Pagini

vineri, 6 ianuarie 2017

Primele probleme în stradă după instalarea noii puteri

Vedere din București. Oameni aplecați de viscol în Rond Baba Novac. Însă foarte puțin. Foto: Calin Hera
Câteva județe din sud-estul țării sunt închise de viscol, zona e sub coduri roșii sau portocalii. Și Bucureștiul e lovit rău de viscol, dar, acolo unde am fost eu, drumurile par în regulă. Cred că sunt totuși prea multe mașini scoase din parcări, raportat la condiții.


Aceasta este prima confruntatre cu realitatea a noii puteri. În principiu, procedurile sunt stabilite, avertizările au fost făcute din timp etc. E adevărat, atunci când natura se dezlănțuie, e nevoie de noroc: norocul ca toată lumea să-și facă treaba și să existe cât mai puțini aventurieri. Știu că sunt destui oameni care trebuie neapărat să ajungă undeva, dar uneori trebuie să iei în calcul și varianta că mai bine ajungi mai târziu decât deloc sau șontâc-șontâc.

În același timp, atrag atenția că, dat fiind modul în care și-a început activitatea, noua putere pare să știe foarte bine ce are de făcut. Chiar dacă unii sunt prinși, asta e, ghinion, cu viscolele curente, în birouri, la Parlament, la Palatul Victorie, e doar viscol făcut de oameni. Înțeleg că s-au făcut deja destituiri și numiri și există un plan care vizează legile justiției, problema plagiatelor etc., un plan de restaurare a frumoaselor practici din epoca Adrian Năstate. Deci, atenție la viscol!

2 comentarii:

  1. O să fie foarte nasol pentru ei, dacă nu iau ceva măsuri în favoarea poporului. Au făcut foarte multe promisiuni şi s-au bătut cu pumnul în piept, deşi mereu au fost la putere, într-o formă sau alta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si oamenii tb responsabilizati. Sa nu-si mai lase masinile in drum pt ca echipajele sa-si poata face treaba, sa nu mai astepte in carciumi pompierii sa-i scoata din zapada.

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters