Marius, cel care a postat-o, spune că a primit-o prin mail. A denumit-o „Antifurt românesc”.
Hai să ne râsu'-plânsu'.
joi, 30 aprilie 2009
Lanţ
Baleiez de la una la alta, c-asa e viata. Am găsit o fotografie din categoria no comment pe un blog simpatic.
Privirea securiştilor
Ion Iliescu, Vadim Tudor şi ceilalţi tovarăşi ai lor vorbesc de 20 de ani despre securiştii buni şi securiştii răi. Buni sunt ăia care mai sunt de folos azi, răi ăia împotriva cărora există dovezi atât de clare încât nici Dăunătorii pomeniţi mai sus nu le pot respinge. Fireşte, dovezi e greu să produci, pentru că mereu apar explicaţiile: "Aşa era atunci".
Crimele însă rămân. Mi s-a întâmplat de câteva ori să privesc în ochi Dăunătorii. Unii ţin privirea; aceştia sunt cei mai răi. Alţii calcă într-o parte cu ochii. Le tremură mâinile. Aceştia au, câteodată, remuşcări. Poate sunt prea indulgent. Poate nu-s remuşcări. Poate că se întreabă, uneori, dacă n-au greşit, totuşi. Dacă nu puteau face altfel. Cei mai mulţi răspund repede: nu se putea altfel. Eram obligaţi. Apoi se întorc îndărătul alurii lor de pensionari respectabili. Era un om cumsecade. Niciodată n-a făcut probleme. Saluta pe toată lumea. Zâmbea, povestesc vecinii, cărora nu le vine să creadă.
Aşa se scrie istoria, aşa s-au produs tragediile. Colegul şi amicul meu Mihai Şoica l-a găsit ieri pe Liviu Pangraţiu, acum în vârstă de 90 de ani, care a participat la executarea, la marginea unui sat, a trei luptători anticomunişti.
Găsiţi în Evz detaliile. Citez doar câteva replici:
"Sunt 60 de ani de atunci, dar parcă lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Atunci luptam împotriva partizani lor, azi împotriva teroriştilor."
"Pe vremea aceea, mulţi erau acuzaţi că erau partizani şi dezertori. "
"Vă spun sincer: atunci îţi era frică să deschizi gura. Nu am întrebat niciodată ce s-a întâmplat."
Şi vă arăt o fotografie, a unui român. "Partizan", "dezertor", "terorist". Un român care a vrut să fie liber. Atât.
miercuri, 29 aprilie 2009
Răzvan Lucescu, tipul cu mănuşi
Eram prin gimnaziu când a venit un băiat nou în oraş. Ştiusem de tatăl lui, era erou local încă din primele zile după sosirea în Hunedoara. Cu Răzvan m-am întâlnit faţă în faţă după câteva luni. Începuse „să plimbe” o fată din blocul vecin. Eram copii, chestia cu fetele era aşa, de chichi. Aşa că am trecut repede la fotbal.
În jurul celor trei blocuri cu câte două etaje din cartierul O.M. erau câteva terenuri grozave. Unul era chiar impresionant, iarbă cât vezi cu ochii (o dată, verişorii mei din Bucureşti s-au mirat teribil că noi „călcăm” zona verde. O călcam, pfui ce-o mai călcam!). Acum, pe pajiştile alea sunt două blocuri cu câte 4-5 scări fiecare.
Revenind, Răzvan era băiat bun, adică, deşi bucureştean, nu era încrezut. Deşi taică-său era mare sculă, îi strigau oamenii numele pe stadion, îl aplaudau, făcea minuni, Răzvan era de gaşcă.
Niciodată portar-înaintaş, doar portar
Un lucru m-a intrigat la el. Avea, fireşte, echipament trăznet. Adică, în echipele noastre, erau destui jerpeliţi (dar pe ăia cu ghete nu i-am lăsat niciodată să joace cu noi, ne cotonogeau şi fără să vrea!). Ne scriam numere cu cretă pe spatele tricourilor, jucam cu mingi de treişpe sau de op’şpe şi câtă pasiune puneam. Ce vremuri! Însă Răzvan avea super echipament, îţi lua ochii.
Dar nu pricepeam de ce vrea, mereu, să stea în poartă. Adică, ar fi putut alege să joace în faţă. Chiar dacă era cu un an sau doi mai mic decât noi, l-am fi lăsat, fie şi numai de dragul echipamentului. Dar el voia în poartă, între două beţe înfipte în pământ, două pietroaie sau, după caz, două bluze de trening făcute mototol.
Nu-mi amintesc dacă apăra bine. Adică, era mai bun, în orice caz, decât amatorii de portar-înaintaş care eram noi, pe rând. Nu mai ştiu nici dacă eram, de regulă, în echipă cu el sau în echipa ailaltă. Dar îmi amintesc mănuşile. Erau mănuşi de fotbal, de portar adevărat. Nu ştiu dacă vă daţi seama ce însemna asta pentru noi, puştanii care mergeam duminică la stadion (portari, pe rând, Ion Gabriel, Alexa, Ioniţă - Lobonţ a apărut târziu după aceea) şi care, când eram în poartă, apăram cu mâinile goale.
Meci pe terenul de zgură
Încă una cu Răzvan. Eram printr-a opta, cred, şi am avut un meci pe terenul de zgură cu şcoala patru. Eu jucam la mijloc, sufocat de terenul de-o sută, Răzvan făcea parade în poartă, iar arbitrul meciului, fostul atacant al Corvinului, Cojocaru, ţinea puternic cu noi. Cred că i-am bătut până la urmă pe ăia de la şcoala patru, cred şi că eu nu am apucat finalul meciului pe teren, dar mi-a rămas amintirea asta, că arbitrul a ţinut cu noi pentru că-l aveam pe Răzvan în echipă.
Una peste alta, mă bucur pentru Răzvan, azi. Mare lucru să antrenezi Naţionala! Eu cred că va face treabă bună, cred că merită din plin această şansă; şi n-o zic numai de dragul puştanilor care băteau mingea prin O.M. în urmă cu 25 de ani.
NOTĂ. Am publicat acest text si dincolo, iertare vouă, fideli ai Naivului.
În jurul celor trei blocuri cu câte două etaje din cartierul O.M. erau câteva terenuri grozave. Unul era chiar impresionant, iarbă cât vezi cu ochii (o dată, verişorii mei din Bucureşti s-au mirat teribil că noi „călcăm” zona verde. O călcam, pfui ce-o mai călcam!). Acum, pe pajiştile alea sunt două blocuri cu câte 4-5 scări fiecare.
Revenind, Răzvan era băiat bun, adică, deşi bucureştean, nu era încrezut. Deşi taică-său era mare sculă, îi strigau oamenii numele pe stadion, îl aplaudau, făcea minuni, Răzvan era de gaşcă.
Niciodată portar-înaintaş, doar portar
Un lucru m-a intrigat la el. Avea, fireşte, echipament trăznet. Adică, în echipele noastre, erau destui jerpeliţi (dar pe ăia cu ghete nu i-am lăsat niciodată să joace cu noi, ne cotonogeau şi fără să vrea!). Ne scriam numere cu cretă pe spatele tricourilor, jucam cu mingi de treişpe sau de op’şpe şi câtă pasiune puneam. Ce vremuri! Însă Răzvan avea super echipament, îţi lua ochii.
Dar nu pricepeam de ce vrea, mereu, să stea în poartă. Adică, ar fi putut alege să joace în faţă. Chiar dacă era cu un an sau doi mai mic decât noi, l-am fi lăsat, fie şi numai de dragul echipamentului. Dar el voia în poartă, între două beţe înfipte în pământ, două pietroaie sau, după caz, două bluze de trening făcute mototol.
Nu-mi amintesc dacă apăra bine. Adică, era mai bun, în orice caz, decât amatorii de portar-înaintaş care eram noi, pe rând. Nu mai ştiu nici dacă eram, de regulă, în echipă cu el sau în echipa ailaltă. Dar îmi amintesc mănuşile. Erau mănuşi de fotbal, de portar adevărat. Nu ştiu dacă vă daţi seama ce însemna asta pentru noi, puştanii care mergeam duminică la stadion (portari, pe rând, Ion Gabriel, Alexa, Ioniţă - Lobonţ a apărut târziu după aceea) şi care, când eram în poartă, apăram cu mâinile goale.
Meci pe terenul de zgură
Încă una cu Răzvan. Eram printr-a opta, cred, şi am avut un meci pe terenul de zgură cu şcoala patru. Eu jucam la mijloc, sufocat de terenul de-o sută, Răzvan făcea parade în poartă, iar arbitrul meciului, fostul atacant al Corvinului, Cojocaru, ţinea puternic cu noi. Cred că i-am bătut până la urmă pe ăia de la şcoala patru, cred şi că eu nu am apucat finalul meciului pe teren, dar mi-a rămas amintirea asta, că arbitrul a ţinut cu noi pentru că-l aveam pe Răzvan în echipă.
Una peste alta, mă bucur pentru Răzvan, azi. Mare lucru să antrenezi Naţionala! Eu cred că va face treabă bună, cred că merită din plin această şansă; şi n-o zic numai de dragul puştanilor care băteau mingea prin O.M. în urmă cu 25 de ani.
NOTĂ. Am publicat acest text si dincolo, iertare vouă, fideli ai Naivului.
Traseism
Andreea Vass are o poziţie decentă, de mare bun simţ, legată de ordonanţa deconcentratelor. Ce facem, se întreabă ea, alungăm din ţară profesioniştii care nu vor să se înscrie într-un partid politic? Sau pe aceia care nu aleg acel partid politic?, adaug eu. Încurajăm traseismul de dragul "salvării" instituţiei?
Unul dintre cititorii editorialului de ieri din Evz îmi spunea: "Domnule Hera, înainte de război era un principiu - se schimba miniştrii, dar directorii de dedsubt rămâneau, făceau treaba, nu ştie nimeni asta?".
Eu cred că suntem prea orbiţi de patimă, de clan, de groaza că cine ştie când ne mai vine rândul să stăm în capul mesei, şi uităm prea lesne de ce suntem puşi acolo. Minţile limpezi sunt prea rare şi prea incomode.
Unul dintre cititorii editorialului de ieri din Evz îmi spunea: "Domnule Hera, înainte de război era un principiu - se schimba miniştrii, dar directorii de dedsubt rămâneau, făceau treaba, nu ştie nimeni asta?".
Eu cred că suntem prea orbiţi de patimă, de clan, de groaza că cine ştie când ne mai vine rândul să stăm în capul mesei, şi uităm prea lesne de ce suntem puşi acolo. Minţile limpezi sunt prea rare şi prea incomode.
Râmă, porcule, râmă!
Din câte înţeleg eu de aici, gripa porcină nu se "ia" de la niciun grătar cu cotlete frumos înşirate (numai dacă îţi tuşeşte/respiră în nas unul năpădit deja de virusul H1N1). Asta, spre deosebire de aviara aia cu H5N1, care a făcut să scadă atât de dramatic vânzările de carne de pui.
Apropo de vânzări, cred că marii (dar şi micii) producători au acum o problemă comercială cât casa: oricât ar explica ei că gripa porcină nu trece prin şorici, riscul să rămână cu mândreţe de pulpe nevândute e uriaş. Mă aştept la campanii de publicitate simpatice.
Vă mai amintiţi de enormitatea aia cu copilul care arunca în sus un pui grill şi zicea, tâmp, "Zboară, puiule, zboară!"? Ce urmează, "Râmă, porcule, râmă!"?
Apropo de vânzări, cred că marii (dar şi micii) producători au acum o problemă comercială cât casa: oricât ar explica ei că gripa porcină nu trece prin şorici, riscul să rămână cu mândreţe de pulpe nevândute e uriaş. Mă aştept la campanii de publicitate simpatice.
Vă mai amintiţi de enormitatea aia cu copilul care arunca în sus un pui grill şi zicea, tâmp, "Zboară, puiule, zboară!"? Ce urmează, "Râmă, porcule, râmă!"?
marți, 28 aprilie 2009
„Monstruoasa” tipografie Evz
Am fost aseară să văd minunea: noua tipografie Ringier. E o excursie, cu sigurantă. Noaptea se văd stele, avioane aterizând/decolând. Cred că se aud si greieri. În orice caz, e departe.
Înăuntru miroase a nou. Nu-i vorbă, mirosea si a carne friptă, făceau unii grătar în spatele halei.
Dar altceva am vrut să vă spun: tipografia asta e un monstru fără sentimente. Mâna de oameni de acolo e greu să fie denumită clasă muncitoare: ţac! - un buton, pac! - altul, si-i gata ziarul. Am simplificat un pic, dar nici măcar spectaculos nu-i ce se întâmplă acolo; e doar enervant de eficient.
Mă număr printre cei care „au prins” tipografiile ălea vechi, cu plumb. Am tras câteva numere din revista studenţească ING la fosta tipografie Informaţia (fosta Universul), de pe Brezoianu. Am fost de câteva ori, cu treabă, si la subsol la Casa Scânteii. Era murdar, era zgomot, era nevoie si de oameni cu muschi, nu doar de talentaţi. Dar era, cum să vă spun eu, poezie.
Dar, la naiba cu poezia! Tipografia e misto, trage un tiraj EVZ in vreo oră si poate lucra in paralel si alt ziar. Am făcut si poze, cu telefonul (cum sună! Dacă ziceam asta în timpul liceului, mă duceau ăia la nebuni).
.jpg)
NOTĂ. Dar tot mai e ceva ce lipseste: am luat un ziar de pe bandă (din primul număr tras aici), să-i simt mirosul proaspăt. Aiurea miros. Aiurea pete de cerneală tipografică. Si nici nu era cald.
Înăuntru miroase a nou. Nu-i vorbă, mirosea si a carne friptă, făceau unii grătar în spatele halei.
Dar altceva am vrut să vă spun: tipografia asta e un monstru fără sentimente. Mâna de oameni de acolo e greu să fie denumită clasă muncitoare: ţac! - un buton, pac! - altul, si-i gata ziarul. Am simplificat un pic, dar nici măcar spectaculos nu-i ce se întâmplă acolo; e doar enervant de eficient.
Mă număr printre cei care „au prins” tipografiile ălea vechi, cu plumb. Am tras câteva numere din revista studenţească ING la fosta tipografie Informaţia (fosta Universul), de pe Brezoianu. Am fost de câteva ori, cu treabă, si la subsol la Casa Scânteii. Era murdar, era zgomot, era nevoie si de oameni cu muschi, nu doar de talentaţi. Dar era, cum să vă spun eu, poezie.
Dar, la naiba cu poezia! Tipografia e misto, trage un tiraj EVZ in vreo oră si poate lucra in paralel si alt ziar. Am făcut si poze, cu telefonul (cum sună! Dacă ziceam asta în timpul liceului, mă duceau ăia la nebuni).
NOTĂ. Dar tot mai e ceva ce lipseste: am luat un ziar de pe bandă (din primul număr tras aici), să-i simt mirosul proaspăt. Aiurea miros. Aiurea pete de cerneală tipografică. Si nici nu era cald.
Ceauşescu şi descentralizarea
Că tot sunt la modă subiectele cu Ceauşescu (nepotul I şi II - jos pălăria în faţă lui Liviu Iolu!), vă arăt ce am descoperit într-o Scînteia de-o scoate acum Jurnalul Naţional: un fragment din stenogramă şedinţei de lucru cu Comisiile de pregătire a documentelor pentru Congresul al XIV-lea al PCR.
Fragment în care nea Nicu insistă să descentralizeze (atât cât putea mintea lui să admită, oricum, de-a dreptul revoluţionar raportând la ceea ce era atunci), să lase comunităţile să propună, să spună cum văd ele că se pot dezvolta. Şi fragment în care coana Leana tot încearcă să pună frână acestei porniri. Iată:
Tov. Nicolae Ceauşescu: Fiecare să-şi elaboreze programe de dezvoltare economico-socială a fiecărui judeţ, comună, oraş şi asta bazat pe autoconducere şi autogestiune. Fiecare, împreună cu întreprinderile industriale, agricole, să-şi realizeze cum văd ei dezvoltarea, să nu aştepte să le spunem noi, să se apuce fiecare să facă acest lucru.
Tov. Elena Ceauşescu: Pe baza cifrelor pe care le au.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Să facă propuneri cum văd ei dezvoltarea (...) Să facem deja o notă, să o transmitem judeţelor.
Tov. Elena Ceauşescu: În primul rând să definitivăm planul şi după aceea să trimitem.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Fiecare ştie ce are în comună.
Tov. Elena Ceauşescu: Pe valorile care sunt stabilite.
Tov. Nicolae Ceauşescu:Să ajungă la 10.000 producţia industriei mici în toate comunele.
Tov. Elena Ceauşescu: Pe valorile stabilite.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Pe indicatori, să se apuce să vadă cum să organizeze economia localităţilor, că fără asta nu se poate. Noi avem stabilite orientările generale, dar fiecare să-şi facă, să aibă, să le discute, să le dezbată (...) Spre deosebire de felul cum am făcut până acum, în continuare trebuie să participe şi judeţele, să participe localităţile, centralele şi întreprinderile şi, de asemenea, să participe institutele de cercetări, să spună cum văd ei dezvoltarea ramurii, sectorului, localităţii. Procedând aşa, punem oamenii să gândească.
Fragment în care nea Nicu insistă să descentralizeze (atât cât putea mintea lui să admită, oricum, de-a dreptul revoluţionar raportând la ceea ce era atunci), să lase comunităţile să propună, să spună cum văd ele că se pot dezvolta. Şi fragment în care coana Leana tot încearcă să pună frână acestei porniri. Iată:
Tov. Nicolae Ceauşescu: Fiecare să-şi elaboreze programe de dezvoltare economico-socială a fiecărui judeţ, comună, oraş şi asta bazat pe autoconducere şi autogestiune. Fiecare, împreună cu întreprinderile industriale, agricole, să-şi realizeze cum văd ei dezvoltarea, să nu aştepte să le spunem noi, să se apuce fiecare să facă acest lucru.
Tov. Elena Ceauşescu: Pe baza cifrelor pe care le au.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Să facă propuneri cum văd ei dezvoltarea (...) Să facem deja o notă, să o transmitem judeţelor.
Tov. Elena Ceauşescu: În primul rând să definitivăm planul şi după aceea să trimitem.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Fiecare ştie ce are în comună.
Tov. Elena Ceauşescu: Pe valorile care sunt stabilite.
Tov. Nicolae Ceauşescu:Să ajungă la 10.000 producţia industriei mici în toate comunele.
Tov. Elena Ceauşescu: Pe valorile stabilite.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Pe indicatori, să se apuce să vadă cum să organizeze economia localităţilor, că fără asta nu se poate. Noi avem stabilite orientările generale, dar fiecare să-şi facă, să aibă, să le discute, să le dezbată (...) Spre deosebire de felul cum am făcut până acum, în continuare trebuie să participe şi judeţele, să participe localităţile, centralele şi întreprinderile şi, de asemenea, să participe institutele de cercetări, să spună cum văd ei dezvoltarea ramurii, sectorului, localităţii. Procedând aşa, punem oamenii să gândească.
luni, 27 aprilie 2009
M-am enervat
Credeam că-mi trece, dar povestea cu concedierile din ordonanta deconcetratelor mă umple de draci.
UPDATE1. Stiu ca liberalii, la rândul lor, au făcut înlocuiri politice. Asta nu-i scuză nici pe ei, nici pe cei dinaintea lor şi, cu atât mai puţin, pe cei de acum. Asta e doar o plagă.
UPDATE2. De nervos ce sunt, am scris un editorial în Evz. Chiar sunt decis să nu-mi mai dau votul cu una, cu două.
NOTĂ. Probabil că nu m-aş fi enervat atât de tare dacă Mihnea, la el pe blog, şi Ovidiu, pe La colţu' străzii, n-ar fi analizat excelent situaţia creată de ordonanţa lu' Peşte.
UPDATE1. Stiu ca liberalii, la rândul lor, au făcut înlocuiri politice. Asta nu-i scuză nici pe ei, nici pe cei dinaintea lor şi, cu atât mai puţin, pe cei de acum. Asta e doar o plagă.
UPDATE2. De nervos ce sunt, am scris un editorial în Evz. Chiar sunt decis să nu-mi mai dau votul cu una, cu două.
NOTĂ. Probabil că nu m-aş fi enervat atât de tare dacă Mihnea, la el pe blog, şi Ovidiu, pe La colţu' străzii, n-ar fi analizat excelent situaţia creată de ordonanţa lu' Peşte.
joi, 23 aprilie 2009
Principele a primit OK-ul de la Rege
Azi s-a întâmplat ceea ce Principele Radu a anunţat de cel puţin trei ori în intervenţiile care au urmat după ce a anunţat intenţia de a candida: Regele Mihai I a transmis un mesaj de sprijin.
„Nu este un lucru obişnuit pentru un membru al Casei Regale”, a ţinut să precizeze Regele, care a spus că „Actul potrivit pentru ţară vine la momentul potrivit. Cred că acest moment a sosit.”
Cred că mulţi se aşteptau la o declaraţie televizată şi mai răspicată. Regele Mihai a ales să spună:
„Prin prezenţa în alegerile democratice pentru instituţia şefului Statului, Familia mea încearcă să unească şi să însănătoşească România de astăzi. Vrem să arătăm cum trebuie slujit un popor cu adevărat. Am toată încrederea că Principele Radu va putea să poarte această responsabilitate importantă şi acest ideal înalt.”
Oricum, pentru Principele Radu era OK-ul necesar. Depinde de PR-ul lui cum va reuşi să împacheteze acest mesaj astfel încât să-i dea spectaculozitatea necesară. În ceea ce mă priveşte, rămân cu acest „Vrem să arătăm cum trebuie slujit un popor cu adevărat”, care mi se pare o definiţie a ceea ce trebuie să fie un conducător.
Dar rămân, mai ales, cu regretul că Regele a fost împiedicat, cu furie, să se întoarcă pe tron, într-atât încât, acum, această idee pare dintr-un alt film...
UPDATE. Observ multi oameni dezamăgiti de mesajul Regelui. Două exemple: Mihnea si Pătrăsconiu, plus cititorii lor. E de înteles. Regele a făcut un gest ireversibil. În acelasi timp, cred că această reactie e o veste proastă pentru candidatul Radu Duda; multi-putini, e greu de crezut că monarhistii se vor mobiliza ca să mobilizeze votanti. Continuăm să trăim momente interesante.
UPDATE1. Aici e linkul către înregistrarea video.
„Nu este un lucru obişnuit pentru un membru al Casei Regale”, a ţinut să precizeze Regele, care a spus că „Actul potrivit pentru ţară vine la momentul potrivit. Cred că acest moment a sosit.”
Cred că mulţi se aşteptau la o declaraţie televizată şi mai răspicată. Regele Mihai a ales să spună:
„Prin prezenţa în alegerile democratice pentru instituţia şefului Statului, Familia mea încearcă să unească şi să însănătoşească România de astăzi. Vrem să arătăm cum trebuie slujit un popor cu adevărat. Am toată încrederea că Principele Radu va putea să poarte această responsabilitate importantă şi acest ideal înalt.”
Oricum, pentru Principele Radu era OK-ul necesar. Depinde de PR-ul lui cum va reuşi să împacheteze acest mesaj astfel încât să-i dea spectaculozitatea necesară. În ceea ce mă priveşte, rămân cu acest „Vrem să arătăm cum trebuie slujit un popor cu adevărat”, care mi se pare o definiţie a ceea ce trebuie să fie un conducător.
Dar rămân, mai ales, cu regretul că Regele a fost împiedicat, cu furie, să se întoarcă pe tron, într-atât încât, acum, această idee pare dintr-un alt film...
UPDATE. Observ multi oameni dezamăgiti de mesajul Regelui. Două exemple: Mihnea si Pătrăsconiu, plus cititorii lor. E de înteles. Regele a făcut un gest ireversibil. În acelasi timp, cred că această reactie e o veste proastă pentru candidatul Radu Duda; multi-putini, e greu de crezut că monarhistii se vor mobiliza ca să mobilizeze votanti. Continuăm să trăim momente interesante.
UPDATE1. Aici e linkul către înregistrarea video.
vineri, 17 aprilie 2009
Barabas liber, Becali liber
Dacă tot ne jucăm de-a simbolurile religioase, iată unul puternic: Barabas liber, Becali liber. Îmi permit să-l sugerez după ce însuşi împricinatul a strigat teatral „Barabas liber, Becali pe cruce!” şi Dumnezeu nu l-a trăsnit pe loc pe neînsemnatul care a cutezat circul de a se compara cu Hristos.
La spectacolul de eliberare a fost mare show. Căţiva ziarişti povestesc că, în timpul entuziasmului general, au fost buzunăriţi ca la carte de bravi soldaţi din Oastea lui Gigi.
Edit: Am publicat un editorial în Evz, în care am deplâns Justiţia română. Întâmplarea de ieri (eliberarea lui Gigi Becali de către un complet de judecată după ce alte patru dinainte au decis rămânerea lui în arest, pe aceleaşi probe) n-are legătură aşa mare cu Gigi. Nu el e eroul, el e torunesolul...
La spectacolul de eliberare a fost mare show. Căţiva ziarişti povestesc că, în timpul entuziasmului general, au fost buzunăriţi ca la carte de bravi soldaţi din Oastea lui Gigi.
Edit: Am publicat un editorial în Evz, în care am deplâns Justiţia română. Întâmplarea de ieri (eliberarea lui Gigi Becali de către un complet de judecată după ce alte patru dinainte au decis rămânerea lui în arest, pe aceleaşi probe) n-are legătură aşa mare cu Gigi. Nu el e eroul, el e torunesolul...
joi, 16 aprilie 2009
Tratatmente de întreţinere în beciurile miliţiei
Dau doar enunţul, sec: părinţii copiilor arestaţi de forţele represive ale lui Voronin sunt puşi să plătească o taxa de „întreţinere” pentru fiecare zi petrecută de tineri în beciurile miliţiei. Găsiţi ştirea în Jurnal de Chişinău.
E o glumă proastă? Nesimţire? Cinism? Expresie odioasă a comunismului?
NOTĂ. Taxa de întreţinere în puşcarie e de 5,9 lei moldoveneşti (adică 1,65 lei româneşti) pe zi. Nu se precizează dacă termenul „întreţinere” înseamnă şi „tratamente de întreţinere”, adică ciomăgeală încasata de bieţii copii.
E o glumă proastă? Nesimţire? Cinism? Expresie odioasă a comunismului?
NOTĂ. Taxa de întreţinere în puşcarie e de 5,9 lei moldoveneşti (adică 1,65 lei româneşti) pe zi. Nu se precizează dacă termenul „întreţinere” înseamnă şi „tratamente de întreţinere”, adică ciomăgeală încasata de bieţii copii.
miercuri, 15 aprilie 2009
Dincolo de Slujba de Înviere. Două experienţe
Slujba de Înviere e ocazia cu care toţi românii, aproape fără excepţie!, merg la biserică. Dacă n-au avut ghinionul să participe peste an la vreo înmormântare sau norocul vreunui botez sau al vreunei nunţi, Slujba de Înviere e, pentru mulţi, unica întâlnire fizică cu biserica. Există explicaţii, se pot face comparaţii cu Crăciunul. E mai cald de Paşte, e o slujbă mai specială, e fondul credinţei creştine, partici panţii primesc ceva (lumină, pască), e magia miezului nopţii. Câte ceva din toate astea şi încă multe altele, probabil.
Eu am două imagini puternice în memorie. Prima e de la sfârşitul adolescenţei. Era pe vremea lui Ceauşescu şi ideea de a merge la Înviere avea un farmec aparte, de clandestinitate. Am ajuns la Mănăstirea Prislop, pierdută printre dealurile dintre Hunedoara şi Haţeg, după căderea întunericului. Credeam că, ajuns într-un loc izolat, dincolo de o suită de serpentine care fac accesul mai dificil, voi avea parte de linişte. Dar era aşa multă lume şi recunoscusem aşa mulţi oameni care, în viaţa de zi cu zi, făceau mişto de credinţe şi pe care îi ştiam incompatibili cu ideea de a merge la biserică încât căpătasem un soi de stinghereală. Chiar am fost tentat să renunţ. Să plec, să mă opresc undeva, pe dealuri, sub stele, să-mi am Slujba mea de Înviere, cosmică sau mai ştiu eu cum. Se făcuse frig.
Dar, nu ştiu de ce, n-am plecat. Am rămas. Am stat undeva între biserica mică, din piatră, şi locul unde se bătea toaca. Nu mai ştiu cum se numea părintele care a oficiat acea Slujbă de Înviere. N-am putut să intru în biserică, tot locul era ticsit de lume. Dar am înţeles atunci, prima oară, cât de importantă e o experienţă religioasă împreună. Alături, adică, de un grup mare de oameni. Mi-a rămas un sentiment care mi-a umplut sufletul. I-am văzut pe toţi acei oameni mişcaţi, rezonând cu ceva aflat dincolo de ei şi deopotrivă înăuntrul lor. A doua zi şi a treia zi şi în toate zilele următoare, oamenii aceia reveniseră la aceleaşi măşti cunoscute. Dar în noaptea aceea de Înviere fuseseră altfel şi noi toţi alcătuisem un tot.
A doua imagine e din urmă cu zece ani. Din nu ştiu ce motiv, a trebuit să merg cu maşina într-o noapte în care catolicii se aflau la slujba de Înviere. Treceam prin unul din satele săseşti înşirate de-a lungul şoselei dintre Sibiu şi Sebeş şi mi s-a făcut pielea de găină. În primul moment nu mi-am dat seama de ce. În al doilea, am auzit clopotele. Apoi am văzut un şir de oameni care coborau de la biserică. O biserică pe care o ştiam din alte drumuri, pe care am admirat-o adesea din goana maşinii, bătrână, semeaţă, ca un monument de statornicie. Defapt, n-am văzut şirul de oameni. Am văzut un şir de luminiţe coborând parcă spre pământ, rispindu-se apoi, vesel, pe uliţele aşezării. Îndărătul fiecărei luminţe e un om, un suflet, o bucurie, o încredere, mi-am zis atunci când am oprit maşina şi am coborât în noaptea rece.
Aşa am primit lumina atunci şi m-am trezit spunând, fără să mă gândesc, ca şi cum ar fi fost o muzică, o speranţă, o respiraţie: Hristos a înviat!
NOTĂ. Am publicat acest editorial în Suplimentul de Paşte al Evz.
Eu am două imagini puternice în memorie. Prima e de la sfârşitul adolescenţei. Era pe vremea lui Ceauşescu şi ideea de a merge la Înviere avea un farmec aparte, de clandestinitate. Am ajuns la Mănăstirea Prislop, pierdută printre dealurile dintre Hunedoara şi Haţeg, după căderea întunericului. Credeam că, ajuns într-un loc izolat, dincolo de o suită de serpentine care fac accesul mai dificil, voi avea parte de linişte. Dar era aşa multă lume şi recunoscusem aşa mulţi oameni care, în viaţa de zi cu zi, făceau mişto de credinţe şi pe care îi ştiam incompatibili cu ideea de a merge la biserică încât căpătasem un soi de stinghereală. Chiar am fost tentat să renunţ. Să plec, să mă opresc undeva, pe dealuri, sub stele, să-mi am Slujba mea de Înviere, cosmică sau mai ştiu eu cum. Se făcuse frig.
Dar, nu ştiu de ce, n-am plecat. Am rămas. Am stat undeva între biserica mică, din piatră, şi locul unde se bătea toaca. Nu mai ştiu cum se numea părintele care a oficiat acea Slujbă de Înviere. N-am putut să intru în biserică, tot locul era ticsit de lume. Dar am înţeles atunci, prima oară, cât de importantă e o experienţă religioasă împreună. Alături, adică, de un grup mare de oameni. Mi-a rămas un sentiment care mi-a umplut sufletul. I-am văzut pe toţi acei oameni mişcaţi, rezonând cu ceva aflat dincolo de ei şi deopotrivă înăuntrul lor. A doua zi şi a treia zi şi în toate zilele următoare, oamenii aceia reveniseră la aceleaşi măşti cunoscute. Dar în noaptea aceea de Înviere fuseseră altfel şi noi toţi alcătuisem un tot.
A doua imagine e din urmă cu zece ani. Din nu ştiu ce motiv, a trebuit să merg cu maşina într-o noapte în care catolicii se aflau la slujba de Înviere. Treceam prin unul din satele săseşti înşirate de-a lungul şoselei dintre Sibiu şi Sebeş şi mi s-a făcut pielea de găină. În primul moment nu mi-am dat seama de ce. În al doilea, am auzit clopotele. Apoi am văzut un şir de oameni care coborau de la biserică. O biserică pe care o ştiam din alte drumuri, pe care am admirat-o adesea din goana maşinii, bătrână, semeaţă, ca un monument de statornicie. Defapt, n-am văzut şirul de oameni. Am văzut un şir de luminiţe coborând parcă spre pământ, rispindu-se apoi, vesel, pe uliţele aşezării. Îndărătul fiecărei luminţe e un om, un suflet, o bucurie, o încredere, mi-am zis atunci când am oprit maşina şi am coborât în noaptea rece.
Aşa am primit lumina atunci şi m-am trezit spunând, fără să mă gândesc, ca şi cum ar fi fost o muzică, o speranţă, o respiraţie: Hristos a înviat!
NOTĂ. Am publicat acest editorial în Suplimentul de Paşte al Evz.
marți, 14 aprilie 2009
Am văzut nişte extratereştri
E vorba despre ciudaţii ăia de la Liverpool şi de la Chelsea (scor 4-4, în tur 1-3). Şi despre ciudaţii ăia din tribune care au cântat o oră şi jumătate.
Nu ştiu cum să definesc ceea ce am văzut. Adică, nu poţi să foloseşti aceleaşi cuvinte pentru extratereştrii ăia (altfel nişte tipi normali) ca pentru prăfuiţii care-şi zic oameni de fotbal pe plaiurile mioritice.
Lăsaţi-mă, deci, să-mi savurez plăcerea fără să mă gândesc câţi ani lumină ne despart. Pentru că nu e vorba despre fotbal, am convenit asta; e vorba despre lumi.
Nu ştiu cum să definesc ceea ce am văzut. Adică, nu poţi să foloseşti aceleaşi cuvinte pentru extratereştrii ăia (altfel nişte tipi normali) ca pentru prăfuiţii care-şi zic oameni de fotbal pe plaiurile mioritice.
Lăsaţi-mă, deci, să-mi savurez plăcerea fără să mă gândesc câţi ani lumină ne despart. Pentru că nu e vorba despre fotbal, am convenit asta; e vorba despre lumi.
Dati un click pentru SAR, că merită
Am primit, dau mai departe:
Societatea Academica din Romania (SAR) ajuns in finala unui concurs de proiecte anti-coruptie cu o propunere.
De acum inainte e ca la Eurovision – avem nevoie de cat mai multe voturi online pt proiectul nostru, pana joi 16 aprilie cand se incheie votarea.
E important: va rog ajutati-ne sa adunam cat mai multe click-uri online, aici
unde gasiti si o scurta descriere a ideii noastre. Dureaza 10 secunde.
Daca puteti trimite la prieteni, cunoscuti, retele sociale, etc – oricui crede in ce face SAR pentru buna guvernare – va ramanem recunoscatori.
Multumiri si toate cele bune.
Societatea Academica din Romania (SAR) ajuns in finala unui concurs de proiecte anti-coruptie cu o propunere.
De acum inainte e ca la Eurovision – avem nevoie de cat mai multe voturi online pt proiectul nostru, pana joi 16 aprilie cand se incheie votarea.
E important: va rog ajutati-ne sa adunam cat mai multe click-uri online, aici
unde gasiti si o scurta descriere a ideii noastre. Dureaza 10 secunde.
Daca puteti trimite la prieteni, cunoscuti, retele sociale, etc – oricui crede in ce face SAR pentru buna guvernare – va ramanem recunoscatori.
Multumiri si toate cele bune.
Modelul preşedintelui-monarh
Am parcurs interviul acordat TVR de către Principele Radu, căruia îi voi spune în continuare Radu Duda. Prima mea impresie: discursul e bun, dar nu cred că va prinde astfel încât să disloce prea multe procente. Lucrul care îmi place cel mai mult e felul în care spune că vede rolul si locul presedintelui României:
„(Preşedintele României) este o instituţie, nu este o funcţie, este una de a reprezenta statul român... rolul fundamental politic îl are guvernarea prin premier şi prin membrii cabinetului, iar rolul politic legislativ îl are Parlamentul... Nicăieri nu se pune alături de cuvântul „preşedinte” verbul „a conduce”, ci doar verbul „a reprezenta” sau „a garanta”...
Exact asa văd si eu lucrurile: nu vreau un presedinte-jucător, nu vreau un presedinte-premier, vreau un presedinte-echilibru, un presedinte-întelept, un presedinte-monarh, dacă mi-e permisă această barbarie.
În rest, am mai notat câteva idei frumoase, cărora le stă de minune aici, pe un blog care se numeste „Naiv prin România”.
> „Nu este necesar să fii exotic pentru a fi convingător, nu e necesar să faci slugi în faţa opiniei publice…”
> „Eu nu mă duc să le cer voturi, eu mă duc să le cer ajutorul, mă duc să le spun că ei sunt cei care contează, că ei sunt cei care vor fi liderii care vor face schimbarea. Nu este posibil ca această schimbare să fie în România altfel, aşa cum am numit-o eu să fie făcută de un om, dimpotrivă, eu vreau să înţeleagă că ei, fiecare dintre ei, au partea lor de adevăr şi partea lor de răspundere.”
> „Ştiţi că există ţări în lume, cum e Portugalia, unde se învaţă la şcoală în afară de matematică, fizică şi chimie, ore de accesare de fonduri? De ce România să nu facă asta? Dar oamenii n-au nevoie să le dai lecţii, oamenii au nevoie să le dai încredere, să le dai iubire, să le dai speranţă şi să faci punţi de legătură cu ei adevărate.”
> „Casa Regală n-are nevoie de preşedinte, Casa Regală are nevoie de tron. Acum este vorba de altceva, nu e vorba de a servi Casa Regală, ci de a servi România. Maiestatea sa o să facă o apariţie în public la un moment dat, în care o să îşi manifeste poziţia faţă de această candidatură.”
> „Regalitatea nu înseamnă formă de guvernământ, regalitatea înseamnă mănunchi de valori.”
„(Preşedintele României) este o instituţie, nu este o funcţie, este una de a reprezenta statul român... rolul fundamental politic îl are guvernarea prin premier şi prin membrii cabinetului, iar rolul politic legislativ îl are Parlamentul... Nicăieri nu se pune alături de cuvântul „preşedinte” verbul „a conduce”, ci doar verbul „a reprezenta” sau „a garanta”...
Exact asa văd si eu lucrurile: nu vreau un presedinte-jucător, nu vreau un presedinte-premier, vreau un presedinte-echilibru, un presedinte-întelept, un presedinte-monarh, dacă mi-e permisă această barbarie.
În rest, am mai notat câteva idei frumoase, cărora le stă de minune aici, pe un blog care se numeste „Naiv prin România”.
> „Nu este necesar să fii exotic pentru a fi convingător, nu e necesar să faci slugi în faţa opiniei publice…”
> „Eu nu mă duc să le cer voturi, eu mă duc să le cer ajutorul, mă duc să le spun că ei sunt cei care contează, că ei sunt cei care vor fi liderii care vor face schimbarea. Nu este posibil ca această schimbare să fie în România altfel, aşa cum am numit-o eu să fie făcută de un om, dimpotrivă, eu vreau să înţeleagă că ei, fiecare dintre ei, au partea lor de adevăr şi partea lor de răspundere.”
> „Ştiţi că există ţări în lume, cum e Portugalia, unde se învaţă la şcoală în afară de matematică, fizică şi chimie, ore de accesare de fonduri? De ce România să nu facă asta? Dar oamenii n-au nevoie să le dai lecţii, oamenii au nevoie să le dai încredere, să le dai iubire, să le dai speranţă şi să faci punţi de legătură cu ei adevărate.”
> „Casa Regală n-are nevoie de preşedinte, Casa Regală are nevoie de tron. Acum este vorba de altceva, nu e vorba de a servi Casa Regală, ci de a servi România. Maiestatea sa o să facă o apariţie în public la un moment dat, în care o să îşi manifeste poziţia faţă de această candidatură.”
> „Regalitatea nu înseamnă formă de guvernământ, regalitatea înseamnă mănunchi de valori.”
luni, 13 aprilie 2009
Dosarul "Basarabia", fără cojones
Am înţeles toate subtilităţile. România, ca stat UE, nu trebuie să se expună. Nu trebuie să răspundă provocărilor lui Voronin. Autorităţile române au făcut tot ceea ce trebuia (adică lobby la Bruxelles şi la Washington), dar asta nu se vede şi e bine că nu se vede. Deci, staţi liniştiţi: situaţia e sub control...
Aşa începe editorialul de marţi pe care l-am publicat în Evz. Nu-l mai reproduc aici. Spun doar: am rezerve faţă de modul în care autorităţile române au gestionat criza de la Chişinău. Un membru important al UE ar fi trebuit să aibă ce butoane să apese, ar fi trebuit să aibă o voce clară, limpede, ascultată. Dar România nu e aşa ceva, tot astfel cum Traian Băsescu nu e un lider regional. Sunt convins că diplomaţia Diaconescu a reacţionat corect. Sunt convins că preşedintele Băsescu a reacţionat corect, a fost la curent cu tot. Dar sunt tot atât de convins că România nu a acţionat cu curaj, cu îndrăzneală, cu cojones. Sper ca realitatea să mă contrazică. Dar tare mi-e că liderii noştri sunt, ca de obicei, sub vremi.
UPDATE. La prima vedere (cred că si la a doua), eu sunt multumit cu discursul lui Traian Băsescu. Exact asta asteptam, eu, unul, să aud de la el: că nu poti să nu spui ceea ce se întâmplă dincolo de Prut, că suntem îngrijoraţi de represaliie care au loc, de încălcările grave ale drepturilor omului, reţineri abuzive, ameninţări, terorizarea cetăţenilor, fabricarea de dosare, anchete fără asigurarea asistenţei juridice, de atacul asupra libertătii presei, de brutalitatea militiei comuniste. pentru persoanele reţinute.
„Este condamnabilă ameninţarea cetăţenilor cu folosirea armelor, ameninţare venită din partea unor lideri marcanţi ai Republicii Moldova şi care trădează o atitudine de neînţeles faţă de valoarea unică a vieţii fiecărui om ... Autorităţile române vor întreprinde toate măsurile pentru aducerea în faţa justiţiei penale internaţionale a persoanelor care au executat şi comandat astfel de acţiuni... România va analiza formele de asistenţă umanitară şi protecţie pentru cei ale căror viaţă şi integritate fizică sunt ameninţate... Vom continua să asigurăm sprijin persoanelor din Republica Moldova care se consideră români şi simt româneşte. Nu trebuie să acceptăm ca cei de acolo să fie izolaţi de restul Europei".
Aşa începe editorialul de marţi pe care l-am publicat în Evz. Nu-l mai reproduc aici. Spun doar: am rezerve faţă de modul în care autorităţile române au gestionat criza de la Chişinău. Un membru important al UE ar fi trebuit să aibă ce butoane să apese, ar fi trebuit să aibă o voce clară, limpede, ascultată. Dar România nu e aşa ceva, tot astfel cum Traian Băsescu nu e un lider regional. Sunt convins că diplomaţia Diaconescu a reacţionat corect. Sunt convins că preşedintele Băsescu a reacţionat corect, a fost la curent cu tot. Dar sunt tot atât de convins că România nu a acţionat cu curaj, cu îndrăzneală, cu cojones. Sper ca realitatea să mă contrazică. Dar tare mi-e că liderii noştri sunt, ca de obicei, sub vremi.
UPDATE. La prima vedere (cred că si la a doua), eu sunt multumit cu discursul lui Traian Băsescu. Exact asta asteptam, eu, unul, să aud de la el: că nu poti să nu spui ceea ce se întâmplă dincolo de Prut, că suntem îngrijoraţi de represaliie care au loc, de încălcările grave ale drepturilor omului, reţineri abuzive, ameninţări, terorizarea cetăţenilor, fabricarea de dosare, anchete fără asigurarea asistenţei juridice, de atacul asupra libertătii presei, de brutalitatea militiei comuniste. pentru persoanele reţinute.
„Este condamnabilă ameninţarea cetăţenilor cu folosirea armelor, ameninţare venită din partea unor lideri marcanţi ai Republicii Moldova şi care trădează o atitudine de neînţeles faţă de valoarea unică a vieţii fiecărui om ... Autorităţile române vor întreprinde toate măsurile pentru aducerea în faţa justiţiei penale internaţionale a persoanelor care au executat şi comandat astfel de acţiuni... România va analiza formele de asistenţă umanitară şi protecţie pentru cei ale căror viaţă şi integritate fizică sunt ameninţate... Vom continua să asigurăm sprijin persoanelor din Republica Moldova care se consideră români şi simt româneşte. Nu trebuie să acceptăm ca cei de acolo să fie izolaţi de restul Europei".
Elena de sondaj
A început distracţia cu sondajele de opinie. Cel mai eficient mijloc de manipulare, s-a dovedit deja. Eficient, dar nu infailibil.
Două lucruri m-au frapat la ultimul Insomar.
Primul e încrederea de care s-ar bucura Crin Antonescu: 32%! Cu alte cuvinte, câteva săptămâni după ce va fi fost luat în seamă de sondaje, liderul PNL a ajuns pe podiumul încrederii, după Traian Băsescu (43%), Sorin Oprescu (36%) şi înaintea lui Mircea Geoană (31%). Măi, să fie! Încă un lucru interesant, aici: doar 7% declară că nu îl cunosc pe Crin (în vreme ce pe Sorin Oprescu nu-l cunosc 6%).
Al doilea e intenţia de vot în cazul Elenei Băsescu: 6%! Adică, Eba ar fi ca şi europarlamentar. Măi, să fie, de două ori! De unde naiba s-or fi adunat deja 6 procente la fiica preşedintelui. De la Elena Udrea nu cred. Chiar: teribilă declaraţia liderului PDL care spune că votează cu fata tatii şi nu cu partidul. E fără cuvinte.
NOTĂ. Amănunt. Şeful manipulatorilor zicea zilele trecute că ar exista un sondaj ţinut secret de Mircea Geoană conform căruia PSD ar avea o intenţie de vot de 36% (transformat în 31% de Insomar) şi PDL 34% (33% la Insomar). Manipulatorul cu pricina zicea că Geoană n-a vrut să se ştie că el ar fi creditat cu doar 18%, adică jumătate din procentele partidului. Ce să zic, comparaţia prezidenţiale - europarlametare e cam mere cu pere.
Două lucruri m-au frapat la ultimul Insomar.
Primul e încrederea de care s-ar bucura Crin Antonescu: 32%! Cu alte cuvinte, câteva săptămâni după ce va fi fost luat în seamă de sondaje, liderul PNL a ajuns pe podiumul încrederii, după Traian Băsescu (43%), Sorin Oprescu (36%) şi înaintea lui Mircea Geoană (31%). Măi, să fie! Încă un lucru interesant, aici: doar 7% declară că nu îl cunosc pe Crin (în vreme ce pe Sorin Oprescu nu-l cunosc 6%).
Al doilea e intenţia de vot în cazul Elenei Băsescu: 6%! Adică, Eba ar fi ca şi europarlamentar. Măi, să fie, de două ori! De unde naiba s-or fi adunat deja 6 procente la fiica preşedintelui. De la Elena Udrea nu cred. Chiar: teribilă declaraţia liderului PDL care spune că votează cu fata tatii şi nu cu partidul. E fără cuvinte.
NOTĂ. Amănunt. Şeful manipulatorilor zicea zilele trecute că ar exista un sondaj ţinut secret de Mircea Geoană conform căruia PSD ar avea o intenţie de vot de 36% (transformat în 31% de Insomar) şi PDL 34% (33% la Insomar). Manipulatorul cu pricina zicea că Geoană n-a vrut să se ştie că el ar fi creditat cu doar 18%, adică jumătate din procentele partidului. Ce să zic, comparaţia prezidenţiale - europarlametare e cam mere cu pere.
sâmbătă, 11 aprilie 2009
Duda. Niciun joc de cuvinte
Ce e cu candidatura Principelui Radu Duda?
Posibile variante:
a) varianta iepure - de luat în calcul doar în cazul în care ar exista şanse reale ca el să adune măcar 2-3 procente, iar aceste procente ar fi smulse cuiva anume. Eu încă n-am reuşit să identific portretul-robot al votantului Radu Duda, Principe. Monarhiştii-radicali care au apucat monarhia şi care sar în foc dacă Regele Mihai le-o cere? Monarhiştii-pragmatici? Monarhiştii-punct? Dezamăgiţii de Băsescu care n-ar merge chip la pesedeul lui Iliescu-Geoană şi nici la peneleul care nu s-a dezis de "trădătorul" Tăriceanu? Naivii care vor o figură nouă, dar totuşi cu alură şi o oarecare notorietate? Şi dacă ar fi toţi aceştia la un loc, câţi ar putea fi convinşi să iasă la vot? Sau e "iepure" anti-liberali şi anti-antipesedişti, în ideea că doar din aceea zonă ar putea proveni posibili votanţi pro-Duda? Cu alte cuvinte, e un "iepure" agreat de Traian Băsescu? Ar fi bizar, din moment ce prin târg se spune, totuşi, că sponsor de bază ar fi Dinu Patriciu.
b) varianta monarhistă - în această idee, campania electorală ar fi folosită doar pentru ca poporul român telespectator, considerat, în fine, cât de cât matur, să fie obişnuit, să aibă adică mintea deschisă şi pentru o eventuală soluţie monarhică în România, în contextul dezamăgirilor şi lipsei de speranţă previzibile la data alegerilor. (Intervine aici scărpinatul în cap: dacă e mai bună monarhia, de ce creditaţi republica?).
c) varianta orgolioasă -Radu Duda, trăitor deja de mulţi ani printre oameni cu sânge albastru, vrea şi el o confirmare că are sânge de luptător în vine şi asta i-a fost lupta cea mai spectaculoasă la îndemână.
d) varianta misiunii îndeplinite - Radu Duda (vom afla de la CNSAS) a avut o misiune de la Securitate, aceea de a compromite definitiv monarhia în România şi aceasta ar urma să fie cireaşa de pe tort.
e) varianta inerţiei - e un plan mai vechi, care implică resurse complexe, o maşinărie greoaie care a fost pusă în mişcare mai demult şi acum nu mai putea fi oprită?
Aş vrea să cred în varianta b). Ar fi un fel de sacrificiu de sine care l-ar înnobila întrucâtva pe Radu Duda. Dar dacă ideea a fost aceasta, atunci cred că "DeSacrificatul" ar fi putut să fie Principesa Margareta. Sper ca fraza dinainte să nu fie considerată lezmajestate. Eu cred că Principesa Margareta reprezintă mult mai mult şi, deci, ar avea un potenţial mult mai bun de a aduna voturi sau de a atrage atenţia. E mai credibilă în a transmite mesajul Casei Regale.
Mi-ar plăcea să aflu părerea voastră, la care ţin foarte mult.
joi, 9 aprilie 2009
Şi totuşi comuniştilor de la Chişinău le e frică
Şi totuşi comuniştilor le e frică. Oricât de mult i-au speriat pe copiii care nu mai suportă încă patru ani de minciună, corupţie, sărăcie, manipulare, închistare, de comunism, adică, comuniştilor de la Chişinău le e frică. Vineri, oamenii curaţi şi curajoşi şi cu minţile deschise din Basarabia se vor aduna pentru „adevarata revolutie”, cum îi spun ei.
Iar autoritătile comuniste fac tot posibilul să-i împiedice. Au băgat la puşcărie sute de oameni, în dispreţ total, comunist, faţă de drepturile omului. Răspândesc, perfid, teroare. Au tăiat toate comunicaţiile pe care le puteau tăia. Umblă pe străzi cu difuzoare din care latră vocea lui Voronin. Ministerul de interne îi ameninţă pe părinţi şi pe profesori „sa nu implice elevii în acţiuni de strada”.
Ameninţările nici măcar nu mai sunt voalate: „politia e în drept să aplice arme de foc şi mijloace speciale pentru restabilirea ordinii şi securităţii publice”. E ca în filmele cu dictaturi urâte. Dar nu e film. E real.
Asa cum nu obosesc s-o spun, e ultima răsuflare a Fiarei. O răsuflare grea, puturoasă. Care duhneşte a frică.
UPDATE. Ministerul de Interne dă un comunicat bizar (e o parolă?):
Iar autoritătile comuniste fac tot posibilul să-i împiedice. Au băgat la puşcărie sute de oameni, în dispreţ total, comunist, faţă de drepturile omului. Răspândesc, perfid, teroare. Au tăiat toate comunicaţiile pe care le puteau tăia. Umblă pe străzi cu difuzoare din care latră vocea lui Voronin. Ministerul de interne îi ameninţă pe părinţi şi pe profesori „sa nu implice elevii în acţiuni de strada”.
Ameninţările nici măcar nu mai sunt voalate: „politia e în drept să aplice arme de foc şi mijloace speciale pentru restabilirea ordinii şi securităţii publice”. E ca în filmele cu dictaturi urâte. Dar nu e film. E real.
Asa cum nu obosesc s-o spun, e ultima răsuflare a Fiarei. O răsuflare grea, puturoasă. Care duhneşte a frică.
UPDATE. Ministerul de Interne dă un comunicat bizar (e o parolă?):
Mâine, 10 aprilie 2009, la ora 10.00 în sala specializată de tenis a SA „Efes
Vitanta” din str. Uzinelor 167, municipiul Chişinău, va avea loc cupa CSC
„Dinamo” la tenis de masă între ministerele şi serviciile de
forţă.
La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii instituţiilor
media interesaţi.
miercuri, 8 aprilie 2009
Ursul comunist nu mai are din ce coadă să dea
Copiii care au început revoluţia anticomunistă de la Chişinău au primit o replică pe măsura tinereţii lor: au fost luaţi în serios de autorităţile comuniste. Ce înseamnă asta? Înseamnă două lucruri, unul subtil (o subtilitate de inspiraţie kaghebistă) şi altul brutal.
Lucrul subtil e că presa de partid şi de stat a prezentat imagini cu stricăciunile făcute de manifestanţi (geamuri sparte, scaune aruncate pe foc, blovani pe caldarâm, forţe de ordine cu sânge pa faţă), cu accent pe vagabonzii infiltraţi. Efect sigur: aruncarea unei anateme de culoare roşie, dacă mi-e îngăduit termenul, asupra copiilor care vor să le fie mai bine lor şi părinţilor lor. Părinţi care au fost sfătuiţi, la ore de vârf, să nu-şi mai lase copiii la miting, că e cu droguri. Cunoaştem procedeul, e de manualul, a fost exersat de Nicolae Ceauşescu în decembrie 1989, cât a apucat, şi dus la perfecţiune de Ion Iliescu, în 1990, când a împărţit ţara în golani şi oameni de bine.
Lucrul brutal sunt arestările. Pentru că, oricât ar vrea comuniştii să fie de subtili, câteodată ţi-o spun de-a dreptul, în felul lor. Au săltat 194 de oameni, între care foarte mulţi elevi şi studenţi (inclusiv opt minori, aflu). I-au luat de pe stradă sau din spitale ca să-i interogheze un pic. Ştim ce înseamnă asta. Vreţi libertate? Iaca libertate! Zbang!
Impactul imediat a fost răvăşitor. Unii dintre cei care umpluseră marţi Piaţa Marii Adunări Naţionale s-au gândit de două ori înainte de a veni din nou, miercuri. Unii n-au mai venit. „Comuniştii vor fi şi mai agresivi ca până acum. Vor folosi metode şi mai dure. Vai de copiii arestaţi, vor înfunda puşcăria!”. Aşa îmi vorbea, dimineaţă, o prietenă din Chişinău. Tânără şi deznădăjduită.
Zeci de părinţi sunau înnebuniţi la redacţii să afle de ce nu li se întorc copiii acasă. Un şef al poliţiei anunţa, cinic: ”Au fost duşi din Chişinău”. Nu e mai sănătoasă fuga din ţară, cât colo?, m-au întrebat alţi prieteni din Basarabia. Nu cumva i-am întărit mai rău pe comunişti? Merită să mai luptăm? Mai putem noi, nişte tineri fără pile, să-i învingem pe comunişti?, m-au întrebat, dezamăgiţi.
Răspunsul e da, merită. Comunismul e o ruşine, o durere, o năpastă, un blestem. E exact aşa cum l-a definit Mihai Dobrovolschi la Radio Guerilla „o râmă, roşie, care se regenerează”. Din păcate, comunismul nu e din cărţi, e real. Face ravagii, încă face ravagii. Chiar aici, în Europa, chiar aici, acasă la noi. De aceea doare aşa.
Există şi o veste bună în toată această furie a puterii de la Chişinău: dârdâie. E înghesuită. Ursuleţul comunist Vladimir Voronin nu mai are din ce coadă să dea. Ceea ce face acum e teribil. Însă e doar mormăitul din urmă, prieteni din Basarabia. Aveţi încredere!
NOTĂ. Am publicat acest comentariu si pe evz.ro.
Lucrul subtil e că presa de partid şi de stat a prezentat imagini cu stricăciunile făcute de manifestanţi (geamuri sparte, scaune aruncate pe foc, blovani pe caldarâm, forţe de ordine cu sânge pa faţă), cu accent pe vagabonzii infiltraţi. Efect sigur: aruncarea unei anateme de culoare roşie, dacă mi-e îngăduit termenul, asupra copiilor care vor să le fie mai bine lor şi părinţilor lor. Părinţi care au fost sfătuiţi, la ore de vârf, să nu-şi mai lase copiii la miting, că e cu droguri. Cunoaştem procedeul, e de manualul, a fost exersat de Nicolae Ceauşescu în decembrie 1989, cât a apucat, şi dus la perfecţiune de Ion Iliescu, în 1990, când a împărţit ţara în golani şi oameni de bine.
Lucrul brutal sunt arestările. Pentru că, oricât ar vrea comuniştii să fie de subtili, câteodată ţi-o spun de-a dreptul, în felul lor. Au săltat 194 de oameni, între care foarte mulţi elevi şi studenţi (inclusiv opt minori, aflu). I-au luat de pe stradă sau din spitale ca să-i interogheze un pic. Ştim ce înseamnă asta. Vreţi libertate? Iaca libertate! Zbang!
Impactul imediat a fost răvăşitor. Unii dintre cei care umpluseră marţi Piaţa Marii Adunări Naţionale s-au gândit de două ori înainte de a veni din nou, miercuri. Unii n-au mai venit. „Comuniştii vor fi şi mai agresivi ca până acum. Vor folosi metode şi mai dure. Vai de copiii arestaţi, vor înfunda puşcăria!”. Aşa îmi vorbea, dimineaţă, o prietenă din Chişinău. Tânără şi deznădăjduită.
Zeci de părinţi sunau înnebuniţi la redacţii să afle de ce nu li se întorc copiii acasă. Un şef al poliţiei anunţa, cinic: ”Au fost duşi din Chişinău”. Nu e mai sănătoasă fuga din ţară, cât colo?, m-au întrebat alţi prieteni din Basarabia. Nu cumva i-am întărit mai rău pe comunişti? Merită să mai luptăm? Mai putem noi, nişte tineri fără pile, să-i învingem pe comunişti?, m-au întrebat, dezamăgiţi.
Răspunsul e da, merită. Comunismul e o ruşine, o durere, o năpastă, un blestem. E exact aşa cum l-a definit Mihai Dobrovolschi la Radio Guerilla „o râmă, roşie, care se regenerează”. Din păcate, comunismul nu e din cărţi, e real. Face ravagii, încă face ravagii. Chiar aici, în Europa, chiar aici, acasă la noi. De aceea doare aşa.
Există şi o veste bună în toată această furie a puterii de la Chişinău: dârdâie. E înghesuită. Ursuleţul comunist Vladimir Voronin nu mai are din ce coadă să dea. Ceea ce face acum e teribil. Însă e doar mormăitul din urmă, prieteni din Basarabia. Aveţi încredere!
NOTĂ. Am publicat acest comentariu si pe evz.ro.
Alina Mungiu: „Basarabenii au nevoie de ajutorul nostru. Acum”
„În Basarabia, bătălia nu s-a câstigat încă, si dacă nu punem umarul acum cu totii, televiziuni oligarhice, diplomati de cariera, societate civila adormita, chiar ca nu sintem buni de nimic. Basarabenii au nevoie de ajutorul nostru. Acum.” Am citat din analiza excelentă pe care Alina Mungiu o face pe HotNews.ro.
UPDATE. Orice contează. Tinerii din România sunt alături de basarabeni. În această seară se vor aduna iar în Piata Universitătii din Bucuresti si în alte orase din tară si vor striga „Libertate pentru arestatii de la Chisinău!” si „Jos comunismul!”.
Fotografie realizată aseară de Tudor Pop în Piata Universitătii din Bucuresti
Decalogul înflăcărărilor
1 Patriotismul e poem, dar sună fals în ode
2 Patriotismul e inteligent, dar dă bine la prostime
3 Patriotismul e contemplativ, dar provoacă acţiuni bizare
4 Patriotismul hrăneşte, dar nu dă mâncare
5 Patriotismul te încredinţează, dar nu e sigur cui
6 Patriotismul se poate regenera, dar nu la nesfârşit
7 Patriotismul cere, dar nu imploră
8 Patriotismul exaltă, dar nu exultă neapărat
9 Patriotismul îi animă pe microbişti, dar nu joacă fotbal
10 Animă şi nemicrobistii, dar ei nu se pun
2 Patriotismul e inteligent, dar dă bine la prostime
3 Patriotismul e contemplativ, dar provoacă acţiuni bizare
4 Patriotismul hrăneşte, dar nu dă mâncare
5 Patriotismul te încredinţează, dar nu e sigur cui
6 Patriotismul se poate regenera, dar nu la nesfârşit
7 Patriotismul cere, dar nu imploră
8 Patriotismul exaltă, dar nu exultă neapărat
9 Patriotismul îi animă pe microbişti, dar nu joacă fotbal
10 Animă şi nemicrobistii, dar ei nu se pun
Vadim + Gigi = ciuciu
Corneliu Vadim Tudor vrea să urce în Parlamentul European pe spatele lui Gigi Becali: l-a pus pe lista PRM. Iar Gigi a zis da. Eu am lucrat multi ani cu Nicoleta Savin si mă doare că s-a asociat cu un gangster. Si mă iau cu mâinile de cap când mă gândesc ce e acum în sufletul ei: trebuie să fie cu Vadim în gască!
În fine, lista PRM:
1. CV Tudor
2. Gigi Becali
Eu cred că nici măcar asa nu va obtine suficiente voturi. A iesit din schemă.
NOTĂ. Îmi cer scuze că vorbesc despre asta aici; am vrut totusi să completez listele candidatilor pt PE.
În fine, lista PRM:
1. CV Tudor
2. Gigi Becali
Eu cred că nici măcar asa nu va obtine suficiente voturi. A iesit din schemă.
NOTĂ. Îmi cer scuze că vorbesc despre asta aici; am vrut totusi să completez listele candidatilor pt PE.
Ştiri non-grata la Chişinău
Veştile de la Chişinău sunt bizare. Pe de o parte, sunt cele primite prin intermediul agenţiilor de presă ruseşti. Potrivit paginei online a RIA Novosti, Republica Moldova ar fi decis introducerea regimului de vize în relaţia cu România, pe fondul protestelor violenţe din ultimele zile. Cică aşa ar fi declarat Voronin. Citatul conţine încă o informaţie-şoc: ambasadorul român a fost declarat persona non-grata.
"Am decis să introducem vize în relaţia cu România. În plus, ambasadorul român în R.Moldova a fost declarat persona non grata", ar fi declarat Voronin.
Pe de altă parte, jurnaliştii de la Chişinău spun că nu e adevărat, că e vorba de petarde ruseşti. Jurnal de Chişinău, editia online, îl citează pe secretarul ambasadei României, Ioan Gaborean: „Informatiile potrivit cărora ambasadorul României Filip Teodorescu a fost declarat persona non grata de către autorităţile moldoveneşti sunt false”.
Nu ştiu dacă sunt petarde sau nu. Dar cred că Voronin nu mai ia decizii la această oră, cred că e pe pilot automat.
NOTĂ. Ştirile de pe Jurnal de Chişinău - online nu pot fi accesate de la Bucureşti.
UPDATE. Ministerul moldav de externe confirmă expulzarea ambasadorului Filip Teodorescu, pentru „acţiuni incompatibile cu activitatea diplomatică”. Teodorescu nu trebuie să plece singur din Basarabia (în termen de 24 de ore), ci împreună cu „Ministrul-consilier al Ambasadei, dl Ioan Gaborean”.
UPDATE1. Jurnal de Chişinău: Şeful comisiei Dumei de stat pentru relaţii cu CSI, Aleksei Ostrovski, a făcut o legătură directă între evenimentele de la Chişinău si influenţa unor forţe externe, şi anume de servicii speciale occidentale. Un ajutor important este acordat şi de anumite forte din Romania, care vrea sa inghita Moldova pentru a crea un nou stat in aceasta regiune.
Se joacă tare!
UPDATE2. Voronin e un erou. I-a spus lui Kalman Mizsei, Reprezentant Special al UE la Chisinău, că, „urmare a acţiunilor violente de protest desfăşurate ieri, 7 aprilie el, în calitatea sa de comandant suprem al Forţelor Armate, conştient a încălcat, cel puţin, două articole din legislaţia naţională, în vederea neadmiterii aplicări forţei şi vărsărilor de sînge în stăvilea dezmăţului protestatarilor şi vandalizării a două instituţii importante în stat cum sînt edificiile Preşedinţiei şi Parlamentului.”
UPDATE3. Am aflat de pe site-ul Ministerului moldav de Interne un „apel către părinţi, pedagogi şi alte persoane responsabile să nu admită implicarea elevilor şi studenţilor la acţiuni de destabilizare a ordinii şi securităţii publice”. Părinti si bunici, fiti patrioti, că si-au luat-o în cap copiii vostri care vor libertate!
"Am decis să introducem vize în relaţia cu România. În plus, ambasadorul român în R.Moldova a fost declarat persona non grata", ar fi declarat Voronin.
Pe de altă parte, jurnaliştii de la Chişinău spun că nu e adevărat, că e vorba de petarde ruseşti. Jurnal de Chişinău, editia online, îl citează pe secretarul ambasadei României, Ioan Gaborean: „Informatiile potrivit cărora ambasadorul României Filip Teodorescu a fost declarat persona non grata de către autorităţile moldoveneşti sunt false”.
Nu ştiu dacă sunt petarde sau nu. Dar cred că Voronin nu mai ia decizii la această oră, cred că e pe pilot automat.
NOTĂ. Ştirile de pe Jurnal de Chişinău - online nu pot fi accesate de la Bucureşti.
UPDATE. Ministerul moldav de externe confirmă expulzarea ambasadorului Filip Teodorescu, pentru „acţiuni incompatibile cu activitatea diplomatică”. Teodorescu nu trebuie să plece singur din Basarabia (în termen de 24 de ore), ci împreună cu „Ministrul-consilier al Ambasadei, dl Ioan Gaborean”.
UPDATE1. Jurnal de Chişinău: Şeful comisiei Dumei de stat pentru relaţii cu CSI, Aleksei Ostrovski, a făcut o legătură directă între evenimentele de la Chişinău si influenţa unor forţe externe, şi anume de servicii speciale occidentale. Un ajutor important este acordat şi de anumite forte din Romania, care vrea sa inghita Moldova pentru a crea un nou stat in aceasta regiune.
Se joacă tare!
UPDATE2. Voronin e un erou. I-a spus lui Kalman Mizsei, Reprezentant Special al UE la Chisinău, că, „urmare a acţiunilor violente de protest desfăşurate ieri, 7 aprilie el, în calitatea sa de comandant suprem al Forţelor Armate, conştient a încălcat, cel puţin, două articole din legislaţia naţională, în vederea neadmiterii aplicări forţei şi vărsărilor de sînge în stăvilea dezmăţului protestatarilor şi vandalizării a două instituţii importante în stat cum sînt edificiile Preşedinţiei şi Parlamentului.”
UPDATE3. Am aflat de pe site-ul Ministerului moldav de Interne un „apel către părinţi, pedagogi şi alte persoane responsabile să nu admită implicarea elevilor şi studenţilor la acţiuni de destabilizare a ordinii şi securităţii publice”. Părinti si bunici, fiti patrioti, că si-au luat-o în cap copiii vostri care vor libertate!
Comuniştii sunt ca râmele (Dobro)
Atunci când mă dau bătut şi folosesc maşina ca să ajung la serviciu (şi nu izbăvitoarea sală mobilă de lectură, metroul), ascult Radio Guerilla. (Cum aşa?!, îi zicea snob-înţepat o colegă de serviciu soţiei unui coleg de-al meu, Guerilla nu e radio de manele? Nu, nu e. Dimpotrivă.)
Azi-dimineaţă, lui Dobrovolschi i-a ieşit o definiţie a comuniştilor. Eu n-am mai auzit-o în altă parte, sper că e a lui, îl creditez cu ea, e mişto.
„Comuniştii sunt ca râmele: roşii şi se regenerează”
Azi-dimineaţă, lui Dobrovolschi i-a ieşit o definiţie a comuniştilor. Eu n-am mai auzit-o în altă parte, sper că e a lui, îl creditez cu ea, e mişto.
„Comuniştii sunt ca râmele: roşii şi se regenerează”
marți, 7 aprilie 2009
Basarabenii fac rating. Cool!
Iată un nou show cu mare potenţial de ratinguri nebănuite: revolte la Chişinău. Dacă aveau loc la Ruse era mai bine, ajungeau şi mai rapid carele TV, cu moderatorii şi invitaţii lor buni la toate talkshow-urile.
Îi pasă cuiva de ce s-au ridicat basarabenii? Nici vorbă. De la Podul de flori încoace, cei mai mulţi români au privit dintr-o parte la basarabeni. Le-au spus „rusi” când i-au întâlnit prin pieţe, vanzind una-alta şi, în cel mai bun caz, i-au taxat drept visători când aceştia vorbeau despre unire. În cel mai răspândit caz, românii au spus „N-avem nevoie de sărăcia lor, ne ajunge a noastră.” Ştirile de la Chişinău au fost trecute aproape mereu şi aproape peste tot la rubirca „Externe” de unde, în dese rânduri, au fost scoase în favoarea altor ştiri, de prin alte zări mai acoperite de agenţiile de presă internaţionale.
Românii de dincoace de Prut nici nu ştiu prea bine ce nu le convine basarabenilor, n-au votat ei cu comuniştii? Se întâmplă deseori ca fraţii despărţiţi multă vreme să nici nu vrea să mai aibă de a face unii cu alţii, mai ales dacă li se tot induce ideea că fiecare doreşte ceva material de la celălalt. La Bucureşti, oamenilor li se spune că basarabenii vor banii românilor şi, mai ales, paşapoarte româneşti ca să poată pleca înspre Occident. La Chişinău, oamenilor li se spune că românii (prezentaţi ca nişte duşmani) le vor ţara, cu bogăţiile ei, şi vor să le exploateze forţa de muncă. Aceasta e politica, aceştia sunt politicienii.
Există însă ceva mai mult decât atât. De acord, cei care protestează acum nu pot accepta încă patru ani de comunism, de închistare, de lipsă de perspective. Înainte de orice gând înalt, e vorba de vieţile lor concrete. Dar ei privesc înspre Bucureşti cu speranţa. N-o fi România modelul perfect, dar e un model şi o năzuinţă.
Cei mai mulţi dintre demonstranţi sunt tineri, înfricoşător de tineri. Înfricoşător pentru puterea vândută, pentru dezinteresul din România. Aceşti copii sunt o forţă pentru că văd drumul bun şi sunt greu de dus de nas. Copiii din Basarabia n-au părinţi şi bunici pe măsură (varstinicii din mediul rural au votat masiv cu comuniştii, fără să-şi pună întrebări). Dar, ciudat, mulţi dintre ei au învăţat cumva, din aer, ce e bine pentru ei. Acum fac rating. Posibil, au şansa să facă istorie. Eu cred că e cazul ca românii de pe ambele maluri ale Prutului să se privească în ochi unii pe alţii. Ca într-o oglindă.
UPDATE 1. Agentia Mediafax scrie că „tensiunea în rândul manifestanţilor a crescut brusc după ce autorităţile au stropit protestatarii cu dejecţii din WC-uri, colectate în cisterne.” Asta, deja, mi se pare de CEDO.
UPDATE 2. Voronin a devansat discursul de la 19.30, acuzând organizatorii manifestatiei de "vandalism", cu scopul vărsării de sânge. „Acţiunile lor sunt bine organizate şi bine plătite, privesc alte forţe şi se impune aplicarea unor măsuri”, a zis el. Agenturile, deci. Huliganii, deci.
UPDATE 3. La ora 20.00, miting în Piata Universitatii. Bucuresti. Zona liberă de comunism si de neocomunism. Mitinguri asemănătoare sunt anuntate în toate marile orase din România.
UPDATE 4. Voronin şi liderii celor trei partide de opoziţie ce au intrat în Parlament au avut deja o primă rundă de negocieri. Potrivit agenţiei ruse RIA Novosti, ei ar fi ajuns la o înţelegere privind recalcularea voturilor. NOTĂ. Am adăugat imagini de la negocierile cu pricina. Mi-au fost semnalate de către Mihnea
NOTĂ. Vă invit pe evz.ro pentru relatări la minut.
Îi pasă cuiva de ce s-au ridicat basarabenii? Nici vorbă. De la Podul de flori încoace, cei mai mulţi români au privit dintr-o parte la basarabeni. Le-au spus „rusi” când i-au întâlnit prin pieţe, vanzind una-alta şi, în cel mai bun caz, i-au taxat drept visători când aceştia vorbeau despre unire. În cel mai răspândit caz, românii au spus „N-avem nevoie de sărăcia lor, ne ajunge a noastră.” Ştirile de la Chişinău au fost trecute aproape mereu şi aproape peste tot la rubirca „Externe” de unde, în dese rânduri, au fost scoase în favoarea altor ştiri, de prin alte zări mai acoperite de agenţiile de presă internaţionale.
Românii de dincoace de Prut nici nu ştiu prea bine ce nu le convine basarabenilor, n-au votat ei cu comuniştii? Se întâmplă deseori ca fraţii despărţiţi multă vreme să nici nu vrea să mai aibă de a face unii cu alţii, mai ales dacă li se tot induce ideea că fiecare doreşte ceva material de la celălalt. La Bucureşti, oamenilor li se spune că basarabenii vor banii românilor şi, mai ales, paşapoarte româneşti ca să poată pleca înspre Occident. La Chişinău, oamenilor li se spune că românii (prezentaţi ca nişte duşmani) le vor ţara, cu bogăţiile ei, şi vor să le exploateze forţa de muncă. Aceasta e politica, aceştia sunt politicienii.
Există însă ceva mai mult decât atât. De acord, cei care protestează acum nu pot accepta încă patru ani de comunism, de închistare, de lipsă de perspective. Înainte de orice gând înalt, e vorba de vieţile lor concrete. Dar ei privesc înspre Bucureşti cu speranţa. N-o fi România modelul perfect, dar e un model şi o năzuinţă.
Cei mai mulţi dintre demonstranţi sunt tineri, înfricoşător de tineri. Înfricoşător pentru puterea vândută, pentru dezinteresul din România. Aceşti copii sunt o forţă pentru că văd drumul bun şi sunt greu de dus de nas. Copiii din Basarabia n-au părinţi şi bunici pe măsură (varstinicii din mediul rural au votat masiv cu comuniştii, fără să-şi pună întrebări). Dar, ciudat, mulţi dintre ei au învăţat cumva, din aer, ce e bine pentru ei. Acum fac rating. Posibil, au şansa să facă istorie. Eu cred că e cazul ca românii de pe ambele maluri ale Prutului să se privească în ochi unii pe alţii. Ca într-o oglindă.
UPDATE 1. Agentia Mediafax scrie că „tensiunea în rândul manifestanţilor a crescut brusc după ce autorităţile au stropit protestatarii cu dejecţii din WC-uri, colectate în cisterne.” Asta, deja, mi se pare de CEDO.
UPDATE 2. Voronin a devansat discursul de la 19.30, acuzând organizatorii manifestatiei de "vandalism", cu scopul vărsării de sânge. „Acţiunile lor sunt bine organizate şi bine plătite, privesc alte forţe şi se impune aplicarea unor măsuri”, a zis el. Agenturile, deci. Huliganii, deci.
UPDATE 3. La ora 20.00, miting în Piata Universitatii. Bucuresti. Zona liberă de comunism si de neocomunism. Mitinguri asemănătoare sunt anuntate în toate marile orase din România.
UPDATE 4. Voronin şi liderii celor trei partide de opoziţie ce au intrat în Parlament au avut deja o primă rundă de negocieri. Potrivit agenţiei ruse RIA Novosti, ei ar fi ajuns la o înţelegere privind recalcularea voturilor. NOTĂ. Am adăugat imagini de la negocierile cu pricina. Mi-au fost semnalate de către Mihnea
NOTĂ. Vă invit pe evz.ro pentru relatări la minut.
Prezidenţiabilii faţă cu cazul „Gigi, gangsterul”
Am scris un comentariu în Evz, Patriciu îi arată lui Crin cum se face , în care analizam poziţionarea celor trei principali candidaţi la preşedinţie (Traian Băsescu, Crin Antonescu şi Mircea Geoană) în perioada Gigi TV. Cu alte cuvinte, apreciez că raportarea la cazul «Becali, gangsterul» este primul teren de confruntare între principalii trei candidaţi la alegerile prezidenţiale din acest an. Nu mai aduc aici un copy/paste, nu stiu dacă ar rost.
Spun doar ceea ce am spus şi acolo: analişti cu pretenţii (Claudiu Săftoiu, CTP) spun că dosarul „Becali, gangsterul” urmăreşte reinventarea baronului de Pipera ca om politic şi propulsarea lui în campania pentru prezidenţiale. Aici ar urma să joace, fără să vrea, rolul de iepure de turul doi pentru Traian Băsescu.
Teoria unui scenariu atât de întortocheat e uşor aberantă, deşi ţine cont de o observaţie pertinentă: în turul al doilea, Băsescu ar avea probleme cu o alianţă PNL-PSD pro-Crin Antonescu sau Mircea Geoană, dar ar câştiga fluierând în faţa oricui altcuiva, deci şi a previzibilului Gigi Becali.
În rest, sunt perfect de acord cu Costi Rogozanu: „S-a văzut de ce e nevoie de presă scrisă zilele astea. În timp ce televiziunile au tras toate pentru Becali şi pentru inflamarea poporului, articole mult mai temperate şi mai raţionale au venit dinspre Cotidianul, „Gazeta Sporturilor“, „Adevărul“ sau EvZ.”
Curios, am ajuns la Costi via Tolo.
Spun doar ceea ce am spus şi acolo: analişti cu pretenţii (Claudiu Săftoiu, CTP) spun că dosarul „Becali, gangsterul” urmăreşte reinventarea baronului de Pipera ca om politic şi propulsarea lui în campania pentru prezidenţiale. Aici ar urma să joace, fără să vrea, rolul de iepure de turul doi pentru Traian Băsescu.
Teoria unui scenariu atât de întortocheat e uşor aberantă, deşi ţine cont de o observaţie pertinentă: în turul al doilea, Băsescu ar avea probleme cu o alianţă PNL-PSD pro-Crin Antonescu sau Mircea Geoană, dar ar câştiga fluierând în faţa oricui altcuiva, deci şi a previzibilului Gigi Becali.
În rest, sunt perfect de acord cu Costi Rogozanu: „S-a văzut de ce e nevoie de presă scrisă zilele astea. În timp ce televiziunile au tras toate pentru Becali şi pentru inflamarea poporului, articole mult mai temperate şi mai raţionale au venit dinspre Cotidianul, „Gazeta Sporturilor“, „Adevărul“ sau EvZ.”
Curios, am ajuns la Costi via Tolo.
luni, 6 aprilie 2009
Si-ar putea plăti Gigi cautiunea?
Am aflat că există varianta ca lui Gigi Becali să-i fie fixată o cautiune. Ar fi asta o solutie de compromis rezonabilă?
Ce părere aveti însă despre următorul scenariu: i se fixează o cautiune măricică pe care, însă, bogătasul n-o poate plăti, c-am auzit că e într-o mare criză financiară?
Ce părere aveti însă despre următorul scenariu: i se fixează o cautiune măricică pe care, însă, bogătasul n-o poate plăti, c-am auzit că e într-o mare criză financiară?
duminică, 5 aprilie 2009
Cei trei muşchetari
Cum totul e despre prezidenţiale, cei trei muşchetari, Traian, Mircea şi Crin au început deja jocul de glezne. Mă rog, am impresia că Băsescu are deja o strategie, are toate atuurile, la el nu vorbim de joc de glezne, ci de genuflexiuni&flotări în toată regula.
Cel mai rău e de Geoană, care s-a lipit ca fraierul de autointitulata funcţie de vicepreşedinte al României(deci adjunct al lui Băsescu) şi acum nu mai ştie cum să scape de asta. Şi nu e o glumă (deşi Guşa o ţine langa cu chestia asta = greşeală de poziţionare, cred eu). Aşa cum arată Clarice Dinu , ideea echipei Băsescu-Geoană a ajuns până la mase: la o întâlnire cu nişte săteni, aceştia i-u strâns mâinile lidelurului PSD şi l-au rugat să-l asigure pe domnu' preşedinte Băsescu că-l vor vota la prezidenţiale!
Nici Crin Antonescu nu stă prea grozav, în primul rând fiindcă n-are notorietate. În al doilea rând, consider că aşteaptă cam mult să-şi maximizeze atuurile şi cred că aceia care îl sfătuiesc să-se-ia-de-Băsescu-punct au idei putine si îl îndeamnă spre o strategie greşită.
Asta nu înseamnă că Antonescu nu trebuie să se lege de Băsescu; PNL şi Băsescu sunt adversari impliciţi, dar nu trebuie supralicitat. Şi, mai ales, nu cred că Crin trebuie să-şi construiască imaginea de luptător cu „clanul Basescu”, cred că există alţi vectori de imagine în PNL care să preia discursul tare. Lui Crin i se potriveşte mult mai bine imaginea* de tip fin, stilat, constructiv, chiar, care, vorba aia, ştie să taie cu lama, nu e nevoit să dea cu bardă.
Iar principalul adversar al lui Crin Antonescu este Mircea Geoană, asta până la finalul turului 1 al prezidenţialelor. Am zis principalul, nu singurul. Căci Crin mai are un adversar (în afară de Băsescu & Co.): nepotismul incipient din partid şi factorul Norica. Părerea mea.
*Apropo de imaginea liderului PNL, Roxana Toma pune una lângă alta fotografii de-ale Crinului, de-a lungul mandatelor sale de parlamentar. E o întreagă poveste aici, priviti!
Cel mai rău e de Geoană, care s-a lipit ca fraierul de autointitulata funcţie de vicepreşedinte al României(deci adjunct al lui Băsescu) şi acum nu mai ştie cum să scape de asta. Şi nu e o glumă (deşi Guşa o ţine langa cu chestia asta = greşeală de poziţionare, cred eu). Aşa cum arată Clarice Dinu , ideea echipei Băsescu-Geoană a ajuns până la mase: la o întâlnire cu nişte săteni, aceştia i-u strâns mâinile lidelurului PSD şi l-au rugat să-l asigure pe domnu' preşedinte Băsescu că-l vor vota la prezidenţiale!
Nici Crin Antonescu nu stă prea grozav, în primul rând fiindcă n-are notorietate. În al doilea rând, consider că aşteaptă cam mult să-şi maximizeze atuurile şi cred că aceia care îl sfătuiesc să-se-ia-de-Băsescu-punct au idei putine si îl îndeamnă spre o strategie greşită.
Asta nu înseamnă că Antonescu nu trebuie să se lege de Băsescu; PNL şi Băsescu sunt adversari impliciţi, dar nu trebuie supralicitat. Şi, mai ales, nu cred că Crin trebuie să-şi construiască imaginea de luptător cu „clanul Basescu”, cred că există alţi vectori de imagine în PNL care să preia discursul tare. Lui Crin i se potriveşte mult mai bine imaginea* de tip fin, stilat, constructiv, chiar, care, vorba aia, ştie să taie cu lama, nu e nevoit să dea cu bardă.
Iar principalul adversar al lui Crin Antonescu este Mircea Geoană, asta până la finalul turului 1 al prezidenţialelor. Am zis principalul, nu singurul. Căci Crin mai are un adversar (în afară de Băsescu & Co.): nepotismul incipient din partid şi factorul Norica. Părerea mea.
*Apropo de imaginea liderului PNL, Roxana Toma pune una lângă alta fotografii de-ale Crinului, de-a lungul mandatelor sale de parlamentar. E o întreagă poveste aici, priviti!
După bloguri, la Realitatea TV
N-am pretentia că as fi primul care v-o spune, e un articol fain si în Evz despre asta, dar duminica viitoare va debuta o emisiune care are toate datele să fie cool: „După bloguri”.
E realizată de Ana Maria Caia (prietenele prietenilor nostri sunt, se stie, prietenele noastre). E misto si clipul:
E realizată de Ana Maria Caia (prietenele prietenilor nostri sunt, se stie, prietenele noastre). E misto si clipul:
Câte voturi-s ideale?
Emil Boc a găsit încă o formulă perfectă de eschivare: "Ar fi ideal ca omul să aibă mai multe voturi. Din păcate nu se poate acest lucru, astfel că votul nostru va fi către PDL".
Se poate spune, deci, că listele PDL pentru parlamentare contin aproximativ 10 nume eligibile (prima), respectiv un nume eligibil (a doua).
Prima listă:
1. Theodor Stolojan
2. Monica Macovei
3. Traian Ungureanu
4. Cristian Preda
5. Marian Jean Marinescu
6. Iosif Matula
7. Sebastian Bodu
8. Petru Luhan
9. Rareş Niculescu
10 Elena Antonescu
11. Constantin Dimitriu
12. David Dragoş Florin
13. Elvira Andronescu
14. Alexandru Nazare (în loc de Irina Schrotter, învinsă de cazier)
Numele eligibil de pe lista 2 îl stiti: Elena Băsescu.
Ca să ajungă EBA în Parlamentul european, vor fi sacrificati, probabil, Dimitriu, David, Andronescu si Nazare. Merită! Vorba lui Boc, dacă nu-s cel putin două voturi ideale, ideal e să fie toată lumea importantă fericită.
UPDATE1. Adaug aici liste oficiale ale celorlalte partide. Să fie undeva, la un loc.
Asadar:
Lista UDMR
1. Laszlo Tokes
2. Iuliu Winkler
3. Sogor Csaba
4. Szilagy Zsolt
Primii doi vor fi aproape sigur europarlamentari, Sogor doar cu noroc de mobilizare exemplară.
Lista PNL
1. Norica Nicolai
2. Adina Vălean
3. Renate Weber
4. Ramona Mănescu
5. Cristian Buşoi
6. Ben - Oni Ardelean
7. Ovidiu Silaghi
8. Csibi Magor Imre
Primii 5 vor fi cu sigurantă europarlamentari, de la Ben-Oni în jos se joacă, Csibi Magor cred că e ieșit din cărti, iar de la el în jos n-are rost să mai vorbim.
UPDATE2. Public si lista PSD pe care am luat-o de aici.
1. Adrian Severin
2. Rovana Plumb
3. Ioan Mircea Paşcu
4. Silvia-Adriana Ţicău
5. Daciana-Octavia Sârbu
6. Corina Creţu
7. Victor Boştinaru
8. George Sabin Cutaş
9. Cătălin-Sorin Ivan
10. Ioan Enciu
11. Vasilica-Viorica Dăncilă
12. Minodora Cliveti
13. Aristide Roibu
14. Viorel-Marian Dragomir
Severin se află, firesc, pe locul 1. A depăsit cu bine, s-o recunoastem, perioada H2O.
Până la Enciu inclusiv cred că toti se pot considera ca si europarlamentari. Cred că Aristide Roibu poate să-si ia adio, iar Viorel Dragomir... data viitoare.
Se poate spune, deci, că listele PDL pentru parlamentare contin aproximativ 10 nume eligibile (prima), respectiv un nume eligibil (a doua).
Prima listă:
1. Theodor Stolojan
2. Monica Macovei
3. Traian Ungureanu
4. Cristian Preda
5. Marian Jean Marinescu
6. Iosif Matula
7. Sebastian Bodu
8. Petru Luhan
9. Rareş Niculescu
10 Elena Antonescu
11. Constantin Dimitriu
12. David Dragoş Florin
13. Elvira Andronescu
14. Alexandru Nazare (în loc de Irina Schrotter, învinsă de cazier)
Numele eligibil de pe lista 2 îl stiti: Elena Băsescu.
Ca să ajungă EBA în Parlamentul european, vor fi sacrificati, probabil, Dimitriu, David, Andronescu si Nazare. Merită! Vorba lui Boc, dacă nu-s cel putin două voturi ideale, ideal e să fie toată lumea importantă fericită.
UPDATE1. Adaug aici liste oficiale ale celorlalte partide. Să fie undeva, la un loc.
Asadar:
Lista UDMR
1. Laszlo Tokes
2. Iuliu Winkler
3. Sogor Csaba
4. Szilagy Zsolt
Primii doi vor fi aproape sigur europarlamentari, Sogor doar cu noroc de mobilizare exemplară.
Lista PNL
1. Norica Nicolai
2. Adina Vălean
3. Renate Weber
4. Ramona Mănescu
5. Cristian Buşoi
6. Ben - Oni Ardelean
7. Ovidiu Silaghi
8. Csibi Magor Imre
Primii 5 vor fi cu sigurantă europarlamentari, de la Ben-Oni în jos se joacă, Csibi Magor cred că e ieșit din cărti, iar de la el în jos n-are rost să mai vorbim.
UPDATE2. Public si lista PSD pe care am luat-o de aici.
1. Adrian Severin
2. Rovana Plumb
3. Ioan Mircea Paşcu
4. Silvia-Adriana Ţicău
5. Daciana-Octavia Sârbu
6. Corina Creţu
7. Victor Boştinaru
8. George Sabin Cutaş
9. Cătălin-Sorin Ivan
10. Ioan Enciu
11. Vasilica-Viorica Dăncilă
12. Minodora Cliveti
13. Aristide Roibu
14. Viorel-Marian Dragomir
Severin se află, firesc, pe locul 1. A depăsit cu bine, s-o recunoastem, perioada H2O.
Până la Enciu inclusiv cred că toti se pot considera ca si europarlamentari. Cred că Aristide Roibu poate să-si ia adio, iar Viorel Dragomir... data viitoare.
sâmbătă, 4 aprilie 2009
Cu cine vorbea Berlusconi?
Aţi văzut, probabil, întâmplarea cu Berlusconi. Ce putea fi atât de important încât să le dea cu tifla mai marilor lumii? A făcut-o intenţionat? E o problemă de viaţă şi de moarte? E doar mito... gafă?
Eu sunt tentat, aşa, la cald, să spun că omul a făcut un joc. Sunt tentat să cred că a făcut ceva nepotrivit. Nu-mi dau seama cine ar fi putut fi de partea cealaltş a telefonului căruia/căreia să nu-i fi putut spune "Scuză-mă, am o întâlnire importantă, te sun eu."
Apropo, discutam zilele trecute despre Ludovic Orban care, în timp ce aştepta nişte rezultate, la prezidiul Congresului PNL, vorbea la telefon. "Cine a mai văzut om politic să umble mereu cu telefonul în mână altundeva decât în România?", ne întrebam, indignaţi. Italienii?
UPDATE. Între timp a apărut varianta oficială: Berlusconi vorbea premierul turc, Recep Tayyip Erdogan. Pe care, zice-se, încerca să îl convingă să nu se mai opună nominalizării danezului Anders Fogh Rasmussen în postul de secretar general al NATO. Faza e că Erdogan s-a lăsat covins, nu stiu de către cine. Putea Berlusconi să-i zică „Erdogane, nu vorbim mai bine după ce mă pup cu Angela, că, uite, îl văd si pe presedintele tău?”
Eu sunt tentat, aşa, la cald, să spun că omul a făcut un joc. Sunt tentat să cred că a făcut ceva nepotrivit. Nu-mi dau seama cine ar fi putut fi de partea cealaltş a telefonului căruia/căreia să nu-i fi putut spune "Scuză-mă, am o întâlnire importantă, te sun eu."
Apropo, discutam zilele trecute despre Ludovic Orban care, în timp ce aştepta nişte rezultate, la prezidiul Congresului PNL, vorbea la telefon. "Cine a mai văzut om politic să umble mereu cu telefonul în mână altundeva decât în România?", ne întrebam, indignaţi. Italienii?
UPDATE. Între timp a apărut varianta oficială: Berlusconi vorbea premierul turc, Recep Tayyip Erdogan. Pe care, zice-se, încerca să îl convingă să nu se mai opună nominalizării danezului Anders Fogh Rasmussen în postul de secretar general al NATO. Faza e că Erdogan s-a lăsat covins, nu stiu de către cine. Putea Berlusconi să-i zică „Erdogane, nu vorbim mai bine după ce mă pup cu Angela, că, uite, îl văd si pe presedintele tău?”
vineri, 3 aprilie 2009
Gigi e dintr-un film cu gangsteri. Restul e prostie sau manipulare
Gigi Becali a fost condus la mititica la fel cum a fost condus la notorietatea ameţitoare la care a ajuns. Cei de la Protv au de ce să fie mândri: Elodia lor e mai tare.
Atunci când creionezi scenarii despre perdeaua de fum şi sufli fum mai mult decât, eventual, şi-ar fi dorit Cel-care-vrea-să-ascundă-ceva, eşti parte din scenariu. Hiperdezbaterea TV care a ocupat toată ziua de joi şi care se înghesuie pe Realitatea TV şi pe Antenă 3 şi astăzi caută să-l martirizeze pe Gigi Becali la pachet cu aducerea în prim-plan a Eventualului Sforar Băsescu.
Dezbaterea omite, din prostie sau voit, un lucru simplu: Gigi Becali şi-a folosit trupele. De ce? Fiindcă le are. (E o surpriză că Becali are trupe?). Dacă vine cineva peste ţine, dacă-ţi fură ceva ce-ţi aparţine, mi se pare foarte normal să te aperi, să-ţi aperi proprietatea. Atunci însă când îţi trimiţi armatele la bătaie nu mai e ceva normal; intri în filmele cu gangsteri.
Poate de aici prostia celor care au dus dezbaterea aiurea: în România, toată lumea proastă (dar cu ceafă rasă) are trupe. E fraier ăla care nu are cel puţin doi gealaţi (le zice bodyguarzi). Un coleg zicea: nu e ca la cartelurile columbiene. De acord, nu e. Dar nu e normal. Pentru că RomÂnia întreagă e sub ocupație. Pe bucăti, pe teritorii mai mari sau mai mici, România e controlată de trupe particulare. Nu e vorba de proprietate privată, e vorba de găstid e mardeiasi comandate de mafioti.
Un om simplu, un om cu bun simţ şi nu chiar prost făcut grămadă nu trebuie să accepte, să salute, existenţa acestor trupe de mardeiaşi. Plătit sau nu să spună la televizor una sau alta, fiecare român ar trebui să se gândească mai înainte dacă doreşte să trăiască într-o ţară civilizată, cu reguli, sau într-o junglă în care, ups!, te poţi trezi aruncat într-un portbagaj.
A, să nu-i uităm pe pungaşii care au crezut că dau lovitura cu Mertanul ăla lăsat cu cheile în contact: la bulău cu ei!
UPDATE. Am primit un comunicat de presă de la PNG-ul lui Gigi. Am retinut că nu e întâmplătoare arestarea presedintelui de partid (parcă se lăsase) cu două zile înainte de expirarea termenului-limită pentru depunerea listelor pentru europarlamentare, că un om ca Gigi, care a ridicat lăcase de cult si a organizat actiuni de binefacere nu merita asemenea tratament si-i îndeamnă pe membri si simpatizanti să aprindă o lumânare la biserică.
Atunci când creionezi scenarii despre perdeaua de fum şi sufli fum mai mult decât, eventual, şi-ar fi dorit Cel-care-vrea-să-ascundă-ceva, eşti parte din scenariu. Hiperdezbaterea TV care a ocupat toată ziua de joi şi care se înghesuie pe Realitatea TV şi pe Antenă 3 şi astăzi caută să-l martirizeze pe Gigi Becali la pachet cu aducerea în prim-plan a Eventualului Sforar Băsescu.
Dezbaterea omite, din prostie sau voit, un lucru simplu: Gigi Becali şi-a folosit trupele. De ce? Fiindcă le are. (E o surpriză că Becali are trupe?). Dacă vine cineva peste ţine, dacă-ţi fură ceva ce-ţi aparţine, mi se pare foarte normal să te aperi, să-ţi aperi proprietatea. Atunci însă când îţi trimiţi armatele la bătaie nu mai e ceva normal; intri în filmele cu gangsteri.
Poate de aici prostia celor care au dus dezbaterea aiurea: în România, toată lumea proastă (dar cu ceafă rasă) are trupe. E fraier ăla care nu are cel puţin doi gealaţi (le zice bodyguarzi). Un coleg zicea: nu e ca la cartelurile columbiene. De acord, nu e. Dar nu e normal. Pentru că RomÂnia întreagă e sub ocupație. Pe bucăti, pe teritorii mai mari sau mai mici, România e controlată de trupe particulare. Nu e vorba de proprietate privată, e vorba de găstid e mardeiasi comandate de mafioti.
Un om simplu, un om cu bun simţ şi nu chiar prost făcut grămadă nu trebuie să accepte, să salute, existenţa acestor trupe de mardeiaşi. Plătit sau nu să spună la televizor una sau alta, fiecare român ar trebui să se gândească mai înainte dacă doreşte să trăiască într-o ţară civilizată, cu reguli, sau într-o junglă în care, ups!, te poţi trezi aruncat într-un portbagaj.
A, să nu-i uităm pe pungaşii care au crezut că dau lovitura cu Mertanul ăla lăsat cu cheile în contact: la bulău cu ei!
UPDATE. Am primit un comunicat de presă de la PNG-ul lui Gigi. Am retinut că nu e întâmplătoare arestarea presedintelui de partid (parcă se lăsase) cu două zile înainte de expirarea termenului-limită pentru depunerea listelor pentru europarlamentare, că un om ca Gigi, care a ridicat lăcase de cult si a organizat actiuni de binefacere nu merita asemenea tratament si-i îndeamnă pe membri si simpatizanti să aprindă o lumânare la biserică.
joi, 2 aprilie 2009
Războinicului i s-a luat lumina
E foarte bine ca un personaj cum e Gigi Becali să fie dus la mititica, e de bun-simţ să te întrebi de ce acum. E o perdea de fum? Trebuia să uităm repede de ramificaţiile interesante ale cazului Popoviciu, care duseseră, riscant, la Traian Băsescu şi la rudele lui apropiate (frate, fiică)? E o acţiune sută la sută electorală, şi-a dat seama, adică, preşedintele că are nevoie să îmbrace din nou haina de luptător anticorupţie pentru a căpăta un nou mandat? Sau, pur şi simplu, autorităţile române s-au trezit, ieri-dimineaţă, cu poftă de a face dreptate în ţară, că prea ajunseseră lucrurile departe?
Vă rog să mă iertaţi, mi-e greu să cred în ultima variantă. Chiar faptele pentru care Gigi Becali a fost însoţit la Poliţia Capitalei de o armată de mascaţi plini de reverenţă se petrecuseră cu mai bine de două luni în urmă. Aşadar, întrebarea de ce acum şi nu luna trecută sau peste cinci zile trebuie pusă.
Aşadar, Gigi Becali îşi va fi petrecut câteva ore într-un loc de care a reuşit, până deunăzi, să scape: la mititica. Jumătatea plină a paharului stă tocmai în acest enunţ: poţi să ai oricâte milioane şi sute de milioane, oricâţi bodyguarzi şi oricât tupeu; până la urmă, plăteşti. Să nu ne îmbătăm cu apă rece: asta nu înseamnă neapărat că, în România, binele învinge. Înseamnă, însă, că răul e riscant.
Omul care face paradă de donaţiile lui la mănăstirile de pe Muntele Athos este exponentul bogătaşului care a crescut şi a tot crescut folosind metode neortodoxe. Autointitluat „războinic al luminii”, Gigi Becali a mituit, a pus bătăuşi să facă tot ceea ce ştiu mai bine, adică să-i bată pe adversarii tradiţionali sau de ocazie, a înjurat ca la uşa stânii, a făcut paradă de bogăţie, a sfidat autorităţi sau oameni simpli, în fine, s-a comportat ca şi cum, mă scuzaţi, i s-ar rupe de toţi şi de toate. A primit o corecţie vecină cu chelfăneala. Vor urma şi altele, pentru că, în lumea lui, guvernată de legi subterane, urci împrăştiind cadavre în stânga şi-n dreapta, dar, când începi să cobori, apoi te duci, zdravăn, de-a berbeleacul.
Chiar dacă, aşa cum ne-am obişnuit, vor apărea chichiţe care să-l mai salveze odată, războinicul lu’ Peşte e în declin evident. Oricum, veştile proaste îl tot urmăresc cam de un an încoace. Balonul de săpun s-a spart cu ocazia ratării de la parlamentarele de astătoamnă, când a prins abia locul al treilea întrun colegiu pe care îşi imagina că-l va câştiga fluierând. Este, probabil, perdantul cel mai spectaculos al crizei economice; a pierdut mare parte din ceea ce oricum n-avea, cât şi o grămadă din banii cu care îi plăcea să facă paradă. În fine, scandalul „Valiza” l-a scuturat zdravăn. Treptat, nu se va mai putea baza pe complicităţile din toate mediile şi mulţi dintre cei care se gudurau în jurul lui, pe bani frumoşi, îl vor părăsi fără regrete.
E foarte probabil ca ultimul show cu rating mare al lui Gigi Becali să se fi consumat odată cu drumul de ieri-dimineaţă, cu Mercedesul către mititica. Nu cred că va sta prea mult timp acolo. Poate va mai fi plimbat, din când în când, ca ursul. „Războinicul luminii” a fost transformat în clovnul de la răcoare. Altcineva îi va lua locul, dar, până atunci, noi ne vom entuziasma: dacă până şi Gigi e încătuşat, apăi avem justiţie, frate, nu glumă! Tu cu cine votezi?
NOTĂ. Am publicat acest editorial si în Evz.
De ce se dă click când se dă click?
Din punctul meu de vedere, meandrele concretului online rămân misterioase, tocmai atunci când îmi spun că, gata, am prins o idee. Într-o vreme, plănuiam, la Evz, să alcătuim portretul-robot al cititorului nostru şi să identificăm apoi câteva persoane în carne şi oase care să corespundă acestui portret. Să le fotografiem apoi şi să împrăştiem fotografiile prin redacţie, astfel încât toată lumea să-l aibă în faţa ochilor pe cel pentru care scrie. Recunosc, ar fi fost un exerciţiu interesant. Poate chiar unul util.
În condiţiile în care ziarul online câştigă teren în faţa ziarului offline, cum are amabilitatea colegul meu Sensei să denumească printul, încerc să-mi dau seama cam care e noul profil al cititorului. Ce-l determină pe el să dea click-ul acela care înseamnă trafic, deci bani? De ce a dat el click, bezmetic, pe Irinel Columbeanu, alatăieri, pe Băsescu sau Elena Udrea, ieri, azi, pe Mihaela Rădulescu şi mâine pe... Chiar, pe cine va da click mâine?
Fireşte, toate lucrurile astea se pot înscrie într-o anumită logică, una care n-are nimic brownian în ea. Pot spune: cu Cutare articol, dacă are Cutare titlu, dăm lovitura! Pot să nimeresc asta cu oarecare precizie (mi se întâmplă câteodată; poate am noroc.) Dar, uneori, rămân paf.
Am un exemplu: un articol publicat în Evz despre un tip care şi-a vândut casa atunci când a aflat că soţia are cancer, ca să aibă suficienţi bani pentru a o îngriji. La un timp după ce soţia a murit (cancerul...), omul şi-a pierdut slujba (era şofer de taxi) şi, nemaiputând plăti chiria, s-a mutat în bătrânul Oltcit. Povestea asta a fost citită, în urmă cu două zile, de 16.120 de oameni care au intrat pe evz.ro. A fost al treilea cel mai citit articol din ziua respectivă, la distanţă de 6.000 de clickuri de locul al patrulea, o dezbatere la zi despre cine ar trebui să-l înlocuiască pe Piţurcă la naţională. (Iar urmarea din ziua următoare, despre un tip care s-a oferit să-i dea omului din Oltcit o casă, a mai ciupit 1.760 de click-uri.).
Încă nu ştiu de ce a rezultat un asemenea scor, dar mă tot gândesc la asta. Voi ce părere aveţi?
În condiţiile în care ziarul online câştigă teren în faţa ziarului offline, cum are amabilitatea colegul meu Sensei să denumească printul, încerc să-mi dau seama cam care e noul profil al cititorului. Ce-l determină pe el să dea click-ul acela care înseamnă trafic, deci bani? De ce a dat el click, bezmetic, pe Irinel Columbeanu, alatăieri, pe Băsescu sau Elena Udrea, ieri, azi, pe Mihaela Rădulescu şi mâine pe... Chiar, pe cine va da click mâine?
Fireşte, toate lucrurile astea se pot înscrie într-o anumită logică, una care n-are nimic brownian în ea. Pot spune: cu Cutare articol, dacă are Cutare titlu, dăm lovitura! Pot să nimeresc asta cu oarecare precizie (mi se întâmplă câteodată; poate am noroc.) Dar, uneori, rămân paf.
Am un exemplu: un articol publicat în Evz despre un tip care şi-a vândut casa atunci când a aflat că soţia are cancer, ca să aibă suficienţi bani pentru a o îngriji. La un timp după ce soţia a murit (cancerul...), omul şi-a pierdut slujba (era şofer de taxi) şi, nemaiputând plăti chiria, s-a mutat în bătrânul Oltcit. Povestea asta a fost citită, în urmă cu două zile, de 16.120 de oameni care au intrat pe evz.ro. A fost al treilea cel mai citit articol din ziua respectivă, la distanţă de 6.000 de clickuri de locul al patrulea, o dezbatere la zi despre cine ar trebui să-l înlocuiască pe Piţurcă la naţională. (Iar urmarea din ziua următoare, despre un tip care s-a oferit să-i dea omului din Oltcit o casă, a mai ciupit 1.760 de click-uri.).
Încă nu ştiu de ce a rezultat un asemenea scor, dar mă tot gândesc la asta. Voi ce părere aveţi?
miercuri, 1 aprilie 2009
Votează serviciile schimbarea?
Agenţia Mediafax a pus mâna pe un document întocmit în ziua de 25 martie 2009 de „Ministerul Federal (austriac – n. mea) pentru Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale”, document pregătitor vizitei în România a ministrului austriac de externe. Este vorba despre un document-tip folosit de oficiali ai unui stat înainte de a se întâlni cu oficiali ai altui stat. Până aici, nimic deosebit.
Diferenţa o fac menţiunile referitoare la implicarea preşedintelui Traian Băsescu, care „a exercitat presiuni foarte mari pentru reforma justiţiei şi a chemat la el toţi responsabilii în domeniu cerându-le, printre altele, capul lui Năstase".
Diferenţa o fac menţiunile referitoare la implicarea preşedintelui Traian Băsescu, care „a exercitat presiuni foarte mari pentru reforma justiţiei şi a chemat la el toţi responsabilii în domeniu cerându-le, printre altele, capul lui Năstase".
Facsimil din documentul cu pricina, descărcat de pe Mediafax, unde era „la liber”Interesant nu e că Băsescu a cerut capul lui Năstase, asta o ştiam, interesant e că lucrul ăsta „s-a scurs” şi că, acum, documentul explodează în media din România.
Pronostichez că se va bate multă monedă pe acest lucru (intervenţia preşedintelui întru influenţarea unui dosar – căruia Năstase nu oboseşte să-i spună dosar politic), iar faptul că Traian Băsescu este lovit dinspre serviciile secrete îmi întăreşte convingerea că varianta „serviciile votează schimbarea”, despre care am scris zilele trecute, e tot mai plauzibilă.