Despre agresivitate. O amintire cu Mihai Șora

Mihai Șora, în timpul primei Ore de caligrafie la Muzeul Național Cotroceni. Foto: Adrian Dan

Cu dl. Mihai Șora am avut bucuria să dau mâna pentru prima oară abia după ce împlinise 100 de ani. Era în toamna anului 2017, la prima Oră de caligrafie la Muzeul Național Cotroceni. Au urmat alte câteva întâlniri. Cea mai recentă, la o cafenea din Piața Romană.




Era destul de frig afară, departe însă de gerurile „de crapă pietrele”, cum te-ai fi așteptat să fie într-o zi de 15 februarie. Ne-am agățat gecile într-un cuier, am comandat cafea și am început să vorbim despre o carte. Există fel și fel de discuții despre cărți. Discuția de atunci a fost ceva mai „tehnică” (dar niciodată nu poți vorbi doar tehnic despre o carte). S-a trecut de la una la alta, firesc, așa cum se întâmplă în orice conversație agreabilă.

Eram patru la măsuța din cafenea. N-am numărat câte cuvinte a spus fiecare, dar presupun că ale mele au fost cele mai puține. Nu sunt un mare vorbăreț. La un moment dat, domnul Mihai Șora ne-a povestit cum, în copilărie, la vârsta la care băieții se dau cocoși, erau la el la școală câțiva mai năltuți, care băgau spaima în cei mai slabi de mușchi sau de înger. Iar atunci când avea de a face cu ei, reușea să le țină piept și să îi pună la respect - prin forță și iscusință. Îi imobiliza, le demonstra că poate să-i dovedească atât la învățătură cât și „la bătaie”, dar niciodată nu l-a rănit pe vreunul, nu l-a făcut să sufere. Poate doar să-l fi pus pe gânduri. „Cu agresivitatea nu poți niciodată să ajungi departe într-o societate adultă”, ne-a spus dl. Mihai Șora.

***

Dacă privești de la firul ierbii, istoria ultimilor 100 de ani a fost una a agresivilor. Probabil că societatea nu a avut timp să devină adultă. Dar, nu știu de ce, rămânem în suflet, inimă și gând cu Mihai Șora, nu cu bătăușii din copilăria lui sau cu agresivii de ieri și de azi.