România, împinsă în fața trenului

Scenă din lupta care a avut loc în stația Costin Georgian. Sursa: digi24

România se află pe un peron. Acesta este un lucru bun. Un tren înseamnă o șansă. Mulți nici nu au norocul de a vedea trenul. Măcar o dată în viață.



România, în schimb, a mers cu trenul câteva stații. Apoi s-a dat jos.

Sunt două direcții. România știe direcția bună. Se văd luminițele trenului din runel, tot mai mari. România se pregătește să urce în trenul bun.

Și atunci, în ultima clipă, o persoană psihopată, care îi vrea răul, o împinge în fața trenului. Ca să o elimine. Să o anuleze. Ca să fie zdrobită, sfârtecată. Exact ca în cazul de la metrou.

Sunt două variante. În ambele, România se zbate. Vrea să supraviețuiască, să călătorească în trenul cel bun, să se bucure de călătorie, să se bucure la destinație. În prima variantă, reușește să se țină tare pe picioare. Rezistă. În a foua variantă, nu.

România a ales direcția bună. România a ales să lupte cu persoana psihopată. Se bate, își adună ultimele puteri. Cât de zdravăn se luptă? Cât de mari sunt puterile? Cât de mult poate rezista? Rămâne de văzut.

Spre deosebire de femeile din stațiile de metrou împinse în fața trenului, care nu bănuiau ce urmează să li se întâmple, care au fost luate prin surprindere și nu au avut nicio șansă, România e prevenită. Cunoaște identitatea psihopaților. Îi vede la televizor. Știe împotriva cui să lupte, știe și cum. Ar trebui să conștientizeze că lupta se dă acum. Este fracțiunea de secundă în care trebuie să se țină tare pe picioare. A fost împinsă. Rezistă. Trebuie. Te rog, Românie! Vă rog, români!