Iohannis poate scoate lumea în stradă

Klaus Iohannis, înconjurat de SPP-işti în timpul băii de mulţime din Piaţa Universităţii

Klaus Iohannis ar putea scoate în stradă mai mulţi oameni decât oricând. Două cuvinte, atât trebuie să rostească. Nume, prenume. Sunt cuvintele cu cea mai mare greutate pe care le va fi spus vreodată. Numele viitorului premier.



Dacă va spune Liviu Voinea, de pildă, mă aştept ca enervarea Străzii, cu tot ceea ce înţelegem azi prin Stradă, să fie atât de mare încât să măture tot. Inclusiv pe Klaus Iohannis.

Liviu Voinea este un politician trecut prin guvernul Ponta şi atât de hârşit prin studiourile Antenei 3 încât eventuala lui nominalizare ar fi de-a dreptul scandaloasă. Propunerea PSD a fost aproape neruşinată, raportat la context, şi singura pe care acest "cel mai mare partid din România" a fost în stare să o facă.

E trist că partidele din România, politicienii români, nu sunt în stare să se ridice la înâlţimea necesară pentru a gestiona un moment delicat. E periculos. Tupeul lui Călin Popescu-Tăriceanu, de a fi partea a soluţiei, ar trebui salutat, dacă n-ar fi vorba de un politician cocoţat pe o conjunctură bazată pe mărunţism, traseism şi oportunism politic. În rest, marii bărbaţi de stat au fost siliţi să-şi vadă de lungul nasului şi s-au trezit cu feţele lipite de oglindă.

Dar nu cred că dl. Iohannis va face asta. Nu cred că va rosti cele două cuvinte şi e probabil să nu spună nici alte cuvinte cu potenţial de revoltă similar.

Toate semnele sunt ca preşedintele să pronunţe numele lui Dacian Cioloş, lucru care cred că va fi primit relativ bine de toată lumea. Este în orice caz o variantă safe, care să nu supere pe nimeni. E mai mult decât numele "providenţialului" Theodor Stolojan vehiculat în circumstanţe asemănătoare în alte vremuri, decât varianta Mugur Isărescu (dar aici poate fi chestiune de gust) - cele două variante încercate deja - şi, în orice caz, mai mult decât varianta Lucian Croitoru - eşuată sau dată la oha, n-are a face.

Dacian Cioloş nu înseamnă revoluţie, doar o oarecare normalitate. Şi un fel de amânare.