Copiilor le plac poveştile de pe vremea lui Ceauşescu. Ascultă cu gura căscată ceea ce ei cred că sunt pilde menite a-i face să înţeleagă că trebuie să se bucure de bine fiindcă, teoretic, poate fi şi rău. Le pare fascinant să afle că emisiunile TV pot fi alb-negru şi că nu sunt difuzate non-stop. Îşi imaginează viaţa ca sport extrem, adică fără telecomandă, cu un singur program TV, plin de propagandă (ce-i aia?) şi doar cu zece minute de desene animate pe zi. La finalul poveştii, întreabă: Dacă nu vă plăcea, de ce nu vă uitaţi pe Disney sau pe HBO?
Ieri dimineaţă, zappând, am găsit ceva. La asta ne uitam toată ziua la televizor, le-am zis. Erau „pureci”. Au tăcut. Apoi au întrebat: Dar nu vă plicitiseaţi?
NOTĂ.
În Evz puteti vedea si poza mea ;)
Chiar!Ajungeam sa ne plictisim?:)))
RăspundețiȘtergereGaseam noi ceva mai palpitant ,dar nu filmat ci "pe viu":))).
domnule hera, cu respect si scuze pentru intarziere, imi dati si mie un mail la adresa din comentariu te rog? :)
RăspundețiȘtergere@angi: Mă bucur că mă întelegi ;)
RăspundețiȘtergere