Pagini

vineri, 25 septembrie 2009

Băsescu reîncărcat. Iar apoi?

Declaratia de ieri a presedintelui a împărtit lumea în două. Pe de o parte, cei care au aplaudat „capul în gură dat de Băsescu”, pe de alta cei care s-au arătat indignati de indecenta gestului (eufemismul îi apartine unei colege). Asa a început vuietul. Deci, polarizare din nou.

Pasul al doilea al planului: dezbaterile pro si contra uninominalului. Dacă zici „nu”, esti taxat imediat. Dacă zici „crezi că lui, presedintelui, îi pasă cu adevărat?” si spui că dezbaterea e inutilă, câtă vreme trece în plan secund prezidentialele, la fel. (PS Ar fi o dezbatere binevenită dacă nu ar fi impusă prin lege, dacă n-ar fi, cumva, obligatorie.)

În fine, îi invidiez pe cei care stiu cum e mai bine. Pe cei care n-au dubii. Eu am.

La urmă, dar nu în ultimul rând, vă rog să spuneti: ce credeti că va fi „după”? După referendum. După alegeri. Ce asteptări aveti de la al doilea mandat al lui Băsescu? Care e scenariul optimist, care e cel pesimist?

3 comentarii:

  1. Admir viziunea EU-pozitiva a Presedintelui Basescu....

    Lisabona + Ro-parlament unicameral = SINGURA posibila SALVARE a ROMANIEI...

    BLOGISTII SI ZIARISTII AR TREBUI SA DEZVOLTE TEMA....

    RăspundețiȘtergere
  2. @Anonim: Multumesc de sugestie. Înţeleg că tu eşti unul dintre cei care ştiu deja ce e mai bine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Admirabila pozitia EU-pozitiva a Presedintelui Basescu...

    Tratatul Lisabona + RO-parlament unicameral = SINGURA SALVARE POSIBILA pentru ROMANIA...

    Romani, rugati-va la D-zeu, Irlandezi, Cehi, etc sa zica DA!

    Numai condusa dela Bruxelles Romania poate iesi din noroiul si substantele pestilentioase in care au introdus-o parlamentul, guvernul si justitia dela Bucuresti.

    ROMANI - este ultima sansa ....CHIAR ULTIMA...!!!

    Daca EU, FMI taie banii - toti Romanii intra pana peste cap in noroi...asta este foarte posibil deoarece tandemul parlament, guvern, justitie fac ca banii sa ajunga la corupti...

    Admirabila strategia Presedintelui Basescu de a avea comunicatie directa cu Parlamentul dela Strasbourg...

    TOATE CELE DE MAI SUS AR TREBUI LARG COMENTATE DE ZIARISTI SI BLOGERI

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters