În urmă cu mulți ani, eram brigadier pe șantierele patriei, în vacanța dintre a unșpea și a doișpea. Ne duseseră două săptămâni la munci într-un loc care urma să fie inundat, transformat în ceea ce se va numi ulterior salba de lacuri & hidrocentrale de la Râu Mare - Retezat.
Într-un weekend (cred că atunci
nu-i ziceam așa, era liberă doar duminica, dacă nu cumva pica de Paște, când se
inventau tot felul de evenimente pseudo, sau mai degrabă non-culturale), am
fugit de la locul de muncă, am făcut autostopul la Totești, pe șoseaua dintre
Păclișa și Hațeg, și am ajuns la timp pentru meciul Corvinul – Rapid
9:0. A fost epic.
Mulți ani mai târziu aveam să
rememorez acest frumos moment sportiv împreună cu un domn pentru care totul fusese
un coșmar: un rapidist pur-sânge, care suferise profund în acea încântătoare
după-amiază de august.
Acest episod, care intervine
uneori în discuțiile noastre, nu ne-a împiedicat să devenim prieteni. Poate că
a avut chiar un rol de facilitare. Uneori te împrietenești cu cineva la prima
vedere, apoi îți dai seama că v-ați mai văzut, chiar dacă nu v-ați observat. Vă
veți fi intersectat cu siguranță prin centrul orașului, prin vreo sală de
teatru, pe la vreo berărie sau printr-un lactobar.
Am avut acest bizar sentiment de
deja vu citind ultima carte a lui Bogdan Brătescu (da, ele este rapidistul pur-sânge),
apărută la finalul lunii decembrie 2020. Am trăit aproape tot ceea ce scrie
Bogdan acolo, punct cu punct și virgulă cu virgulă, chiar dacă povestea mea de
dragoste cu Livia (care nu se numea așa) a fost altfel, chiar dacă nu lucram la
un teatru, ci eram student la Politehnică, locuiam în Regie, nu în Bucureștii
Noi, preferam oricând o tură pe munte în loc de a merge la Costinești și,
firește, țineam cu Corvinul, nu cu Rapid.
Ceea ce vreau să spun este că
romanul „21 de zile” (Bogdan Brătescu, 2020, editura Eikon) este o carte bună. Este scrisă al naibii de bine și reușește să te facă să simți că ai trăit tu însuți ceea ce descrie
autorul, chiar dacă n-ai făcut-o „la dungă”. E ca și cum ar fi putut foarte bine să
ți se întâmple ție și nici nu mai e important în ce proporție povestea se
suprapune într-adevăr peste realitate.
Cartea „21 de zile” nu e despre
Rapid (deși rapidiștii vor găsi pagini întregi despre vișinii), nu e despre
București, Costinești sau 2 Mai, și nu e numaidecât un roman de dragoste. Este
o carte „la firul ierbii” despre anul 1989.
Acele amintiri îți aparțin, oricine
ai fi; cel puțin dacă faci parte din generația decrețeilor plus-minus 6-7 ani.
A putea scrie așa, a putea transmite asta înseamnă har. Înseamnă stofă de
scriitor pur-sânge. Da, nu doar rapidiștii sunt pur-sânge.
Tot ce sper este ca Bogdan să fi ținut un minuțios jurnal în acea perioadă.
Altfel l-aș invidia până la următorul 9:0 sau 0:9, oricare eveniment s-ar produce
primul. Pentru memorie l-aș invidia.
Arta dialogului
Poate c-aș părea de-a dreptul sentimental dacă aș spune că romanul lui Bogdan Brătescu este una dintre cele mai bune cărți noi, de autori români, pe care le-am citit în ultima vreme. Așa că mă rezum să afirm că are, de departe, cele mai bune dialoguri. De departe.Recomand!
Brătescu, Bogdan – 21 de zile, Eikon, București, 2020
(http://www.librariaeikon.ro/index.php?id_product=917&controller=product&id_lang=6)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu