Vine o vreme în
care oamenilor încep să li se lase în jos gingiile*. Până atunci, dantura aduce
însă alte probleme. E durerea pe care n-o poți exprima atunci când ești
bebeluși și nu ai încă vocabular. E amuzamentul și deopotrivă teama pierderii
dinților de lapte (noroc cu ideea numită Zâna Măseluță). Apoi vin primele
probleme reale (carii nebăgate în seamă), primele la fel de reale, dar considerate
a fi mai degrabă în categoria fițelor (aparate dentare, detrartrări, albirea dinților la clinică), ajungând la maturitate spre lucrări din ce în ce mai
complicate, extracții, implanturi, proteze. Cine n-a trecut / nu va trece prin
așa ceva?