Pagini

vineri, 4 noiembrie 2016

România crăpată de PSD după un model copiat

România crăpată de PSD
M-a preocupat și pe mine postarea de pe pagina de Facebook a HotNews, aia cu „Sper să crăpi, Victor Ponta!”, dar mai ales ceea ce a stârnit. Asta înseamnă a fi popular în România. Mă rog, socialist, sau ce-o mai fi Victor Ponta acum. Dincolo de alte concluzii, chestia cu crăpatul a devenit virală. Duc și eu mai departe viralizarea și mă refer la o găseliniță grafică folosită de deștepții creativi de la PSD. Dacă vreți să aflați de unde e copiat modelul, treceți direct la ultimul paragraf.

Da, am, se pare, o preocupare crescândă pentru mesajele electorale (scris, citit, desenat, filmat) ale principalelor partide care se vor confrunta la alegerile din 11 decembrie. Caut înțelesuri unde nu sunt. Mă rog, unde nu au fost exprimate ca atare, conștient. Meaninguri subtile, cum ar spune strămoșii noștri, dacii. Marfă există.

Am vorbit deja despre ideea creață de a prezenta ca pe vreo mare ispravă, ca pe o îndrăzneală, încrederea în România. Am vorbit și despre moliciunea liberalilor, care n-au găsit altceva mai bun de făcut decât o glumiță fără poantă plecând de la sloganul stângaci al pesediștilor.

Azi vorbim despre România crăpată de PSD în vizualul campaniei „Îndrăznește să crezi în România”. I-am zis împătureală și m-am întrebat ce simbolizează, ce transmite subliminal? Azi îmi dau seama că, în realitate, alegând imaginea României crăpate, în multe culori, PSD prevestea faptul că asupră-i va plana verbul „a crăpa”, cu toate declinările.

Adăugați o legendă

Între timp, am mai descoperit ceva (asta-i poanta de final): că ideea crăpatului multicolor nici măcar nu e orginală. Nu-i chiar pe toate gardurile, dar nu trebuie să cauți mult ca s-o găsești. Eu am găsit-o pe un site din Republica Moldova, atât pe versiunea în limba română, cât și pe cea în limba rusă. Atât.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu