Pagini

luni, 29 iunie 2015

Calul troian, Alexis Tsipras joacă pentru cealaltă echipă

Alexis Tsipras joacă pentru cealaltă echipă: Rusia

Să nu uităm, în aceste zile dificile pentru Uniunea Europeană și zona Euro, că premierul grec mergea în inima Rusiei cu numai zece zile înainte de nebunia de azi.

sâmbătă, 27 iunie 2015

Despre becuri și luminozități (P)

Bec de 10 W, 810 lumeni. Sursa magicled.ro
Nu e simplu să fii bec, dar e de-a dreptul complicată, în România, soarta becurilor economice și a corpurilor de iluminat interior. Asta fiindcă, desi oamenii cu capul mare care te-au produs au făcut tot ce le-a stat în puteri ca tu, becul, să ai o eficiență luminoasă cât mai mare, cumpărătorii se uită în special la prețul de achiziție, nu la ceea ce obțin într-adevăr de banii pe care îi dau.

miercuri, 24 iunie 2015

Ghiță 7 Păcate (G7P) mărturisește fuga lui Victor Ponta

Sebastian Ghiță mărturisește fuga lui Victor Ponta. Sursa: InfoNaiv
Deputatul Sebastian Ghiță, care a avut azi o surpriză neplăcută la DNA Ploiești, a recunoscut la nervi ceea ce lumea intuia deja: că Victor Ponta - premier, prietenul lui apropiat, este fugar din calea procurorilor DNA. 

Domnul Fodor de la km 206. Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti

Domnul Fodor (detaliu) fotografiat de Anca David Titorov. Sursa: Anca David Titorov

Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. Despre domnul Fodor e vorba. Cel descoperit de Anca David Titorov, redactor șef la Reader's Digest Romania. Dacă nu vă numărați printre cele peste  220 de conturi de conturi de Facebook, care au dat deja like postării sau printre cei 17.722 care au dat share până adineauri (în 7 zile), vă spun pe scurt despre ce e vorba.

vineri, 19 iunie 2015

Elena Udrea a găsit vinovații pentru finanțarea cu bani negri a partidelor

Elena Udrea face o declarație cât o mie de cuvinte. Sursa: InfoNaiv
Cea care a ratat cu puțin șansa de a deveni prima doamnă a politicii românești, Elena Udrea, a găsit în această dimineață o explicație cam stângace a nevoii partidelor politice românești de a se finanța cu bani negri. Ce-i drept, tânăra și, cândva, promițătoarea politiciană, a fost luată prin surprindere de întrebarea juraliștilor, care au vrut să știe de la sursă cum e cu banii negri din politică (în contextul celor 10% PNL - din mită - vehiculați în cazul Chiliman. Andrei Chiliman).

joi, 18 iunie 2015

Anvelope agroindustriale. Cine mai dorește? (P)

Să presupunem că ai nevoie să afli de unde poți cumpăra anvelope industriale ieftine. Nu vă impacientați, e o piață serioasă, care merită, în România, o soartă mai bună. Suntem o țară cu potențial agricol impresionant, nu-i așa? O căutare pe google după sintagma subliniată mai sus oferă, după cum era de așteptat, o sumedenie de răspunsuri, care de care mai atractive.

luni, 15 iunie 2015

De la elicopterul militar la selfie pe clădirea guvernului

Două retrageri spectaculoase, plus una amânată. InfoNaiv
Aștept să citesc un studiu despre modele de plecare de la putere. De la cuțitul lui Brutus la Maidanul de la Kiev, de la decapitarea lui Ludovic al XVI-lea la demisia lui Nixon, de la sinuciderea lui Decebal la uciderea lui Mihai Viteazu, de la fuga cu elicopterul a lui Nicolae Ceuașescu la expirarea mandatului lui Traian Băsescu.

La loc de cinste în acest album stă, desigur, o imagine care vine din Chișinău: după ce a demisionat, premierul Chiril Gaburici a urcat pe clădirea guvernului și și-a făcut un selfie împreună cu echipa, apoi a urcat poza pe Facebook. 2.219 like-uri, 94 share, 123 comentarii.

joi, 11 iunie 2015

Victor Ponta, luxul și socialismul, sacul cu bani, Petrică și lupul

Schema Ponta - Șova. Infograf

Motto: Atunci când porți căciulă și constați că ți s-a așezat o muscă pe ea, țipă tare ”Uite lupul!” și nimeni n-o să mai fie atent la muscă. (Reguli de comunicare pentru politicianul român)

Ocupați cu lovitura de stat, care n-a mai avut loc datorită vigilenței majorității parlamentare, românii au uitat să se uite cum domnul Ponta a fost plătit de domnul Șova cam pe șest și cam cu mulți bani - mulți și pentru cine a dat și pentru cine a luat, fie numele hoților blestemat. Cel puțin așa rezultă din comunicatul DNA (plus completare) și din procesul verbal prin care același DNA l-a informat pe Victor Ponta că a cam îmbulinat-o.

miercuri, 10 iunie 2015

Cel mai longeviv cuplu regal din istoria României. Regele Mihai I și Regina Ana, împlinesc 67 de ani de căsătorie!

Regele Mihai I și Regina Ana împlines 67 de ani de căsătorie. Sursa: familiaregala.ro
Am avut onoarea să îi întâlnesc de câteva ori pe Rege și pe Regină. Prima oară, mai consistent, a fost în anul 1995, când am participat la o călătorie prin țară, către Iași, împreună cu câțiva jurnaliști invitați de Casa Regală. Eram foarte tânăr atunci, dar îmi aduc aminte perfect că am avut parte de aceeaşi senzaţie, am fost copleşit de acelaşi sentiment: că în preajma Regelui şi a Reginei parcă mai e ceva, cineva, mai presus, aflat înăuntrul şi înafara Majestăţilor Sale, scriam anul trecut.

Apelul lui Eugen Evu către scriitorii urmăriți de fosta Securitate

Scriitorul Eugen Evu face public un Apel către scriitorii urmăriți de fosta Securitate, cărora le cere să facă publice dosarele de urmărire, ”fiindcă sunt datori faţă de Literatura Română şi generaţiile următoare”. Scopul acestei publicări: ”contracararea oribilului mecanism al șantajului și manipulrăii, de la om la om, de la instituţie la instituţie”.

marți, 9 iunie 2015

Horațius Dumbravă lui Victor Ponta: De ce preferați scandalul mediatic explicațiilor date procurorului de caz?

Horațius Dumbravă. Foto: Călin Hera, infocsm.ro
"Domnule prim ministru, fac apel la domnia voastră, cu atât mai mult cu cât aţi fost magistrat şi cunoaşteţi valorile intrinseci ale justiţiei şi statului de drept, în a întări capacitatea democraţiei româneşti de a rezista trecătoarelor interese meschine şi de grup.

duminică, 7 iunie 2015

Despre o cauză agramată


Mesaj de susţinere, care a trăit pe Facebook mai puţin de o oră. Sursa: screenshot

Eu cred că Social Media este şi despre gramatică. Eu cred că orice campane de comunicare, comunicarea însăşi, sunt şi despre gramatică şi minim intelect. Altfel, se transformă în zgomot.

România văzută dintr-o anumită parte a undiţei (P)


Pescari adevarati cu barci si plase pescaresti. Sursa: romnets.ro
„Se scoală dis-de-dimineaţă, pescarul amator...”. Melodia a rămas neschimbată, versurile au suferit modificări, în funcţie de şugubeţenia cântăreţilor. Adevărul e că s-a schimbat şi pescuitul amator în ţărişoara noastră. În ceea ce mă priveşte, n-am fost niciodată un pescar, dar am aruncat undiţa în apă de câteva ori. Am pescuit la plută, am preferat s-o fac pe râuri repezi, la poale de munte. Aşa s-a întâmplat. Am şi prins ceea ce obişnuiesc să spun că erau cei mai proşti peşti din apele curgătoare ale României. Unul dintre ei, cea mai mare captură a mea, trecea şi el pe acolo. Din neatenţie, s-a agăţat cu spinarea în cârligul undiţei mele. Probabil că, aşa cum la oameni există vorba aia că „poţi să mori pe stradă, îţi cade un ghiveci în cap”, la peşti trebuie să fie ceva de genul: „Poţi să te trezeşti tras afară din greşeală de vreun pescar prost. Atât ca pescar, cât şi ca dotare”.

sâmbătă, 6 iunie 2015

Tehnici de schimbat vorba. Ce alegi: o rochie scurtă sau o demisie? (P)


Aspect vestimentar care poate distrage atenţia oricui. Sursa: helenboutique.ro
Atunci când a văzut că se strînge laţul, Domnul Politician a căutat rapid o soluţie. Se temea că e posibil să vină acest moment neplăcut, ştia ce făcuse şi ce ar mai fi putut face, la o adică, tot aşa cum ştia că puţin noroc şi mai multă tergiversare ar fi putut face ca lucrurile să evolueze favorabil. Altfel spus, lumea să fie ocupată cu alte şi alte probleme şi să-l lase pe el în pace. Până una alta, bătea un război la uşă, nu? Dar, cu toată preocuparea de ultima oră şi cu toată inventivitatea care îi adusese până acum atâtea laude şi atâtea avantaje, s-a trezit într-o pană de idei atunci când avea mai mare nevoie de ele. Atunci şi-a amintit o întrebare pusă la un moment dat de o prietenă bună, care i-a şi fost, o vreme, soţie: „Tu preferi rochii scurte sau rochii lungi pentru o petrecere?”. 

vineri, 5 iunie 2015

Diferenţe între mesajul original al lui Victor Ponta şi cel editat

Reacţia pe Facebook a lui Vicor Ponta a fost editată
Am identificat vreo zece diferenţe între mesajul postat de Victor Ponta​ pe Facebook, după ce Klaus Iohannis​ i-a cerut demisia, şi varianta editată, cinci minute mai târziu, de cineva din staff. Mici diferenţe, care înseamnă mult. Părerea mea.

Victor Ponta nu răspunde decât în faţa Marii Adunări Naţionale. Dintr-o dată, guralivul premier preferă să comunice doar via Facebook (are vreo 750.000 de like-uri). Este o variantă destul de nedemnă, dar potrivită staturii sale politice.

Iohannis: Solicit demisia primului ministru Victor Ponta

Klaus Iohannis şi Victor Ponta, Cine are foarfeca mai lungă?
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a cerut demisia premierului Victor Ponta în cea mai scurtă intervenţie televizată pe care a avut-o vreodată (din câte ştiu eu).

Ponta, urmăritul

Victor Ponta, cules de pe turcescu.ro
Premierul Victor Ponta se confruntă cu prima sa urmărire penală - în cazul Şova. Întâmplarea pune într-o lumină aparte tergiversarea din Senatul lui Tăriceanu privind încuviinţarea reţinerii şi a arestării preventive a lui Dan Şova. Cred că va urma un vuiet. Este, din nou, care pe care. 

În aceste minute, Victor Ponta e la Cotroceni, la discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis. Se poate întâmpla orice, cred că va urma vuiet. Cred că furia PSD&Co. împotriva DNA va creşte. Şi cred că există şanse mari ca lumea să se înfurie. Pentru că nu mă aştept la decenţă. Nu mă aştept ca Ponta să cedeze.