Pagini

vineri, 5 iunie 2009

Cazul „Florina, fetiţa-mamă”. Mărturisire

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie îmi e greu să scriu atunci când stăpânesc foarte bine un subiect. Mi se pare că totul e atât de limpede, încât, mai ales dacă sunt stresat de un deadline strâns, mă întreb ce naiba aş putea să spun ca să nu fie banal.

Ieri am rememorat cazul „Florinei, fetiţa-mamă”. Mi-am adus aminte de o muncă de o lună pe care am făcut-o, cu pasiune şi cu convingere, în urmă cu un an. Am avut noroc, atunci, de un redactor şef adjunct (Grigore Cartianu) care a simţit subiectul. Pe care n-a trebuit să-l conving. Ne-am întrecut unul cu altul, multă vreme, pentru a duce campania EVZ până în pânzele albe.

Azi a început emisiunea „Evenimentele zilei”, la B1TV, transmisă dintr-un studio făcut în redacţia EVZ. Subiectul-vedetă: cazul Florina, la un an. Am combătut în direct, timp de o oră, alături de Alina Stancu, Mihaela Naftanaila, Teodora Bertzi, Andi Laslău (din redacţie) şi Dan Sofronia (la telefon).

Apoi m-am apucat să scriu editorialul EVZ. Am căzut în capcana de a alege acest subiect. Şi m-am trezit că nu mai am ce descoperi. Aveam impresia că spusesm deja tot ce puteam spune. Mă aflam în situaţia de a mă repeta. De a mă plictisi, eu, pe mine. A ieşit un text căznit, plictisitor, de rutină.

Am aflat, astfel, că scriu cu plăcere atunci când nu ştiu precis cum va curge el. Atunci când am fascinaţia descoperirii. Atunci când simt că pot inventa ceva, că pot spune ceva nou. Am observat că, pentru mine, scrisul e o explorare. E ca o călătorie. Chiar şi pe munte, prefer cărările (doar în Retezat merg fix pe pofta inimii, unde mă poartă paşii, dar Retezatul e altceva). Dar atunci când scriu îmi place să mă simt ca în Retezat. Liber şi aflat în căutare. În faţa unei provocări, împreună cu eventualul meu cititor.

Iertată-mi fie această mărturisire.



NOTĂ. Pentru cei care vor să aprofundeze subiectul Florina, fetiţa-mamă, iată câteva linkuri. Cazul e teribil, spune extraodinar de multe despre noi, şi trebuie să dus până în pânzele albe! Pentru că sunt atât de multe Florine în ţara asta...


Lectia de pe ulitele satului

Legi schimbate

Tara fetitelor-mame

România ipocrită

2 comentarii:

  1. Cristi Dumitrache6 iunie 2009 la 07:11

    Salut Calin,

    Sunt Cristi Dumitrache, editorul singurei publicatii de limba romana din Noua Zeelanda si as dori sa te intreb daca esti de acord sa preiau cate un articol din arhica ta, in fiecare luna, in revista noastra de diaspora.

    La revista noastra mai scriu doamna Irina Margareta Nistor si domnul Catalin Paduraru din Romania, domnul Adrian Irvin Rozei din Franta, domnul George Roca din Australia, samd.

    M-a impresionat foarte tare articolul de fata si imi pace foarte mult cum scrii. Marturisesc insa ca nu putem plati aceste articole fiind o munca voluntara si din partea noastra, revista fiind gratuita si facuta doar din pasiune.

    Multumim chiar daca nu esti de acord.

    Salutari din Auckland
    Cristi Dumitrache
    Editor "Pagini Romanesti in Noua Zeelanda"

    RăspundețiȘtergere
  2. @Crtisti Dumitrache: Buna ziua, Cristi. As fi încântat ca rândurile mele să fie citite în NZ. Adresa mea de e-mail este calin.hera@evz.ro
    Pe curând.

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters