Despre riscurile giumbușlucurilor și periculoasele căi pe care le pot deschide

Din când în când, Breaking News-ul ne testează, precum o făcea Prima pagină din perioada presei tipărite. În funcție de reacții, se dă pagina sau se insistă cu nivelul următor. Întrucâtva. Recent încheiatul turneu de tenis de la Madrid, câștigat frumos de Simona Halep, a adus în prim plan figura tot mai tristă a lui Ilie Năstase. Un adevărat studiu de caz.

Fostul mare tenismen a devenit celebru datorită talentului nativ și a giumbușlucurilor, native și ele, pe terenul de tenis și în afara lui. Dacă ar fi fost mai disciplinat, cam ca partenerul lui de dublu, Ion Țiriac, probabil că ar fi fost încă și mai mare decât a apucat să fie (ba chiar și mai bogat). Oricum, fără giumbușlucuri n-ar mai fi fost Nasty. Un tip care face giumbușlucuri și are 20-30 de ani este simpatic și irezistibil. Cel puțin pentru o anumită parte a publicului și a presei. Dacă mai face câte un giumbușluc la vârsta de 50 de ani, printre alte lucruri, mai consistente, încă poate fi OK. „E un excentric. Mai ții minte?”. A miza însă doar pe giumbușlucuri, după vârsta de 60 de ani, riscă să-ți dezvăluie doar calitatea de paiață.

Din păcate pentru Ilie Năstase, din momentul în care și-a pus prima oară uniforma de politician, s-a pecetluit. Îmi amintesc mirarea sinceră din momentul în care a acceptat să candideze la Primăria Capitalei, într-o vreme în care PDSR (faza intermediară dintre FSN-ul lui Ion Iliescu și PSD-ul lui Liviu Dragnea) abia obținea în București puțin peste 16% din voturi. Ce i-a trebuit? De ce el, nonconformistul, s-a înhăitat cu Iliescu-neocomunistul?! Ce nevoie avea să fie făcut „game-set-macth” de Victor Ciorbea? Degringolada care a urmat, cu trecerea pe la partidul lui Dan Voiculescu, personaj căruia i-a și luat locul în Parlament (pentru un mandat scurt) și pe la UNPR, aparițiile... pitorești, în haine de general de armată, stil sud-american, la turnee de tenis importante, au fost tot atâtea jaloane ale unei atenții căutate, scrâșnite.

Scenele incredibile de la meciul cu Marea Britanie și comentariile greu de calificat la adresa copilului Serenei Williams au culminat cu „eliminarea” de la Wimbledon și Roland Garros și boicotul televiziunilor la turneul de la Madrid, unde prietenul Ion Țiriac a avut proasta inspirație să-și expună amicul de-o viață, trimițându-l pe teren la festivitatea de premiere. Laurii Simonei Halep au fost umbriți în comentariile ziarelor și televiziunilor mondiale, de prim-planul forțat, ca un giumbușluc târziu, al deja hulitului Ilie Năstase.

Toate acestea sunt semne ale unui destin pe care Dumnezeu l-a vrut strălucitor, dându-i atâtea haruri, dar care pâlpâie acum într-un amurg jenant.

Iar situația poate fi chiar mai proastă decât atât. Există un lucru încă și mai rău care i se poate întâmpla imaginii fostului mare tenisman Ilie Năstase: să pună ochii pe el „marele” partid naționalist, care se tot coace în România, de-i dau târcoale, ca muștele, tot felul de politicieni mai mult sau mai puțin ratați. Ar fi cu adevărat terbil dacă păpușarii l-ar curta pe Ilie Năstase și i-ar propune să conducă, sanchi, mândra mișcare naționalist-izolaționistă. Are notorietate, orgoliu, a dat cu nasul prin politică, încă are șarm, dar și suficientă frustrare încât să își dorească un soi de „revanșă a rromânului adevărat”. Și mai are și acel simț giumbușlucului fără de care un anumit gen de personaje nu ar fi suficient de... utile.  

NOTĂ. Am publicat acest text și în România liberă, cu titlul „Despre mărire, decădere și firava graniță dintre paiață și marionetă”.

Linkuri utile: New York Times, L'Equipe, The Independent, Der Spiegel, Tennis, abc, Hindusian Times, ESPN.