„Monstruoasa” tipografie Evz

Am fost aseară să văd minunea: noua tipografie Ringier. E o excursie, cu sigurantă. Noaptea se văd stele, avioane aterizând/decolând. Cred că se aud si greieri. În orice caz, e departe.

Înăuntru miroase a nou. Nu-i vorbă, mirosea si a carne friptă, făceau unii grătar în spatele halei.

Dar altceva am vrut să vă spun: tipografia asta e un monstru fără sentimente. Mâna de oameni de acolo e greu să fie denumită clasă muncitoare: ţac! - un buton, pac! - altul, si-i gata ziarul. Am simplificat un pic, dar nici măcar spectaculos nu-i ce se întâmplă acolo; e doar enervant de eficient.

Mă număr printre cei care „au prins” tipografiile ălea vechi, cu plumb. Am tras câteva numere din revista studenţească ING la fosta tipografie Informaţia (fosta Universul), de pe Brezoianu. Am fost de câteva ori, cu treabă, si la subsol la Casa Scânteii. Era murdar, era zgomot, era nevoie si de oameni cu muschi, nu doar de talentaţi. Dar era, cum să vă spun eu, poezie.

Dar, la naiba cu poezia! Tipografia e misto, trage un tiraj EVZ in vreo oră si poate lucra in paralel si alt ziar. Am făcut si poze, cu telefonul (cum sună! Dacă ziceam asta în timpul liceului, mă duceau ăia la nebuni).



NOTĂ. Dar tot mai e ceva ce lipseste: am luat un ziar de pe bandă (din primul număr tras aici), să-i simt mirosul proaspăt. Aiurea miros. Aiurea pete de cerneală tipografică. Si nici nu era cald.