Din punctul meu de vedere, meandrele concretului online rămân misterioase, tocmai atunci când îmi spun că, gata, am prins o idee. Într-o vreme, plănuiam, la Evz, să alcătuim portretul-robot al cititorului nostru şi să identificăm apoi câteva persoane în carne şi oase care să corespundă acestui portret. Să le fotografiem apoi şi să împrăştiem fotografiile prin redacţie, astfel încât toată lumea să-l aibă în faţa ochilor pe cel pentru care scrie. Recunosc, ar fi fost un exerciţiu interesant. Poate chiar unul util.
În condiţiile în care ziarul online câştigă teren în faţa ziarului offline, cum are amabilitatea colegul meu Sensei să denumească printul, încerc să-mi dau seama cam care e noul profil al cititorului. Ce-l determină pe el să dea click-ul acela care înseamnă trafic, deci bani? De ce a dat el click, bezmetic, pe Irinel Columbeanu, alatăieri, pe Băsescu sau Elena Udrea, ieri, azi, pe Mihaela Rădulescu şi mâine pe... Chiar, pe cine va da click mâine?
Fireşte, toate lucrurile astea se pot înscrie într-o anumită logică, una care n-are nimic brownian în ea. Pot spune: cu Cutare articol, dacă are Cutare titlu, dăm lovitura! Pot să nimeresc asta cu oarecare precizie (mi se întâmplă câteodată; poate am noroc.) Dar, uneori, rămân paf.
Am un exemplu: un articol publicat în Evz despre un tip care şi-a vândut casa atunci când a aflat că soţia are cancer, ca să aibă suficienţi bani pentru a o îngriji. La un timp după ce soţia a murit (cancerul...), omul şi-a pierdut slujba (era şofer de taxi) şi, nemaiputând plăti chiria, s-a mutat în bătrânul Oltcit. Povestea asta a fost citită, în urmă cu două zile, de 16.120 de oameni care au intrat pe evz.ro. A fost al treilea cel mai citit articol din ziua respectivă, la distanţă de 6.000 de clickuri de locul al patrulea, o dezbatere la zi despre cine ar trebui să-l înlocuiască pe Piţurcă la naţională. (Iar urmarea din ziua următoare, despre un tip care s-a oferit să-i dea omului din Oltcit o casă, a mai ciupit 1.760 de click-uri.).
Încă nu ştiu de ce a rezultat un asemenea scor, dar mă tot gândesc la asta. Voi ce părere aveţi?
Da, merita sa te gandesti ! Se numeste evolutia de la print la digital. Asa cum pana acum, omul de pe strada isi cumpara ziarul, asa azi, maine, acelasi om va da un simplu click. Este adevarat ca ... clickul va aduce bani indirect din publicitate, ca si pana acum dealtfel, insa avantajul netului e ca omul cu siguranta nu va uita sa-si cumpere ziarul. Prin urmare, mai multe clickuri.
RăspundețiȘtergereCe e la inceput, reticienta cumparatorului de publicitate. Va veni si ea ... am estimat ca pe la sfarsitul anului. Si partea care imi place la nebunie: cale libera cu costuri minime, celor care au cu adevarat ceva de spus lumii. Atentie, nu sa stie sa scrie, ci sa "spuna" ! Eminescu spunea parca "E usor a scrie versuri, cand nimic nu ai a spune !", intr-o epoca aproape identica. Smile!
Da. Dar ce zici, care e raspunsul la intrebarea de ce aia si nu ailalta?
RăspundețiȘtergereCred că cititul ziarului pe net are două categorii mari de practicanţi.
RăspundețiȘtergerePrima este a celor ce au renunţat la ziarul scris şi îl citesc online. Sunt cei cărora le place să fie informaţi şi de obicei citesc mai mult de un ziar. Probabil trec prin mai multe tipuri de articole (chiar, n-ar trebui să aveţi la ziar un profil al click-uitorului, de unde vine, ce citeşte etc.?).
A doua categorie, mult mai numeroasă, este a celor ce caută pe net informaţie adiacentă la ce au văzut la televizor. Au văzut despre Columbeanu, Udrea, Rădulescu, cutremur la OTV, etc., asta caută şi ei. Dacă tot au ajuns pe-acolo, mai citesc şi alte articole ale căror titluri le amintesc de ce văd ei de obicei la televizor.
Mai apar şi nişte elemente de context: cât de repede intră articolele şi aşezarea în pagină.
Cei din prima categorie intră de obicei seara să citească "ziarul de a doua zi". Primele articole intrate sunt avantajate.
Ca aşezare în pagină, la Evenimentul, spre exemplu, caseta "top articole" de pe prima pagină influenţează direct cititorul. Un articol intrat acolo are şanse mari să atragă şi alte click-uri, mai ales dacă are un titlu atrăgător.
Pai ... de ce a trecut omul de la scris pe pereti la scrisul pe hartie, apoi pe calculator etc. Smile! E vorba de eficienta. Pe la 1700 pictorii faceau "poze". Din asta isi castigau traiul zilnic. Apoi la 1800 si... s-a inventat placa fotografica. Cand am inceput eu, separatia de culoare se facea opto-mecanic, cu filtre de culoare. Acum ... Maine, si tiparul va fi doar arta si amintire. Dintotdeauna omul a cautat calea care costa si dureaza putin. Daca acum 15 ani spuneai cuiva ca va citi ziarul pe net, se uita la tine patrat.
RăspundețiȘtergereCă tot m-ai întrebat - eu aş fi citit articolul respectiv, recte aş fi dat click, fiindcă-i o poveste bună. Poate că alegerea mea vine şi din faptul că mă doare-n cot de fotbal. Din zona "a călcat o babă cu maşina că era milionar şi rău", chestia cu Oltcitul iese în faţă fiindcă conţine sâmburele naraţiunii bune: o surpriză. Nevasta a murit de cancer (ce trist, ne-am săturat) + el s-a mutat în Oltcit (opa...).
RăspundețiȘtergere@Ovidiu: nu poti avea profilul celui care da click decat, eventual, raportat la niste focus-grupuri (de care eu n-am habar sa se fi facut „pe piata” în ultima vreme - si vorbim despre un proces in evolutie rapida!) sau prin filtrarea cititorilor (dar nimeni nu-si permite acum sa ceara intrare cu parolă).
RăspundețiȘtergere@Iulian: De acord, articolul are un subiect bun (e făcut de „oamenii mei” ;), deci e de la sine înteles). Dar titlul (oricât de bun ar fi - si aici fac din nou cu ochiul), nu mi se pare atât de ofertant: Si-a vândut casa si s-a mutat într-un Oltcit. Adică, pentru u trăitor în România acestor zile, poate părea foarte banal. Asta mă intrigă.
Profil nu e cuvântul corect, mă refer la altceva, la obiceiuri de utilizator: la ce oră vine, de unde vine, pe ce articol intră, ce altceva mai citeşte şi în ce ordine, cât stă, unde pleacă.
RăspundețiȘtergereLa subiect, poate să fie un reflex pavlovian: în spatele unui titlu astfel formulat aşteaptă să găsească o privire indiscretă în viaţa unui om căruia îi merge mai prost. Poveştile unor ratări personale atrag, pentru că sunt ale altora.