Mă bucur pentru oamenii din Ucraina

Vedere din Kiev. Imagine din timpul celebrului Maidan pro-european. Sursa: YouTube

Îi salut pe ucraineni. Din acest colț de blog și din acest colț de inimă. Mă bucur astăzi pentru anunțul făcut aseară de președintele lor, Petro Poroșenko: vor avea dreptul la liberă circulație în statele UE, ca parte a Acordului de Asociere (pe care l-au plătit atât de greu...)!.


Potrivit hotărârii de ieri a Consiliului Uniunii Europene, anunță Petro Poroșenko, în 17 mai va urma să fie semnat documentul oficial și, estimează președintele Ucrainei, vecinii noștri se vor bucura de acest drept începând din a doua jumătate a lunii iunie a acestui an!

„Acesta este un pas uriaș spre Europa, spre afirmarea libertății omului și a independenței statului nostru” (Petro Poroșenko, președintele Ucrainei)

Să ne amintim

Îmi amintesc bucuria reținută pe care o aveam, ca simplu cetățean european, spre sfârșitul toamnei 2013, când Ucraina se pregătea să semneze Acordul de Asociere cu UE. Părea incredibil, era incredibil. Și aveam o teamă: îi vor lăsa rușii să plece, pur și simplu?

Apoi evenimentele au început să se precipite. În ultima clipă, deși toate detaliile erau pregătite, președintele Viktor Ianukovici a renunțat să semneze acordul. A fost un gest neobișnuit, șocant. Chiar dacă plutea cumva în aer, Ianukovici fiind în mod evident, de-a lungul întregii cariere, pro-Rusia (cam ca Igor Dodon la Chișinău...), a fost o acțiune imprevizibilă. În principiu, nu se fac asemenea surprize la un asemenea nivel. Semnarea unui acord internațional, în special a unuia cu o asemenea miză, este un gest simbolic și în același timp o formalitate și vine după îndelungi negocieri (măsurate în luni, ani).

Stupoarea n-a durat mult. Revolata populară a fost colosală. Oamenii, care așteptaseră cu înfrigurare acest moment istoric, mutarea azimutului spre civilizația europeană, spre modernitate, stil de viață occidental, s-au simțit înșelați. Dar e puțin spus. Era pe viață și pe moarte. Pe viață și pe moarte. Un fel Ordonanța 13 ridicată la pătrat. La cub. Pe viață și pe moarte, mă repet.

Protestele care au umplut celebrul Maidan din Kiev au simbolizat disperarea și dăruirea. Au fost probabil cel mai mare omagiu adus Uniunii Europene ca Tărâm al Făgăduinței. Pentru a veni în Europa, Ucraina a pierdut Peninsula Crimeea și controlul asupra a importante regiuni estice, aflate la granița cu Rusia. Au murit oameni, au dispărut oameni, s-a reaprins Războiul Rece, a explodat fenomenul fake-news, lumea s-a schimbat. Totul, deoarece conducătorii Federației Ruse, încremeniți într-un trecut post-medieval, s-au încăpățânat să nu-i lase pe ceilalți să se dezvolte. Au făcut tot ce au putut pentru a-i împiedica pe ucrainieni să aibă ceea ce își doreau: libertate și un mod de viață bazat pe reguli democratice, capitalism, transparență, adevăr.

Cu toate sacrificiile făcute, ucrainenii au primit o veste uriașă. Mă bucur că Uniunea Europeană a găsit înțelepciunea să le ofere dreptul de a circula liber. Ca om care, de-a lungul vieții, a cunoscut granițe cu sârmă ghimpată, povești teribile despre fuga din propria țară ca o evadare din cea mai cumplită pușcărie, crime la „trecerea frontierei”, respecitv umiliri din partea vameșilor, cozi pentru vize la ambasade și consulate, dar și naturalețea trecerii dintr-o țară în alta pur-și-simplu, mă bucur azi pentru poporul Ucrainei și îmi mărturisesc credința în Europa și în valorile ei. Asta am vrut să vă spun.