Se poate sta de vorbă normal, fără urlete? (Un pariu care se potriveşte cu titlul acestui blog)

Trei ONG-uri au un proiect, România Publică, care mi se pare interesant. Au plecat de la ideea că politicienii rareori îşi mai asuma poziţii publice răspicate pe probleme delicate, iar atunci când o fac, obişnuiesc să îşi schimbe mai apoi punctele de vedere cu nonşalanţă, devenind impredictibili. Aceasta ar fi una (dar nu singura...) din pricinile pentru care încrederea în politicieni, partide politice, instituţii publice ş.a.m.d. se tot deterioreaza.

Ce se întâmplă?, ca să-l citez pe Nicolae Văcăroiu (remember?).
Pe de o parte, în clasă politică domină solganul "Pentru noi înşine". Altfel spus, majoritatea politicienilor sunt preocupaţi de propriul interes chiar şi atunci când vorbesc de interesul public, noţiune pe care o folosesc cam ca pe tramvai. De partea cealaltă, cetăţenii, aparent tot mai dezinteresaţi (pe fondul neîncrederii), se refugiază în lucruri marginale, iau rareori atitudine, lipsesc de la vot ("oricum n-am cu cine să votez, toţi politicienii sunt o apă şi un pământ"), se obişnuiesc să nu fie băgaţi în seamă şi, treptat, se mulţumesc fie să fie masă de manevră, aşteptând să li se dea, fie să exprime nevoi imediate, fără să-şi mai pună măcar problema că au tot dreptul să fie consultaţi cu adevărat şi implicaţi în proiecte importante. E o situaţie lose-lose pe termen mediu şi lung, chiar dacă imediat sunt unii, politicieni şi şmecheri ce roiesc în jurul lor, care fac câte un gheşeft mai mic sau mai mare.

Pe de altă parte, există o nevoie uriaşă de politici publice care să răspundă nevoilor legate de interesul public. E esenţial ca interesul public să fie definit (nu mă refer la definiţii de dicţionar, ci la identificarea subiectelor de interes public care trebuie abordate şi rezolvate) şi ca politicienii ajunşi la butoane să acţioneze fix în respectul acestui interes. Pe termen mediu şi lung, e în folosul tuturor.

O cale prin care se poate ajunge aici este aceea a-i readuce la aceeaşi masă pe reprezentaţi şi pe cei care îi reprezintă. La această concluzie au ajuns cele trei ONG-uri de care pomeneam la început (ARDOR, MRC şi GRASP). Potrivit loc, şi unii şi ceilalţi, politicieni şi cetăţeni, trebuie sa fie cumva ajutaţi/încurajaţi să comunice între ei. Toate bune şi frumoase, dar cum să faci asta într-o societate divizată, apatică, divizată, cu apetitit subţire pentru abordarea serioasă a problemelor importante? Cele trei organizatii au gândit, inspirându-se după modele occidentale, un format de dezbatere la care să primeze argumentele, echilibrul şi buna credinţă, nu urletele. Vă sună prea naiv?

E un model de dezbatere pro şi contra la care participă reprezentanţi ai partidelor parlamentare, experţi (pro şi contra, egal distribuiţi), observatori şi cetăţeni aleşi după o metodologie proprie, care urmăreşte, de exemplu, ca participanţii să nu facă parte din nucleele dure. Moderatorul e ales astfel încât să fie cât mai neutru cu putinţă. În rest, reprezentanţii partidelor parlamentare sunt încurajaţi să îşi asume o poziţie clară, pro sau contra, pe care s-o susţină în cadrul discuţiilor.

Prima dezbatere va avea loc în data de 23 noiembrie şi are un subiect foarte la ordinea zilei: gazele de şist (detalii aici). Voi mai aduce vorba. Sunt foarte curios cum va decurge acest experiment şi câte şanse are să devină un model.

Aici e pagina lor de Facebook (dacă vreţi să daţi like!), aici e site-ul.