Pagini

marți, 7 aprilie 2020

Despre noul coronavirus, cu duioșie

SARS-CoV-2 vs. Terra. The Final Frontier Inside_InfoNaiv
Cum naiba poate ceva atât de mic să apară aproape din senin și să ne pună pe butuci în atât de scurt timp?
Are nume de planetă, dar e atât de mic încât un metru cub de aer în care plutesc fire de praf i s-ar părea o gigantică galaxie (dacă și-ar pune problema). SARS-CoV-2 pare să ne spună că, paradoxal, minus infinit și plus infinit pleacă din același loc.

Dacă ne-am putea detașa, am aprecia comparația. Ne-am imagina SF-uri. The Final Frontier Inside.

Dar nu avem cum să ne detașăm. E totul la cald. Pentru că suntem noi înșine în interiorul poveștii horror. O trăim pe propria piele, pe sub mănușile chirurgicale, pe sub măștile medicinale. Ne furnică pe șira spinării atunci când ne gândim la asta.

E mic noul coronavirus

E mic noul coronavirus. Virusurile sunt în sine niște chestii foarte mici. Cu un microscop puternic poți observa, spun oamenii de știință, că SARS-CoVid-2 este ceva rotund, eliptic și pleomorf - probabil că, de-a lungul vieții, își schimbă forma, poate și culoarea.

Diametrul micuțului este cuprins între 60-200 nanometri*. Un nanometru este a miliarda parte dintr-un metru sau a milioana parte dintr-un milimetru. Ce înseamnă asta? Dacă faceți un punct cu pixul pe o foaie de hârtie, pe suprafața rezultată ar încăpea, destul de înghesuit, e drept, 1.000 de miliarde de exemplare SARS-CoV-2. 

O mie de miliarde de mici-mari ticăloși, fără cap, fără coadă și, desigur, proști făcuți grămadă. Dar incredibil de mulți și de surprinzători. O grămadă. (Înțelegeți de ce e bine să ne spălăm des pe mâini, foarte meticulos și cu suficient săpun?).

Filme cu intratereștri

De parcă am avea de a face cu o invazie a unor intratereștri minusculi de care habar n-aveam în urmă cu 4 luni**. 

O întrebare dificilă

Cum poate ceva atât de mic și de neînsemnat să treacă la un om care a mâncat carne de liliac*** infectat cu SARS-CoV-2, iar de la nefericitul ăla a ajuns să se înmulțească într-atât încât să fie răspândit pe toate continentele, să îmbolnăvească 1,3 milioane de oameni, să ucidă 74.000 de persoane****, să țină lumea în loc luni de zile și să provoace, foarte probabil, o recesiune mondială cu efecte imprevizibile? 

Ați mai aflat în ultima vreme vreo întrebare care să vă pună mai mult în încurcătură?


UPDATE. O observație de la Mihail Lungu: "Virusul [ ] nu are nici culoare, nici etichetă, nici ventuze, nici cârlig de remorcare. Şi nici tirbuşon pentru a putea penetra celulele.[ ]" http://paulmelian.de/blog/?p=4436
Nu are culoare, pentru că este prea mic ca să poată reflecta lumina vizibilă. De aceea nu poate fi "văzut" decât cu microscopul electronic.
Dar asta nu-l face cu nimic mai puţin parşiv... direct (prin contaminare şi boală) sau indirect (prin efectele contramăsurilor provocate de panică).

Science Direct, Intmedpress, PPTaglobal, NCBI - avansează diametre între 60 și 200 nm. Pentru un virus, e foarte mult. Ăsta e un virus uriaș.

**Există teorii potrivit cărora primele cazuri de îmbolnăvire din cauza noului coronavirus de Wuhan ar fi apărut pe la jumătatea lunii noiembrie 2019. Atunci nu se știa ce e (nici acum nu sunt mai multe răspunsuri decât întrebări). Dar, chiar socotind astfel, în urmă cu o jumătate de an eram liniștiți și fericiți în inocența noastră. Și nici nu ne trecea prin cap ce an teribil ar putea să fie acest „douăzeci-douăzeci” pe care îl trăim, iată, pe viu, în izolare.

***Aceasta este teoria cea mai răspândită, că SARS-CoV-2 a făcut a trecut de la liliac la om într-o piață din Wuhan, provincia Hubei, China

****Cifre valabile în seara zilei de 6 aprilie 2020

2 comentarii:

  1. Mmmmm... Nu micutul asta uratel tine lumea in loc, ci (unii) oamenii au ales s-o tina in loc, sa-l ditruga pe "nano", si cum oamenii sunt oameni au ales sa ucida muște cu tunul...

    RăspundețiȘtergere
  2. O precizare. Citez: "Virusul [ ] nu are nici culoare, nici etichetă, nici ventuze, nici cârlig de remorcare. Şi nici tirbuşon pentru a putea penetra celulele.[ ]" http://paulmelian.de/blog/?p=4436
    Nu are culoare, pentru că este prea mic ca să poată reflecta lumina vizibilă. De aceea nu poate fi "văzut" decât cu microscopul electronic.
    Dar asta nu-l face cu nimic mai puţin parşiv... direct (prin contaminare şi boală) sau indirect (prin efectele contramăsurilor provocate de panică).

    RăspundețiȘtergere