Pagini

sâmbătă, 26 decembrie 2020

Din copilărie. Crăciunul, dinainte de pandemie


Mi-am petrecut copilăria la bloc, în timpul comunismului. Tradițiile și obiceiurile de Crăciun se respectau așa și așa. Mii și mii de oameni urbanizați cu ocazia slujbelor de la Combinatului Siderurgic căutau să adapteze, așa cum se putea, ceea ce știau de acasă, de la țară. Erau vremuri dure, atât din punct de vedere alimentar cât și al libertărților religioase. Era comunism.

vineri, 6 noiembrie 2020

România incoerentă


Lucrurile merg prost în România nu fiindcă oamenii ar fi proști, ci fiindcă sunt incoerenți. Inconsecvenți. Dovedesc o îndelungată flexibilitate a principiilor. Nu toți. Majoritatea. În orice caz, aceia care ajung la putere. 

duminică, 27 septembrie 2020

Jurnal de România. 1989


...ceea ce a făcut Carmen Lidia Vidu este o lecție de istorie, așa cum ar trebui predată la școală. Sunt chemați pe scenă patru oameni care au trecut, fiecare în felul lui, prin ceea ce s-a întâmplat în România în Decembrie 1989*.

sâmbătă, 29 august 2020

COVID-19. România și geamandura chinezească


România a depășit China în clasamentul numărului de cazuri de COVID-19 raportate oficial. Informația trebuie privită cu rezerve, deoarece raportările din China sunt strict controlate de regimul comunist, dar asta nu face știrea mai puțin relevantă. 

duminică, 16 august 2020

De la Tarkovski la Taraikovsky

Proteste de o amploare nemaivăzută vreodată în Belarus. Sursa: twitter 

Uniunea Sovietică a produs o încetinire a istoriei, extraodrinar de multă durere și suferință și un număr considerabil de eroi. Cei mai mulți dintre aceștia din urmă nu au știut că sunt eroi și nici nu au vrut să fie. Sunt oameni care au vrut să-și vadă de treabă. De treburile lor și de viețile lor. 

duminică, 21 iunie 2020

Povestea unui banner și lecția de respect

Tabloul-surpriză de la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”

Absolvenții Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” au avut parte de o bucurie înainte de examenul de Bacalaureat: la intrarea în liceul hunedorean a fost afișat un banner cu fotografiile lor însoțite de mesajul „Viitorul poartă numele fiecăruia dintre voi! Noi credem în viitor!”. Asta, în contextul în care absolveții de liceu din acest an au terminat liceul în condiții cu totul speciale, din cauza pandemiei de COVID-19, și nu au avut parte de ceremoniile tradiționale.


sâmbătă, 20 iunie 2020

Din Arhivă. Cazul Traian Remeș

“M-a impresionat fața lui Remes, cea de la ieșirea din cafeneaua spăgii: o roșeață în care se amestecau ciudat trăsături de țăran cu preocuparea de parvenit care și-a mai vândut un pic din suflet, din onoare.” Îmi aduc aminte în continuare de Editoriale scrise în Evenimentul zilei.

joi, 14 mai 2020

Despre predictibilitate

DESPRE PREDICTIBILITATE. Anunțul de la miezul nopții venit abia în ceasul al 12-lea.
Dragi români,

Peste zece minute se schimbă legile țării. Click aici peste 12 ore ca să vezi cum...

marți, 5 mai 2020

Încep enervările dincolo de COVID-19. Ne relaxăm

Cine râde la urmă. (InfoNaiv)
Ne întoarcem, treptat, la ale noastre. Ne relaxăm. Încep enervările dincolo de COVID-19.

joi, 30 aprilie 2020

Aproape totul despre arzavar



Din capul locului o spun: arzavar este un cuvânt care încă nu există. I se arată însă un viitor frumos. De aceea, pledez pentru introducerea lui în DEX, peste rând. Poate ajunge cuvântul anului în România. Pentru că are poveste. 

Virusul HARCOVID. Nu ne vindecăm de el



Știrea că deputații au aprobat tacit un proiect de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc ar fi putut să treacă neobservată, ca atâtea alte năstrușnicii ale parlamentarilor români care fac lucruri trăsnite. N-a fost de acord președintele Klaus Iohannis, care a ieșit în direct, la o oră de vârf (în vreme de pandemie, miezul zilei a devenit oră de vârf) și a scos porumbelul: „PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca sa dea Ardealul ungurilor”. Fix așa a zis.

Ce l-o fi apucat pe președinte?

duminică, 26 aprilie 2020

Bronz Mazăre și fault Ponta_evz15ianuarie2008

Screenshot evz.ro

Un editorial păstrat întreg de Evenimentul zilei. Care-mi place și, desigur, își păstrează actualitatea, chiar dacă unele nume proprii nu mai înseamnă mare lucru azi (Radu Mazăre, de exemplu), altele încă se zbat să însemne (Victor Ponta).

România se pregătește să moară_evz3martie2009

Screenshot evz
Un editorial din 3 martie 2009, Evenimentul zilei, poartă la autor un ciudat AdamPopescu.

România încremenită_evz_6iunie2009

Din editorialul „România încremenită” nu au mai rămas decât două-trei fragmente. Mai caut.

Românul verde_evz_11decembrie2007

Tot în Green report, alt editorial „salvat” din Evenimentul zilei. Introdus așa: Calin Hera: "Ecologismul e un culoar tentant. Argument pentru visatori: se pot face multe lucruri cu adevarat bune. Argument pentru pragmatici: se invart bani frumosi. "

Cianură cu zăhărelul_evz_2iunie2009

Am mai găsit un editorial din Evenimentul zilei, salvat de Green report. Era puțintel împotriva curentului. Îl redau mai jos și-l păstrez.

România locuită_evz.ro_15iulie2008

Am găsit pe net acest text, pe care l-am publicat cândva în Evenimentul zilei. Acel Evz de demult. Îl reproduc aici, ca să nu-l uit.

luni, 20 aprilie 2020

O serie de evenimente nefericite

Ce mi-am mai notat: lucrurile au decurs relativ liniar până zilele trecute. Oamenii păreau a se fi obișnuit cu procedurile și cu gândul că trebuie să stea acasă o vreme, economia trecea pe modul „frigider”, iar autoritățile își făceau treaba (de bine, de rău). Apoi a urmat o serie (întrucâtva așteptată) de evenimente nefericite.

sâmbătă, 18 aprilie 2020

Lumina de Paște 2020

Lumina de Paște pe un taburet, în scara blocului. Foto: Calin Hera
Postez o fotografie-document (mă gândesc). Să vă spun cum s-a întâmplat în blocul nostru: un domn de comitet din comitet a interceptat micul alai care trecea cu lumânări aprinse și a adus mai repede lumina în scara blocului. Era ciudat să vezi lumânări pe-un taburet, dedesubtul Gazetei de perete unde sunt lipite comunicările importante. Dar așa a început* noaptea de Înviere în acest teribil an 2020. De-aia zic, e fotografie-document.

vineri, 17 aprilie 2020

SARS-CoV-2 urcă în top cauze ale deceselor 2020

Principalele cauze ale deceselor înregistrate pe Glob în anul 2020. Sursa: InfoNaiv/worldometers.info

Virusul SARS-CoV-2 se află în topul principalelor cauze ale deceselor înregistrate pe Glob în acest an și a depășit, așa cum era preconizat, gripa sezonieră. Cancerul și fumatul rămân cele mai ucigătoare.

joi, 16 aprilie 2020

Despărțirea

Telefonul fix fotografiat cu telefonul mobil
Astăzi am oficializat o despărțire. Una care, în realitate, se produsese de câțiva ani. Cel puțin trei. Poate patru. Nu le-am ținut socoteala. Oricum, nu mai are nicio importanță.

Lui Klaus Iohannis îi priesc crizele

Lui Klaus Iohannis îi priesc crizele. Sursa: presidency.ro
Doar remarc: președintele Klaus Iohannis pare să fi devenit politicianul căruia îi priesc crizele. Ultimele ieșiri la rampă au fost așteptate de toată lumea și au răspuns așteptărilor.

Despre crize

O criză este, atunci când o trăiești și nu știi dacă îi vei supraviețui, o încercare teribilă. Este linia subțire dintre a fi sau a nu fi. O criză care a trecut este o experiență despre care poate că nu vrei să vorbești niciodată, dar care te marchează. Te face altul. Mai bun sau mai neînsemnat. O criză adevărată schimbă totul, mai puțin ceea ce nu se poate schimba niciodată.

marți, 14 aprilie 2020

Preafericitul și Preabizarul programează vârful pandemiei fix de Duminica Mironosițelor

Ministrul Vela la declarația despre acordul cu Preafericitul. Sursa: captură Digi24
Ministrul de Interne tocmai a dat liber răspândirii exponențiale a virusului SARS-CoV-2. Marcel Vela a bătut palma cu Patriarhul Daniel, și este foarte mândru că a făcut-o, pentru un acord între Ministerul Afacerilor Interne și Biserica Ortodoxă Română. Acordul relaxează restricțiile pe perioada sărbătorilor de Paște, chiar în ziua în care președintele Klaus Iohannis a semnat Decretul prelungirii stării de urgență și le-a cerut oamenilor să stea în casă

Dacă ceea ce s-a anunțat azi nu va fi retras mâine*, atunci lucrurile vor degenera. Nu vă bazați pe înțelepciunea preoților sau pe prudența enoriașilor. Avem prea multe dovezi că e un pariu pierdut din start.

*UPDATE. Ministrul Vela n-a avut încotro și s-a răzgândit, după intervenția în forță a președintelui Iohannis

sâmbătă, 11 aprilie 2020

Un mit spulberat

Cifrele SARS-CoV-2. InfoNaiv
În plină pandemie și jumătate de glob blocată de noul coronavirus, în plin scandal politic în SUA, în pline reproșuri aduse modelului britanic și modelului suedez, la câteva zile după ce premierul Boris Johnson a ieșit șifonat după peste 48 de ore de stat în cumpănă la Terapie Intensivă, în plină dezbatere despre relaxarea de Paște tocmită de Preafericitul Patriarh Daniel și Preabizarul ministru Vela, există cifre care nu lasă loc de dubii: COVID-19 e incomparabil mai periculos decât gripa sezonieră. Știm cu toții asta, deși a fost o vreme în care râdeam de această „simplă răceală”.

marți, 7 aprilie 2020

Despre noul coronavirus, cu duioșie

SARS-CoV-2 vs. Terra. The Final Frontier Inside_InfoNaiv
Cum naiba poate ceva atât de mic să apară aproape din senin și să ne pună pe butuci în atât de scurt timp?
Are nume de planetă, dar e atât de mic încât un metru cub de aer în care plutesc fire de praf i s-ar părea o gigantică galaxie (dacă și-ar pune problema). SARS-CoV-2 pare să ne spună că, paradoxal, minus infinit și plus infinit pleacă din același loc.

Dacă ne-am putea detașa, am aprecia comparația. Ne-am imagina SF-uri. The Final Frontier Inside.

sâmbătă, 28 martie 2020

Imnul național la tot cartierul

Buclucașul Ordin 58/2020 al Ministerului Afacerilor Interne
O aberație: ne tratăm de coronavirus cu imnul național. Îmi dau voie Ordonanțele militare să spun că e o aberație?

joi, 26 martie 2020

Sfertul de milion de euro de la „parlamentarii PSD”

Imaginea știrii. Știrea pentru imagine
Am aflat că parlamentarii PSD donează jumătate din indemnizațiile pe o lună pentru materiale de protecție. Știrea care a făcut ieri roată prin presă nu precizează suma. Nici cine strânge banii, ce cumpără cu ei, la ce preț, unde, cui și când vor fi livrate materialele. În locul parlamentarilor PSD, aș sufla și-n iaurt, și-n masca de protecție. Cel puțin de la dl. Drăghici încoace.

marți, 24 martie 2020

Despre izolare

Împreună cu Marco (dreapta) la Cabana Curmătura, în Munții Piatra Craiului. În decembrie 1989 
Când aveam câțiva ani, îmi doream să mă prindă o iarnă la munte, cu ninsoare atât de puternică încât să rămân izolat la Cabana Pietrele „vreo două luni”, până la deszăpezire. Îmi imaginam cum sparg lemne și fac focul, cum fierb ceai de zmeură, bat cărarea cu pasul și schiez în fiecare zi pe zăpadă proaspătă.

luni, 23 martie 2020

Cuvintele lui Iohannis: dramatic, cumplit, tragic, șoc

Klaus Iohannis, chip grav, discurs grav. Sursa: captură Digi 24
Am ascultat astăzi probabil cel mai grav discurs al lui Klaus Iohannis. În cinci minute, a rostit de vreo 15 ori cuvinte precum criză, dramatic, cumplit, critic, cinism, șoc, tragic, letal. Acest lucru nu a fost făcut întâmplător. Președintele vrea ca toată lumea să înțeleagă.

duminică, 22 martie 2020

Despre relativitatea timpului

Timp încremenit. Foto: Calin Hera

Orele trec repede, zilele greu.

marți, 17 martie 2020

COVID-19. Ziua recordurilor

Cele două raportări, cea eronată și cea corectă
Marți, 17 martie 2020, a fost o zi a recordurilor în ceea ce privește subiectul #1, Marea Încercare COVID-19.


luni, 16 martie 2020

O statistică la care România stă bine

Numărul de paturi de spital de terapie intensivă la 100.000 de locuitori
De câteva zile, caut cifre și calculez. De câteva zile, suntem preocupați de sistemul sanitar din România. Realitatea imediată ne dă peste nas și ne arată de ce ar fi trebuit să fim preocupați de plecările masive din țară ale creierelor (printre care zeci și zeci de mii de cadre didactice), de investițiile minime în domenii esențiale precum Sănătatea și Educația. Astăzi am găsit, în sfârșit, o informație pozitivă.

duminică, 15 martie 2020

Prima Stare de Urgență a Mileniului III. Începuturi

Mesajul președintelui Iohannis. Sursa: presidency.ro


Primele 24 de ore care au trecut de la anunțul făcut de președintele Klaus Iohannis, care a spus sâmbătă că va decreta luni stare de urgență au fost marcate de panică și zvonistică. Abia după o zi grea și foarte delicată, a venit mega-conferință de presă a premierului Ludovic Orban, care a mai liniștit lucrurile.

sâmbătă, 14 martie 2020

Text teribil în Monitorul oficial

Ultimul punct al Actului 436/13 martie 2020 (Ordinul Ministrului Sănătății privind Protocolul în caz de deces din cauza coronavirusului)

Astăzi este Ziua Zero. Nu mai este timp de nuanțe. În scurt timp, vom intra în așa-zisul Scenariu 3. Atenție, acest text vă poate afecta emoțional. Citiți așa ceva acasă.


vineri, 13 martie 2020

Der Spiegel: “Nu e SF, nu e o exagerare, nu-i teoria conspirației”

De când e pe piață (1947), Der Spiegel a avut trei numere dedicate în cvasitotalitate unui singur subiect. Primul, în 1962, după ce proprietarul Rudolf Augustein a fost arestat. Al doilea, la căderea Zidului Berlinului (1989), iar al treilea după 11 Septembrie 2001. Acum e a patra oară. Din cauza Coronavirusului.

joi, 20 februarie 2020

A greși e românește

Nu e bine. Dacă “ai noștri” fac precum “ai lor”, atunci care mai e rostul? Șmecherii spun că scopul scuză mijloacele. Dar întotdeauna vor apărea alți șmecheri care vor avea alte scopuri. Dacă vrei într-adevăr să mergi înainte, atunci trebuie să fii consecvent. Principial. Nu poți să aplici principii cu asterisc.