Pagini

duminică, 7 iunie 2015

Despre o cauză agramată


Mesaj de susţinere, care a trăit pe Facebook mai puţin de o oră. Sursa: screenshot

Eu cred că Social Media este şi despre gramatică. Eu cred că orice campane de comunicare, comunicarea însăşi, sunt şi despre gramatică şi minim intelect. Altfel, se transformă în zgomot.


Afişul alăturat ar trebui să îl zgârie pe ochi pe universitarul Victor Ponta. E dreptul oricui să suţină ce vrea, să sprijine în fel şi chip pe cine crede de cuviinţă, să semneze petiţii, să voteze. Dar pentru a iniţia petiţii, pentru a ieşi cu mesaje scrise în public, cred că e nevoie de decenţă şi de gramatică. De stăpânirea măcar a regulilor cratimei (liniuţa aceea ca semnul minus, pe care dacă o pui unde trebuie dă semnul plus comunicarii, iar dacă o pui aiurea dă, aşa cum îi zice şi numele, minus, adică mai puţin decât zero).

Dacă nu respecţi, în cazul de faţă gramatica (fiind vorba de un text scris cu care ieşi în lume), nu poţi fi respectat. Şi rişti să obţii un efect invers celui dorit. În plus, îţi baţi joc de Cauză. Sau pur şi simplu vorbeşti despre ea, despre cauză, arătând-o aşa cum e: agramată. Din punct de vedere moral, principial, politic.

NOTĂ. Am scris iniţial acest text pe Facebook, dar până să fie postat, cel care a distribuit afişul de care m-am legat îşi ştersese postarea. L-am întrebat de ce. Mi-a spus că a luat imaginea de pe net, apoi și-a dat seama că există greșeli gramaticale și a păstrat doar mesajul. Mă rog, acum e alt mesaj - cel inițial avea probleme cu spațiile dinainte și după virgule.

Astfel de mesaje sunt abundente pe Facebook, prinţul Social Media. Evenimentul Ponta-DNA / Iohannis cere demisia lui Ponta le-a înmulţit, pentru că s-a pornit aşa, o mişcare de jos în sus, bine dirijată, în sprijinul. Comentatori politici mai fini decât mine au sesizat o asemănare cu scrisorile de omagiu de pe vremea lui Ceauşescu. Analişti politici din ţară au remarcat o mulţime de agramtisme în aceste scrisori cu antent.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu