Pagini

joi, 8 noiembrie 2018

Ați auzit deja de Mânz mic?



Atunci când îmi scrie Dan Costinaș, este vorba (pe verificate!) de ceva aparte. Ultima lui Recomandare, pentru că mereu are de recomandat ceva interesant, este un site care m-a cucerit încă de la titlu: Mânz mic. Exact așa!


Vorbim despre „o platformă dedicată culturii, diversității formelor de artă și artiștilor – clasici și contemporani, naționali și internaționali – precum și specialiștilor din diferite domenii culturale, industrii creative și artistice”.


O dragoste nestăvilită pentru artă


Este un proiect pornit „dintr-o dragoste nestăvilită pentru artă”, care își propune „să aducă sub lumina reflectoarelor oameni și povești, idei și proiecte, gânduri și aspirații”.

Mai precis, ce face Micul prinț-mânz? „Obiectivul principal al proiectului este de a promova în rândul publicului său atât artiștii tineri, debutanți, și formele de artă pe care le abordează, cât și arta din alte vremuri care este, de multe ori fie uitată, fie un pic mai greu de digerat sau de înțeles”.

Postările de pe Mânz mic sunt încadrate în cinci categorii: Editorial, Prieteni, Interviu, Film și Poveste.

Ultimul interviu, de exemplu, este cu Octavia și Lucian de la ȘEZI, business-ul care te încurajează să te așezi un pic; pe un scaun, pe un covor, la casa ta.

Mânz mic. De citit regulat, pentru că în fiecare zi se mai adaugă ceva fain.

P.S. Poate ați citit prezentările din Dilema veche, igloo, România pozitivă sau Movie News.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu