Pagini

marți, 22 ianuarie 2013

Adrian Neacşu: "Şi pasiunile pot fi ucise"

Judecătorul Adrian Neacşu, membru CSM. Foto: Călin Hera

Reiau mai jos ce a scris pe Facebook judecătorul Adrian Neacşu, membru CSM, cu o zi înainte de a se prezenta la ANI. Am remarcat amărăciunea unui om despre care păstrez cea mai bună amintire şi am cea mai bună părere. 

Am evitat până acum să mă pronunţ în legătură cu întâmplările din CSM; în primul rând pentru că am încercat să înţeleg cât mai bine. Îmi lipsesc încă nişte elemente, dar sunt foarte aproape de a-mi fi format o opinie. 

Fără legătură cu această opinie, remarc şi eu, cu aceeaşi amărăciune, că seria coincidenţelor din istoria ultimilor 20 de ani adaugă pe răboj chemarea concomitentă la ANI a domnilor Adrian Neacşu şi Horaţius Dumbravă, la scurt timp după izbucnirea unui scandal regretabil în CSM.



Adrian Neacşu
"Maine ma prezint la ANI pentru incerca sa inteleg obiectul verificarilor pe care acestia le efectueaza in ce ma priveste. 

Intrucat prin chiar natura mea ma supun regulilor si procedurilor, vreau o data in plus sa asigur pe toata lumea ca imi voi da concursul pentru ca evaluarile sa se deruleze in conformitate cu legea. 

Pe de alta parte, ingrijorarile mele (cele mai mari) nu sunt legate nici de coincidenta primirii instiintarii oficiale de la ANI imediat dupa izbucnirea conflictului in CSM (pe 7 ianuarie, alegerile pentru presedintele CSM avand loc pe 4 ianuarie), nici de faptul ca practic am primit instiintarea concomitent cu d-ul Horatius Dumbrava, nici de incalcarea evidenta a legii si transmiterea deschisa, prin fax, a acesteia, nici macar de faptul ca brusc a fost reanimata o sesizare din iulie 2011( iarasi, culmea coincidentei, perfect similar cu dosarul d-lui Horatius Dumbrava). 

Pentru toate acestea exista remedii procesuale, exista lege, exista plangeri si raspundere, desigur daca e cazul. Sunt ingrijorat de faptul ca obiectul verificarilor il constituie Jurindex-publicarea hotararilor judecatoresti pe internet, proiectul in care am investit pasiune, timp, bani familiei si nervi. JURINDEX e si acum, desi nu l-am upgradat de 3 ani, cea mai mare baza de date publica continand hotarari judecatoiresti, complet gratuite si cu acces si uz neingradit. Are 240.000 de hotarari judecatoresti in forma lor completa, asa cum le-au motivat judecatorii si orice persoana poate face orice doreste cu ele. De altfel ele au fost preluate in nenumarate locuri pe internet, circuland liber si nestingherit, asa cum mi-a fost visul de acum multi ani. 

Acest proiect nu a primit niciodata vreun ban de nicaieri, nici de la Comisia europeana, nici de la Phare, nici de la MJ ori CSM, de la nimeni, iar toate aprecierile contrare din presa sunt fabulatii. Stiu ca e greu de inteles ca un proiect atat de urias a fost facut doar cu pasiune si munca, dar asta e. 

JURINDEX, mai exact obligatia publicarii hotararilor judecatoresti pe internet in forma lor completa, constituie acum obligatie asumata de statul roman si monitorizata in cadrul mecanismului MCV. 

In realizarea acestui obiectiv, in cursul anului 2012, cu eforturi supraomenesti si cu opozitia unor persoane cheie din sistemul judiciar de care mai bine sa nu fiu tentat sa vorbesc, am reusit reorganizarea la nivel national a acestuia intr-o fundatie intitulata Institutul Roman pentru Informatii juridice (RoLII), astfel incat sa o putem afilia ulterior la Miscarea Mondiala pentru Accesul Liber la Lege (FALM), o umbrela pentru miscarea internationala de lupta pentru democratizarea accesului total si gratuit la documentele de natura juridica (hotarari judecatoresti si acte normative) produse de Stat. Stiu ca aceste concepte sunt inca greu intelese in Romania, chiar daca se fac deja 5 ani de zile de cand le promovez aici. 

Ani de zile am dat explicatii pentru pasiunea mea doar Comisiei tehnice din cadrul Mecanismului de verificare. Acum e prima oara cand, in circumstante si coicidente complicate descrise la inceput) raspund pentru pasiunea mea in alta parte. Si pasiunile pot fi ucise."

Un comentariu:

  1. "mai ales pasiunile sunt ucise". iar atunci cand pasiunea ta se afla in contraditie cu interesele politicului, se pot intampla lucruri mul mai rele decat moartea unei pasiuni. atotputernicul "politic" guverneaza si isi impune punctul de vedere peste tot in Romania

    RăspundețiȘtergere