De ce a fost îngropat cazul Borbely?

Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor. Sursa: gov.ro

Vă mai aduceţi aminte? Un comunicat DNA trimis televiziunii publice anunţa, în data de 12 iulie, că procurorii vor solicita aviz pentru cercetarea ministrului Mediului (Laszlo Borbely), după ce un consilier al acestuia (Szepessy Szabolcs) ar fi “cumpărat” influenţa ministrului (“prin efectuarea in folosul acestuia de lucrari de amenajare aunui apartament”). 

Nu insist asupra detaliilor. Cazul Borbely a fost dezbătut şi răsdezbătut la zeci de talk-showuri, în ziare, pe bloguri, vreme de 2-3 zile. Era ofertant, căci nu-i de colo (nici măcar în România!) să ai un ministru asupra căruia să planeze aşa acuzaţii de corupţie. Bineînţeles, povestea a trecut imediat în zona politică, UDMR tocmai respinsese marea reformă teritorială propusă de preşedintele Traian Băsescu.

În plus, era un prilej numai bun pentru jurnalişti să investigheze relaţiile de afaceri construite pe schema de putere din interiorul Uniunii (un subiect mai mult decât incitant şi foarte-foarte trecut cu vederea ani în şir).

E uşor de înţeles de ce cazul Borbely avea toate şansele să fie bomba verii şi destul de greu de înţeles de ce povestea a fost lăsată din mână la fel de brusc cum am apărut.

Văd trei patru teorii:

1. Teoria celor 24 de ore. Există percepţia că o ştire moare după o zi, oricât ar fi de tare. De obicei, acest lucru se întâmplă pentru că apare altceva, cu potenţial de audienţă mai mare. Cazul Borbely s-a dezvoltat frumos, cu legăturile dintre tot felul de consilieri ai liderilor UDMR, cu declaraţiile lui Daniel Morar despre presiuni politice. Apoi au apărut alte ştiri: bizara poveste a focoaselor (apărută anume ca să sprijine teoria de la pct. 3), eliberarea lui Cătălin Voicu (care s-a fâsâit), ne-urmărirea penală a Robertei Anastase (şi a lui Sever Voinescu) pentru şmecheria de la votul pentru Legea Pensiilor, pierderea documentelor de la Cercetări Nucleare ş.a.m.d.

2. Teoria deprofesionalizării. S-a restrâns foarte mult tagma jurnaliştilor care intră într-un subiect până în pânzele albe, îl întorc pe toate feţele, îl storc. Iar canalele mass-media care să găzduiască aşa ceva par chiar mai puţine.

3. Teoria conspiraţiei. A existat un interes imens pentru îngroparea cazului Borbely pentru ca a) nu cumva ca lucrurile să scape de sub control, b) să nu se afle cine ştie ce chestii, c) să nu se supere UDMR prea tare şi, în orice caz d) odată arătată pisica, Borbely şi UDMR să ştie că nu e un caz închis, ci doar pus la păstrare în sertar, pentru la o adică.

P.S. O perspectivă interesantă a lansat duminică Peter Eckstein Kovacs (consilier prezidenţial), care spune că Laszlo Borbely a rămas ultima redută în calea proiectului Roşia Montană. O redută cam şubredă, acum.

4. Teoria oportunităţii. Să presupunem că DNA deţine toate probele, dar le ţine bine sub cheie, fiindcă nu le poate folosi până când se-ntorc parlamentarii din vacanţă (ca să dea aviz de începere a cercetării penale a ministrului). Dacă o fi aşa, vii şi te întrebi: atunci de ce au pornit tam-tamul în plină vacanţă parlamentară?

Cele trei patru teorii ar putea explica, presupun, de ce a fost îngropat cazul Borbely, dar cu greu ar răspunde la întrebarea de ce liderii opoziţiei (şi televiziunile „mogulilor răi”) s-au lăsat prinşi în meandrele concretului nesemnificativ şi nu au marşat mai mult pe acest subiect. Caniculă, concedii şi mai ce?  

UPDATE. Am mai adaugat o teorie.