Pagini

luni, 13 aprilie 2009

Elena de sondaj

A început distracţia cu sondajele de opinie. Cel mai eficient mijloc de manipulare, s-a dovedit deja. Eficient, dar nu infailibil.
Două lucruri m-au frapat la ultimul Insomar.

Primul e încrederea de care s-ar bucura Crin Antonescu: 32%! Cu alte cuvinte, câteva săptămâni după ce va fi fost luat în seamă de sondaje, liderul PNL a ajuns pe podiumul încrederii, după Traian Băsescu (43%), Sorin Oprescu (36%) şi înaintea lui Mircea Geoană (31%). Măi, să fie! Încă un lucru interesant, aici: doar 7% declară că nu îl cunosc pe Crin (în vreme ce pe Sorin Oprescu nu-l cunosc 6%).

Al doilea e intenţia de vot în cazul Elenei Băsescu: 6%! Adică, Eba ar fi ca şi europarlamentar. Măi, să fie, de două ori! De unde naiba s-or fi adunat deja 6 procente la fiica preşedintelui. De la Elena Udrea nu cred. Chiar: teribilă declaraţia liderului PDL care spune că votează cu fata tatii şi nu cu partidul. E fără cuvinte.

NOTĂ. Amănunt. Şeful manipulatorilor zicea zilele trecute că ar exista un sondaj ţinut secret de Mircea Geoană conform căruia PSD ar avea o intenţie de vot de 36% (transformat în 31% de Insomar) şi PDL 34% (33% la Insomar). Manipulatorul cu pricina zicea că Geoană n-a vrut să se ştie că el ar fi creditat cu doar 18%, adică jumătate din procentele partidului. Ce să zic, comparaţia prezidenţiale - europarlametare e cam mere cu pere.

4 comentarii:

  1. Pregatiti-va, incepe lupta pentru procente!Sincer? Sunt satulaaaaa de toata minciuna asta fabricata in Romania zilelor noastre.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu văd nişte explicaţii, mai degrabă banale. Sunt efecte cumulate, context şi metodologie.

    Ambele persoane, Crin şi EBA, au fost în centrul atenţiei, s-a vorbit despre ei, au fost prezentaţi în postură de candidaţi cu şanse reale.

    La Antonescu, lista de personalităţi îl avantajează. Toţi ceilalţi de pe listă sunt asociaţi cu guvernarea. E criză şi guvernul e destul de evident depăşit, deci cei asociaţi cu guvernarea au imagine proastă. Antonescu e singurul "opozant" de pe listă, respondentul îi dă un bonus de simpatie.

    Iar la EBA e efectul culegerii datelor prin telefon. Am mai scris undeva despre asta şi sunt leneş, aşa că îmi copiez răspunsul de acolo.

    Imaginaţi-vă dialogul operatorului cu subiectul, mai ales un subiect nu tocmai educat şi inteligent:

    - Dacă duminica viitoare ar fi alegeri [subiectul în sinea lui: iar alegeri?] pentru Parlamentul European [cine?] cu care dintre următoarele formaţiuni politice sau candidaţi independenţi [cum? nu mai e cu partide?] aţi vota [nu mă duc la vot, dar nu pot să-i spun aşa...]: Partidul Democrat Liberal sau PDL, Partidul Social Democrat sau PSD [mamă cât vorbeşte ăsta trebuie să-mi zică tot numele ca la proşti, ale cui or fi partidele astea... şi aici subiectul a pierdut şirul, n-a mai auzit de PNL şi UDMR, se trezeşte pe la final] … RM, sau Elena BĂSESCU CANDIDAT INDEPENDENT [ce? Băsescu? deci pentru preşedinte!] …

    - Cu Băsescu votez!

    RăspundețiȘtergere
  3. Vezi ca acelasi manipulator pretinde ca ar exista si o parte nepublicata a sondajului, in care intentia de vot pentru prezidentiale ar fi Basescu 44%, Geoana 19% si Antonescu 17%.

    Ori il crezi integral, ori deloc.

    Eu optez pentru ultima varianta, omul inca ofteaza dupa Tariceanu.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Geanina, Ovidiu si Ionuţ: e ciudat, dar vă dau dreptate tuturor.

    RăspundețiȘtergere