Elena Udrea n-a mâncat usturoi

Blonda de la turism, ca să folosesc un truism, a iesit la bătaie. A fost acuzată că plăteste jurnalisti care să scrie de bine despre ea.
Cea mai bună apărare e atacul. Prin urmare, Elena Udrea recunoaste: plăteste diurne jurnalistilor care o însotesc. “Ministerul Turismului are această procedură , această posibilitate încă din anul 2001, de când dl Agathon era ministru si avea o echipă puternică si numeroasă de jurnalisti cu care mergea peste tot. Deci, este o procedură pe care am preluat-o, nu s-a întâmplat doar de 6 luni”, a zis ea. E drept, a mai zis ea, “puteau să refuze, asta e un drept, nu este o obligatie”.
Apoi a lăsat să scape, cu gingăsie, o mică amenintare: ”Am scos între timp, de la minister, listele cu jurnalisti si toate costurile încă din anul 2001”.

De când s-a instalat la Turism, Elena Udrea a transmis ideea că are o droaie de bani la dispozitie, numai buni de cheltuit. Abia cazul Ridzi, însă, a trezit pofta săpăturilor. Elena Udrea stie foarte bine ce a făcut. Si stie destul de bine să se acopere.

Eu cred că principiul diurnelor din bani publici acordate jurnalistilor este gresit. Ascunde în sine cel putin suspiciunea de cumpărare a bunăvointei. (În cazul diurnelor de la firme private, măcar nu e ban public.) De ce as plăti eu, contribuabil, un jurnalist care să scrie „de bine” despre un ministru (activitatea lui, whatever)? Eu mă astept ca un jurnalist să-l amusine pe ministru, să-i sară în cap dacă-l prinde cu mismasuri, nu să primească plicuri cu bani din mâna lui (oricât de suavă ar fi ea). Prin urmare, faptul că Agathon a făcut-o nu o absolvă pe Udrea de vina de a încerca să „cumpere”.

Nu e în primul rând problema jurnalistilor, dacă ei au vorbit cu sefii si au acceptul lor de a primi diurnele si, mai ales, dacă diurna lu Peste nu le-a dictat cum să scrie articolele. Marea problemă e procedeul, asa cum am mai spus.

P.S. Aflu că pe lista lui Udrea (tare profi se miscă dânsa, ca la SRI!) se află nume interesante. Surprize-surprize!