Regele Mihai: Viaţa noastră publică lasă încă de dorit

Regele Mihai I de România

Regele Mihai a criticat, în mesajul de Crăciun, "viaţa publică" din România.

"Viața noastră publică lasă încă de dorit, dar sper să găsim puterea de a îndrepta lucrurile. Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele."

Tonul este blând şi tăios în acelaşi timp. Dacă un preşedinte ar fi zis-o n-ar fi avut niciun impact (nu că aşa ar avea, la cât lasă de dorit viaţa publică din România). Unui preşedinte i-ai putea spune: "Dar dumneavoastră sunteţi un actor de seamă al acestei vieţi publice. Ce e asta, autocritică?".

Cuvintele Regelui sunt ca un duş rece. E o veste proastă pentru aceia care îşi imagiează că va curge lapte&miere după victoria covârşitoare în alegeri a USL, anihlirarea cvasitotală a PDL şi îngrădirea până la limitele Constituţiei a preşedintelui în exerciţiu. Regele mai spune ceva important: nimeni nu-şi asumă răsunderea în ţara laşilor, a şmecherilor, a ţeparilor şi a oamenilor mărunţi.

Mi-ar fi plăcut să vorbesc astăzi despre gândurile frumoase pe care Regele le nutreşte pentru soldaţii români, pentru profesori şi învăţători, pentru vârstinci. Sunt gânduri simple, frumoase, normale. Rostite de un om normal, de care România ar avea atâta nevoie. Încă.

Traian Băsescu n-a putut rosti numele lui Ponta. L-a scris

Imagine de arhivă. Traian Băsescu şi Victor Ponta nu şi-au mai dat mâna de această dată. A doua desemnare a lui Ponta s-a făcut printr-un comunicat de presă.

Preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat pe Victor Ponta pentru a alcătui un nou guvern (comunicatul aici), "ca urmare a faptului că a existat o singură propunere din partea reprezentanţilor partidelor politice şi ai minorităţilor naţionale din Parlamentul României" care au participat la consultări.

Felul în care a avut loc desemnarea ne poate da indicii în legătură cu felul în care va decurge coabitarea. Să vedem ce s-a întâmplat: Traian Băsescu  n-a mai putut fi preşedinte-jucător, aşa că a "jucat" numai atât şi atât cât şi-a mai putut permite: a fixat consultări "la grămadă", ca să fie, şi a anunţat pe cine desemnează printr-un comunicat de presă sec, în care pune decizia pe seama faptului că "a existat o singură propunere".

Ce înseamnă asta? Nimic special. Traian Băsescu a ieşit dintr-o situaţie, în care a intrat oarecum singur. Pentru că n-a mai avut spaţiu de manevră, n-a mai fost cazul nici să spună "Ghici ghicitoarea mea", nici să facă vreun portret-robot de premier sau alte jocuri (pe care le va fi încercat sau nu după alegeri; asta nu ştiu, nici nu mai contează atât de mult). Mă aştept ca Traian Băsescu să nu lase lucrurile aşa, dar nu va mai ataca decisiv prea curând. De urmări B1TV pentru un eventual interviu.

Traian Băsescu are nevoie să lungească o coabitare înţeleaptă şi să încerce să încurajeze, subtil, frecuşurile din USL. Din păcate pentru el, partidul lui Traian Băsescu e aproape mort. Prin urmare, e nevoie de pus umărul, puternic, aici. În plus, Traian Băsescu e nevoit să găsească un lider pentru acest partid, care să fie totodată candidatul la prezidenţiale. Eu nu-l văd. Poate că el îl vede, că îl caută de multicel.

Atacurile dintre Palate vor fi iniţiate, mă aştept, tot dinspre Cotroceni, fără ca asta să însemne neapărat că va ieşi la rampă însuţi preşedintele. Mă aştept din partea acestuia la comunicate, formalităţi şi accentuarea prezenţei externe - în măsura în care i se va ivi ocazia (bănuiesc că dl Cristian Diaconescu are de muncă zilele astea). USL e în postura în care n-are voie să facă nici cea mai mică greşeală, fiindcă aceasta va fi taxată puternic. E situaţia normală. Din păcate, singura voce totuşi credibilă care poate taxa este cea a preşedintelui. Această situaţie e anormală, pentru că ar fi nevoie de opoziţie; dar nu avem aşa ceva - Dan Diaconescu nu e opoziţie, e cel mult latura naşpa a ei. Preşedintele trebuie să intervină doar în momente cu adevărat critice.

Mai jos, Decretul nr. 890 din 17 decembrie 2012 pentru desemnarea

Interviu cu Iulia Deutsch

Iulia Deutsch, șef-adjunct al Reprezentanței Comisiei Europene

Interviu cu doamna Iulia DEUTSCH, şef-adjunct al Reprezentanţei Comisiei Europene, coordonator al echipei informare-comunicare, realizat în luna octombrie 2012 de jurnalistul Călin Hera

Aceasta este o discuţie despre un loc. Unul anume, unde vin oameni interesaţi de Uniunea Europeană, proiecte europene, expoziţii, dezbateri, istorie, prezent, viitor. Au fost câteva mii în primul an de existenţă al acestui loc, vor fi probabil câteva zeci de mii în următorul (inclusiv prin intermediul Social Media), iar locul de pe strada Vasile Lascăr nr. 31 din Bucureşti are toate şansele să devină unul căutat, fiindcă aici se întâmplă mereu lucruri interesante, care îi privesc pe cei care se simt cetăţeni europeni. Vorbim despre Spaţiul Public European cu doamna Iulia Deutsch, şef-adjunct al Reprezentanţei Comisiei Europene, coordonator al echipei informare-comunicare.

Dezastrul PDL. Zece explicaţii la cald

Vasile Blaga (dreapta) şi Mihai Neamţu anunţă dezastrul ARD în alegeri. "N-a fost un triumf", este eufemismul folosit de Vasile Blaga

Nu e chiar un triumf, a comentat Vasile Blaga după ce s-au anunţat cifrele celor cinci exit poll-uri. În realitate, e un dezastru, preconizat deja în urmă cu aproape un an, de când preşedintele Traian Băsescu a avut proasta inspiraţie să se ia de Raed Arafat. Cauzele dezastrului trebuie căutate pornind de la acel moment, ele fiind însă iniţiate cu multă vreme înainte. Am identificat zece, le-am trecut într-o ordine oarecare, nu a importanţei şi nici măcar în una cronologică.

1) Traian Băsescu ar fi putut realiza mai mult dacă folosea mai puţin arţag.

2) Măsurile de austeritate au fost anunţate în forţă, autoritar. Trecerea la Planul B (majorarea TVA) a trădat faptul că totul s-a făcut pe picior. Austeritatea trebuia împărtăşită de toţi liderii PDL (inclusiv printr-o restructurare guvernamentală, de exemplu).

3) Au reinstaurat o societate bazată pe Pile, Cunoştinţe, Relaţii.

4) Liderii compromişi au uitat să facă pasul înapoi. Mai mult, au afişat o aroganţă care a amintit de vremurile lui Adrian Năstase. N-au schimbat garnitura la timp. N-au schimbat-o deloc, în afară de sacrificarea lui Emil Boc şi pasul înapoi (tardiv, dar bărbătesc, al Elenei Udrea).

5) Bâlbâiala MRU, un cal şchiop, mut şi surd, care pur şi simplu nu poate alerga într-o întrecere politică.

6) Au ridicat traseismul politic la cel mai abject nivel, permiţând (cu concursul poliţiei poitice) apariţia celui mai ruşinos partid din istoria postdecembristă, UNPR.

7) Şmecheria noului partid, izvorât din rândul societăţii civile (mai precis social media), a cărui naştere a fost atent supravegheată. Atât de atent încât toată lumea a putut vedea mâna păpuşarului.

8) Liderii PDL au avut o singură preocupare: să-şi salveze fundurile propria piele. Acest scop şi o laşitate omenească, dar fără nicio legătură cu ceea ce înseamnă om de stat, a dus la renunţarea la portocaliu şi deghizarea în ARD.

9) Factorul Elena Udrea.

10) N-au ţinut cont nici măcar de Comisia de Etică a Monicăi Macovei.

Pentru cine are chef să citească mai mult, aprofundez un pic.

Ce înseamnă prezenţa redusă la vot şi vremea proastă

Câteva concluzii legate de prezenţa la vot până la ora 14.00

Până la ora 14.00 au votat 20,56% din alegători, din care 20,71% din mediul urban, respectiv 20,36 din cel rural (date complete, aici). În condiţii de vreme vitregă, e destul de mult. Raportat la prezenţa de la referendum, e cam puţin. La aceeaşi oră, astă-vară au fost 21,37%, din care 20,84% din mediul urban şi 22,09% de la ţară. Se observă că la oraş sunt cam tot atâţia votanţi ca atunci, deşi vremea e mult mai proastă. În sate, pare-se, situaţia meteo e mai dură (dacă e să punem pe seama vremii comportametul alegătorilor).

Mai încap însă trei observaţii:

1) USL, aripa PSD, are avantaj dacă se votează cu entuziasm în rural; ARD, teoretic, are avantaj dacă se mobilizează orăşenii. Aici intervine însă şi factorul PNL; nucleul dur e posibil să voteze candidaţii liberali, chiar dacă nu (mai) agrează deloc apropierea de PSD-UNPR-PC şi nici şefia lui Crin Antonescu. Nucleul mai puţin dur, cu atât mai mult.

2) Dacă ţinem cont că la referendum una din tabere căuta să scoată oamenii la vor, cealaltă să-i ţină acasă, ne puteam aştepta ca acum prezenţa la vot să fie vizibil mai mare. În ecuaţie a intervenit însă o doză considerabilă de dezamăgire acumulată în cele peste patru luni care au trecut de atunci.

3) La parlamentarele din 2008 a avut o prezenţă finală de 39%. Pun pariu că se va depăşi acest prag. În avantajul cui? Eu cred că absenteismul se va distribui proporţional. Cel mai mare potenial de mobilizare se află la electoratul urban, pe nuclee dure. Probabil, un uşor avantaj ARD. Un potenţial de mobilizare pe care se va miza în continuare este cel din rural, unde primarii sunt presaţi să scoată lumea la vot. Dacă vor reuşi să facă acest lucru "proporţional", atunci ar ieşi în avantaj USL, care are semnificativ mai mulţi primari.

Pe vremea lui Ceauşescu nu era mai bine. Pentru cei care se mai îndoiesc

Tovarăşul Nicolae Ceauşescu (varianta cu două urechi). În plan secund, steagul Republicii Socialiste România (cu stemă) şi cel al Partidului Comunist Român (cu secera şi ciocanul)

Haideţi să terminăm odată cu prostia asta! Mă refer la văicăreala tip "Era mai bine pe vremea lui Ceauşescu", pe care o aud în special la persoane mature, care au împlinit deja 60 de ani, cu bătaie spre 70-75, dar şi la colegi de generaţie, ba chiar la studenţi de ai mei, născuţi în 1993-1994 (da, e incredibil, există oameni născuţi la câţiva ani după decembrie 1989!).

"Era mai bine înainte" pentru că toată lumea avea slujbe, ni se dădeau locuinţe, aveam mai mult timp liber, citeam cărţi, jucam şah în faţa blocului, mergeam în fiecare an în concediu la mare, socializam mai mult cu vecinii de bloc, scriam scrisori/felicitări de sărbători şi primeam, la rându-ne, misive scrise îngrijt cu stiloul, nu erau atâtea crime, tâlhării, violuri, nu era atâta prostituţie, oamenii se comportau mai româneşte (am auzit şi asta, nu ştiu ce înseamnă), nu era atât de americanizat totul, mâncam roşii cu gust de roşii. Lista e mai lungă (vă invit s-o completaţi, dacă aveţi exemple).

Dragii mei plângăcioşi, vă înţeleg. Omul are darul de a uita măcar o parte din amintirile neplăcute. Iar atunci când îi merge greu, se gândeşte cu jind la gloria vremurilor de odinioară, dând vina pe prezent, idealizând trecutul şi punând deznădejde în viitor.

Am însă o veste proastă: nu era deloc mai bine înainte.

O scrisoare deschisă pe care am semnat-o şi eu

Am primit-o, după peripeţii, am citit-o, am acceptat-o, am semnat-o, ceea ce vă îndemn şi pe voi.

Reprezentante și reprezentanți mass-media,

Vă invităm pe 25 noiembrie, Ziua internaţională ce marchează lupta împotriva violenţei asupra femeilor, să vă alăturați protestului ce se va desfășura în Piaţa Presei Libere și să semnați angajamentul de a condamna și de a vă opune misoginiei, sexismului și trivializării violenței asupra femeii în mass-media. Trebuie să tragem un semnal de alarmă: violenţa nu este divertisment!

Violența împotriva femeilor este un fenomen social extins în România. 12.000 de cazuri de violenţă s-au înregistrat anual în ultimii trei ani, iar cazurile de viol au crescut de la an la an cu aproape 9%. Acestea sunt doar cazurile raportate. Cifrele reale sunt mult mai mari, într-o cultură care tolerează violența împotriva femeilor și descurajează raportarea violenței și agresiunilor sexuale.

Sikorsky: Fondurile de coeziune sunt Planul nostru Marshall

Ministrul polonez al Apărării, Radek Sikorsky

O chestie de culoare, dar nu doar atât: în ziua în care a semnat comunicatul comun privind necesitatea unei armate comune UE, ministrul polonez al Apărării, Radek Sikorsky (care a fost cetăţean britanic timp de 20 de ani), i-a „certat” pe englezi pentru tăierile preconizate ale bugetului UE.

"Ne-am luptat singuri cu Hilter, apoi nu ne-aţi lăsat să ne bucurăm de libertate (deal-ul de la Yalta), ci ne-aţi dat pe mâna URSS. Fondurile de coeziune sunt Planul nostru Marshall", a zis Sikorsky (nu chiar aşa, dar asta e ideea).

Am găsit povestea asta pe euobserver, care a citat interviul acordat de Sikorsky lui The Times.

Al treilea război mondial. Paşi către armată comună a UE

E ironic şi nu prea (trăim pe Terra): Uniunea Europeană a primit Premiul Nobel pentru Pace şi, în acelaşi timp, pune la cale o armată comună. Miniştrii apărării din cinci state membre au vorbit joi la Paris despre necesitatea unei noi structuri militare a Uniunii Europene. Au şi semnat un comunicat în acest sens. 

De altfel, lucrurile sunt serioase şi împinse destul de departe.  

Obiectivele militare imediate se referă la Somalia (care luptă cu islamiştii şi cu piraţii), Mali (care vor să recucerească nordul ţării), Libia (luptă cu milițiile islamiste), Balcanii de Vest (care trebuie „normalizaţi”), Georgia (unde trebuie soluţionate conflictele) şi Afganistan (formarea poliţiei de aici).

Un detaliu: cele cinci ţări sunt Germania, Franţa, Polonia, Spania şi Italia. 

Un alt detaliu: Marea Britanie nu e de acord. Încă.

P.S. Ideea din titlu, "Al treilea război mondial" nu-mi aparţine. E mai jurnalistică decât aş vrea, dar are o noimă cu care încerc să mă obişnuiesc (trăim pe Terra).

Din ciclul „Ce a vrut să spună autorul?”. Azi, Mihai Răzvan Ungureanu

Fostul posibil viitor candidat la preşedinţia României, MRU, spune lucruri cu tâlc

L-am ascultat azi pe preşedintele Forţei Civice, dl MRU. Principala lui misiune a fost să-i răspundă lui Crin Antonescu. (Aseară şi Traian Băsescu, preşedintele României, i-a răspuns aceluiaş Crin. Ce chestie!)

Pe scurt, MRU, fost viitor posibil candidat la preşedinţia României, a părut deranjat de afirmaţiile crinantonesciene privind implicarea serviciilor speciale în politică. Aşa că a zis: „Îi spun ceva domnului preşedinte al Senatului, Crin Antonescu: presupunând prin absurd că serviciile speciale ale României s-ar implica în politică, tare mi-e teamă că domnia sa nu ar fi om politic”.

A vrut să spună ce mi se pare mie? E aceasta noua lovitură pregătită de domniile lor ARD-iştii?

O jigodie frustrată l-a făcut incompatibil pe un distins. A început campania electorală

Horia Georgescu

Dan Mihalache

ANI a găsit patru incompatibili în guvern fix la startul campaniei electorale. Măi, măi!
Răspunsul împricinaţilor: Horia Georgescu e "o jigodie frustrată" (Dan Mihalache). Se anunţă vremuri cool!

Ce trebuie să spui când pierzi alegerile. Un exemplu de pe altă planetă

Candidatul republicanilor, Mitt Romney, îşi recunoaşte înfrângerea fără a acuza fraude electorale sau ticăloşia celorlalţi

Discurs de candidat care a pierdut alegerile: "Naţiunea noastră şi-a ales liderul. Mă voi ruga pentru el şi pentru această ţară măreaţă. Naţiunea noastră se află acum într-un punct critic. Nu avem timp acum să ne certăm, ci trebuie să ne unim forţele. Nu doar noi politicienii, ci cu toţii trebuie să facem aşa". 

Se întâmplă în Statele Unite. Atât.

Reporneşte inima PPE străbătută de sigla Reebok (fără băţ)

Siglele ARD (sus) şi PPE (jos)

Atunci când Ovidiu Nahoi m-a întrebat despre atmosfera de la lansarea candidaţilor ARD am răspuns că a fost ceva vânzoleală pe holul Operei Române, în special atunci când au apărut Emil Boc (da, ca să vezi!) şi Cristian Boureanu (cu care s-au fotografiat două domnişoare). E drept, n-am prins live venirea Elenei Udrea. Altfel, Sandra Pralong, ca să dau un exemplu, a trecut neobservată.

Vânzoleala de pe hol n-a trecut însă şi în sală. Candidaţii de carton de pe scenă păreau mai încrezători decât cei din fotolii. E drept, n-aveau la gât eşarfele mov pe care le-a găsit fiecare om pe scaun, dar, din când în când, le erau proiectate pe piept inimi ARD.

Candidaţii de carton ai ARD. Foto: Calin Hera

Că tot veni vorba: am discutat niţel cu unul dintre cei care îşi asumă sloganul "Reporneşte inima României". Lui i se pare că e un slogan foarte potrivit. Elenei Udrea i se pare că e cam sentimental. Mie mi se pare şchiop, căznit, greu de reţinut (spuneţi de zece ori "reporneşte") şi cam fără noimă. Am înţeles io că ARD se vrea a fi motorul viitoarei guvernări, iar un motor poate fi repornit, dar ce te faci dacă sigla alianţei e o inimă, nu un motor?!

N-am răspuns la întrebarea "Dar tu cum ai fi vrut să fie sloganul?" fiindcă nici nu mi-am pus problema. Înţeleg că e o gândire la bază, că Alianţa România Dreaptă (şi nu România Democrată, cum spunea azi şeful campaniei electorale ARD, Adrian Videanu, într-o intervenţie la TV) îşi trage, deci şi inima din siglă, sevele din Partidul Popular European. Dar de ce a fost nevoie să umple inima cu ARD scris mare, neelegant? Şi de ce au străbătut-o cu o sigla Reebok (din care au scos băţul)?

Încă două-trei vorbe despre marea lansare. Definitoriu mi s-a părut discursul lui Aurelian Pavelescu. Vorbea despre furia îndreptăţită a tinerilor din România (e deschisă discuţia pe cine sunt ei furioşi), după care a făcut o frumoasă voltă oratorică, spunând că ei, arediştii, sunt furioşi, la rândul lor. "Sunteţi furioşi? Arătaţi-mi cât sunteţi de furioşi!" îşi îndemna el auditoriul plictisit, care nu era furios nici măcar pe faptul că a fost târât acolo ca să asiste la discursuri goale, false, ipocrite.

A, tot de la Pavelescu am aflat că în 9 decembrie va fi ultima zvâcnire a conspiraţiei anti-româneşti începută în anul 1945. Cul!

Am zis să vă zic, deşi, probabil, aţi mai citit despre. Dan şi Indira parcă ar fi fost acolo, aşa fain au scris!

Pronosticurile mele pentru alegerile din 9 decembrie

Profit de ultimul sondaj IMAS comandat de Adevărul ca să trec aici evoluţia formaţiunilor politice în timpul unei lungi veri fierbinţi.

Evoluţia principalelor formaţiuni politice din România în sondajele de opinie IMAS realizate de-a lungul verii 2012

. Sursa: adevarul.ro

Considerând că aceste sondaje sunt pe bune (n-am motive puternice să mă îndoiesc), se pot trage câteva concluzii şi se pot face câteva previziuni.

USL a depăşit momentul extrem de delicat pricinuit de eşecul acţiunii "Demiterea preşedintelui şi urcarea lumii civilizate în cap" (DPULCC) şi reuşeşte să stopeze un declin care părea de neoprit. În ajutor i-a stat îndeosebi adversarul, fie că s-a numit PPDD sau ARD. Oricum, nu cred că USL va avea, în alegeri, scorul din sondajele de acum, pentru că ne aşteaptă o campanie electorală dură, dură, dură. Să nu uităm că Traian Băsescu a stat la cutie şi, o ştie toată lumea, pregăteşte o lovitură pe care o vrea năucitoare pentru săptămâna viitoare. Pronostic: 52%

ARD nu adună nici măcar cât avea PDL înainte de alcătuirea alianţei. Este clar că aportul electoral al FC, PNŢCD-Pavelescu şi partidul lui Neamţu e cel mult zero. Folosul a fost, desigur, atenuarea pierderilor şi salvarea electorală a câtorva speranţe ale Oastei lui Băsescu. Dacă liderul de facto va reuşi o lovitură bună (vorbeam mai sus), e posibil ca ARD să sară puţin de vârful acestei veri, înregistrat după referendum şi degringolada USL, dar va fi departe de cele 25 de procende visate. Pronostic: 19%

PPDD mă uimeşte în continuare. Pur şi simplu nu pot să cred că ar putea vota cineva cu acest partid altfel decât la mişto. Nu cred în cele 15 procente afişate acum, sunt convins că acest partid va mai scădea, dar tot mă mir, cu amărăciune, văzând că un român din zece gândeşte mai greu. Serios vorbind, aventurismul lui Dan Diaconescu (mă bucur că a pariat greşit cu Oltchim, îmi pare rău de Oltchim) va fi salvat electoral doar de cei câţiva ciudaţi refuzaţi de alte partide, pe care şi i-a pus pe liste. Dacă ar fi după mine, niciunul n-ar merita un loc în Parlament, în frunte cu armia doljeană. Pronostic: 13%

UDMR a avut oscilaţii de-a lungul verii, dar asta ţine mai mult de eşantionul folosit. Desigur, Uniunea va intra în Parlament şi va guverna, cel mai probabil într-o formulă care acum pare bizară. Pronostic: 6%

Lucky-loser de România

Victor Hănescu, acest minunat lucky-loser. Sursa: Wikipedia

În aceste vremuri tulburi, în sfârşit o veste bună pentru poporul român: există viaţă şi după lozurile necâştigătoare. Poţi fi luzăr şi totuşi te poţi alege cu vreo 16 mii de euro la teşcherea. Triumful lui Victor Hănescu la Turneul BNP Paribas Masters ar putea deveni brand de ţară şi model de succes pentru România. 

Pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele: tenismanul român a pierdut în calificările acestui turneu dar, graţie calităţii de lucky-loser, a ajuns pe tabloul principal (încasând şi cecul aferent, 16 mii de euro), unde are parte de cel mai favorabil traseu cu putinţă (i-a luat locul favoritului nr. 1, Roger Federer, care s-a retras onorabil). Ca să treacă mai departe, e indicat ca Victor Hănescu să-l învingă, pe teren, pe câştigătorul meciului Marcos Baghdatis (Cipru, 32 ATP) - Gilles Simon (Franţa, 20 ATP). Dar există oricând şi varianta abandonului adversarului!

E a doua oară în două săptămâni când Hănescu beneficiază de avantajul de a fi lucky-loser. Aşa, da!

Deocamdată, conceptul de lucky-loser e inventat şi aplicat doar în tenis, dar ne aflăm în plină dezbatere despre viitorul Europei, aşa că n-ar strica să atragem atenţia asupra acestei adevărate şanse pentru România. 

NOTĂ. Desigur, acesta e un pamflet. Trăiască România!

Şapte dintr-o lovitură sau ce avantaje aduce Gigi Becali PNL-ului

Bannere anti Gigi Becali afişate de suporteri ai echipei Steaua

Să zicem că nu eram încă apucaţi de greaţă totală, că mai era loc. Să zicem că luăm în serios cooptarea lui Gigi Becali în PNL. A fost o gândire matură, vizionară, la capătul căreia strategii de marcă ai PNL au decis: mergem cu Gigi. Ce ar fi putut pune ei pe masă (dacă ar fi existat o discuţie serioasă în PNL)?

Gigi Becali e un tip care acaparează discuţia. Îi dai un mic spaţiu de emisie şi el ţi-l umple - nu mai e loc de alţii. Asta-i una. Dacă zice din când în când "votaţi USL", "jos Băsescu" (printre înjurături, dezacorduri gramaticale, frânturi logice, limbajul trupului - dezvoltat excelent la persoanele care nu-şi găsesc cuvintele), cei care l-au angajat pot spune că au investit bine banii: marchează la capitolul creştere a notorietăţii. Asta-i a doua. 

Insul poate zice, doar e Gigi!, lucruri pe care bărbaţii de stat care încă ţin la aparenţe nu-şi permit să le rostească, în orice caz nu pe şleau. Îi poate insulta pe unguri, pe ţigani, pe homosexuali, pe evrei, pe femei, pe unguri (iaca, îi insultă de două ori, şi?), pe intelectuali, pe dinamovişti, cfr-işti, porumboieni. Personajul trece (în alt studio de televiziune), insulta rămâne, deci marcăm minus la insultaţi. Asta-i a treia.

Cum va fi transportul european în anul 2050?

Transport european, anul 2012. FOTO: Calin Hera

Transporturile europene, un sector esenţial în dezvoltarea Uniunii Europene (în prezent angajează direct aproximativ 10 milioane de oameni şi reprezintă sursa a aproximativ 5% din PIB) se vor confrunta cu numeroase provocări în următorii 40 de ani, atât de ordin cantitativ cât şi calitativ. Soluţiile care trebuie găsite trebuie să vizeze reducerea dependenţei de petrol, a emisiilor de CO2, a poluării de orice fel, să folosească energie mai puțină și mai curată, să exploateze mai bine o infrastructură modernă și să reducă impactul negativ pe care îl au asupra mediului. Pe de altă parte, experţii europeni caută noi modele de transport. De exemplu, ar urma ca transportul individual să fie efectuat cu vehicule ecologice şi să fie utilizat, de preferință, pentru segmentul final al călătoriei.

Liderii europeni şi-au propus să facă în aşa fel încât, până în 2050, majoritatea transportului de călători pe distanțe medii ar trebui să se efectueze pe calea ferată. Astfel, la mijlocul acestui secol ar urma să fie finalizată o rețea feroviară europeană de mare viteză, iar până în anul 2030 ar urma să se tripleze lungimea actualei reţele feroviare de mare viteză şi să se menţină o reţea feroviară densă în toate statele membre. De asemenea, tot până în anul 2050, toate aeroporturile reţelei centrale ar urma să fie conectate la reţeaua feroviară (de preferinţă la cea de mare viteză). Pentru distanţele mai lungi ar urma să fie folosite mai mult autobuzele, autocarele, transportul aerian şi feroviar pentru pasageri, respectiv soluţii multimodale (naval şi feroviar) pentru transportul de marfă.

Aeroporturile, porturile, căile ferate, metroul și stațiile de autobuz ar trebui să fie tot mai strâns legate și transformate în platforme de legături multimodale pentru pasageri. Va trebui ca porturile maritime să fie mai eficiente şi mai numeroase, pentru a putea face față volumului crescut al transportului maritim de marfă pe distanțe scurte, atât în interiorul, cât și în afara UE, iar căile navigabile interioare să fie folosite mai aproape de potenţial. Capacitatea aeroporturilor trebuie optimizată și, după caz, mărită pentru a face față cererii crescânde de călătorii spre și dinspre țări terțe și zone din Europa care nu beneficiază de alt tip de legături (se ia în calcul inclusiv o creştere de peste 100% a activităților de transport aerian din UE până în 2050).

Vor fi transformări importante şi în ceea ce priveşte transportul public urban, care ar urma să elimine treptat vehiculele alimentate în mod convenţional. Un procent de 30 % din transportul rutier de mărfuri pe distanțe de peste 300 km ar trebui să fie transferat până în 2030 către alte moduri de transport, cum ar fi transportul pe calea ferată sau pe căile navigabile, acest procent trebuind să depășească 50 % până în 2050, cu ajutorul coridoarelor de transport de marfă eficiente și ecologice.

Articolul complet, aici.

Cine sabotează Alianţa România Dreaptă (zarul de fugă al PDL, cu MRU în coadă)

Ferestre inegale la televiziunea RTV în momentul în care MRU, speranţa politicii româneşti (aripa "Salvaţi PDL!") ţine un discurs despre necesitatea, consistenţa şi viitorul Alianţei România Dreaptă

Trebuia să fie un moment festiv, care să suscite dezbateri, să facă agenda zilei şi să fie socotit un moment de răscruce a politicii româneşti. Momentul era bine ales: duşmanii din USL tocmai îşi terminaseră sejurul de la Murighiol şi îşi luaseră o binemeritată pauză mediatică,. Ochii poporului televizoman avid de politichie urmând să fie aţintiţi pe figurile grave ale domnilor Vasile Blaga şi Mihai Răzvan Ungureanu (parcă l-am văzut şi pe Aurelian Pavelescu prin zonă). Iar urechile aceluiaş popor urmau să stea deschise pentru a prelua declaraţiile pline de miez ale sus-numiţilor. Se năştea Alianţa România Dreaptă (da, şi mie îmi sună cam agamiţădandanacheian).

Acesta a fost contextul. Şi totuşi televiziunile de ştiri s-au concentrat pe povestea ursului ucigaş. A fost probabil cea mai televizată autopsie făcută vreodată unui urs brun şi, aşa cum îi stă bine unei poveşti care se întâmplă în România, nimic nu e cert, finalul e neaşteptat, mai ales că, atunci când va fi un final, acesta nu va mai fi interesant pentru nimeni - specialiştii în halate albe n-au putut preciza dacă lighioana ucisă azi-noapte e cea care a atacat ieri trei oameni sau e vorba doar despre un biet urs ghinionist.

Una peste alta, naşterea construcţiei care va salva (sau nu) România a fost lăsată de televiziuni într-o fereastră mică, fără sonor, întâietatea fiindu-i rezervată domnului Urs, care este sau care nu este.

Hilar, cred că acesta este cuvântul. Şi cred că există un rost, un înţeles, atunci când lucrurile se amestecă aparent fără noimă. Păcat doar că a murit un om şi că a fost ucis un urs probabil nevinovat. Construcţii politice scoase din joben, şubrede şi/sau aberante se vor mai naşte (pentru prietenii mei aflaţi de o parte şi de cealaltă a baricadei: USL face parte din aceeaşi categorie, dar încă n-a apărut în peisaj ursul brun atoateumbritor).

Singurul tren care merge ceas: trenul corupţiei

Gara din Teiuş. Foto: wikipedia

Cei doi bărbați stau încordați pe banchetă. Rotofeiul are arătătorul și mijlociul îngălbenite. Bate cu degetele, nervos, în măsuța fixată sub geam. Va putea fuma abia la Teiuș, unde trenul, un Inter City care a acumulat deja o întârziere de jumătate de oră, va staționa 10 minute.

Rotofeiul şi tovarăşul lui de drum vorbesc, de două ore, despre cât de rău s-au stricat lucrurile. Până prin anul 2008, afacerile mergeau rezonabil. Proiectau reţele de canalizare prin satele patriei sau cochete drumuri comunale ori judeţene. Ajutau la transformarea unor localiăţi uitate de lume în aşa-numite “sate europene.”  Învăţaseră cum să întocmească un contract şi cu cine să vorbească pentru ca acesta să fie aprobat fără emoţii prea mari. 

După aderare, accesarea fondurilor europene a devenit mai anevoioasă, aproape imposibilă. S-au schimbat, ce-i drept, şi formalităţile, s-a trecut la alt gen de finanţări, dar reţelele interne - teoretic aceleaşi - au devenit inabordabile. Cel puţin  pentru ei, care nu “cotizează” la partid şi s-au mai trezit şi cu neajunsul că aceia cu care se înţelegeau în trecut au fost înlocuiţi de alţi experţi.

Despre ce vorbesc ăia la Bruxelles şi de ce

Fac şi eu o întrebare: dacă aţi fi oameni simpli şi normali (ceea ce îmi doresc şi mie), cât de interesaţi aţi fi de ceea ce se întâmplă, zi de zi, la Bruxelles? Cât de mult aţi vrea să ştiţi ce se discută în Parlamentul European, la Comisia Europeană?

Îmi place să cred că voi, cititorii mei, n-aţi răspunde "mă doare-n paişpe" la aceste întrebări. Că vrem (cei mai mulţi), că nu vrem (curentul eurosceptic e în creştere), România e legată de ceea ce se întâmplă la Bruxelles. În principiu, de acolo se dă ora exactă şi ăsta e cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla. Da, nouă ni se întâmplă şi ne-am resemnat cu gândul că e mai bine să ni se întâmple decât să depunem vreun efort de a influenţa cumva asta. Iar atunci când ne forţăm niţel, iese mai prost decât dacă am fi dormit ca de obicei. Cel mai bun şi cel mai recent exemplu e povestea cu referendumul şi cu tot circul aferent.
 
Una peste alta, eu cred că trebuie să fim atenţi la tot şi la toate ca să, vorba poetului, învăţăm mereu să fim veşnici. OK, n-avem cum să fim veşnici, dar, orişicât. La Bruxelles se discută serios despre lucruri care ne privesc în mod foarte direct şi ne influenţează fix traiul. Există deja strategii destul de precise despre cum vor arăta transporturile peste 50 de ani (adică poimâine, că timpul trece repede), despre ceea ce vom pune pe masă (nu citiţi chestiile astea în timpul cinei!), câte limbi străine e bine să ne învăţăm copiii, ce recorduri la suta de metri vor fi bătute la jocurile olimpice ale persoanelor în vârstă de peste 100 de ani (aici am exagerat niţel, dar ideea e că există studii foarte interesante despre îmbătrânirea Bătrânului continent şi tot ce va decurge de aici) şamd. Aţi prins ideea.

Chestia e că toate aceste discuţii devin foarte interesante dacă le urmăreşti. Te ajută să spui lucruri deştepte la o discuţie cu băieţii, seara, la bere, te pot ajuta dacă ai o afacere şi vrei să rupi gura târgului peste câţiva ani cu investiţiile tale vizionare, ba, chiar, dacă eşti guvern sau primărie, poţi pune la cale strategii cu noimă pe termen mediu şi lung (îi rog pe membrii guvernului sau pe primarii care au ajuns aici cu lectura să nu mi-o ia în nume de rău; n-am vrut să-i înjur, dar în alte ţări aşa se face). Unde mai pui că, peste doi ani vom vota noi liste de europarlamentari fiindcă, am uitat să vă spun, la deciziile privind prezentul şi viitorul Uniunii Europene au dreptul să participe şi românii, prin reprezentanţii lor (că doar fac act de prezenţă, uneori, e o altă discuţie).

Ca să n-o mai lungesc, v-aş ruga să luaţi în serios întrebările de la începutul textului (le reiau şi la final, cu adăugiri) şi, bine ar fi!, să-mi răspundeţi la ele. Numai împreună putem reuşi!

Aşadar:

1. Cât de interesaţi aţi fi de ceea ce se întâmplă, zi de zi, la Bruxelles? 
2. Cât de mult aţi vrea să ştiţi ce se discută în Parlamentul European, la Comisia Europeană?
3. Ce anume aţi vrea să aflaţi înaintea celorlalţi sau măcar deodată cu ei?
4. Cum aţi vrea să vă fie livrată informaţia? (direct/personalizat, analize/studii, linkuri direct la sursă, emisiuni TV, site-uri specializate prietenoase, 'îmi zice vecinul Costică, că are net', de la europarlamentarul pe care l-am votat, de la preşedintele României, 'să mă sune Barroso, că are numărul meu' şamd)

Vă întreb fiindcă am avut discuţii foarte interesante despre asta cu oameni care chiar sunt preocupaţi ca românii să aibă mai mult habar de lucrurile care chiar contează. Oamenii cu pricina au pus la cale şi un concurs, destinat jurnaliştilor şi bloggerilor (Reporter european, respectiv Blogger european). Dar despre concurs, dacă vă interesează, putem să mai vorbim, că de-aia avem gură sau, după caz, taste.

Case ieftine (şi teren) de vânzare în Ungaria

În urmă cu ceva timp aproape că îi invidiam şi mai mult pe locuitorii zonei de Vest a României: nu doar că ajungeau una-două la Viena, dar le renta să-şi cumpere o căsuţă în Ungaria, cu teren duium.

Aflu azi, graţie unui excelent articol publicat de Mediafax, că românilor cu pricina le e tot mai greu să-şi ţină casele cu pricina, fiindcă traiul în Ungaria a devenit chiar mai scump decât în România (a naibii criză!), şi se chinuie să le vândă, chiar şi sub preţul (mic!) plătit la achiziţionare, în timpul boom-ului imobiliar.

Dacă aveţi nişte bani cu care nu ştiţi ce să faceţi, vă propun două variante: finanţaţi una dintre ideile de afaceri la care lucrez zilele astea sau investiţi în terenurile alea din Estul Ungariei. E?

Scenarii post-decizia CCR

Cel mai bun scenariu: toată lumea recunoaşte şi respectă decizia CCR, se lucrează în, pardon, draci la autostrăzi şi Robert Negoiţă le trage o scatoalcă ălora care ar trebui să adune gunoaiele din Parcul IOR.

Cel mai prost scenariu: MO amână publicarea deciziei CCR (nu e cvorum la tipografie), Crin Antonescu declară stare de necesitate, ataşatul mililtar disponibilizat (nu-i ştiu acum numele) face tărăboi mediatizat.

În realitate: Băsescu va face mişto de Crin & Ponta şi dă un nou sens ideii de răzbunare, şeful mafiei personale face o nouă piruetă, Mona Pivniceru renunţă la demisie (who the fuck cares?), reapare în prim-plan plagiatul lui Ponta. A, trebuie să verific ferestrele din decizia de a ieşi din politică anunţată la un moment dat de Crin Antonescu.

Remember: Traian Băsescu nu mai are suport popular, dimpotrivă. USL şi-a dat cu firma în cap. Mihail Neamţu a compromis ideea de nouă forţă politică.

Cinci strategii ale lui Traian Băsescu, acum în tricou

Traian Băsescu a lăsat costumul în dulap (alături de scheletele aferente, hă-hă!) și a îmbrăcat hainele de campanie electorală. Aceasta pare a fi prima strategie de imagine pentru referendumul din data de 29 iulie.

A doua strategie identificată este aceea că declarațiile de presă vor fi drămuite: vom avea zile de cvasităcere (cum a fost cea de azi, când președintele suspendat a ieșit „în lume” doar ca să-și arate Loganul și să le împartă ziariștilor care-l așteptau la sediul de campanie niște apă și ceva pungi cu fructe anume puse în portbagaj. Detaliu: Traian Băsescu nu a fost filmat la cumpărături (cum îi place să i se întâmple deseori), ceea ce sprijină ideea că povestea cu „luați, mă, băieți, niște apă și fructe” n-a fost tocmai spontană. (Înregistrarea întâlnirii cu jurnaliștii, cărora le-a dat fructe și apă în loc de declarații, aici.)

A treia strategie e datul cu bățul PDL prin gardul USL; iar acum cel mai tare îi doare pe cei din PSD chestia cu lovitura de stat.

A patra strategie va consta în loviturile dure pe care Traian Băsescu le va aplica adversarilor - și aici mă refer la lovituri dure, bazate pe dosarele strânse de președinte la sertar, de-a lungul bunei sale colaborări cu serviciile secrete. Nu pot spune unde anume va lovi întâi, dar va fi ceva spectaculos și neașteptat!

A cincea strategie va trebui să țină cont de decizia Curții privind „cvorumul” de la referendum.
Dacă guvernul nu va impune cumva ideea că referendumul se organizează pe baza Ordonanței de Urgență (care n-a fost amendată de Curte) și nu va micșora numărul de cetețeni cu drept de vot, atunci Traian Băsescu va trebui să-i convingă pe oameni că e mai bine să nu voteze (astfel încât referendumul să nu fie validat).
Guvernul dă însă impresia că va aduce suficient de mulți oameni la vot (eventual lucrând la definirea lui „suficient de mulți”), astfel încât strategia lui TB va fi cea normală: să convingă oamenii să voteze în favoarea lui.

Strategii și îmbârligături despre nimic

Deci mâine e summitul Consiliului European.
Traian Băsescu n-a zis încă nici da, nici ba.
Ponta a zis da, dar Curtea Constituțională a zis ba.
Însă ceea ce a zis Curtea e doar la nivel de comunicat de presă, în vreme ce Monitorul Oficial se află în plin proces de transfer între subordonări.

Azi-dimineață încă era toată lumea înnebunită de cazul Năstase, în urmă cu o săptămână de plagiatul lui Victor Ponta, în urmă cu zece zile de dezastrul la locale al PDL-ului.


A zis cineva că e o vară plictisitoare?

Eu vara m-omor (Nu trage, Adriane!)

Eu cred că dl Năstase merită acest videoclip, făcut de ThePEOfficial. Dacă oameni de stat n-avem, măcar avem miștocari care mai și cântă. Părerea mea.

Măseaua lui Dragoș Bucur

Continuă campania împotriva proiectului RMGC de la Roșia Montană (începută cu episodul Maia) cu un nou videoclip dur, de efect, cel în care Dragoș Bucur își scoate o măsea îmbrăcată în aur, s-o doneze celor care vor aur. (Amănunte, aici.)
Salut momentul și nu uit că ridcasem problema asta, prin decembrie.

Despre modele și antimodele. De la Carol I la Adrian Năstase

Cazul Adrian Năstase s-a prelungit prea mult și devine telenovelă de prost gust. Avocații fostului premier fac tot posibilul să tărăgăneze lucrurile pentru a amâna trecerea după gratii a clientului lor. Efectul este penibil. Numărul întrebărilor la care autoritățile române nu oferă încă răspunsuri clare e tot mai mare. Din nou, vorbim despre așa-zise stângăcii și impresia că „se fură căciula”.

Dincolo de toată această nebunie, un lucru e sigur: Adrian Năstase, care altădată era ca un zeu atotputernic coborât pe pământul României, caută să se ascundă. Cândva, fostul premier chema opoziția să-i numere ouăle (de la moșia din Cornu). Nouă ani mai târziu, personajul este așa cum i-a prezis un adversar politic: mic.

Fără să vrea, Adrian Năstase devine cel mai de seamă reprezentant al unei clase politice goale de conținut. Un anti-model.

Poate că asta e drama cea mai mare a timpurilor pe care le trăim: lipsa oamenilor de stat autentici, lipsa modelelor. Le-au luat locul personaje evidențiate prin corupție, incompetență, incultură, lașitate, care s-au priceput să tragă de timp.

Am sperat că, odată cu dispariția regimului Ceaușescu, această țară va decola. Am trecut cu nonșalanță peste Proclamația de la Timișoara, am minimalizat rolul mineriadelor, l-am ținut deoparte pe Regele Mihai, am adulat nonvalori, ne-am prefăcut că nu vedem că Demnitarul român e gol. Am permis astfel impunerea unor criterii care n-au nicio legătură cu principiile, cu valorile adevărate, ne-am vândut copiii.

Ce înțelege noua generație din realitatea de azi? Doar atât: că e bine să fii șemecher, că e mai important să te descurci decât să înveți, să te instruiești, că hoțul, chiar dacă e prins, se descurcă și cade tot în picioare.

Comentariul complet, aici.

Biografia romanțată a lui Adrian Năstase

Adrian Năstase, pe vremea în care încerca să nu mai fie arogant (campania electorală din 2004) Captură foto digi24.ro

Adrian Năstase a fost unul dintre cei mai ambițioși politicieni români. A ajuns în timp scurt pe culmi greu de imaginat, a vrut mai mult decât totul, iar căderea a fost cu atât mai răsunătoare. Iar acum va fi un deținut. 

A fost odată un tânăr și ambițios ministru de externe, în care președintele Ion Iliescu a investit multă încredere. Era un tovarăș de viitor, școlit, cu discurs.

Adrian Năstase și-a construit cu grijă cariera profesională și, ulterior, pe cea politică. A lucrat la Institutul de Cercetări Juridice, a predat la ASE, la Facultatea de Drept, a absolvit două facultăți, a devenit doctor în Drept Internațional.

A fost căsătorit, în studenție, cu fiica lui Grigore Preoteasa (fost nomenclaturist comunist), apoi cu fica lui Angelo Miculescu, important demnitar comunist în timpul lui Nicolae Ceaușescu.

A parafat Tratatul cu URSS

În politică a intrat în anul 1990, alături de președintele Ion Iliescu. Avea 40 de ani și a devenit purtător de cuvânt al Frontului Salvării Naționale și secretar pentru relații internaționale a FSN. În guvernul rezultat după alegerile din 20 mai 1990 (în urma cărora a devenit deputat) a primit portofoliul Externelor.

Istoria a reținut o singură mare ispravă a ministrului de externe Adrian Năstase: parafarea Tratatului politic România-URSS (22 martie 1991), tratat care nu a fost niciodată ratificat de Parlament. De altfel, Uniunea Sovietică s-a și dezintegrat, la puțin timp după aceea.

Adrian Năstase a rămas ministru de Externe până în anul 1992, când a început să se implice în munca de partid - după ruperea FSN a rămas alături de Ion Iliescu.

A urmat o perioadă de ascensiune politică spectaculoasă: președinte al Camerei Deputaților, președinte executiv al PDSR, prim-vicepreședinte al PDSR, președinte interimar al partidului.

În perioada în care PDSR-ul lui Ion Iliescu a trecut în Opoziție, Adrian Năstase și-a consolidat poziția în partid, astfel încât, după realegerea lui Ion Iliescu în funcția de președinte al României și câștigarea alegerilor generale, a devenit prim-ministru și, la scurt timp, președinte al PDSR.

 

Etichetele regimului Năstase: aroganță, corupție generalizată, baroni locali

Și totuși, pe cei patru ani de regim Năstase au fost puse etichete precum: aroganță, girofar, îngenuncherea presei, baroni locali, pedeserizare, corupție generalizată, îmbogățirea peste măsură a liderilor politici ai zilei. 

Articolul complet, aici.

Am tăiat porcul. Cum îl preparăm? (PDL a fost pulverizat)

Am mai văzut exit-poll-uri scandalos de eronate, dar nu cred că e cazul acum. Triumful spectaculos al USL n-ar fi fost posibil dacă PDL s-ar fi comportat normal în anii de guvernare.

În loc de normalitate, PDL a afișat aroganță și a reușit o performanță greu de imaginat în 2005: s-a transformat, în multe privințe, într-un fel de PSD-Adrian Năstase.

PDL n-ar fi fost PDL (nici în ceea ce a fost bun la acest partid, nici în ceea ce e rău) fără Traian Băsescu. El i-a făcut, el i-a omorât. N-o s-o recunoască vreodată, dar dacă ar fi vrut să acorde vreo șansă acestei formațiuni ar fi lăsat-o liberă cu mult timp înainte. În loc de asta, a sufocat partidul cu personaje din ce în ce mai detestate de cei mai mulți dintre semeni.

Îmi pare rău de uriașele energii care s-au adunat la un moment dat în jurul PD și de cei care au rămas (până azi), din convingere, alături de acest partid. Mulți, puțini, cine mai știe? Desigur, sunt mai puțini cei care au crezut sincer în acest partid decât cei care au avut un interes foarte concret să creadă.

Nucelul partidului conține personaje consumate din toate punctele de vedere, așa că PDL are toate șansele să dispară și foarte puține șanse să renască. Ducă-se!

Cei aflați pe val acum probabil că se vor îmbăta cu succesul deplin nesperat. Din păcate, România pare incapabilă să ofere o grupare politică puternică nu doar prin aparat funcțional în ziua alegerilor, ci mai ales după. Cei care se află azi pe culmile bucuriei să arunce o privire la lista primarilor din București: Oprescu, Onțanu, Negoiță-Rin, Piedone, Vanghelie (vorba lui Comanescu)... Care e entuziasmul aici?!

Da, Chiliman e din alt film, dar ați prins ideea.

Era logică, era necesară zdobirea PDL. Sunt lucruri pentru care se plătește. Pe de altă parte, e prima oară când chiar n-am avut nicio pasiune pentru un scrutin. Am crezut că dezamăgirea e mai răspândită, dar puhoiul de oameni care a votat azi mi-a arătat un entuziasm pe care nu-l înțeleg prea bine. Nu vreau să mă refer iar la vorba bunicului meu („Schimbaerea domnilor, bucuria proștilor”) și n-am, în niciun caz, vreun sentiment de amărăciune. Dar nici nu-mi vine să sar în sus de bucurie.

Vorba aia: Am tăiat porcul. Cum îl preparăm?

p.s. Mă gândesc că ar fi cazul să începem să vorbim mai puțin despre PDL. Mie mi s-a cam luat și sunt destui băieți interesanți și dincoace, nu-i așa?

Eu cred că e vorba, în primul rând, de prostie

Secvența furtunii de nisip dintr-un pahar cu bere (altă scuză nu găsesc, dar nici asta nu-i acceptabilă) e o mărturie a cât de jos poate coborî jurnalismul.

În principiu, un jurnalist trebuie să spună că s-a întâmplat un lucru (preferabil de interes, relevant într-un anumit context), iar relatarea lui trebuie să ofere răspunsuri la întrebările ce? cine? unde? cum? când? (nu-i de colo nici întrebarea de ce?), iar dacă lucrul cu pricina e vreo acuzație la adresa cuiva, atunci trebuie să ceară punctul de vedere al acuzatului.

Cu niciun chip un jurnalist nu trebuie să modifice realitate astfel încât știrea „să dea bine”. Ulciorul nu pmerge de multe ori la apă, iar unele minciui media devin ștampile de care nu scapi. Și azi oamenii spun că EvZ e ziarul care a publicat știrea despre găina care a născut pui vii.

Cât despre nefericiții care au iscat o furtună de nisip pe plaja de la Mamaia, aici nu-s prea multe de spus. E prostie, e un exemplu de „așa nu”, e o porcărie citabilă, de acum înainte, în cursurile și seminariile de la Facultatea de Jurnalism. Am mai spus că e vorba, în primul rând, de prostie?

P.S. Prima oară am văzut filmulețul la RTV (care n-a ratat momentul de a le da foștilor colegi de la Realitatea o scatoalcă prietenească, apoi l-am revăzut la Petrișor Obae și, în final, l-am descărcat de pe YouTube. De fiecare dată, scena mi s-a părut la fel de tristă și de penibilă.

Hai să ne sinucidem. Sau?

Aseară m-am culcat perfect normal. Azi-dimineață m-am trezit încă și mai normal. M-am dus la doctor să văd ce-mi spune (am avut noroc, l-am prins în toane bune).

Am plagiat (mai sus), cu bună credință, un Andrieș de zile mari. Chestia e că, deși știam încă de aseară că azi va fi o zi neplăcută, din unele puncte de vedere macro, am venit la birou fericit (în forul meu interior micro).

Apoi au început să vină veștile: un jurnalist din Sibiu moare după ce a fost mușcat de căpușe, președintele Greciei e „îngrozit” de ceea ce poate urma în țară, INS comunică, sec, intrarea României în recesiune tehnică, Ponta comunică, jovial, că e rău și la alții și că merge înainte cu reîntregirea salariilor bugetare, iar leul bate al cincilea record negativ în cinci zile consecutive.

Afară e prea frig pentru luna mai, kilu` de cireșe costă un milion de lei vechi, iar campania electorală e tristă ca un peron prăfuit.

Sunt, toate acestea, motive de sinucidere? Dacă da, atunci hai să ne sinucidem! Dacă ba, atunci spuneți-mi, vă rog, cinci motive de optimism (prefer răspunsuri serioase, dar mă voi amuza și citind glume bune).

E păcat că se închide OTV

De ce zic că-i păcat că se închide OTV? Pentru că, în prezent, OTV e ca o hârtie de muște. Vă dați seama ce se poate întâmpla dacă dispare hârtia și nu e recuperat tot, absolut tot, la DDTV?

Oprişan e bărbat cu Iliescu în faţa camerei ascunse

Am avut discutat niţel cu studenţii despre ce se poate şi ce nu se poate publica/difuza.

Ştiu că Noul Cod Civil e mult mai atent cu dreptul persoanelor la propria imagine şi ştiu că sunt destui aceia care abia aşteaptă să se prevaleze de aceste prevederi, interpretându-le rigid, astfel încât să introducă şi mai mult pumnul în gura jurnaliştilor.

Voi reveni, la un moment dat, cu câte ceva dinăuntru, ca să zic aşa, pentru că am avut ocazia să cunosc şi cealaltă parte a baricadei, parte aceea care vede în mass-media un duşman punct.

Ştiu şi că există din păcate prea multă murdărie şi de partea asta a baricadei, că există prea mulţi jurnalişti lipsiţi de scrupule, şantajişti, fripturişti, lingăi, gata să latre la comandă sau să se gudure.

Nu mă refer acum nici la jigodii, nici la cei-care-au-de-ascuns. Mă refer la un principiu. Eu cred că un un om care îşi foloseşte imaginea ca să câştige bani din asta, e cel puţin ipocrit atunci când se băşică dacă aceia de care s-a folosit întorc foaia şi îl prezintă şi altfel decât îi convine lui. Tot aşa cum om, în momentul în care a cerut votul celorlalţi sau a primit o funcţie publică, e subînţeles că imaginea lui, vorbele şi faptele lui pot deveni de interes public, iar asta o decide publicul, via mass-media, nu el.

M-a iscat povestea cu Marian Oprișan, pe care reporterii de la Digi 24 l-au înregistrat cu camera ascunsă într-un loc public (pe holurile Parlamentului). Omul făcea pe cocoșul, a vrut să se dea mare și a scos câțiva porumbei din guriță, ceea ce ar putea să-i cauzeze. Sau nu.

Cine e mai șifonat, Ungureanu sau leul?

Nu votul e usturător pentru Ungureanu, ci faptul că a fost lăsat fără apărare. La dezbaterile din Parlament au luat cuvântul doar lideri din eșalonul al doilea al partidului, iar din sală a fost susținut de cel mult 25 de parlamentari. Nici strategia PDL, aceea de a opri de la vot senatorii și deputații coaliției, nu a fost un semnal bun pentru premierul de 75 de zile.

Lipsa de încredere în proprii parlamentari a însemnat și o lipsă de încredere în omul politic Mihai Răzvan Ungureanu, lucru care va influența și eventualul proiect politic al acestuia.

Ce va urma depinde într-o foarte mare măsură de decizia pe care o va lua președintele Traian Băsescu.

În mod normal, șeful statului ar trebui să ia act de noua majoritate din Parlamentul României și să numească un premier susținut de această nouă majoritate. Ar fi și un semnal responsabil către piețele financiare. Prelungirea instabilității politice ar putea avea consecințe teribile asupra leului.

În primele minute după anunțarea votului din Parlament, cursul leu-euro a sărit la peste 3,8 și sunt informații potrivit cărora celor de la BNR le va fi greu să mențină un curs cât de cât stabil.

Comentariul complet, aici.

A demisionat președintele Comsiei Tehnice de Avizare a Proiectului Roșia Montană

Demisia șefului PDL Giurgiu e mai interesantă decât pare la prima vedere.

Pe de o parte, avem de a face cu primul caz, din șirul demisiilor din partidul de guvernământ, în care demisionarul dă vina pe Vasile Blaga, în condițiile în care Buldogul părea să profite din plin de degringolada din PDL, trecută în dreptul lui Emil Boc.

Mai interesant însă mi se pare faptul că Marin Anton, căci despre el este vorba, e secretar de stat în Ministerul Mediului și conduce Comisia de Avizare Tehnică a proiectului „Roșia Montană”.

În urmă cu patru zile, el declara pentru Evz că încă așteaptă un aviz de la Ministerul Culturii înainte de a lua vreo hotărâre.

Nu știu încă dacă asta înseamnă ceva, dar coincidențele îmi plac, atunci când le aflu.

Toată lumea reconstruiește dreapta, numai că dreptei îi șade bine așa cum e

M-a îmboldit de mai multă vreme impulsul de a scrie despre frenezia cu care se discută subiectul „Hai să dăm mână cu mână cei cu dreapta tatuată pe mână” (n-am găsit altă rimă).

Picătura care a umplut paharul a fost droaia de declarații care au însoțit, ieri, demisia Mihaelei Popa și trecerea la PNL. Azi, demisia lui Marius Dugulescu din același PDL și intrarea în același PNL a fost un nou prilej de discuții pasionate despre „reconstrucția dreptei”.

Eu înțeleg că pentru PDL ăsta e subiectul-colac de salvare, dar deja mi se apleacă văzând jde mii de proiecte de reconstruire a unei drepte pe care n-a întrebat-o nimeni dacă vrea să se reconstruiască și dacă ăia care vorbesc despre asta chiar sunt cei mai potriviți să o facă.

E ca în bancul ăla în care dreapta e reconstruită ba de Baconschi, ba de Frunzăverde, ba de Ungureanu, numai că ea nu vrea să fie reconstruită, îi șade bine așa.

În fine, din punctul meu de vedere ăsta e, deocamdată, doar un subiect de seminar și de sebastianlăzăroisme, dar tot am scris ceva, mai pe larg, ce părere am despre și ce cred eu că se află în spatele.

Despre hârjoana dintre Elena Udrea și Traian Băsescu

Elena Udrea (stânga) și Traian Băsescu într-o campanie electorală din perioada portocalie

E cool această hârjoană în public dintre Traian Băsescu și Elena Udrea.

Citez și no comment.

Traian Băsescu, la Pro TV (11 martie 2012): „Cum era ea, cu tocuri înalte, pantaloni strâmți, a avut cea mai bună absorbție.”

Elena Udrea, la RTV (12 aprilie 2012): „Traian Băsescu este un monstru sacru al politicii, un reper în politica românească.”

Nici p-ăia din Afacerea „Portbagajul” nu i-am condamnat cum trebuie

Captură de pe site-ul digi24.ro, primul care a dat știrea despre condamnarea României în Afacerea „Portbagajul”

Vă mai amintiți Afacerea „Portbagajul”? Primul lucru care îmi vine în minte când aud despre asta e dulapul din redacția Evz în care își ține Christian Levant dosarele. Era fascinant! Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc acum, deși ar fi cazul s-o fac, la un moment dat.

Faza e că CEDO tocmai a condamnat România pentru Afacerea „Portbagajul” pentru că prietenii mei, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, nu s-au mai obosit să-i întrebe de sănătate pe cei doi înainte de a-i condamna. Altfel spus, le-au răpit „dreptul la un proces echitabil”.

Ioan Ștefan Popa și Aurelian Ștefan Tănăsescu au fost condamnați la 7 ani închisoare, alături de alți tovarăși de arme (cel mai răsunător nume a fost cel al lui Bucurenciu), pentru sechestrarea unui om de afaceri. Scandalul a făcut vâlvă la începutul anilor 2000, s-a lăsat cu destituirea fostului șef al Poliției Capitalei, unu' Mircea Bot și cu jde mii de articole în presă.

Ideea e că un dosar în care era destul de clar cine sunt vinovații (fără să fie simplu) a dus la condamnarea României fiindcă niște magistrați ori au fost, pardon, proști, ori au făcut pe proștii. De-aia zic.

PNL își pune piedică: face cadou sectorul 1

O socoteală proastă: să iei județul Caraș-Severin și să pierzi Sectorul 1. Mai proastă e socoteala dindărăt: să pierzi oameni vechi, emblematici, și să nu-ți pese, și să aduci traseiști (mai mari sau mai mici) și să te bucuri.

Am auzit și eu despre oareșce probleme chilimane, din ciclul „niciun primar nu e curat”, dar îl consider, până una alta, negustor cinstit și, cum ziceam, liberal emblematic.

Ceea ce e aiurea e că PNL a intrat în logica racolare-dezertare, care ține de politicianism ieftin, pe baza căruia nu se poate construi.

Semn rău. Viitorul nu-mi sună a bine, câtă vreme clasa politică nu dă semne de deșteptare, ci doar de prăfuire-maculare-impotență.

PDL își pune singur piedică: l-a exclus pe Cristian Preda

PDL își leagă șireturile unul de altul înainte de a începe alergarea. Părerea mea.

Excluderea lui Cristian Preda, previzibilă, provocată, inevitabilă, e una din acele greșeli definitorii unui partid aflat în degringoladă.

Poți spune că o armată fără cap și fără coadă trebuie să-și facă ordine și că e necesar să fie o singură comandă. Una și proastă e mai bine decât mai multe, dintre care unele mai proaste ca altele.

Partidul Elenei Udrea a avut de făcut o alegere între o așa-zisă de sperat eficiență electorală și aparența de prestanță și respectare a unor principii, a unei subțirimi intelectuale. A ales varianta sinucigașă.

Eu cred că tot mai puțini dintre ultimii dispuși să sprijine acest partid vor mai avea curajul să se afișeze cu ceea ce rămâne din PDL. Departe de a mai fi un partid de mase (după ce a sfidat masele), PDL e tot mai puțin un partid atractiv pentru pătura reformistă a societății (cum poți să fii altfel defilând cu personagii din ce în ce mai rudimentare?).

Eu cred că nici Teo Paleologu nu va ajunge să candideze pt PDL. E, deja, din alt film.

Un Crin și-o Frunzăverde

Crin Antonescu (stânga) și Sorin Frunzăverde (dreapta), cu Vasile Blaga pierdut prin mijloc. Parcă o văd și pe Lili Ruse |Captură Digi 24

Nu mi-am putut opri comentariul din titlu. E cu simpatie, desigur. Și, firește, momentul politic merită mai multă atenție, dar am mai vorbit despre asta și aici și aici.