu mă întorc la 1848, dar relaţia cu Călin Popescu-Tăriceanu putea fi gestionată mai bine în folosul României. Nu-mi recitaţi, vă rog, tărăşenia despre intenţia lui Tăriceanu de a încăleca Justiţia, în folosul prietenului Patriciu (povestea bileţelului). Sunt convins că ar fi urmat un curs mai pro-România al evenimentelor şi că Justiţia şi-ar fi văzut mai departe de reformare, sub comanda unui ministru, Monica Macovei, care ar fi rămas la minister cel puţin până în 2008.

Războiale înseamnă uzură. La capătul lor nu câştigă nimeni. Atât că unii pierd mai puţin decât alţii. Războaiele cu toată lumea sunt cele mai dezastruoase. Doar la Corneliu Vadim Tudor am mai văzut frăţietăţi de ieri transformate azi în duşmănii şi dări în gât a tovarăşilor de până mai ieri. Războaiele cu toată lumea te fac necredibil şi pe tine, campionul dreptăţii şi al adevărului, pentru că rişti să rămâi constant doar în a mai deschide un nou front.

În plus, nu poţi purta cu succes războaie dacă n-ai soldaţi pricepuţi.

2) Traian Băsescu a greşit pornind de la convingerea că notorietatea şi puterea vestitorului sunt suficient de mari încât poporul să o înghită şi pe asta. Ulterior, s-a trecut la planul B (majorarea TVA) pe picior, fără ca nici măcar cei de la putere să mai fie convinşi că aşa trebuie. Fără să cunoaştem detalii de culise, dar observând eforturile UE în cazul Greciei, putem să ne imaginăm că era posibilă o mică negociere cu FMI în acel început de vară fierbinte. 

Odată anunţată austeritatea, aceasta trebuia să fie promovată convingător de toţi liderii PDL. Nu vreau să duc discuţia la poşetele cu care se afişa o fostă doamnă ministru, ştiu că ea însăşi a făcut eforturi să mascheze, dar momentu trebuia simţit mai bine şi trebuia acţionat fix în acel sens. De aceea e interesantă democraţia: la un moment dat, pulimea alegătorii te pot pune cu botul pe labe.

3) Corupţia e la ordinea zilei. Fără pile, cunoştinţe, relaţii, e aproape imposibil să capeţi o slujbă, un contract cu statul, chiar dacă sau tocmai atunci când e vorba de fonduri europene.

4) PDL a defilat până la moarte cu lideri compromişi, care ar fi trebuit să facă pasul înapoi, după modelul Radu Berceanu. Personal, cred că Berceanu avea cea mai bună imagine dintre toţi greii partidului şi cred că este singurul care ar putea reveni cu oarecare succes la vârful acestui partid. Emil Boc a prins, de nevoie, ultimul tren care i-ar mai fi putut salva cariera politică. Oricum, îl văd în politica mare abia după terminarea mandatului de la Cluj. Până atunci, îşi poate repara imaginea din hainele de primar. Atât.

Aroganţa afişată de liderii PDL a reamintit oamenilor vremurile lui Adrian Năstase. Oricât de tentantă e, aroganţa nu funcţionează la români, care au un detector special pentru asta.

Un PDL care să fi defilat cu Cristi Preda, Teodor Paleologu, Monica Macovei, Raluca Turcan ar fi avut şanse incomparabil mai mari. Dar ar fi însemnat sacrificarea lui Videanu, Blaga, Udrea, Oltean  şamd. Aşa cum am arătat, au preferat sacrificarea partidului.

Adăugaţi aici greşelile de la locale, candidatura lui Silviu Prigoană fiind cea mai spectaculoasă.

 

5) Bâlbâiala MRU. S-a dovedit (pentru mulţi era clar cu câteva luni înainte de alegeri) că Mihai Răzvan Ungureanu nu e un cal pe care să poţi paria într-o cursă electorală. Traian Băsescu şi PDL au investit incredibil de mult într-un personaj incredibil de puţin făcut pentru politică.

6) Încurajarea traseismului politic a fost unul din cele mai urâte lucruri pe care le-a făcut PDL. Rămânerea cu orice preţ la guvernare, folosirea dosarelor, în cel mai securist mod cu putinţă, ceea ce a culminat cu înfiinţarea celui mai ruşinos partid din istoria posdecembristă (UNPR), sunt poate moştenirea cea mai mizerabilă lăsată de PDL. Ce a urmat a fost penibil, ce va urma va fi jenant. Ştim că traseismul nu a fost inventat de PDL, am deplâns pesederizarea din timpul lui Năstase. PDL l-a perfecţionat până la abjecţie politică.

7) Promovarea ideii unui nou partid, independent, manipularea ei, confiscarea mişcării înmugurite, la care au aderat destui oameni de bună credinţă, încredinţarea proiectului în mâinile unui Mihail Neamţu lipsit de carismă şi de experienţă politică, dar plin de teribilism şi oportunism s-au întors împotriva păpuşarilor. Aşa cum zicea Vasile Blaga, cel mai cinstit pentru Sebastian Lăzăroiu era să înfiinţeze el, de la început, Partidul Albă-ca-Zăpada şi să candideze în numele acelei formaţiuni. Ar fi fost, cu siguranţă, mai multă culoare în campania electorală şi, poate, un rezultat mai bun pentru cei din jurul lui Traian Băsescu.

7) Construcţia ARD s-a dovedit un eşec răsunător. Tot pe insipidul lider formal al PDL îl citez: ARD are mai puţine procente decât ar fi avut PDL. Era previzibil, iar cei din PDL şi-au asumat acest risc incredibil. De ce? E simplu: pentru a-şi salva liderii compromişi, pentru a-i trimite în Parlament, chiar dacă acest lucru se va realiza ruşinos, de pe locul al doilea, la redistribuire. 

PDL a bătut toba cu cei 75% candidaţi noi. Să vedem acum câţi dintre cei care vor intra în Parlament sunt noi şi câţi vechi. Oricum, faptul că lideri emblematici au fugit din Bucureşti spre colegii sigure din provincie, unde au ieşit pe locul al doilea, spune suficient despre calitatea lor politică, cel puţin în momentul actual.

Liderii PDL au dat dovadă de laşitate deghizându-se în ARD. Cel mai grav lucru e că astfel nu şi-au asumat ceea ce au făcut în timpul guvernării. Fuga de răspundere înseamnă şi neîncrederea în ceea ce se anunţa, până nu demult, ca fiind izbânzi. Pare că cora Emil Boc rămâne pe umeri cu povara şi, dacă e cazul, cu laurii. Nu râdeţi, dar Emil Boc pare cel mai bărbat între bărbaţii şi femeile politice din PDL.

9) Încăpăţânarea cu care s-a construit cariera politică a Elenei Udrea, după modelul Făt-Frumos (care creştea într-o zi cât alţii într-un an) s-a întors împotriva ei şi a partidului care s-a lăsat dominat de ea. 

A fost un efect de bumerang. Partea bizară e că Elena Udrea are calităţi reale de politician, dar îi lipseşte ceva: exerciţiul umilinţei. Va urma o perioadă de dizgraţie. Dacă va şti s-o străbată cu demnitate şi va învăţa înţelesul întâmplărilor prin care a trecut, va putea deveni un om politic redutabil. Da, cu condiţia să-şi şi propună asta. Pot să am îndoieli că aşa va fi? 

10) Înfiinţarea Comisiei Macovei a fost un alt exemplu de şmecherie care n-a reuşit. A fost o jumătate de concesie făcută alegătorilor de bună credinţă, care au semnalat de multă vreme pericolul prezenţei penalilor la vâful unui partid care îşi sedusese baza prin mesaje anticorupţie, antitraseism. Şmecheriile pot ţine o dată, de două ori, dar apoi te pocnesc în moalele capului când te doare mai rău şi pe termen mai lung.