Pagini

miercuri, 29 martie 2017

PROVOCARE. O nouă ediție a concursului „Reporter și blogger european”

Te-ntrebi care sunt eu, care caricatura. Imagine de la decernarea premiului „Blogger european 2015”, ediție câștigată de Calin Hera. Foto: Mădălina Barbărasă
Atunci când se discută despre eșecul Uniunii Europene este deja un loc comun să presupui că dușmanii Europei sunt interesați în răspândirea acestei teze. Un lucru nu l-au făcut însă rușii: nu ei i-au convins pe birocrații UE să vorbească limba aproape-păsărească. Va fi fost nevoia comunicatorilor de a nu greși, de a nu spune ceva interpretabil, de a nu rămâne în ofsaid, de a nu-și risca joburile. Va fi fost corectitudinea politică. Limbajul diplomatic, utilizat ca să nu genereze crize greu de reparat. Toate acestea și multe altele sau pur și simplu alte motive. Cert e că, în continuare, comunicarea UE nu reușește „să treacă sticla”. 


Bannerul concursului „Reporter și blogger european 2017”

Văd anunțul Reprezentanței Comisiei Europene în România referitor la o nouă ediție a Concursului „Reporter și blogger european” ca urmare a acestei nevoi și, firește, de dragul unei frumoase tradiții, .

Începe din acest moment și durează până în data de 31 octombrie 2017. Timp în care puteți trimite (căci vă provoc să participați!) articole cu tematică europeană publicate de voi în primele zece luni ale acestui an.

Sunt acceptate doar comentarii, analize, reportaje, anchete, interviuri, editoriale, articole de opinie și imagini ilustrative (infografice originale sau fotografii care au fost publicate însoțite de comentarii relevante). Fiecare concurent poate trimite 3-5 materiale pentru una și numai una din cele 7 categorii ale concursului.

„Fiecare categorie va avea un singur câștigător. Premiile constau în câte o tabletă iPad și o vizită de 2 zile la Bruxelles, în cursul anului 2018, unde câștigătorii vor avea ocazia să viziteze sediul Comisiei Europene și să se întâlnească cu oficiali europeni”, se arată în anunțul Reprezentanței Comisiei Europene.

Cele 7 categorii


  1. Presă audio (comentariu/analiză) – minimum 3 și maximum 5 materiale înscrise în concurs
  2. Presă video  (comentariu/analiză) – minimum 3 și maximum 5 materiale înscrise în concurs
  3. Presă scrisă și online  (comentariu/analiză) – minimum 3 și maximum 5 materiale înscrise în concurs
  4. Opinie / editorial (orice mediu: audio, video sau presa online) – minimum 3 și maximum 5 materiale înscrise în concurs
  5. Reportaj, anchetă, interviu (orice mediu: presă sau blog) – minimum 3 și maximum 5 materiale înscrise în concurs
  6. Blog  (text comentariu/analiză/opinie publicat pe blogul personal sau pe o platformă comună) – minimum 3 și maximum 5 postări înscrise în concurs
  7. Galerie (imagine ilustrativă – fotografie, infografic original – însoțită de un comentariu relevant pentru tematica de concurs, din orice mediu – presă sau blog) – minimum 3 și maximum 5 materiale înscrise în concurs

Ce se dă la „examen”

Există și o tematică. Astfel, poate fi abordat orice subiect legat de Uniunea Europeană (și care este de interes pentru publicul din România), „cu condiția ca cel puțin unul dintre materialele înscrise în concurs să atingă cel puțin una dintre următoarele teme de interes pentru Comisia Europeană”:

  • Cartea albă privind viitorul Europei cu 27 state membre;
  • 60 de ani de la Tratatul de la Roma;
  • 10 ani de la aderarea României la UE;
  • 30 de ani de la înființarea programului Erasmus;
  • Corpul European de Solidaritate;
  • Politica regională (inclusiv fonduri europene);
  • Politica agricolă comună (inclusiv fonduri europene)
  • 10 priorități ale Comisiei Europene: locuri de muncă, creștere și investiții, piața unică digitală, uniunea energiei și schimbările climatice, piața internă, uniunea economică și monetară, acordul de liber schimb UE-SUA, justiție și drepturi fundamentale, migrație, UE ca actor global, schimbări democratice.


Toate detaliile, aici.


P.S. Am făcut o aroganță folosind fotografia de deschidere, dar sunt mândru să fi câștigat în anul 2015 titlul de blogger european.

6 comentarii:

  1. Felicitari pentru premiu, Calin! :)

    Haha! Nu e aroganta foto! E - pe langa mandria de a fi castigat - si un impuls pentru cei care nu sunt foarte hotarati sa participe. ;) Ma tenteaza sa particip dar... am cam pierdut "legatura" cu ceea ce se intampla prin (cu) UE si pe aiurea.
    Noapte buna!

    P.S. Te rog - daca vrei - imi dai un link unde pot (putem) :) vedea materialul care ti-a adus premiul? Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, mă alint. Cred că voi aduce aminte despre momentul ăsta de câte ori voi avea ocazia. Și da, am mai încercat să impulsionez cunoscuți și necunoscuți (anul trecut am filmat chiar un îndemn)

      Deci, te provoc să încerci!

      Uite, aici e despre tărășenie și în finalul articolului sunt trecute articolele cu care am participat: https://calinhera.wordpress.com/2016/03/14/momentul-meu-covorul-rosu/

      Iar aici este înregistrarea îndemnului: https://calinhera.wordpress.com/2016/10/28/calin-hera-blogger-european/

      Ștergere
    2. Multumesc, Calin - pentru articole si pentru incurajare. :)
      Despre articole stiu: sunt bune; cel despre Aylan m-a impresionat (din nou)... Ce repede ne ies din minte unele tragedii atunci cand nu ne lovesc personal. :(
      Tentatia participarii exista insa am si o maaaare retinere: sunt unele chestiuni "inventate" de U.E. si pe care nu le consider tocmai bune. Temele propuse nu intra in categoria "nu sunt de acord" :) doar ca e, cumva, ipocrizie sa scriu pe temele date si, totusi, sa stiu ca altele nu-mi sunt deloc pe plac. Dar... ma mai gandesc. :) Si ma documentez. :)
      Zi frumoasa iti doresc!

      Ștergere
    3. Din câte am înțeles, printre articolele cu care participi trebuie să fie cel puțin unul care să se încadreze în una din acele teme. Restul, la liber.
      Iar tonul nu cred că trebuie să fie laudativ și gata. Nu asta e ideea, nu e un concurs de omagii. Părerea mea.

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Le primesc cu mândrie și azi, când sunt deja doi ani de atunci :)

      Ștergere