Pagini

miercuri, 18 decembrie 2019

Pentru mine, a început în 18 decembrie 1989

Cam așa arătam atunci. Un pic mai alb-negru, însă
...a început, ai auzit de Timișoara?
Marco stă la distanță de două bănci, pare mai fresh decât mine, dar e foarte stresat. Încerc să îmi dau seama de ce și ce anumea vrea să spună. Rezistența materialelor e o materie nu foarte grea, foarte minuțioasă, dar are farmecul ei. Întrucâtva. Așa că nu înțeleg prea bine ce e cu Marco. Îmi dau seama totuși că este vorba de ceva mult mai interesant decât seminarul care curge domol. E luni dimineață, 18 decembrie 1989, eu sunt buimac, iar lui Marco îi vine să se ridice, să urle în gura mare. E revoltat că nu îmi dau seama. Deodată, îmi pică fisa. A început...





Eram student politehnist. Făceam și Școala de ghizi. În weekend avusesem o aplicație dură și frumoasă în Bucegi. Plecat înainte de răsăritul soarelui, sâmbătă, întors duminică seara în Bucuresti. Căzut într-un somn butuc de 12 ore. Ajuns teleghidat la seminar, după prof.

Marco fusese împreună cu mine în Bucegi. Se trezise la un moment dat, în noapte. Radio Europa liberă transmitea grozăviile de la Timișoara. N-a mai putut adormi. M-a așteptat la facultate. Voia să vorbească despre asta. Ce naiba facem?!

***
Discutam destul de mult despre ceea ce se întâmpla în jurul nostru. Eram la curent cu perestroika și glasnost-ul lui Gorbaciov. Ascultam cu entuziasm și teamă despre avionul care a aterizat în Piața Roșie, despre miscările din Basarabia, având ca rezultat obținerea limbii române ca limbă de stat (poreclită limba moldovenească), Solidaritatea lui Lech Walesa (în jurnalul pe care l-am ținut în acel an am scris prima oară “Lech Vanenza”), despre studenții din TianAnmen și masacrul care a urmat, despre autodizolvarea partidului comunist din Ungaria, demisia lui Honecker (la scurt timp după vizita lui Ceaușescu, care, întors în țară, făcea vizite inopinate prin piețe, convins că dacă le dă mâncare, românii nu se revoltă, stau cuminți în cutiile lor de chibrituri),știam despre căderea Zidului Berlinului, discuțiile despre reunificarea Germaniei, demisia lui Tens Yao Ping, apoi a lui Todor Jivkov, revoluția de catifea din Cehoslovacia.

Trăiesc un moment istoric important pentru toată lumea, ale cărui urmări sunt, deocamdată, imprevizibile”, notam în jurnal, în 10 Noiembrie 1989.

Golul plutea în aer

...Dar golul plutea în aer încă de la începutul anului.

Simt că se întâmplă ceva. Nu știu cât de curând. Poate anul ăsta, poate în cinci ani, dar va avea loc o schimbare. În orice caz, evenimente de răsunet. Se adună multe pocnituri ici-colo, în fiecare dintre noi. Poate ceea ce se va întâmpla va fi bine pentru noi, românii, poate pentru oameni, în general. Asta, deocamdată, nu îmi dau seama. N-ar fi exclus să particip în mod activ la această întâmplare, parcă așa simt. Oricum, pare logică o schimbare. A trecut prea multă vreme fără să se întâmple nimic - mai ales ținând cont că ne aflăm în secolul vitezei. Avem nevoie de viteză, avem nevoie să ne mișcăm, avem nevoie să comunicăm - chiar la modul dinamic. Avem nevoie de o explozie, fiindcă nu suntem, prin natura noastră de oameni, niște latenți. Unde mai pui că avem tot dreptul, tot timpul, la mai bine. La mai departe.” (însemnare din 2 februarie 1989).

***
Abia pleacă proful de Rezistență, că o uschim și noi. Marco îmi povestește pe nerăsuflate, despre demonstrația de la Timișoara și faptul că s-a tras cu arma. E clar că „a început”, dar pare altfel. Ce naiba facem?!

Vă mulțumim că ați închis ușa


În București e o atmosferă apăsătoare de cel puțin o lună. În centru, pe Calea Victoriei, toate magazinele sunt închise, sigilate. Alimentarele sunt pline-ochi: cașcaval, brânză, salam, șuncă. Nimeni nu cumpără pentru că toată lumea si-a consumat rația la începutul lunii, când dăduse buluc la precedenta umplere a rafturilor. La Electrice, pe ușă, scrie atât: „Vă mulțumim că ați închis ușa”. Nu-mi amintesc dacă afișul e acolo dinainte de Congres sau nu.

Toate clădirile importante, Banca Națională, Universitatea, Arhivele Statului, Casa Armatei, Palatul Regal sunt drapate de sus până jos cu steagul tricolor. În mijloc, câte un tablou imens cu Tovarășu’, iar deasupra, pe benzi roșii, lozinci imense, scrise cu litere albe.

Bucureștiul, un oraș care vâjâie mereu, e acum apăsat de liniște. Trecătorii vorbesc în șoaptă. Se aud doar pașii, ca într-un muzeu al groazei.

Stațiile de metrou sunt controlate de patrule alcătuite dintr-un milițian, un tip de la gărzile patriotice, un soldat și un civil. Patrule alcătuite parcă astfel încât să se controleze unul pe altul.

Am treabă la Biblioteca Centrală Universitară. Pe ușă, un anunț: „Biblioteca este închisă pentru perioada..”. Nicio explicație. Strivesc o înjurătură. Imediat, un individ cu pardesiu albastru, cămașă albă, cravată neagră, se apropie cu ochi întrebători.

***
Nu știm ce să facem, suntem înnebuniți. Comentăm toată ziua, apoi noaptea, cu urechile la Europa liberă.

Nu știu nimic despre prietenii mei de la Timișoara, dar aud că studenții sunt în prima linie. La noi e încă liniște apăsătoare, insuportabilă. Dacă aș avea o brichetă și aș aprinde-o, ar lua foc aerul.

Decid să plec la Hunedoara, poate aflu noutăți, poate întâlnesc pe cineva, înainte a o porni spre Timișoara.

Seara, ies prin curtea Politehnicii cu fata de care sunt îndrăgostit. Un paznic de la intrarea în TCM ne spune: „Măi copii, mai bine mergeți acasă, la cămin, unde vreți voi, dar nu mai stați pe aici. Aseară au ridicat câteva grupuri. Nu s-a anunțat vreun consemn sau vreo oră până la care se poate sta pe străzi, dar e mai bine să evitați.”

Plecăm. Și așa aveam un gol în stomac și chef de nimic. Mi-am pus cateva lucruri în rucsac și am plecat la gară. În Bucuresti nu se întâmpla nimic, în Timișoara se întâmpla totul.

***
A doua zi eram acasă, la ai mei. Ca niciodată, în Hunedoara e mai multă agitație decât în București, deși orașul doarme. Agitația e dată de veștile proaspete de la Timișoara. De prietenii care vin acasă cât să-și tragă sufletul, să povestească. Sunt altfel. Prietenii mei au devenit bărbați. Au ceva tragic și romantic. Au înflăcărate și convingere. Și, parcă, nu mai au frică, deși sunt îngroziți.

Seara, ieșim printre blocurile din O.M. Vrem să mergem în centrul vechi. Sunt cu tata și cu T. Toată ziua am stat cu T., mi-a povestit ce a trăit la Timișoara. Acum strigă, printre blocuri: Ieșiți afară! Jos Ceaușescu! Mă uit la el, în timp ce luminile de la ferestre se sting.

În centru nu e nimeni. Ne întoarcem dezumflați. A doua zi, plănuim să plecăm la Timișoara.

NOTĂ. Citesc ca pe o carte jurnalul pe care l-am ținut, sporadic, în 1989. Îmi propun să transcriu. Pentru că multe detalii le-am uitat. Mă bucur că am acest caiet.

Un comentariu:

  1. Look at the way my pal Wesley Virgin's story launches with this SHOCKING AND CONTROVERSIAL video.

    You see, Wesley was in the army-and shortly after leaving-he found hidden, "SELF MIND CONTROL" tactics that the CIA and others used to get everything they want.

    As it turns out, these are the same secrets tons of famous people (notably those who "come out of nowhere") and top business people used to become wealthy and successful.

    You probably know how you use only 10% of your brain.

    That's mostly because most of your brainpower is UNTAPPED.

    Maybe that expression has even occurred INSIDE your own mind... as it did in my good friend Wesley Virgin's mind seven years ago, while riding a non-registered, trash bucket of a vehicle with a suspended driver's license and $3.20 in his bank account.

    "I'm absolutely fed up with living check to check! When will I get my big break?"

    You took part in those types of thoughts, isn't it so?

    Your very own success story is waiting to happen. You just need to take a leap of faith in YOURSELF.

    CLICK HERE To Find Out How To Become A MILLIONAIRE

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters