duminică, 13 martie 2016

Cât de gravă e situația „Der Dilettant”

Der Spiegel, 12 martie 2016
Președintele Klaus Iohannis alunecă pe un tobogan abrupt și uns cu ulei și pare că pur și simplu nu poate opri alunecarea. Președintele Klaus Iohannis pare să facă tot ce îi stă în puteri pentru a le da dreptate celor care spuneau că nu e decât o întâmplare, rezultat al unui șir de compromisuri. Președintele Klaus Iohannis nu tace pentru că gândește mult și acționează cu calm, înțelepciune și hotărâre, ci pentru că nu are ce spune. Președintele Klaus Iohannis e un diletant. Ultima propoziție oferă titlul celui mai nou articol despre un președinte român publicat în celebra revistă germană. Primele s-au tot rostogolit prin târg de când Klaus Iohannis a devenit președinte.


Articolul lui Keno Verseck, care pornește de la gestul lui Iohannis, deloc lipsit de tâlc, de a accepta retragerea decorației lui Laszlo Tokes, ajunge rapid la concluzia că președintele României este un diletant, care dă impresia că, pe lângă faptul că tace mult, nici nu gândește.

Se pot spune multe despre președintele României și este probabil să aibă partea lor de dreptate și aceia care îl critică vehement, și cei care îl mai apără. Un lucru rămâne cert: Klaus Iohannis a intrat într-o inerție descendentă și pare că orice ar face de acum încolo tot prost o să-i iasă.

Începutul degringoladei lui Iohannis (căreia i se poate spune și „prăbușire”) este legat de un eveniment precis: momentul în care președintele României a ținut să facă o declarație publică în favoarea trustului Intact (al familiei Dan Voiculescu) și împotriva inspectorilor ANAF care au cerut evacuarea sediului televiziunilor voiculesciene. Se știe povestea celor 20.000 de like-uri pierdute în 24 de ore de fostul campion al Facebook-ului românesc și reacția lui, mai promptă decât de obicei, prin care a afirmat că „a înțeles mesajul”.

Eu cred că președintele României, diletant sau nu, spontan sau mai degrabă foarte ardelean în reacții, ar fi fost cazul să își aducă în jurul lui o echipă de consilieri-beton, care să îl ferească de șocuri cauzatoare de crize de imagine insurmontabile. Așa se face.

În schimb, șeful statului se afundă din ce în ce mai mult în situații stânjenitoare, precum este acest comentariu scris de un colaborator vechi al săptămânalului Der Spiegel. Odată cu articolul lui Verseck, se dezumflă și mitul Iohannis cel puțin are sprijinul Germaniei, după ce, rând pe rând s-au spulberat speranțele celor care:

  • își doreau ca fostul primar al Sibiului să fie un om curat, fără pete pe perete (vorba reclamei) - scandalul imobiliar tranșat în instanță în defavoarea președintelui
  • sperau că noul șef al statului preferă să tacă și să facă, să taie o dată după ce a măsurat de zece ori - dar există deja decizii cel puțin discutabile, care le dau apă la moară celor care spun că KWI tace pentru că nu are ce face sau nu știe ce 
  • se amăgeau că președintele știe să se înconjoare și să promoveze oameni de calitate, cu bătaie lungă - dar a dat-o în bară și în privința unor consilieri - mâini drepte (expus la Cotroceni, George Scutaru a intrat mai devreme decât el însuși se aștepta pe mâinile procurorilor DNA; purtătorul de cuvânt Tatiana Niculescu Bran a rezistat mai puțin de șase luni în funcție, fără să lase în urmă cine știe ce mare lucru; Dan Mihalache este probabil cel mai detestat consilier prezidențial ever; preferatul lui Iohannis la Primăria Capitalei, Cristian Bușoi, s-a dezumflat cu mult fâs muult mai rapid decât fusese umflat artificial etc.) 
  • vedeau în soția președintelui un prototip de Primă Doamnă cu stil, dar constată că doamna Carmen Iohannis, care părea a fi inițial un atu redutabil a devenit încă o verigă slabă a lanțului de iubire dintre șeful statului și poporul său
  • își imaginau că notorietatea dobândită pe Facebook e condiția necesară și suficientă a succesului - dar pierderea zecilor de mii de like-uri în două zile a demonstrat că procesul este reversibil și căderea e mereu mai spectaculoasă și cu urmări mai dramatice decât ascensiunea

(Trebuie remarcat totuși că Iohannis a mutat foarte bine după criza #Colectiv, aducându-l la Palatul Victoria pe Dacian Cioloș; trebuie remarcat că sub Iohannis procurorii DNA au început să facă realmente curățenie; trebuie remarcat că, coincidență sau nu, în regimul Iohannis au dispărut treptat din viața publică personaje precum Gabriel Oprea, Victor Ponta, Marian Vanghelie, așa-zisul Prinț Paul, Elena Udrea etc.)

Previzibila cădere a lui Klaus Iohannis este încă un argument al faptului că și în politică, la fel ca în orice alt domeniu, lucrurile trebuie făcute pas cu pas. Președintele a spus-o ironic, deși el însuși a sărit etapele. Chiar dacă biografia lui conține un capitol substanțial la menționarea experienței în administrație, aceeași biografie prezintă și arderea unor etape importante în ceea ce privește experiența politică. A ajuns prea rapid, prea peste noapte, nr. 2 în PNL, apoi nr. 1, candidat la Președinție și șef de stat. În mod normal, toate acestea ar trebui să fie realizate într-un timp mai îndelungat, să aibă o logică. Atunci când forțezi, există șansa să obții, dar crește și probabilitatea să pierzi apoi, mai repede chiar, ceea ce ai obținut. Ceva asemănător se întâmplă de obicei cu oamenii care au noroc la Loterie și se trezesc peste noapte cu averi fabuloase pe care pur și simplu nu știu cum să le gestioneze și clachează.

Eu cred că nimeni dintre cei de bună credință nu ar trebui să se bucure de situația în care se află acum președintele României, despre care o publicație serioasă din Germania (nu un tabloid, ci probabil cel mai important săptămânal de limbă germană) scrie că este un diletant. Iar faptul că articolul e doar în versiunea online a lui Der Spiegel nu micșoreză deloc impactul enunțului.

Atunci când lucrurile încep să meargă din prost în mai prost, trebuie să iei o decizie. Fie te dai la o parte , fie faci rapid ceva important, de impact, de substanță, pentru a salva ce se mai poate și a te întoarce pe traiectoria bună. Cea mai proastă variantă, pentru tine și pentru ceilalți, este să privești în altă parte și să te mai gândești nițel, în singurătate-ți. Un șef de stat nu își poate permite acest lux, pentru că atunci când începi să pierzi contactul cu poporul tău și începi să-i pierzi încrederea, e aproape imposibil să i-o recâștigi cu adevărat; dimpotrivă, vă îndreptați, tu și poporul tău, către un deznodămând din care nimeni nu are de câștigat.

Aceasta este și concluzia mea: situația „Der Diletant” este una de tip Lost-Lost, din care de câștigat nu au decât neprietenii României. Iar mingea e la președintele Klaus Iohannis.

6 comentarii:

  1. Dupa parerea ta retragerea decoratiei lui Tokes a fost o greseala politica, un dilentantism ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă -X-,
      Nu am luat asta în discuție, dacă a fost sau nu bine că a retras decorația lui Tokes. Constat doar că n-a picat bine și pot presupune că rezultatul, din punctul de vedere al imaginii, e mai degrabă cu minus. Lucru care pot să cred că a fost luat în calcul și asumat. Decorarea e ceva simbolic, iar retragerea unei decorații cu atât mai mult. Dacă trebuie să măsori de zece ori înainte de a decora pe cineva, cred că trebuie să măsori de treizeci de ori înainte de a-i retrage decorația.

      Ca să îți răspund și direct la întrebare: retragerea decorației lui Tokes, gest neexplicat convingător, îmi pare, în lipsa explicațiilor, o greșeală politică. Nu aș pune-o pe seama dilentantismului, deși - dacă țin bine minte - subiectul fusese rostogolit și pe vremea precedentei Administrații, care însă n-a purces.

      Dar tu cum interpretezi gestul?

      Ștergere
  2. Dacă presedintelui i-ar reusi, in continuare, curățenia in politică as fi mulțumit.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ar fi bine să reușească asta și toată lumea bună să fie mulțumită :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Am văzut pe net despre articolul din Der Spiegel și m-a uimit duritatea cu care îl taxează pe Iohannis. Așteptările față de el au fost mari...

    RăspundețiȘtergere
  5. E un semn acest articol. Nu știu încă exact care e înțelesul, nu vreau să aduc în discuție scenarii, dar e un semn. Măcar semnul că am putea vorbi despre o campanie negativă. Partea proastă pentru președite e că a cam dat apă la moară în chestiuni care nu i s-au părut a necesita o atenție deosebită - iar aici o vină o au consilierii.

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters