Oprişan e bărbat cu Iliescu în faţa camerei ascunse

Am avut discutat niţel cu studenţii despre ce se poate şi ce nu se poate publica/difuza.

Ştiu că Noul Cod Civil e mult mai atent cu dreptul persoanelor la propria imagine şi ştiu că sunt destui aceia care abia aşteaptă să se prevaleze de aceste prevederi, interpretându-le rigid, astfel încât să introducă şi mai mult pumnul în gura jurnaliştilor.

Voi reveni, la un moment dat, cu câte ceva dinăuntru, ca să zic aşa, pentru că am avut ocazia să cunosc şi cealaltă parte a baricadei, parte aceea care vede în mass-media un duşman punct.

Ştiu şi că există din păcate prea multă murdărie şi de partea asta a baricadei, că există prea mulţi jurnalişti lipsiţi de scrupule, şantajişti, fripturişti, lingăi, gata să latre la comandă sau să se gudure.

Nu mă refer acum nici la jigodii, nici la cei-care-au-de-ascuns. Mă refer la un principiu. Eu cred că un un om care îşi foloseşte imaginea ca să câştige bani din asta, e cel puţin ipocrit atunci când se băşică dacă aceia de care s-a folosit întorc foaia şi îl prezintă şi altfel decât îi convine lui. Tot aşa cum om, în momentul în care a cerut votul celorlalţi sau a primit o funcţie publică, e subînţeles că imaginea lui, vorbele şi faptele lui pot deveni de interes public, iar asta o decide publicul, via mass-media, nu el.

M-a iscat povestea cu Marian Oprișan, pe care reporterii de la Digi 24 l-au înregistrat cu camera ascunsă într-un loc public (pe holurile Parlamentului). Omul făcea pe cocoșul, a vrut să se dea mare și a scos câțiva porumbei din guriță, ceea ce ar putea să-i cauzeze. Sau nu.

Cine e mai șifonat, Ungureanu sau leul?

Nu votul e usturător pentru Ungureanu, ci faptul că a fost lăsat fără apărare. La dezbaterile din Parlament au luat cuvântul doar lideri din eșalonul al doilea al partidului, iar din sală a fost susținut de cel mult 25 de parlamentari. Nici strategia PDL, aceea de a opri de la vot senatorii și deputații coaliției, nu a fost un semnal bun pentru premierul de 75 de zile.

Lipsa de încredere în proprii parlamentari a însemnat și o lipsă de încredere în omul politic Mihai Răzvan Ungureanu, lucru care va influența și eventualul proiect politic al acestuia.

Ce va urma depinde într-o foarte mare măsură de decizia pe care o va lua președintele Traian Băsescu.

În mod normal, șeful statului ar trebui să ia act de noua majoritate din Parlamentul României și să numească un premier susținut de această nouă majoritate. Ar fi și un semnal responsabil către piețele financiare. Prelungirea instabilității politice ar putea avea consecințe teribile asupra leului.

În primele minute după anunțarea votului din Parlament, cursul leu-euro a sărit la peste 3,8 și sunt informații potrivit cărora celor de la BNR le va fi greu să mențină un curs cât de cât stabil.

Comentariul complet, aici.

A demisionat președintele Comsiei Tehnice de Avizare a Proiectului Roșia Montană

Demisia șefului PDL Giurgiu e mai interesantă decât pare la prima vedere.

Pe de o parte, avem de a face cu primul caz, din șirul demisiilor din partidul de guvernământ, în care demisionarul dă vina pe Vasile Blaga, în condițiile în care Buldogul părea să profite din plin de degringolada din PDL, trecută în dreptul lui Emil Boc.

Mai interesant însă mi se pare faptul că Marin Anton, căci despre el este vorba, e secretar de stat în Ministerul Mediului și conduce Comisia de Avizare Tehnică a proiectului „Roșia Montană”.

În urmă cu patru zile, el declara pentru Evz că încă așteaptă un aviz de la Ministerul Culturii înainte de a lua vreo hotărâre.

Nu știu încă dacă asta înseamnă ceva, dar coincidențele îmi plac, atunci când le aflu.

Toată lumea reconstruiește dreapta, numai că dreptei îi șade bine așa cum e

M-a îmboldit de mai multă vreme impulsul de a scrie despre frenezia cu care se discută subiectul „Hai să dăm mână cu mână cei cu dreapta tatuată pe mână” (n-am găsit altă rimă).

Picătura care a umplut paharul a fost droaia de declarații care au însoțit, ieri, demisia Mihaelei Popa și trecerea la PNL. Azi, demisia lui Marius Dugulescu din același PDL și intrarea în același PNL a fost un nou prilej de discuții pasionate despre „reconstrucția dreptei”.

Eu înțeleg că pentru PDL ăsta e subiectul-colac de salvare, dar deja mi se apleacă văzând jde mii de proiecte de reconstruire a unei drepte pe care n-a întrebat-o nimeni dacă vrea să se reconstruiască și dacă ăia care vorbesc despre asta chiar sunt cei mai potriviți să o facă.

E ca în bancul ăla în care dreapta e reconstruită ba de Baconschi, ba de Frunzăverde, ba de Ungureanu, numai că ea nu vrea să fie reconstruită, îi șade bine așa.

În fine, din punctul meu de vedere ăsta e, deocamdată, doar un subiect de seminar și de sebastianlăzăroisme, dar tot am scris ceva, mai pe larg, ce părere am despre și ce cred eu că se află în spatele.

Despre hârjoana dintre Elena Udrea și Traian Băsescu

Elena Udrea (stânga) și Traian Băsescu într-o campanie electorală din perioada portocalie

E cool această hârjoană în public dintre Traian Băsescu și Elena Udrea.

Citez și no comment.

Traian Băsescu, la Pro TV (11 martie 2012): „Cum era ea, cu tocuri înalte, pantaloni strâmți, a avut cea mai bună absorbție.”

Elena Udrea, la RTV (12 aprilie 2012): „Traian Băsescu este un monstru sacru al politicii, un reper în politica românească.”

Nici p-ăia din Afacerea „Portbagajul” nu i-am condamnat cum trebuie

Captură de pe site-ul digi24.ro, primul care a dat știrea despre condamnarea României în Afacerea „Portbagajul”

Vă mai amintiți Afacerea „Portbagajul”? Primul lucru care îmi vine în minte când aud despre asta e dulapul din redacția Evz în care își ține Christian Levant dosarele. Era fascinant! Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc acum, deși ar fi cazul s-o fac, la un moment dat.

Faza e că CEDO tocmai a condamnat România pentru Afacerea „Portbagajul” pentru că prietenii mei, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, nu s-au mai obosit să-i întrebe de sănătate pe cei doi înainte de a-i condamna. Altfel spus, le-au răpit „dreptul la un proces echitabil”.

Ioan Ștefan Popa și Aurelian Ștefan Tănăsescu au fost condamnați la 7 ani închisoare, alături de alți tovarăși de arme (cel mai răsunător nume a fost cel al lui Bucurenciu), pentru sechestrarea unui om de afaceri. Scandalul a făcut vâlvă la începutul anilor 2000, s-a lăsat cu destituirea fostului șef al Poliției Capitalei, unu' Mircea Bot și cu jde mii de articole în presă.

Ideea e că un dosar în care era destul de clar cine sunt vinovații (fără să fie simplu) a dus la condamnarea României fiindcă niște magistrați ori au fost, pardon, proști, ori au făcut pe proștii. De-aia zic.

PNL își pune piedică: face cadou sectorul 1

O socoteală proastă: să iei județul Caraș-Severin și să pierzi Sectorul 1. Mai proastă e socoteala dindărăt: să pierzi oameni vechi, emblematici, și să nu-ți pese, și să aduci traseiști (mai mari sau mai mici) și să te bucuri.

Am auzit și eu despre oareșce probleme chilimane, din ciclul „niciun primar nu e curat”, dar îl consider, până una alta, negustor cinstit și, cum ziceam, liberal emblematic.

Ceea ce e aiurea e că PNL a intrat în logica racolare-dezertare, care ține de politicianism ieftin, pe baza căruia nu se poate construi.

Semn rău. Viitorul nu-mi sună a bine, câtă vreme clasa politică nu dă semne de deșteptare, ci doar de prăfuire-maculare-impotență.

PDL își pune singur piedică: l-a exclus pe Cristian Preda

PDL își leagă șireturile unul de altul înainte de a începe alergarea. Părerea mea.

Excluderea lui Cristian Preda, previzibilă, provocată, inevitabilă, e una din acele greșeli definitorii unui partid aflat în degringoladă.

Poți spune că o armată fără cap și fără coadă trebuie să-și facă ordine și că e necesar să fie o singură comandă. Una și proastă e mai bine decât mai multe, dintre care unele mai proaste ca altele.

Partidul Elenei Udrea a avut de făcut o alegere între o așa-zisă de sperat eficiență electorală și aparența de prestanță și respectare a unor principii, a unei subțirimi intelectuale. A ales varianta sinucigașă.

Eu cred că tot mai puțini dintre ultimii dispuși să sprijine acest partid vor mai avea curajul să se afișeze cu ceea ce rămâne din PDL. Departe de a mai fi un partid de mase (după ce a sfidat masele), PDL e tot mai puțin un partid atractiv pentru pătura reformistă a societății (cum poți să fii altfel defilând cu personagii din ce în ce mai rudimentare?).

Eu cred că nici Teo Paleologu nu va ajunge să candideze pt PDL. E, deja, din alt film.