Se poate sta de vorbă normal, fără urlete? (Un pariu care se potriveşte cu titlul acestui blog)

Trei ONG-uri au un proiect, România Publică, care mi se pare interesant. Au plecat de la ideea că politicienii rareori îşi mai asuma poziţii publice răspicate pe probleme delicate, iar atunci când o fac, obişnuiesc să îşi schimbe mai apoi punctele de vedere cu nonşalanţă, devenind impredictibili. Aceasta ar fi una (dar nu singura...) din pricinile pentru care încrederea în politicieni, partide politice, instituţii publice ş.a.m.d. se tot deterioreaza.

Ce se întâmplă?, ca să-l citez pe Nicolae Văcăroiu (remember?).

Cum stă treaba cu interesul public

Interesul public în România e ca un tramvai: te foloseşti de el între două staţii, apoi îţi vezi de treabă. Este o sintagmă atât de des utilizată în discursurile politicienilor încât a devenit un simplu reflex oratoric. Facem asta sau respingem ailaltă pentru că interesul public ne-o cere. Se vorbeşte în numele interesului public cu o indecenţă mai mare decât Casa Parlamentului.

Protecţia consumatorului. Sare alimentară interzisă consumului uman

Pungă cu sare din Ucraina

Pe vremea când lansam şi apoi mă ocupam de o pagină de Protecţia Consumatorului la un cotidian central, primeam destul imagini precum cea de mai sus şi nenumărate cazuri, care de care mai revoltătare. În situaţia de faţă, clienta, o tânără pensionară, a cerut nişte sare pentru murături. A primit pachetul de mai sus pe care acasă, când şi-a pus ochelarii, a găsit menţiunea "Se interzice consumului uman şi la fabricarea pâinii". Asta după ce mai sus, mare, scrie SARE ALIMENTARĂ NEIODATĂ. 

E o contradicţie aici sau mi se pare mie? 

În acelaşi timp: munţii noştri numai aur poartă? S-au golit de sare? Sau ce-o fi, în realitate, în punga aia, care nici scumpă nu e, ca să se merite?

P.S. Na, c-am dat-o pe social :)